Am tot amanat sa scriu despre ultima zi #dinromania probabil fiindca, undeva in mintea mea, incoltise ideea ca, daca nu scriu, nu o sa trebuiasca sa pun capac povestii. Dar iata ca inevitabilul e inevitabil, asa ca am ajuns si in punctul terminus.

Ultima zi a fost una de trairi intense, care au incheiat perfect o saptamana de vis. Parca ne-am pierdut un pic in timp in ziua a saptea, unde ne-am fi dorit sa ramanem suspendati si sa nu trebuiasca sa ne mai intoarcem la ale noastre lumesti lucruri.

Dimineata a inceput intr-o pensiune cu mobila veche si tavan inalt, cu terasa spre o curte interioare si dealurile din jurul Sighisoarei, cu liniste si raze de soare molcome printre draperii. Si cu zambetul Oanei, care n-are cum sa nu-ti insenineze privirea. A urmat apoi departirea de Dragos, care a plecat spre casa ceva mai devreme. Am primit de la el cea mai frumoasa fotografie a unui peisaj, in forma fizica, nu digitala, cu randuri scrise din suflet. Eu una abia astept ca Dragos sa vina in Bucuresti la facultate, sa-l avem printre noi mai des. 🙂

Apoi am luat-o incet pe strazile linistite ale Sighisoarei, am admirat privelistea, ne-am bucurat de soare si de vant. Au urmat imbratisari si promisiuni ca ne vom vedea mai des, ca vom mai pleca aiurea prin tara si ca vom ramane la fel de apropiati cum ne simteam in acel moment.

De acolo ne-am separat unii de altii, iar jumatate de gasca a apucat-o spre necunoscut, alaturi de capitanul Doru si copilotul lui cu gura de aur, Augustin. Ne-au dus la Biertan, pe drumuri frumoase si line, iar acolo am descoperit o biserica fortificata de mai mare frumusetea, costruita pe la 1400 si ceva. Nici nu stiam ca avem asa ceva in Romania.

Dincolo de peisajele superbe si de arhitectura bisericii, ne-am intalnit si cu o caprioara blanda, care ne-a lasat s-o mangaiem. A fost un fel de minune a ultimei zile.

Apoi am mers spre Saschiz, acolo unde am gasit o alta cetate care te lasa fara cuvinte. Amplasata pe cel mai inalt deal din zona, din marginea zidurilor poti vedea zeci de kilometri in jur si poti incerca sa cuprinzi cu privirea una dintre cele mai frumoase privelisti ce mi-a fost dat sa vad. Singurul regret a fost ca fortificatia nu a fost intretinuta si acum e destul de degradata, insa are sanse sa fie refacuta, daca cineva s-ar interesa de ea. Pana atunci insa, va trona singura in varful dealului, asteptandu-si vizitatorii.

Coborarea de la cetate s-a facut asa cum le place baietilor (si noua), adica offroad. Senzatiile au fost aproape coplesitoare, dar ne-a placut si mai mult cand am ajuns jos si Dusterul a demonstrat inca o data ca se descurca de minune!

In Saschiz am fost sa mancam la cel mai frumos restaurant tematic din cate am vazut pana acum la noi in tara. Hanul Cetatii e numele lui si a fost construit pe locul unui han adevarat din 1814. Proprietarii au pastrat structura orginala si au incercat sa foloseasca materiale cat mai apropiate de cele utilizate acum 200 de ani pentru a nu lipsi locul acela de farmecul lui. Va spun ca nu am mancat mai bine si mai cu pofta, intr-o atmosfera mai speciala decat acolo. Si am fost foarte incantata sa aflu ca au si camere pentru cazare, motiv pentru care deja planuiesc o escapada de cateva zile la Hanul Cetatii.

Din pacate n-am mai avut timp sa ne oprim la Rupea, insa peisajele de la Bran si Moeciu au compensat din plin! Drumurile serpuite printre varfurile muntilor acoperiti inca de zapada, soarele cazand alene dincolo de ei si o ruta secreta pe care ne-a aratat-o Doru au facut ca noi sa ramanem fara cuvinte. Desigur, nu putea lipsi si o bucatica de offroad, caci vorba Andreei, “hartile lui Doru nu contin drumuri”.

Seara s-a incheiat tarziu, insa am ramas cu o zi minunata si cu pofta de mai mult. Curand insa, curand…

Daca vreti sa vedeti pozele din minunata ultima zi #dinromania, le gasiti aici.

Redescopera Romania este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.