Unde s-o fi dus si ziua asta?

Aș avea eu o idee legată de cine ne fură zilele sau unde se duc ele când se scurg atât de repede.

Se duc în timpul pierdut văzând prea multe seriale sau filme (și nu toate bune).
Se pierd în minutele sau chiar orele petrecute pe Facebook/Twitter/Pinterest/Tumblr/Instagram/Youtube/oricealtărețeasocială fără vreun scop anume, doar ca să vezi ”ce mai zice lumea”.
Se duc văzând cu ochii când citești articole stupide pe net și te pierzi în topuri cu pisici și poze cu vedete în zilele lor când nu aveau Photoshop-istul cu ele.

Social media, am observat, atunci când sunt folosite fără un scop definit, sunt ca un fel de fast food în materie de pierdere a vremii: consumă multă vreme, nu îți hrănește mintea și te lasă cu o senzație de greață. Desigur, scopul ar trebui să fie unul profesional, căci distracția în sine n-ar putea fi numită un obiectiv în care să investești atâta timp și, de ce nu, energie.

Și nu arunc cu pietre, căci încă pățesc și eu asta, dar încerc să-mi schimb obișnuințele.

feet-67007_1280

Știți când simt eu că am avut o zi productivă?

Nu neapărat când am reușit să tai multe chestii de pe lista de to do. Nu când aproape am reușit să ajung la zi cu articolele din reader (care sunt din ce în ce mai slabe calitativ). Nu când nu mi-a scăpat nicio postare, glumită sau poantă de pe Facebook sau Twitter.

Sunt mulțumită când citesc un articol profund, din care învăț sau aplic ceva. Simt că mi-am folosit timpul util când încep sau termin o carte care-mi hrănește ideile. Și cel mai productivă mă simt când reușesc să scriu o lucrare proprie sau să finalizez un proiect în care să-mi folosesc în mod organizat și coerent cunoștințele și mica experiență acumulată, dar mai ales spiritul critic.

Și tare ar fi păcat ca la 25 de ani să ne pierdem vremea doar cu social media sau doar cu blogul. Dacă a fi blogger nu e jobul tău principal, atunci ar trebui să te construiești pe tine în fiecare zi pentru a fi un bun profesionist, în orice domeniu îți dorești. Nu te păcăli crezând că ai avut o zi plină fiindcă ai pus 3 idei de articole în draft, ai citit jumătate din articolele din reader și ai tweet-uit și postat pe Facebook de suficiente ori. Peste vreo 10 ani aceste lucruri nu vor conta decât în măsura în care ai învățat ceva din ele, ai experimentat pentru a descoperi niște idei noi sau ai contactat oameni de la care poți învăța.

Practic, acum ne pregătim terenul pentru viață și timpul nu așteaptă după nimeni. Și nu, nu mai ai timp până la 30 de ai, așa cum spune, într-un mod mult mai documentat, TED talk-ul de mai jos:

PS: Ați simțit când a trecut jumătate de an?

7 Responses

  1. Marius Sescu
    Jun 27, 2013 - 10:16 PM

    True, parcă ieri aveam 25. Sau încă mai am? Oricum, timpul zboară rpd. 🙂

    Bonus – http://mariussescu.ro/ce-as-fi-vrut-sa-stiu-despre-viata-pana-la-25-de-ani/

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jun 27, 2013 - 10:54 PM

      Se apropie si la mine 26 si am acelasi sentiment. Tot ce ne ramane este sa profitam cat mai mult de fiecare zi. 🙂

      Reply
  2. Bogdan
    Jun 28, 2013 - 07:55 AM

    Daca unii deja resimt trecerea timpului la 25 ani, inseamna ca ,,fugit irreparabile tempus” devine cronic la cei 35 ani ai mei!Daca nu putem face timpul sa curga invers, macar sa -l facem sa curga in favoarea noastra, traind in prezent, iubind mai mult si judecand mai putin, doar ,,love lift us up where we belong”….asta ca tot se apropie concertul lui Joe Cocker

    Reply
  3. Iulia-Cristina Uta
    Jun 28, 2013 - 11:07 AM

    Din pozitia de femeie la 36 de ani, nu pot sa spun decat ca acum e momentul sa fim curajosi si sa punem cat mai multe in practica: idei, proiecte, vise…

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jun 28, 2013 - 11:07 AM

      Bine spui, Iulia! Asa sa facem, incepand chiar de acum.

      Reply
  4. Maria
    Jun 30, 2013 - 11:55 PM

    Acuma, na, depinde și de ce caută fiecare în Social Media. Eu, de exemplu, știu clar ce urmăresc și pe cine. Mai ales pe cine, căci cei pe care îi urmăresc din umbră sunt oameni de la care aștept mereu recomandări ce nu-mi pierd deloc timpul. Și-atunci petrecerea timpului liber în rețelele astea devine foarte eficientă. Dar da, ca principiu, ai mare dreptate!

    Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Linkuri de weekend - Marius Sescu

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.