Alegerile care ne definesc

Întotdeauna am crezut că alegerile pe care ne facem ne modelează, fie comportamental, spiritual, profesional sau sentimental. Alegerile pe care nu le facem, responsabilitatea de a ne asuma un rezultat sau altul, opțiunile pe care le evităm – toate spun ceva despre noi. Chiar și alegerile greșite, din care învățăm enorm.

În fiecare moment de transformare a vieții noastre ne facem o evaluare a punctului în care ne aflăm, a ceea ce am lăsat în urmă și ce ne dorim să găsim de acum încolo. Și totul pare să depindă de noi, de abilitatea noastră de a face decizii mai mult sau mai puțin raționale, de intuiția mai mul sau mai puțin dezvoltată. În momentul în care ești pus în situația de a alege între două sau mai multe opțiuni, ești tu cu tine. E momentul în care te privești în oglindă cu onestitate, în care sinceritatea absolută te pune față în față cu tot ceea ce ai și ești, fără cale de scăpare.

Părinții nu ni-i putem alege, însă de la un punct încolo totul devine rezultatul propriilor opțiuni în viață. Asta dacă susținem teoria liberului arbitru și nu ne lăsăm purtați de teoriile ce susțin predestinarea. Ne alegem experiențele de viață, prietenii, alegem să studiem un subiect sau altul. Sunt însă în viață unele momente care cântăresc mai mult decât altele. Care ne cer mai multă energie și implicare. Iată când cred eu că ar trebui să fim mai precauți, să stăm bine pe picioare și să ne exprimăm așteptările:

1. Alegerea unui job e de fiecare dată o experiență care ne învață multe. Fie că rezultatul care urmează este unul pozitiv sau negativ, opțiunea pentru un loc de muncă ne va ajuta să definim mai bine ce ne dorim să devenim pe plan profesional, care este etapa pe care vrem să o parcurgem, care sunt oamenii din jur de la care putem învăța, care sunt abilitățile și calitățile care ne lipsesc și pe care le putem deprinde. Sfatul meu este să studiați întotdeauna cultura organizațională a unei companii înainte să vă angajați acolo. Citiți ce scriu angajații despre asta, puneți întrebări la interviu despre posibilitățile de evoluție, despre structura ierarhică, despre gradul de flexibilitate și profilul ideal al candidatului pe care îl caută. De cele mai multe ori veți auzi numai lucruri bune, însă trebuie să învățați să citiți printre rânduri. De multe ori s-ar putea să vă regăsiți într-un loc care nu vă reprezintă, dominat de indiferență și lipsă de pasiune, care vă poate tăia elanul sau diminua dorința de a face ceva semnificativ în proiectele în care sunteți implicați.

crossroads

2. Alegerea implicării reale într-o relație este probabil una dintre cele mai importante decizii din viață. Am citit în ”Curajul de a fi tu însuți” de Jacques Salome un pasaj care mi-a ramas în minte și în suflet: într-o relație ne angajăm nu doar să acceptăm și să apreciem ce este și ce are celălalt de oferit la monentul actual, ci și tot ceea ce poate el/ea sau noi înșine putem deveni, cu toate transformările și schimbările pe care le aduce timpul. La mijloc stau respectul de sine, respectul pentru celălalt și iubirea manifestată în ambele direcții. Alegerea în dragoste nu este pur rațională și nici nu ar trebui să fie, însă cred eu că ar trebui implicate un dram de deschidere, de cunoaștere și mai ales o doză sănătoasă de responsabilitate și grijă față de sine și față de celălalt.

3. Alegerea prietenilor e un proces prin care trecem aproape întreaga viață. Oamenii se perindă prin viețile noastre, creștem alături de ei, evoluăm în ritmuri mai mult sau mai puțin asemănătoare. Ne mutăm din orașele noastre de origine, ne facem noi prieteni, schimbăm joburi și colegi de apartament, călătorim și rămânem, dacă suntem norocoși, cu acel grup restrâns de prieteni care ar veni în miezul nopții oriunde am avea nevoie.

4. Alegerea principiilor pe care vrei să le urmezi în viață face parte atât din fundația caracterului fiecăruia, cât și din toate deciziile pe care le luăm de-a lungul anilor. Principiile sunt acel fir roșu pe care îl urmăm în zilele senine și cele cu furtună, care știm că ne va conduce întotdeauna la lumină. Sunt învățăturile pe care le primim și cele pe care le deprindem singuri. Sunt structura morală fără de care ne-am prăbuși fără speranță. Respectarea acestor principii ne va asigura un somn liniștit noaptea și respectul față de sine.

5. Alegerea cărților poate părea că nu-și are locul în această înșiruire, însă mie mi se pare că e esențial să ne alegem bine cuvintele pe care le lăsăm să ne intre în minte și în suflet. Fiecare dintre acestea va lăsa o urmă cu un grad oarecare de semnificație și ideal este să ne deschidem mintea către mai bine și mai frumos. Desigur, e un exercițiu ce se rafinează în timp și mai ales o disciplină care ar trebui să ne ajute să ieșim mereu în afara sferei preferințelor obișnuite.

