Biblioteca bloggerului roman – infografic

N-aș ști să spun dacă bloggerii citesc mai mult sau mai puțin decât alții, dar drept e că mă bucură mult să văd strânse laolaltă recomandări de lecturi, hrană pentru minte și suflet de care avem nevoie tot timpul.

Am contribuit și eu la inițiativa lui Chinezu numită Biblioteca bloggerului român, care a luat amploare și a dat naștere unui infografic interesant. Așa că iată care sunt preferințele de lectură ale bloggerilor din 2013:

biblioteca bloggerului roman

Anul aceasta mi-am propus să dau gata măcar 50 de cărți și fac progrese în acest sens, iar apetitul pentru lectură e tot mai ridicat. Când sunt atâtea lucruri minunate de aflat și atâtea povești frumoase de trăit, aproape că-mi doresc să nu mai am nevoie de somn pentru a mă putea pierde între pagini.