Inception – an idea can grow to define you or destroy you

“There’s something you should know about me…about inception. An idea is like a virus. Resilient, highly contagious. The smallest seed of an idea can grow. It can grow to define, or destroy you.”

Cu toții visăm. Deși mulți nu-și amintesc ce visează în cursul nopții, fiecare om petrece cel puțin o oră și jumătate visând în fiecare noapte. Fizic, avem nevoie să visăm pentru ca informația să fie reașezată în creier. Dacă nu am visa, am muri. S-au făcut experimente pe animale (pe pisici în special), pe care nu le-au lăsat să doarmă și pe care le trezeau imediat ce ațipeau. După 3 zile au murit. Visatul este mult mai important pentru sănătatea noastră psihică decât ne putem da seama.

De când mă știu am avut vise ciudate, sumbre pe alocuri, am avut stări de deja-vu generate de vise și am vise recurente. Pe majoritatea mi le aduc aminte cu destulă luciditate încât să pot descrie exact universurile pe care le visez. Am și acum amintirea unor senzații din vis care rămân mai pregnante decât unele senzații din realitate. ”Dreams feel real while we’re in them. It’s only when we wake up that we realize something was actually strange.” Sper ca într-o zi să ne putem proiecta visele pentru a le arăta celorlalți, fiindcă subconștientul nostru este un întreg univers de exploatat, care ne poate duce la o cunoaștere a lumii așa cum puțini își pot închipui.

De aceea Inception m-a marcat. Imediat după ce l-am văzut a intrat în top 3 filme văzute (care nu sunt deloc puține) și am avut nevoie de câteva ore ca să-l procesez și să încep să-l disec. A fost nevoie să-l văd încă o dată să mi-l întipăresc bine în minte, ca să-i pot exploata întrebările și pistele pe care le oferă. Inception e genul de film care te mișcă, care te face să-ți pui întrebări, care răscolește ceva în adâncurile tale. E un film dramatic, profund, dar depinde de fiecare cât de tare vrea să sondeze în propria minte pentru a extrage de acolo simboluri, înțelesuri. Iată câteva dintre problemele cele mai interesante care mi le-am pus după ce am văzut Inception, care încă mă rod și pe care voi continua să le dezbat până ajung la o serie de concluzii mulțumitoare.

Conceptul de vis împărtășit deschide un șir infinit de posibilități de construcție a unei realități alternative. Așa cum în realitate interacțiunile dintre oameni dau naștere unor variante infinite de scenarii de viață, visele împărtășite pot fi considerate o cale de comunicare digitală. Semnale inifinite, de intensități infinite, niveluri infinite de visare lumi posibile – totul poate fi creat când două minți se ciocnesc. Unii dintre noi comunicăm deja la un nivel subconștient, dar la un procent infim din potențialul nostru cerebral. Exploatarea acestei posibilități e pasul care poate propulsa omenirea într-o altă dimensiune.

Construcția propiului vis o facem fie că înțelegem că suntem capabili de asta sau nu. Cu cât încercăm să ne luăm în posesie propriile vise, cu atât ni se deschid ochii către un alt tip de realitate, către alte moduri de percepție. Visul e locul în care imaginația nu are zăgazuri, nu are limite. Visul e libertatea pură, constrâns fiind doar de frica noastră de a descoperi ce e dincolo de noi, de teama de a da conștientiza că noi înșine suntem o poartă către ceva mult mai mare.

Visare lucidă – reprezintă practic un exercițiu de autocontrol, prin care să-ți dai seama că visezi atunci când te afli într-un vis. Aici intervine capacitatea de a decela între realitate și vis, de a fi deschis mental către un nou orizont. Nu mai există dubii științifice că nu visarea lucidă nu ar exista. E un fapt medical stabilit și poate vi s-a întâmplat și vouă.

Explorarea subconștientului
e ceva ce mă tentează enorm, fiindcă știu că în noi se ascund secrete, abilități, voiță și forță nemărginite. Dacă reușim să valorificăm cumva acest potențial, ne putem conecta la lume, la oameni și la realitate într-un mod cu totul aparte. Dar pentru asta trebuie să ai curaj să te avânți în tine însuți.

