Winter Jack, un punch delicios

Nimic nu spune vineri seara ca o cană fierbinte de punch cu whiskey și statul la povești cu una dintre cele mai bune prietene. Exact așa plănuiesc să-mi petrec eu seara și multe alte seri de iarnă, mai ales că acum avem și un pretext nou: să ne întâlnim să gustăm noul Winter Jack by Jack Daniel’s, un punch cu aromă de mere și scorțișoară (și doar 15% alcool).

Pentru că ne plac băuturile calde iarna și avem nevoie de ele pentru a ne dezmorți degetele înghețate de vântul aspru sau de zăpada din care am făcut bulgări moi, România este una dintre cele 4 țări alese de Jack Daniel’s care se vor bucura de Winter Jack, alături de Germania, Austria și Slovenia.

Ce ne-a bucurat însă cel puțin la fel de mult ca lansarea noii licori, a fost prezența fermecătoarei Lynne Tolley, stră-stră-nepoata lui Jack Daniel. Aceasta a povestit despre cum filozofia lui Jack străbate peste secole, menținându-se mereu vie și oferind noi produse chiar și după atâta vreme.

Eu am întrebat-o pe doamna Tolley care dintre valorile Jack Daniel’s crede ea că dau acestui brand forța de a crea empatie în rândul popoarelor atât de diferite din toată lumea. citeste mai departe →

Interviu cu Jeff Arnett, Master Distiller at Jack Daniel’s

Despre Jeff Arnett am povestit ieri, alături de o mulțime de amănunte și povești despre Jack Daniel’s și esența acestui brand.

Acum a venit însă vremea să vă prezint un interviu cu Jeff însuși, să auziți cu urechile voastre cât de multe lucruri se ascund în spatele titlului său de Master Distiller. Prin acest om am fost fascinată de Jack Daniel’s și am înțeles că factorul uman este cel mai puternic ingredient în whiskey-ul pe care îl produc.

Jack from razvanbb on Vimeo.

Mulțumesc Răzvan pentru ajutor, fiindcă fără el n-aș fi avut șansa să vi-l aduc pe Jeff atât de aproape.

Ce părere aveți despre Jeff? Spuneți sincer: tânjiți după jobul lui?

Sursa foto.

Jack, you’re the man!

În iarna anului 1990 aveam 3 ani. Eram o mogâldeață cu ochi care mergea de câteva luni la grădiniță și nu prea pricepea ce se întâmplă în jurul ei. Cam tot atunci se lansau piesele astea:

C&C Music Factory – Gonna Make You Sweat (Everybody Dance Now)

Go For It Rocky V Joey B Ellis AKA MC Breeze

Technotronic – Pump Up The Jam

Trei ani mai târziu, când împlineam 6 ani, se lansat piesa asta:

Haddaway – What is love

Aveam 8 ani când am auzit pentru prima dată piesa asta:

Coolio – Gangster’s Paradise

Am auzit melodiile acestor artiști în filme, reclame, clipuri virale pe Youtube, la petreceri, la revelioane etc.

Fast forward 20 de ani mai târziu, către legendarul concert de aseară, din Fratelli. Am participat, la miezul nopții, la cea mai dezinvoltă, relaxată și distractivă conferință de presă ever! Închipuiți-vă acest line-up, acești oameni care au o întreagă istorie împreună, stând de vorbă ca și cum am fi fost la ei acasă. Citare de la Coolio: ”You are peeking into our living room right now. This is what we’re like.”

Spontani, relaxați, fără teamă să folosească detalii și cuvinte care le vin în mod natural rapper-ilor, generația de aur a muzicii anilor ’90 se pregătea de un show de neuitat! Însă, înainte de asta, Coolio a ținut să ne aducă aminte ce înseamnă să fii cu adevărat un pionier în muzică:

”We were making rap music when there was no money in it. We didn’t do it for the money, for the houses, for the cars. We did it because we loved it. We love what we do.”

Cum poți să nu respecți asta?

Ce a urmat a fost cel mai tare concert tematic la care am participat până acum! Un line-ul de excepție, cu artiști ale căror piese le ascultăm cu plăcere după 20 de ani, un show live cu niște voci impresionante și o trupă de dansatori (trupa de la Dansez pentru tine) care au avut o coregrafie extraordinară! Pour some Jack on that și ai o petrecere memorabilă!

Coolio a cântat ultimul, iar ”Gangsters Paradise” a fost un moment unic! Acompaniat de saxofonistul Jarez Ivey și vocea unei cântărețe de operă (care, din întâmplare, era și iubita lui), Coolio a reușit să-mi facă pielea găină și să mă bucur enorm că am avut ocazia să văd live oamenii cu piesele cărora am crescut și care făceau muzică atunci când eu nici nu știam să citesc.

Hell yeah, Mr. Jack Daniel! You throw one heck of a party!

Da, Jack și a sa aniversare de 161 de ani au fost prilejul acestui mega eveniment, orchestrat la Fratelli, un club care chiar se remarcă prin calitatea evenimentelor pe care le pregătește. Dacă vreți și voi să-i vedeți live pe Coolio, C&C Music Factory, Joey B Eliss și Haddaway, în seara asta vor cânta din nou în seara asta. Detalii găsiți aici.

Jack, you’re the man! See you at the next party. 😉