Steve, n-aș fi crezut niciodată…

Când am început să citesc biografia lui Steve Jobs eram, așa cum mă știu mulți dintre voi, unul dintre detractorii brandului Apple, căruia îi contenstam până în pânzele albe valoare și pretențiile emise cu privire la produsele sale. Ce s-a întâmplat în decursul ultimelor 2-3 luni, cât mi-a luat să citesc biografia extensivă (nu am ca scuză decât lipsa de timp pentru a nu o fi terminat mai devreme), e de necrezut chiar și pentru mine.

Apple

Atenția mea s-a îndreptat către această companie acum vreo 2-3 ani, când iPhone-ul făcea furori în România și peste hotare, golind buzunare și isterizând fanii mai ceva la un concert The Beatles. Cum n-am fost niciodată fană înfocată a vreunui brand în afară de cele auto (Aston Martin mai ales), reușeam să înțeleg această pasiune doar parțial, însă nu reușeam să găsesc o justificare pentru costul produselor. Pentru mine Apple era un brand arogant, care promitea mai mult decât putea oferi.

Am avut nenumărate discuții, unele chiar aprinse, cu oameni care au încercat să-mi explice ce însemna brandul pentru ei, însă argumentele lor au trecut pe lângă mine fără să fie observate. În retrospectivă, poate că aș fi putut fi puțin mai deschisă, însă cum nimeni nu e perfect, sper să mă lăsați să scap cu basmaua curată de data asta.

Steve Jobs

Biografia lui Steve Jobs, scrisă de Walter Isaacson e o călătorie fascinantă prin viața lui Steve Jobs. Te uimește, te enervează, te sâcâie, te bucură, te întristează – te face să experimentezi momentele bune și pe cele dureroase. De mult n-am mai citit o carte care să cuprindă un așa cumul puternic de emoții, pe care să le transmită atât de bine și cu așa măiestrie și echilibru.

După prima parte a biografiei îl detestam și mai mult pe Steve Jobs, fiindcă acțiunile sale îmi confirmau ceea ce credeam deja despre Apple, companie pe care o vedeam ca fiind produsul său direct, modelat după chipul și asemănarea sa. Când am trecut însă în a doua parte a cărții am devenit mai deschisă față de eclecticul și emoționalul Jobs. Recunosc faptul că abia acum am înțeles fascinația pentru personalitatea sa, pentru produsele pe care le-a adus la viață și pentru compania pe care a creat-o. Această incursiune profundă în deciziile sale și în motivele din spatele lor mi-au dat lecții importante de viață și m-au făcut să fiu mai atentă la detalii pe care poate le ignoram până acum.

5 lecții de viață

Deși 5 e un număr care mă limitează, am decis să procedez asemenea lui Steve și să distilez concluziile pe care le-am formulat în urma acestei biografii până am obținut esența lor. Așadar, iată ce am învățat de la Steve Jobs, după ce el a plecat dintre noi.

1. Simplitudinea e cheia produselor și serviciilor care reușesc. Avem destulă complexitate în jurul nostru și dacă până acum ridiculizam suprasimplificarea pe care produsele Apple o propovăduiesc, acum realizez că e o ușurare să cumperi ceva ce poți folosi intuitiv. Puritatea și claritatea în design, în concept și în mentalitate sunt cele care aduc cele mai bune rezultate, fiindcă ele generează …

2. Viziunea – iată cheia prin care Steve Jobs a reușit să transforme o parte din industria tehnologiei mondiale. Jobs nu a fost un geniu din tipologia lui Einstein, dar a fost înzestrat cu o capacitate uimitoare de a corela informațiile, de a le încrucișa și de a obține rezultate spectaculoase. Deschiderea lui fantastică, deși contrazisă de percepția sa conform căreia produsele și serviciile sale trebuie să compună un sistem închis, către posibilități și îndrăzneala fără margini pe care a avut-o au lăsat în urmă lecții importante despre branding, poate unele dintre cele mai valoroase din ultimele zeci de ani.

3. Concentrarea absolută a lui Jobs pe produsul/serviciul/ideea la care lucra la un moment dat i-au conferit o putere de muncă uriașă. Perspectiva sa era una aproape radiografică, atât de profundă și detaliată încât înțeleg de ce deseori cădea în extrema excesului de nevoie de a controla totul. Steve a fost un perfecționist convins, însă fără aceste tendințe extreme și fără o pasiune devoratoare n-ar fi reușit să construiască ceea ce a construit.