Conștientizarea de sine este una dintre cele mai importante lecții pe care le dă Inception privitorilor săi. Inception nu este doar un film, este o experiență extrem de personală. Pe măsură ce devenim mai conștienți de noi, de propriile acțiuni, de procesele noastre mentale și de modurile în care reacționăm, nu facem decât să ne deschidem către lume, să înțeleg interdependențele care ne guvernează universul și să funcționăm mai bine în el.

Planuri paralele – cred în existența lor și cred că fiecare decizie a noastră dă naștere doar unuia dintre miliardele de lumi posibile. Mai cred că aceste planuri coexistă în același univers, dar că rareori avem contact cu ele. Unele dintre momentele în care planurile acestea se ating sunt momentele de deja-vu. Cine a trăit o astfel de experiență știe cu siguranță ce înseamnă senzația că timpul și spațiul s-au îndoit și au devenit convergente într-un punct care e atât în trecut, cât și în prezent. E ceva ce te face să tremuri de frică în fața propriei minți, dar este extrem de fascinant că putem trăi asta.

Paradoxuri Scările Penrose din Inception m-au bulversat total, iar asta din cauză că au descris exact visul meu recurent, cu care mă lupt de ani de zile. Distorsionarea perspectivei face ca aceste scări să urce și să coboare la infinit, fără ca subiectul care le parcurge să urce sau să coboare de fapt. În visele mele, mereu mi se întâmplă să visez scări pe care le urc, dar care de fapt coboară, scări cu trepte lipsă, fără balustrade, încropite din scânduri șubrede, scări nesigure și înșelătoare. Încă nu am reușit să descifrez visul ăsta, așa că mai am de lucru cu mine însămi până să ajung la un răspuns satisfăcător.

Securitatea subconștientului ca ultimă formă de securitate. Nu cred că suntem foarte departe de o astfel de securizare, fiindcă suntem aproape de extracțiile din subconștient, dacă nu prin intermediul visului, atunci pe alte căi. Capacitatea noastră de protecție fizică este inutilă în era informației. Niciun sistem de securitate nu poate fi mai performant decât propriile mecanisme mentale prin care ascundem lucruri de noi înșine, prin care ne reprimăm amintiri și ne păcălim prin autosugestie.

Diferența dintre ce știm, percepție, credință și ce simțim. ”You keep telling yourself what you know. But what do you believe? What do you feel?” Niciunul dintre termenii enumerați mai sus nu sunt sinonimi. Dacă înveță să faci diferența între ei, atunci ai un început bun. Dacă înveți să-ți recunoști propriile sentimente, să distingi între categoriile propriei gândiri, atunci poți porni în căutarea sinelui real.

Dragostea este unul dintre elementele care ne marchează cel mai mult, pentru că dragostea adevărată este un amestec între sentimente, experiențe spirituale, fizice și mentale. Acest sentiment este un conglomerat atât de puternic, încât se infiltrează în ungherele cele mai întunecate ale minții și ne poate transforma în moduri aproape incredibile. ”You’re waiting for a train, a train that will take you far away. You know where you hope this train will take you, but you can’t be sure. But it doesn’t matter – because we’ll be together.”

Titirezul, de a cărui soartă întreabă Bobby, cred că nu s-a oprit. Cred că erau cu toții prinși atât de adânc în visul lui Cobb, încât ieșirea la suprafață era imposibilă. Limbo.

Iată și un alt articol excelent despre Inception din Telegraph și o descoperire interesantă despre Christopher Nolan, care pare să un om ”possessed of some radical notions”.

”An idea is like a virus. […] It can grow to define, or destroy you.”

Și, în final, o mostră din cel mai bun soundtrack pe care l-am auzit vreodată, creat de inegalabilul Hans Zimmer:

One Response

  1. Elena
    Sep 04, 2010 - 07:57 PM

    “How do you know this world is real?: 😉 Nu ti se pare ca seamana prea tare cu Matrix?

    Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.