Vrei sa inveti sa faci Facebook ads eficiente?

Eu sunt adepta ”learning by doing”, fiindcă, de multe ori, înveți cel mai bine din experimentele pe care le faci singur. Desigur, depinde de tipul de învățare pe care îl preferi, dar eu funcționez foarte bine când plec de la o bază structurată și apoi îmi fac propria documentare, alături de exerciții practice. Și cred că mulți dintre noi sunt autodidacți în multe aspecte, mai ales când vine vorba de comunicarea/promovarea în mediul digital, unde noțiunile și practicile nu sunt reglementate.

Tocmai fiindcă e foarte greu să cuprinzi toate informațiile pe care le ai la dispoziție despre un subiect (despre care s-au scris mii de articole), cel mai eficient proces de învățare poate fi, uneori, să-ți transmită cineva cunoștințele în mod structurat. Așa este cazul campaniilor de Facebook ads. Eu am învățat să le fac de una singură, pornind de la zero. Am citit, am studiat platforma, am testat diferite tipuri de ad-uri și de campanii, până când am început să învăț ce funcționează în ce context și sub ce formă. Însă acest lucru presupune timp și resurse, mai ales financiare, pe care nu le avem mereu la dispoziție pentru a învăța. Dar soluții există, din fericire.

logoPentru cei care nu au timp de pierdut și vor să învețe să facă cele mai eficiente campanii de Facebook ads, există Social Media School. Următoarea ediție a cursurilor online ținute de Alex Negrea și Andrei Roșca va avea ca subiect principal acest tip de campanii, pe care aproape toată lumea le utilizează și pe care clienții le cer. Ca să ajungi la un cost per click de 0.01$ îți trebuie informații bine sedimentate.

Partea bună este că următorul curs va avea două module, unul de bază și unul pentru avansați. Iată conținutul acestora, pe scurt:

Modulul Basic – miercuri, 25 septembrie, orele 18:00-21:00

  • Marketplace Ads, Page Post Ads, Promoted Posts, Sponsored Stories, Sponsored Results
  • Cum funcționează sistemul CPC (cost per click)
  • Cum funcționează sistemul CPM (cost per mille)
  • Sistemul de bidding în campaniile Facebook
  • Setarea unei campanii – basic
  • Alegerea unui tip de Ad în funcție de obiective
  • Best practices

Modulul Advanced – miercuri, 2 octombrie, orele 18:00-21:00

  • Cum gestionezi mai multe campanii cu Power Editor
  • Cum optimizezi costurile și obții rezultate mai bune cu A/B Testing și multivariate testing
  • Cum setezi o campanie să apară unei anumite audiențe cu opțiunea Custom Audiences
  • Cum urmarești conversiile prin Conversion tracking
  • Ce sunt și cum poți folosi Retargetarea și Remarketing-ul ca să îți aduci mai mulți clienți
  • Tips & Tricks

facebook-ads-logoOfer câte două invitații pentru fiecare dintre cele două module, așa că aștept să-mi lași un comentariu până pe 23 septembrie, inclusiv. Spune-mi care e cel mai stupid Facebook ad pe care l-ai văzut vreodată și îți garantez că după acest curs nu vei face niciodată greșeala de a crea unul ca acela. Primii patru care comentează vor primi invitațiile, așa că promptitudinea e atuul vostru.

Succes!

Tu stii cati clienti castigi de pe Facebook?

Scriam vineri despre necesitatea de a te baza pe instrumente puternice de gestionare a canalelor de social media atunci când îți dezvolți și consolidezi practica profesională. Acest lucru este însă doar parte din ecosistemul menit să te ajute să-și folosești abilitățile în moduri inovative, creative și eficiente.

Rolul independenței profesionale

Și fiindcă tot vorbim despre eficiență, e important să știm care sunt prioritățile care ne conduc strategia de comunicare, în orice mediu ar fi aceasta aplicată. Deși depindem de o mulțime de sisteme, platforme, algoritmi și condiționări, este important să studiem mereu natura umană a utilizatorilor pe care îi vizăm cu mesajele noastre. Acest lucru ne va ajuta să le înțeleg motivațiile și comportamentele și să ne câștigăm o independență profesională care ne va susține productivitatea indiferent de schimbările inerente.