Voi ce alegere importantă ați avut de făcut în ultima vreme?

Riscul

“Life is a daring adventure or nothing. Security is a superstition. It does not exist in nature.”

— Helen Keller

Contemplu ideea asta de vreo 48 de ore. Ba chiar un pic peste. Așa e când vine decembrie și începi să-ți faci socotelile, să scotocești prin sentimente, emoții, experiențe, doruri și dureri să vezi ce învățăminte ți-au rămas prin buzunare și ce merită să treacă pragul către o altă etapă.

Deși 31 decembrie e doar o altă zi în calendar, pentru fiecare dintre noi e o șansă să schimbe foaia, să facă lucrurile restante din anul trecut, să o ia de la capăt. Sigur, promisiunile din noaptea de Revelion se rezumă deseori doar la iterarea unor dorințe, însă unele se pot materializa, dacă esti suficient de motivat.

Ce-mi doresc eu de la mine anul viitor este să învăț să risc mai mult. Cred că de acest factor depinde cât de multe vreau să fac în viață, atât pe plan profesional, cât și personal. Refuzul mediocrității trebuie să fie mai mult decât un punct de vedere, iar experiențele marcante nu se întâmplă în zona de confort.

Am avut parte de o educație foarte bună, în care am fost învățată să fiu corectă, să muncesc mult, să-i respect pe ceilalți etc., valori puternice și stabile. Încep să simt însă nevoia de a avea mai mult curaj, de a face mai des lucruri pe care mi le doresc și poate ceilalți nu le consideră potrivite pentru mine și traiectoria mea. Nu vorbesc de rebeliune, ci de un pas înainte care se poate să nu-i mulțumească pe toți. Parcă mi-aș fi dorit ca ai mei să mă învețe să fiu mai ”înfiptă”, mai fără frică, să tind mai puțin spre a-mi imagina tot ce poate da greș într-o situație. Dar asta nu e doar responsabilitatea lor, ci și a mea. Încă mai am timp să schimb lucruri, să modelez aspecte în felul meu de a fi.

Știu, niciodată nu va fi toată lumea mulțumită de un lucru anume (situația ideală poate include maxim două persoane, în opinia mea). Riscul e mai mult decât răzvrătire, riscul necesită o doză de raționalitate, un mecanism de detașare emoțională (cea mai grea parte, în ceea ce mă priveștete) și un vis de atins.

Iată ce m-a inspirat să scriu acest articol:

Risk is nothing more than the calculated action of giving up a need to know and be aware of end result. Almost any action worth performing was or is in one way or another a risk. Life is a risk. Love is a risk. But that which is given up, that which is thrown to the wind not without care but rather without inhibition is that which will stand, inspire, and create life anew.

Risk is necessary to live. Risk allows the human to sacrifice his all-knowing tendencies and the need to know all that is occurring around him because when he does not need to know, he will know. When he does not need to do, he will do. Life comes unexpectedly because of action, recognition of beauty, and a certainty that the way things are meant to be will be, and nothing more.

Avem o societate foarte rezistentă la schimbare, cu un apetit extrem de scăzut pentru risc și simt că asta s-a reflectat și asupra mea. Dar vreau să schimb asta. Dacă până la 30 de ani nu îți asumi niște riscuri (calculate), nu cred că poți reuși să fii împlinit și să ajungi acolo unde îți dorești. Ajungi să te ancorezi prea mult în realitatea măruntă, care te înlănțuiește și te așază într-un tipar, marcându-te drept ”default”. Nu vreau să ajung în acea situație.

Cred că am atins acel prag în care trebuie să iau decizii care nu vor mulțumi pe toată lumea. E un prag al maturității care nu e deloc ușor de trecut și care te face să te îndoiești de multe aspecte din experiența și educația pe care le-ai acumulat. Dar nimeni nu știe cum e mai bine, nici măcar eu, așa că prefer o viață presărată cu ”am încercat și n-a ieșit”, decât una încărcată de regrete ale lucrurilor pe care nu le-am trăit.

Certitudini nu există, oricât de mult am vrea să stăm cu picioarele pe o bucată de pământ stabil, doar a noastră. Mi-e greu să trec de stadiul acesta, dar știu că, dacă o fac, mă voi simți mult mai bine cu mine însămi. Un risc asumat ar însemna o îngăduință față de mine însămi (posibilitatea să dau greș) și o victorie asupra necunoscutului (m-am avântat și-s teafără).

Până la urmă, rețete nu există, iar sfaturile sunt bune doar de ascultat și băgat la cap, dar măcar avem îndemnuri ca acesta:

“Risk more than others think is safe. Care more than others think is wise. Dream more than others think is practical. Expect more than others think is possible.”

— Claude Bissell

Iar în final, o întrebare:

Să știi când să renunți

Poate unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am învățat în ultimii doi este cât de important este să știi să te concentrezi asupra lucrurilor cu adevărat importante. Bineînțeles, am învățat asta the hard way, fiindcă sunt genul de om căruia îi place să să-și asume responsabilități cât poate duce și un pic peste. În mod obișnuit, ar fi un lucru bun, însă are dezavantajele lui. citeste mai departe →