Citesc de câteva zile Dan Puric – ”Cine suntem” și, dincolo de faptul că sunt tulburată de luciditatea și profunzimea gândirii acestui om extraordinar, în mintea mea răsar o mulțime de întrebări și chestiuni care nu răsar după vreun articol citit pe net. Oricât de prețioase ar fi informațiile pe care le citim online, nimic nu se poate compara cu cititul unei cărți.
Revenind la Dan Puric și la observațiile sale, percepția mea este că acest om fantastic privește atât de pătrunzător cu ochiul minții starea țării și mai ales starea spirituală a românilor, încât te zguduie din temelii. Dan Puric pune degetul pe rană, identifică probleme și căi de rezolvare, îmbină latura spirituală cu cea pratică și nu încetează nicio clipă să creadă, profund și nestrămutat, în esența poporului nostru.
Însă, ca orice om cultivat și profund ancorat în realitatea societății românești contemporane, Puric observă problema fundamentală a generației noastre: lipsa unui scop, a unei meniri elementare care să ne conducă și care să coaguleze acțiunile individuale într-o direcție comună. Puric remarcă faptul că generația noastră (cei năascuți spre finalul comunismului și la începuturile capitalismului) este una care nu își cunoaște și nu își recunoaște trecutul, o generație spontană care se concentrează pe a trăi în moment. E de ajuns să aruncăm o privire în jur, să vedem doar câteva reclame al căror public țintă suntem, să ținem cont de rata de emigrare și de alți factori pentru a vedea câtă dreptate are.
Nu pot să nu mă întreb care e rolul generației noastre? Nu neapărat doar în România, ci peste tot în lume. Voi ce scop măreț credeți că trebuie să atingem, ce mare schimbare trebuie să aducem în lume? Oricât de bine am trasa obiectivele personale, întotdeauna vom avea nevoie să avem scopuri mai mari decât noi, să facem parte dintr-un plan supraindividual.
Tu care crezi că e scopul generației noastre?
Sursa foto.
Apr 18, 2012 - 10:29 PM
dar rolul generatiei precedente care a fost? 🙂
cred ca puric vrea sa spuna ca parintii nostri au avut drept scop principal iesirea din comunismul in care s-au nascut (partial din vina parintilor lor). si ca acum, noi am iesit din comunism si nu ne indreptam intr-o directie clara.
altfel nu putem interpreta afirmatia, mai ales in conditiile in care individualismul e nelipsit.
Apr 18, 2012 - 10:35 PM
Sunt sigura ca rolul perceput al generatiei precedente a fost acela de “generatie de sacrificiu” cum des auzim. Individualismul e una dintre trasaturile fundamentale a societatii globale, dar stau si ma intreb cum putem noi facem pasul acela fundamental de care e nevoie ca sa urcam o treapta mai mare in evolutie. Si ma intreb daca putem face pasul asta sau daca nu cumva ne lasam prinsi in griji marunte si ne scapa “the big picture”.
Apr 30, 2012 - 07:03 AM
Sintagma “generatia cu cheia de gat” a fost exploatata pana la epuizare in ultimii ani peste tot pe unde se pune-au laolalta nostagici ai rememorarii. N-am prea inteles eu cam car ar fi criteriile prin care cineva primeste un asemenea titlu, probabil chiar fi daca aveai o zi la Revolutia din ’89, te poti considera indreptatit la respectiva titulatura (desi probabl la acea varsta cheia iti provoca un nceput de lombosciatica). Eu aveam 9 anisori la acel moment si nu-s pe deplin convins ca as cadra acolo.
Plecand de la asta, permite-mi cateva comentarii la articolul tau.
In primul rand, rolul generatiei noastre este de a ne gasi identitatea. Da, ne-am nascut undeva la migratia istorica din comunism in capitaism si am prins, chiar cu luciditatea unei minime constientizari, responsabilitatea de a nu pierde cheia in balanganeala ei. Am prins ludicul in forma simpla a relationarii intre copii cu bucurii, expectante si “drame” comune si sincere. Am prins cozi la paine si jucarii anoste chiar si-n perceptia noastra acum dar minunate atunci. Suntem produsele unui sistem de invatamant axat in jurul unui model moscovit dar care si-a demonstrat viabilitatea prin parintii nostrii si, uneori, si prin noi.
De ce atunci sa ne gasim identitatea cand parem c-o avem? Parintii nostri sunt mai degraba niste neadaptati la vremurile actuale dar ei au un substrat solid, un nucleu-dur de conceptii s-o filosofie de viata putin probabil a se mai schmba. Generatia actuala de tineri, pe de alta parte, sunt deja produse ale societatii capitaliste cu toate rigorile(HA!) ei si multitudinea de noi criterii de validare a contnutului. Iar noi, astia neinceputii si neterminatii, ne plasam la jonctiunea fragila intre o cultura ce s-a proliferat pana spre finele regimului totalitar dar pe care n-am apucat-o s-o iteriorizam incat sa ne devina un must-have si o actualitate la care suntem cu mult mai receptivi decat parintii nostri dar pe care o categorisim cu critica si dezaprobare atunc cand vine in contradictie cu acel vechi substrat dobandit in anii ’80. Regretabil, nu apartinem nici colo, nici colo. Atunci…ce facem? Pare-se ca nu prea multe, invatam sa ne conformam unor timpuri care ne pot cu usurinta ingloba si, uneori, cu emfaza, aminti audientei ca noi am batut mingea in fata blocului, am dat cu sapa printre rasaduri ca sa plivim buruienile si ca, la gradinita, aveam perdele mari si albe si storuri visinii si pe pereti erau desenati, mai natang cei drept, eroii lui Ispirescu.
Post-modernismul e fain, anii ’70, tare diafani pt. cine i-a prins, despre ce e la mijloc nu se prea vorbeste. Pacat, noi ne chinuim sa avem ceva de spus, lipsesc urechile de ascultat si mintea de inteles.
Spor in toate.