Pentru a dobândi această independență profesională este nevoie de mult studiu, de implicare și de dăruire. Și a te bucura de un astfel de grad de independență nu e este neapărat apanajul antreprenorilor, ci și a celor care aleg să lucreze într-un mediu organizațional, însă sunt conștienți că formarea lor profesională transcede instrumentele pe care le folosesc.

Clipboard01

Cum măsori numarul de clienți veniți din Facebook?

Dacă nu ți-ai pus încă această întrebare, acum ar fi vremea să o faci. Dincolo de campaniile creative, status update-urile istețe și design-ul simpatic rezidă necesitatea de a aduce o afacere mai aproape de clienții săi potențiali. Iar concretizarea acestei legături o reprezintă încheierea unei tranzacții între utilizatorul de Facebook și business-ul cu care interacționează.

Pentru acest lucru trebuie să cunoști pârghiile și instrumentele disponibile pe Facebook, canalul pe care sigur îl utilizezi și tu. O oportunitate excelentă ca să faci asta este webinarul Spada care răspunde tocmai întrebării ”Cum măsori numarul de clienți veniți din Facebook?

Cursul online va fi ținut de către Alex Negrea, care a ținut un webinar și despre ”Strategia editorială pentru pagina de Facebook”, care mie mi-a fost foarte util. Costul cursului care se va ține pe 21 august (miercuri, 18:00-21:00) este de 45 euro + tva și sunt disponibile doar 20 de locuri (deci luați rapid decizia). E important să știți că acest curs nu este de tipul unei prezentări la o conferință, ci mult mai interactiv, mai bogat în informații utile și cu aplicabilitate imediată. Investiția va fi complet justificată dacă apoi veți implementa corect recomandările făcute de Alex.

Vrei să câștigi o invitație la webinar?

Dacă îți dorești să participi la acest curs online, atunci îți ofer o oportunitate chiar aici. Te invit să participi la discuția despre măsurarea numărului de clienți de pe Facebook de pe grupul de comunicare și promovare de pe Facebook. Pe data pe 20 august, ora 10:00 voi alege, prin tragere la sorți, dintre participantii la discuție, un câștigător.

Vă aștept!

Later edit: Câștigătorul este Cristian Lăceanu, care a comentat în cadrul discuției de pe Facebook. Vă încurajez să participați la cât mai multe webinarii, fiindcă sunt extrem de educative și utile. E de-ajuns să încercați o dată și veți descoperi singuri valoarea lor.

Webinarul cu Alex Negrea – Strategia editorială pentru pagina de Facebook

Așa cum vă povesteam luni, am participat la webinarul Spada despre strategia editorială pentru paginile de Facebook susținut de Alex Negrea. A urmat o discuție foarte interesantă, care m-a ținut atât de atentă, încât nici nu am observat ce se mai întâmpla în jurul meu la birou.

large_2399659636

Am reținut câteva idei foarte utile, pe care le susțin. Pe unele dintre ele le folosesc în mod curent în practică, iar pe altele plănuiesc să le aplic, fiindcă mi se par potrivite pentru obiectivele pe care le am.

Alex ne sfătuiește să concepem un plan de conținut pragmatic, care să reflecte în mod constant filozofia și poziționarea brandului. Devalorizarea produselor sau serviciilor oferite prin postări generale și care nu sunt legate de brand nu este indicată, motiv pentru care ar trebui să le evitați.

În opinia lui Alex, fiecare postare de pe o pagină de Facebook ar trebui să aducă un lead, un potențial client, ale cărui interese pot fi servite prin informația publicată pe pagină. Pentru a măsura intențiile legate de brand, util este să introduceți un link în fiecare status update, scurtat printr-un URL shortner (bit.ly, goo.gl, ow.ly etc.). Măsurați apoi click-urile și vedeți câți dintre utilizatorii care au văzut statusul au interacționat cu el dincolo de un simplu like.

Ce folosesc și eu constant și este extrem de indicat (dar și un sfat rar ascultat) este testarea A/B. Acest lucru presupune, în viziunea lui Alex, rularea a două campanii de Facebook ads în paralel, cu ad-uri asemănătoare, dar care au diferențe analizabile între ele. Astfel puteți testa tipul de combinație de text și imagine la care utilizatorii reacționează mai bine și puteți replica acest model. De asemenea, rularea a două campanii simultan oferă și un benchmark în funcție de care să puteți evalua succesul campaniei.

