Sărbătoresc Blogday 2011 (cu un pic de întârziere)

Pe 31 august, de ziua lui Bobby :), a fost Blogday, un eveniment care să le dea prilej bloggerilor să iasă din zona lor de lectură și să descopere bloguri noi.

Având în vedere că mai tot timpul citesc articole legate de domeniul meu de activitate (comunicare, social media, PR, studii de caz etc.), deseori mi se face dor să citesc bloguri noi, să caut prin arhive și să scotocesc pe net.

Ei bine, Blogday mi-a oferit scuza perfectă să adaug 5 bloguri noi în readerul meu, pe care vi le recomand cu dragă inimă.

Recomandările mele pentru Blogday 2011

1. Dojoblog.ro

De blogul Ramonei poate ați auzit prin blogosferă, fiindcă are ceva experiență și vechime în domeniu. Am descoperit acest blog pe Facebook, cand cineva a dat share unui articol excelent despre conceptul de respect în societatea americană și despre aplicarea lui. Am citit articolul cu sete și m-am bucurat să văd că unele concepții (pozitive) legate de societatea americană pe care le am au o bază reală.

Ramona scrie clar, cu suflet, cu tâlc și sincer. E o lectură plăcută, fără ocolișuri, dar cu diplomație și obiectivitate. Poți începe cu un articol despre etichetele sociale și lipsa lor de însemnătate, iar apoi sigur vei vrea să-i adaugi blogul în reader.

2. AlexandraPalconi.info

Blogul Alexandrei mi-a ieșit în cale pe Twitter, când cineva a dat un tweet cu link către un articol foarte bun care critica muzica românească actuală. Am fost întru totul de acord cu argumentele ei, mai ales că mulți dintre noi avem aceeași problemă cu proasta calitate a divertismentului muzical din România.

Am parcurs apoi mai multe articole și am descoperit că Alexandra scrie bine, argumentat, croind articole lungi și educative. Mai știți pe cineva care să fi avut răbdarea de a căuta sursele pințiponcismului autohton? Ei bine, ea a făcut-o, iar rezultatele sunt foarte interesante.

3. Meceanu.com

Pe timișoreanul Alin Meceanu l-am găsit în blogrollul Alexandrei și mi-a atras imediat atenția un articol în care povestea despre începuturile carierei sale. Întrucât m-am regăsit în mare parte din ce povestea, cuvintele sale potrivit alese m-au convins să citesc mai departe și astfel am mai găsit încă un blog bun de urmărit.

Oameni frumoși și interesanți are Timișoara (lucru de care mă conving încă o dată)!

4. Manifestaricronice.blogspot.com

O tânără pasionată de literatură, care scrie frumos și pasional despre Gabriel Garcia Marquez nu e doar un rezultat minunat al căutărilor mele, ci și un motiv de bucurie. În noianul de informații despre social media, campanii și rapoarte, o gură de beletristică e câteodată exact ce-mi trebuie pentru a-mi regăsi inspirația. E drept că am neglijat acest aspect în ultima vreme, însă blogul acesta înclinat către literatură a făcut ca apetitul deja deschis să se transforme într-o foame de lup.

5. Jteph.info

Viitor asistent medical licențiat, Rușu Ștefan scrie des pe blog, cu sârg, e atent la detalii și are articole bine documentate. Mi-a plăcut acest blog fiindcă pune întrebări pertinente, cum ar fi ”ce ai alege dintre o școala de vară și o vară de muncă”, și are o rubrică simpatică pe blog, ”Word of the day”, unde puteți citi tot felul de năstrușnicii.

Sper să vă fi prins bine aceste recomandări, fiindcă deseori citesc pe twitter rugăminți de recomandări de bloguri noi de citit și, din păcate, răspunsurile sunt sporadice și câteodată repetitive.

Sunt o mulțime de bloguri din provincie care merită citite, oameni care scriu constant și cu pasiune, care-și documentează articolele și își verifică sursele. Acești bloggeri muncitori ar putea fi o generație nouă, de care blogosfera are nevoie și pe care trebuie să-i cultive și să-i susțintă.

Mi-ar plăcea ca toți cei 5 bloggeri pe care i-am recomandat să se alăture comunității Blogoree pentru a-i cunoaște mai bine și pentru a extinde granițele comunității.

Tu ce bloguri noi ai citit în ultima vreme?

15 Responses

  1. mece
    Sep 05, 2011 - 11:29 AM

    Mersi mersi 🙂 Sper sa iti las material de citit interesant

    Reply
    • Andra Zaharia
      Sep 05, 2011 - 11:33 AM

      Cu placere! I liked what I read. 🙂

      Reply
  2. Cristian Sitov
    Sep 05, 2011 - 01:07 PM

    Ai surprins doi dintre idolii mei, (2 și 3) :)) pe care îi încurajez mereu să scrie. Le doresc articole cât mai frumoase și mai citite. 🙂

    Reply
    • Andra Zaharia
      Sep 05, 2011 - 01:10 PM

      Ma bucur mult ca-i sustii, fiindca merita din plin!

      Reply
    • mece
      Sep 05, 2011 - 02:41 PM

      :)) Mersi mai!

      Reply
  3. artistu
    Sep 05, 2011 - 07:21 PM

    Si eu citesc cu placere pe Dojo si pe Alexandra de mult timp. Acum ii voi studia si pe ceilalti pe care i-ai prezentat in acest articol.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Sep 06, 2011 - 10:21 AM

      Daca mai ai si alte recomandari, shoot. 🙂

      Reply
  4. adizzy
    Sep 05, 2011 - 07:37 PM

    haha 🙂 doua din blogurile prezentate de tine la blogday 2011 se regasesc si la mine, so e clar, they are good 😀

    Reply
    • Andra Zaharia
      Sep 06, 2011 - 10:21 AM

      Yes, they are. 😀

      Reply
  5. Jteph
    Sep 06, 2011 - 04:01 PM

    Mulțumesc frumos.

    Reply
  6. Jteph
    Sep 06, 2011 - 04:01 PM

    să modifici. nu voi fi viitor medic ci asistent medical licențiat.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Sep 06, 2011 - 04:15 PM

      Mersi de atentionare. 🙂 Am corectat.

      Reply
  7. NimeniDeNicaieri
    Sep 08, 2011 - 11:19 PM

    A fost o surpriza foarte placuta sa ma regasesc in articolul tau si sa-ti citesc aprecierile, sunt o adevarata incurajare pentru mine.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Sep 09, 2011 - 03:18 PM

      Ma bucur mult si promit sa te citesc cu sarguinta. 🙂 Multa inspiratie iti doresc!

      Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Două vești frumoase | Alexandra Palconi

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.