De ce sa-ti iei o tema responsive pentru blog

În cei 5 ani și jumătate de când am blogul, am trecut prin toate etapele cu el: de la domeniu pe wordpress.com la domeniu propriu, de la temă free și hosting la prieteni la temă plătită și hosting tot cu plată, back-up și asistență tehnică specializată. Până acum am cumpărat 3 teme de WordPress, fiecare cu povestea sa: pe prima n-am reușit să o folosesc, fiindcă n-a putut s-o instaleze nimeni; pe a doua am suspectat-o că ar fi vinovată de infiltrarea virușilor care puseseră stăpânire pe blog (dar apoi am aflat că nu era vina ei), iar a treia, tema pe care o folosesc acum, e cea mai bună dintre ele.

Ce e design-ul web responsive

Responsive web design este cel mai nou trend în materie de web design, care are capacitatea de a oferi utilizatorilor aceeași experiență a vizualizării unui website, indiferent de gadget-ul de pe care este accesat. Prin folosirea de proporții fluide, imagini flexibile și alte tehnici de programare specifice, acest tip de design a fost gândit pentru a adapta web browsing-ul la gadget-urile preferate ale utilizatorilor. Astfel, responsive web design are în vedere mai ales adaptarea la mobile web, alcătuit din folosirea smartphone-urilor și a tabletelor.

Acest termen a ajuns să fie atât de important, încât programatorul care l-a conceput i-a dedicat o carte întreagă.

tema blog

Care sunt beneficiile unei teme responsive pt blog

Eu mi-am cumpărat iFeature Pro 5 de la CyberChimps, fiindcă aveau o versiune de trial care mi-a plăcut foarte mult și care m-a convins că merită să cumpăr forma sa completă.

Beneficiile unei teme responsive sunt multiple, mai ales când ai o temă bine făcută. Iată câteva dintre cele pe care le-am descoperit eu:

  • o temă responsive elimină nevoia unei versiuni pentru mobil a site-ului și, implicit, folosirea unui plugin care să genereze o versiune pentru mobil sau tablete
  • o astfel de temă pentru blog adaptează nu doar formatul articolelor, ci toate elementele unui blog, inclusiv bannere și widget-uri
  • tema pe care o folosesc eu include și un modul propriu de galerie foto, eliminând nevoia unui plugin suplimentar
  • tema păstrează toate elementele versiunii din web, indiferent de device-ul de pe care accesez blogul (am fost suprinsă să descopăr articolele ”featured” pe smartphone)
  • configurarea și personalizarea temei se fac foarte simplu prin panoul de administrare, care are și funcția de drag & drop
  • design-ul simplu și eficient accentuează exact acele elemente care mă interesează
  • alte avantaje ar fi actualizările gratuite ”for life” și un forum de asistență tehnică în care poți găsi toate informațiile și persoane avizate care să te ajute
  • faptul că, odată cumpărată, poți folosi tema pentru oricâte proiecte dorești
  • actualizări foarte rapide după fiecare update de WordPress.

Iată cum arată blogul meu pe un iPhone:

Mi-a plăcut foarte mult și faptul că am reușit să-mi fac eu toate setările, fără ajutorul nimămui. Desigur, mai am de ajustat detalii, însă, în mare, mi-a luat doar câteva minute să setez ce îmi doream. Urmează să îi explorez potențialul când voi avea ceva mai mult timp la dispoziție.

Voi când v-ați cumpărat ultima oară o temă de WordPress?

Mă pregătesc de schimbări

Mă pregătesc de schimbări nu în viața profesională – unde oricum au loc schimbări constante, dar nu de tipul celor care modifică traiectoria planetelor -, nu în viața personală, care oricum e cam ”subțire” zilele astea ( :)) ), ci chiar aici, pe blog. De ceva vreme am tot scos chestii de prin el, iar acum arată sărăcăcios și sec. Nici măcar un amărât buton de like nu am. Dar nu-i nimic! O să-l fac mare și frumos! 😀 Tocmai am terminat de mutat hostingul, baza de date și alte bucurii de tip tehnic, mi-am ales și o temă, iar acum urmează să o aranjez și s-o îmbunătățesc. citeste mai departe →