Copyright-ul si paginile de Facebook din România

Am pus acest articol în draft acum vreo săptămână, însă n-am avut vreme să mă ocup de el așa cum aș fi vrut, până astăzi. Mă roade lipsa de profesionalism cu care sunt administrate paginile de Facebook din România, mai ales cele care se laudă cu sute de mii de fani și apar în studii de caz pe la conferințe. Motivele sunt numeroase, însă astăzi voi discuta exclusiv despre încălcarea sistematică a drepturilor de autor a producătorilor de conținut media pe care o practică agențiile sau ”specialiștii” în comunicare ce administrează aceste pagini.

Sună dur? Așteptați până vedeți exemplele.

Două gânduri despre aspecte legale și social media compliance

A crea și gestiona o pagină de Facebook presupune eforturi, atât financiare, cât și de recrutare de personal care să administreze în mod profesionist pagina și o mulțime de alte costuri detaliate bine de către Chinezu și Alex Negrea în articolele lor despre acest subiect. O parte mare din aceste costuri ar trebui anticipate pornind de la aspectul legal al conținutului care va fi publicat pe o pagină de brand. Acest aspect presupune următoarele lucruri:

– brandul se va angaja să nu publice materiale asupra cărora nu are drepturi de autor (fotografii, video etc.);
– brandul va avea documente care să ateste legal că are voie să menționeze o persoană publică (artist, sportiv etc.); fără să aibă acordul scris al acestei persoane de a-i folosi numele și fotografiile pe cananelele menționate (în mod specific), nu va avea dreptul să se folosească de imaginea sa;
– brandul va respecta legislația locală.

Aceste detalii legate de legislație și social media compliance înseamnă că:

– brandurile nu au voie să folosească imagini care nu le aparțin
– brandurile nu au voie să dea share videoclipurilor de pe Youtube (fără a avea contract cu artiștii respectivi)
– brandurile nu au voie să menționeze artiști și personalități în statusurile pe care le postează.

Ei bine, nu pot să nu mă enervez când văd că unele branduri se laudă cu mari ”succese”, mai ales de ordin cantitativ, construite în baza imaginilor furate de pe net și a videoclipurilor de pe Youtube a marilor artiști. Nu poate fi nimeni mai catolic decât Papa, însă unele exemple sunt de-a dreptul cinice.

Later edit 2:

Iată și părerile unor avocați pe care poate îi veți crede mai mult decât pe mine:

”Copyrights vest automatically in the creator of the original content—they do not require registration, using the work in conjunction with the symbol ©, or the use of any other measures in order to vest in the creator.

Therefore, if you did not create the content you are sharing on social media, copyright laws likely prohibit you from using it without the owner’s consent. […] Moreover, your business can be liable for copyright infringement even if it did not “personally” use the copyrighted material if it “induces” the infringement or vicariously infringes. Accordingly, if your business benefits from someone else’s copyright infringement (e.g. the infringing acts of a marketing agent, employee, etc.), and your company is in position to prevent it, your company could be liable. To my knowledge this issue has yet to materialize in a public way in the realm of social media, but the implications are apparent.”

Puteți citi întregul articol InVigorLaw.

Kiss Fm, pagina care ocupă locul 5 în topul Facebrands.ro ca număr de fani, își distrează fanii cu poze luate de pe net:

Radio Zu, numărul 9 pe Facebrands.ro, cu peste jumătate de milion de fani, ia clipuri de pe Youtube fără remușcări:

Pro TV își ”delectează” audiența cu poze create în Paint de puștoaice de 13-14 ani:

Pepsi îl exploatează pe Michael Jackson:

LE: Am aflat că Pepsi are contract pentru a folosi imaginea lui Michael Jackson, așa că îmi retrag afirmația. Mulțumesc că m-ați ajutat să aflu acest lucru.

Nivea are o fotografie cu Alexis Bledel, pe care am certitudinea că nu a cumpărat-o:

Iar Absolut Vodka are postere cu ”Keep calm and…”:

Exemplele pot continua, iar eu cred că trebuie sancționate cumva aceste abateri. Nu este doar nepotrivit ca imagine pentru un brand mare să folosească imagini care nu îi aparțin în mod vădit, ci consider că aceste tipuri de conținut scad și din calitatea comunicării unei companii cu publicul său, încurajând, în același timp, mentalitatea unui public care vrea divertisment de duzină. Din punctul meu de vedere, un brand ar trebui să-și respecte personalitatea pe care o conostruiește prin mesajele pe care le transmite, să mențină un tone of voice coerent și să ofere conținut de calitate. Oare e chiar atât de greu să faci un abonament la Shutterstock și să-ți iei de acolo tot ce ai nevoie? Sau să angajezi un fotograf să producă fotografii de calitate? Sau un web designer?

