Astazi am avut o revelatie

Rândurile următoare nu îmi aparțin, însă l-am rugat pe autor – Mircea Căpățînă – să-mi dea permisiunea de a le publica aici, fiindcă rezonez cu gândurile sale. Cred că ne putem folosi mai bine energia și timpul petrecut online și cred că trebuie să facem mai mult decât a discuta în această sferă despre schimbarea de care avem nevoie.

Astăzi am avut o revelație.

Am știut mereu, dar abia acum am și cuprins: intelectualii de pe Facebook, câteva zeci, poate chiar sute de mii, trăim într-o bulă foarte separată de restul țării.

Dăm toți share-uri și comentarii la aceleași articole de Guran, Mândruță și alții.
Suntem efervescenți și activi, determinați și plini de înțelepciune.
Înțelegem multe, dar ce se întâmplă cu restul nu prea putem cuprinde, fapt pentru care mereu ne minunăm de rezultate.
Ne ciorovăim între noi pe mici detalii de nuanță, când restul lumii e rupt de noi și de realitatea noastră.
Știm că restul sunt altfel, dar nu cuprindem, pentru că nu interacționăm cu ei mai niciodată.
Și relația cu acest “restul ” o administrăm tot prin lumea noastră de pe net, care pare foarte populată – și poate și este – însă nu și în valoare relativă la întreaga populație.
Din aceste motive, cred că atunci când vorbim despre a face o schimbare, peste 90% din timpul și efortul depuse pe net sunt redundante. citeste mai departe →