5 motive pentru care sa folosesti Google+ chiar acum

A trecut perioada în care Google+ era doar o platformă pentru early adopters. Acum că s-au strâns peste 500 de milioane de utilizatori, G+ începe nu doar să devină relevant, ci și util (și nu doar pentru SEO în search).

g+

Incorect numită o rețea socială, platforma are câteva puncte forte pe care le-am identificat în ultima vreme, de când am început să o folosesc în mod constant:

1. Pe Google+ ai oameni interesanți de urmărit, din orice categorie de interes te pasionează.

2. E mult, mult mai puțin ”zgomot” decât pe Facebook, Twitter, Tumblr sau Pinterest. E un mediu cu puțin sau deloc spam, în care ajungi la informația utilă pentru tine mult mai ușor. Nu prea vei vedea poze cu pisici sau brioșe, decât dacă asta te pasionează.

3. Am observat o cantitate mai mare de conținut relevant, în funcție de cum știi să-ți construiești stream-ul. Observ ceva mai multă creativitate și înclinare către articole și link-uri utile.

4. Există mai puține postări de natură personală, motiv pentru care nu vei vedea așa de multe poze din vacanță, ci mai degrabă fotografii de calitate și păreri bine argumentate despre produse, locuri și servicii.

5. Și așa cum a remarcat Andy, pe Google+ avem comunități și stream-uri mai nișate, specializate pe subiecte asupra cărora se emit opinii pertinente.

google+ stats

Sursa.

Și m-am gândit că, din cei peste 7000 de followers pe care i-am adunat pe Google+, ar fi păcat să nu încep să comunic măcar cu 10% dintre ei.

Sugestia mea ar fi să folosiți platforma acum, cât nu e populată de conținut inutil, cât e relevantă și utilă. Poate fi un bun exercițiu de filtrare și structurare a unor surse legitime și utile de informare. E șansa voastră să faceți din Google+ ce v-ați fi dorit să fie Facebook, dar nu mai aveți răbdare să organizați.

Voi cum folosiți Google+?