Alex a punctat de mai multe ori această idee în cadrul webinarului: noi, administratorii de pagini de Facebook, suntem responsabili de creșterea calității conținutului, de calitatea imaginilor și textelor folosite. La acest lucru se adaugă o bună segmentare a publicului, într-o campanie și în practica de fiecare zi, fără de care rezultatele de durată nu pot apărea.

Un alt obiectiv al unei pagini de Facebook este și acela de a forma anumite obiceiuri ale fanilor, precum faptul de a ști unde să adreseze întrebări pentru zona de client service. Alex sugerează că este util să aveți postări care să le indice fanilor unde pot adresa întrebări și unde pot povesti despre problemele lor cu brandul sau cu serviciul, pentru a evita discuțiile negative ce se pot isca pe pagină, în mod public. Ideal este ca aceste discuții cu utilizatorii să aibă loc în secțiunea de mesaje private ce pot fi trimise paginii.

De asemenea, Alex ne încurajează să facem experimente (pentru care, desigur, trebuie să obținem mici bugete), pentru a testa teoriile personale, bazate pe observații și practică, și pentru a găsi soluții potențiale la problemele cu care ne confruntăm.

Eu aș adăuga că este util să păstrăm rapoartele lunare și să realizăm și rapoarte la 3 și la 6 luni, pentru a identifica progresul paginii și acele tedințe și tipare în comportamentul utilizatorilor, ca să le putem oferi ceea ce au nevoie.

Vă sugerez să stați cu ochii pe blogul agenției Spada și să urmăriți informațiile pe care le oferă, fiindcă sunt folositoare și bine structurate.

Și nu uitați: e extrem de important să nu ne oprim niciodată din învățat!

large_6110385718

photo credit: Martin Bekkelund via photopin cc
photo credit: Krissy.Venosdale via photopin cc

De ce sa participi la webinare

Curiozitatea e unul dintre cele mai importante instrumente în viata unui profesionist din zona de comunicare, fie ea online sau offline. Și cum nu am găsit încă secretul clonării, ca să putem ajunge la toate conferințele pe care ne dorim să le vedem, avem la îndemână o mulțime de instrumente online care să ne ajute să colaborăm mai ușor.

Prin combinarea acestor instrumente s-a ajuns la platfomele de webinarii, care, în opinia mea, sunt extrem de utile când vine vorba de atingerea unor audiențe care altfel nu ar putea participa la workshop-ul propus. Eu am participat la multe dintre webinariile organizate de Ubervu și vă pot spune sincer că am învățat o mulțime de lucruri utile și am avut ocazia să ascult oameni extrem de talentați și cu experiență.

agentia spadaDeși pe piața din România, webinariile nu sunt extrem de folosite, m-am bucurat să văd că agenția Spada nu s-a temut de acest format și că face mai mult decât să realizeze campanii pentru clienții săi. Curiozitatea mea personală m-a împins să folosesc acest format de colaborare, iar acum îl consider mai mult decât util.

Cunosc o parte din echipa Spada și știu că toți sunt înclinați către educație constantă, către o profesionalizare cât mai riguroasă și știu că se orientează în munca lor în funcție de o serie de principii sănătoase de comunicare. De aceea cred că este o idee foarte bună să participi la webinarul lui Alex Negrea de mâine. O poți face chiar de la birou, dedicându-ți câteva ore pentru a învăța lucruri noi și pentru a obține răspunsul la anumite întrebări pe care le ai.

Fiind specializat în gestionarea prezenței brandurilor pe Facebook, Alex va discuta despre următoarele subiecte:

De ce are o companie nevoie sa comunice pe Facebook?
Ce si cum sa comunici pe Facebook pentru a putea masura aceste eforturi in vanzari?
Care sunt cele mai eficiente strategii editoriale pe pagina de Facebook si cum se masoara corect performanta in acest context?

alexandru negreaSunt sigură că va fi o conversație cel puțin interesantă și foarte utilă, fiindcă deja trebuie să trecem la următorul nivel și să explorăm platformele de social media din perspectiva potențialului lor de vânzări.

Sper să ne auzim mâine online și să putem apoi discuta despre strategii utile, cu rezultate concrete.

Te poți înscrie foarte simplu la webinar, urmând pașii indicați.