4. Împinge-i pe ceilalți la maxim – unul dintre elementele cheie ale cărții și una dintre trăsăturile fundamentale ale personalității lui Jobs a fost al său câmp de distorsionare a realității, pe care îl provoca de unul singur și care îi făcea pe oamenii din jurul său să creadă că pot realiza orice. Culmea e că, de multe ori, chiar reușeau! Fie ea motivație pozitivă sau negativă, constantă era această abilitate a sa de a împinge oamenii dincolo de limitele lor. E un exercițiu care îți fortifică mult personalitatea și care te ajută să renunți la zona ta de confort și să găsești soluții nebănuite. Eu încerc să fac asta în mod consecvent, deși nu-mi iese întotdeauna.

5. Luciditatea – deși un tip dramatic și emoțional, Steve avea un simț aproape inuman de dezvoltat în ceea ce privește percepția și analiza celor din jur. În ciuda inadecvării sale, deseori voite, la contextele sociale pe care noi le considerăm normale, Jobs mi s-a părut unul dintre cei mai lucizi oameni despre care am citit vreodată. Fiecare detaliu, fiecare emoție erau înregistrate și analizate cu claritate. De aceea unele dintre deciziile pe care le-a luat păreau nebunești, însă s-au dovedit a fi cruciale pentru evoluția unei companii care m-a surprins prin inovativitate, excelență și căutarea neobosită a perfecțiunii.

Recunosc faptul că a recunoaște că Apple nu e companie încrezută și că Steve Jobs m-a impresionat de-a dreptul mă face să mă simt ca un fan ipocrit, care cumpără albumul unui artist doar după ce acesta nu mai e în viață. Acum aș vrea să testez un iPad, să mă joc un pic mai mult decât 2-3 minute cu un iPhone și să simt pe pielea mea de ce aceste produse sunt glorificate de către fanii lor.

Eu nu sunt încă fan Apple, dar acum înțeleg și apreciez această companie și reușitele sale. Vreau să experimentez și alte paradigme tehnice, vreau să fac o incursiune și în alte universuri de brand decât cele cu care m-am obșnuit. Perspectiva mi s-a lărgit și sper să nu mai fac niciodată greșeala de a judeca un brand fără a-l fi disecat înainte.

În loc de încheiere, vă recomand, dacă nu ați reușit încă, să citiți biografia lui Steve Jobs, fiindcă este o lectură fantastică!

PS: În seara aceasta mă voi uita pentru prima dată la key note-ul de lansare a unui produs Apple (pe Ars Tehnica – live tweeting). Regret că nu l-am prins și pe Steve live. Now that was a real show!

Surse foto: 1,2.

6 Responses

  1. Gabriel
    Mar 07, 2012 - 06:30 PM

    Termin articolul cu zambetul pe buze si in minte am doua cuvinte: “In sfarsit!”. 😀

    Ma bucur pentru mine ca am pe cineva nou cu care pot sa ma bucur de acest fenomen/proces care este Apple si produsele tale. Ma bucur si pentru tine ca ai invatat o lectie foarte sanatoasa si ca pe aceasta cale iti dai ocazia de a explora un nou orizont, pana acum ocolit.

    Recunosc, spre rusinea mea, ca inca nu am terminat de citit biografia lui Steve dar cu siguranta o sa o continui cat mai curand. Poate gasesc printre randuri secretul de a converti noi adepti la cauza noastra. 😀

    Mai este o ora si jumatate pana la evenimentul din seara aceasta dar iti urez de pe acum o calatorie plina de iEntuziasm!

    Reply
  2. Bubu
    Mar 08, 2012 - 10:07 AM

    Awesome iPossum

    Reply
  3. Mihai
    Mar 09, 2012 - 06:04 PM

    eu zic sa vezi un keynote cu steve jobs. nu ultimul. incearca ceva mai vechi. incepi cu lansare ipod , apoi lansare iphone 3gs, 4 … sa vezi in ce fel le prezenta.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Mar 09, 2012 - 07:29 PM

      Asta urma sa fac, dar nu am avut deloc timp. Multumesc pentru recomandari. 🙂

      Reply
  4. clarozmarin
    Mar 12, 2012 - 11:06 PM

    Pentru că nu folosesc prea mult produsele Apple – din motive financiare, din păcate, nu pot comenta despre ele, în schimb, cele 5 lecţii de viaţa ne pot fi de folos tuturor dacă vrem să avem realizările la care visăm. Mulţumesc!

    Reply
    • Andra Zaharia
      Mar 12, 2012 - 11:10 PM

      Ma bucur ca ti-a fost de ajutor articolul meu. Iti recomand cu drag intreaga carte cand vei avea timp. Succes in toate!

      Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.