Inception – an idea can grow to define you or destroy you

“There’s something you should know about me…about inception. An idea is like a virus. Resilient, highly contagious. The smallest seed of an idea can grow. It can grow to define, or destroy you.”

Cu toții visăm. Deși mulți nu-și amintesc ce visează în cursul nopții, fiecare om petrece cel puțin o oră și jumătate visând în fiecare noapte. Fizic, avem nevoie să visăm pentru ca informația să fie reașezată în creier. Dacă nu am visa, am muri. S-au făcut experimente pe animale (pe pisici în special), pe care nu le-au lăsat să doarmă și pe care le trezeau imediat ce ațipeau. După 3 zile au murit. Visatul este mult mai important pentru sănătatea noastră psihică decât ne putem da seama.

De când mă știu am avut vise ciudate, sumbre pe alocuri, am avut stări de deja-vu generate de vise și am vise recurente. Pe majoritatea mi le aduc aminte cu destulă luciditate încât să pot descrie exact universurile pe care le visez. Am și acum amintirea unor senzații din vis care rămân mai pregnante decât unele senzații din realitate. ”Dreams feel real while we’re in them. It’s only when we wake up that we realize something was actually strange.” Sper ca într-o zi să ne putem proiecta visele pentru a le arăta celorlalți, fiindcă subconștientul nostru este un întreg univers de exploatat, care ne poate duce la o cunoaștere a lumii așa cum puțini își pot închipui.

De aceea Inception m-a marcat. Imediat după ce l-am văzut a intrat în top 3 filme văzute (care nu sunt deloc puține) și am avut nevoie de câteva ore ca să-l procesez și să încep să-l disec. A fost nevoie să-l văd încă o dată să mi-l întipăresc bine în minte, ca să-i pot exploata întrebările și pistele pe care le oferă. Inception e genul de film care te mișcă, care te face să-ți pui întrebări, care răscolește ceva în adâncurile tale. E un film dramatic, profund, dar depinde de fiecare cât de tare vrea să sondeze în propria minte pentru a extrage de acolo simboluri, înțelesuri. Iată câteva dintre problemele cele mai interesante care mi le-am pus după ce am văzut Inception, care încă mă rod și pe care voi continua să le dezbat până ajung la o serie de concluzii mulțumitoare.
citeste mai departe →