Unii pot considera ca acest lucru este dificil, fiindcă presupune costuri, însă cine a crezut că social media se face cu bani puțini, s-a înșelat. Cu cât vom realiza mai repede acest lucru, cu atât se vor lua decizii mai bine informate și mai realiste cu privire la mediul online. Până atunci, gândiți-vă că, de câte ori dați ”like” sau ”share” unei poze furate de pe net sau unui clip luat fără sursă de pe Youtube, un brand care chiar muncește să creeze conținut de calitate are de suferit. În fond, ne dorim ca lucrurile să evolueze, nu?

Later edit 3: Vă recomand să citiți și acest articol de pe Inc.com cu titlul ”How to Avoid a Social Media Lawsuit”. Veți găsi acolo mai multe detalii care ne lămuresc cu privire la statutul proprietății intelectuale în sfera online.

Later edit 4: Dragoș Gaftoneanu a scris un articol care cuprinde extrase din legislația românească ce privește proprietatea intelectuală. Sper să vă fie de ajutor.

Later edit 5: Dacă nu mă credeți pe cuvânt, vă recomand să citiți pe The Next Web despre cum Facebook a închis pagina de Facebook The Cool Hunter, cu aproape 800000 de fani, tocmai din cauza celor descrise mai sus.

Ce aşteptări ai tu de la o pagină de Facebook?

Alex Negrea pune o întrebare foarte bună și are un mic sondaj pe blog pe care vă îndemn să-l completați, indiferent de tipul de utilizator pe care îl reprezentați.

Un astfel de studiu ne ajută nu doar pe noi, cei care gestionăm pagini de Facebook, să avem rezultate mai bune și un nivel mai mare de interacțiune, ci vă ajută și pe voi, utilizatorii de Facebook care sunteți bombardați cu mesaje de la companii, să vi se ofere un tip de conținut care să vă fie util sau să vă ofere o recompensă valoroasă (iar aici nu mă refer doar la concursuri).

5 lucruri pe care mi le doresc eu de la o pagină de Facebook

Deși sunt biased, cum ar spune americanii, această subiectivitate profesională mă face să am așteptări crescute față de conținutul pe care îl oferă o pagină de Facebook, indiferent de domeniul din care provine. Astfel, iată cele 5 rigori de la care eu consider că nicio pagină nu ar trebui să se abată:

  • Să aibă conținut original, asupra căruia să aibă drepturi de autor (o regulă pe care nu o respectă decât puține branduri din România – voi reveni cu un articol legal de acest subiect).
  • Să aibă un tone of voice constant, respectuos și specific brandului.
  • Să-și demonstreze utilitatea pentru fanii paginii.
  • Să ofere informații corecte și documentate.
  • Să aibă un timp de răspuns pe pagină de maxim 24 de ore.

Viteza de reacție a brandurilor pe Facebook

Mi se pare că social media a dat naștere unui conflict de interese, dacă îl pot numi astfel, care este interesant de urmărit. În timp ce social media reclamă necesitatea unui răspuns prompt la întrebările și nevoile publicului țintă, puțini sunt acei manageri de pagini, fie ei din cadrul agenției, fie free lancers etc., care urmăresc activitatea pe pagină și în weekend și sunt dispuși să monitorizeze și să facă client service și în timpul lor liber.

Desigur, timpul personal nu ar trebui dedicat sferei profesionale și ar trebui respectat, însă iată că acele companii care reușesc să fie prompte și atente la toate reacțiile publicului țintă sunt cele care se bucură de succes.

Spre exemplu, iată care sunt liderii la nivelul diferitelor industrii din punct de vedere al vitezei de reacție pe pagina lor de Facebook:

Branduri
LBC Express Inc. – 58 176 fani – 16 Min – 91.75 % response rate
Acer Indonesia – 612 837 fani – 20 Min – 95.05 % response rate
Claro – 415 026 fani – 21 Min – 96.99 % response rate

Airlines
Airphil Express – 228 712 fani – 26 Min – 83.63 % response rate (trebuie să vedeți cover-ul paginii de Facebook și să observați ce înseamnă promise & delivery)
KLM – 1 540 778 fani – 27 Min – 94.14 % response rate
Volaris – 335 410 fani – 49 Min – 77.92 % response rate

Fashion
Next – 1 037 899 fani – 49 Min – 90.45 % response rate
Stylefruits – 794 006 fani – 103 Min – 88.44 % response rate
Nike Running – 995 621 fani – 141 Min – 84.90 % response rate

Unele cifre de aici sunt chiar impresionante și puteți găsi detalii și despre alte industrii (Automotive, Retail, Technology, Finance, Telecom etc.) pe SocialBakers.com.

Desigur, cu cât e mai mică pagina, cu atât este mai ușor de gestionat, însă avem nevoie de provocări și ne dorim creșterea, nu? Trebuie să fim pregătiți cu toate abilitățile, așa că vă rog să completați și voi chestionarul lui Alex (durează maxim 3 minute) și să-l dați mai departe. Mesajul inspirațional al acestui articol este că împreună putem face Facebook un loc mai bun, cu mai puțin spam și mai multe lucruri interesante.