Traim intr-o bula?

Recunosc faptul că trăiesc într-o bulă. În micul univers pe care mi l-am creat, oamenii sunt inteligenți și cu bun simț, Internetul e un loc plin de oportunități de învățare și evoluție, zilele sunt relativ echilibrate, iar dorința de a face lucrurile să se întâmple nu prea lasă loc lenei.

Însă în bula mea se strecoară realitatea, destul de des în ultima vreme. Jocurile de putere care mă dezgustă (dar de care trebuie să fim conștienți), lucrurile prost făcute, amenințarea unui virus letal, istorii ale atrocităților din toată lumea și multe, multe alte gânduri negre, care ar descuraja pe oricine.

Percepția asupra lumii este dată de modul în care filtrăm tot ce se întâmplă în jurul nostru și în noi înșine, iar eu am nevoie de bula mea pentru a mă reface când sunt copleșită de tot ceea ce nu pot rezolva. Acolo sunt oamenii care-mi dau forță și gândurile care mă motivează să nu renunț la ideea de a contribui, atât cât pot, la ceva util și bun.

Tu cum ai ales să-ți construiești bula?

PORC – colectia Bucuresti

Fie că iubim sau detestăm Bucureștiul, cert e că această capitală e un oraș care își lasă amprenta asupra noastră, într-un fel sau altul. Fie că ne face mai puternici, mai cinici sau ne îndeamnă să căutăm provocări noi, Bucureștiul devine parte din noi.

Și e mare lucru că avem un brand care este născut și crescut pe străzile din București, de către oameni care înțeleg esența orașului mai bine decât oricine. Aceștia sunt oamenii care ar putea oricând defini brandul acestui oraș, pentru că ei sunt București.

Sunt mare fană a produselor Porc, lansate de către Deliric și echipa sa, iar textele și versurile sale mă ajută să înțeleg și mai bine istoria recentă a unui oraș care nu ezită niciodată să mă surprindă:

Suntem cine suntem pentru că venim de unde venim. Suntem suma a tot ceea ce am văzut, am auzit și am trăit aici. Suntem rezultatul locului din care ne tragem, al mediului cu care ne identificăm. Numele noastre sunt pictate pe ziduri, aventurile noastre sunt cântate în melodii iar numele orașului stă scris pe noi, pentru ca lumea întreagă să știe cine suntem și de unde venim.

Sursa.

Video & Special Swag: Dragos Ometita & Vlad Giogu
Music: Silent Strike
Models: Olga Popescu, Maia Theodora, Draganescu Razvan, Teo d’Or

porc produse

Și poate veți vrea să aflați și povestea fotografiilor făcute pentru acestă colecție, poveste surprinsă într-un interviu pe IQads.ro.

Cât despre mine, următorul lucru de pe wishlist din colecția București este snapback-ul ăsta.

Recomandare the weekend: Bring back the summer

Sunt una dintre acele persoane care refuză să creadă că s-a terminat vara, așa că sper la măcar încă un weekend cald în care:

Să merg la Divertiland Park ca să încerc toboganele cu apă și să plutesc alene pe Lazy River. Of, cum de-am găsit minunea asta de loc abia la sfârșitul verii? 🙁

divertiland (6)

Să mai gust câte-un cocktail delicios, desigur, cu măsură, alături de multă apă plată.

divertiland (7)

Să port noii ochelari de Porc, fiindcă vreau să mai dureze ceva până-mi iau primul hanorac.

ochelari soare porc

Bring the summer back!