Cum un om poate decoda o lume

Tocmai am terminat astăzi de citit autobiografia lui Jay-z, ”Decoded și însă sunt sub efectul acestei cărți care tea jută să explorezi mai mult o mentalitate și un univers față de care suntem străini.

Pentru noi, cultura hip-hop a Statelor Unite este o sferă îndepăratată, cu care luăm contact doar rareori, prin intermediul clipurilor video, a albumelor sau a muzicii puse în cluburi. Deseori suntem ghidați de stereotipuri când ne raportăm la muzica hip-hop, în afara cazului în care suntem pasionați de această zonă (așa cum sunt Pyuric sau Anne-Marie). O privim cu răceală și rareori empatizăm cu ea, fiindcă nu ne acordăm timp să o ascultăm (nu doar să o auzim) și să-i descifrăm substanța.

photo credit: See-ming Lee 李思明 SML via photopin cc

Pentru mine ”Decoded” a fost o revelație, o incursiune profundă în psihicul unuia dintre cei mai cunoscuți rapperi din istorie, o aventură prin care am trăit, alături de Jay-Z, lupta sa pentru a-și îndeplini visurile.

What you’re looking at is a culture of people so in love with life that they can’t stop fighting for it—people who’ve seen death up close, literal death, but also the kind of dormancy and stagnation that kills your spirit.

Am descoperit în hip-hop-ul lui Jay-Z și în viziunea sa artistică o complexitate surprinzătoare, un substrat filozofic născut din experiența empirică, modelat de parcusul vieții sale, de oamenii din jurul său, de alegeri și de greșeli. Exemplul lui Jay-Z este dovada că poți face din nimic orice, prin muncă, prin dedicare, prin lupta continuă pentru ceea ce îți dorești.

But this is one of the things that makes rap at its best so human. It doesn’t force you to pretend to be only one thing or another, to be a saint or sinner. It recognizes that you can be true to yourself and still have unexpected dimensions and opposing ideas. Having a devil on one shoulder and an angel on the other is the most common thing in the world. The real bullshit is when you act like you don’t have contradictions inside you, that you’re so dull and unimaginative that your mind never changes or wanders into strange, unexpected places.

Hip-hop-ul spune o poveste reală, versurile sunt metafore puternice pe care le poți înțelege doar dacă îți acorzi timpul pentru a le explora. Pentru mine Jay-Z a fost un ghid care mi-a călăuzit pașii către descoperirea unei noi mentalități, a unui mod nou de a percepe cultura hip-hop.

The realness comes from how an MC shapes whatever their experience is into a rhyme. It’s in the logic the lyrics follow, the emotional truth that supports it, the human motivations the MC fills in, and the commitment to getting even the smallest details right. That’s probably true for all stories, whether they’re in books or movies or songs.

photo credit: mercurialn via photopin cc

Pentru mine, cea mai puternică experiență cu hip-hop-ul a fost muzica celor de la Veritasaga, fiindcă ei sondau orizontul gândirii pentru a extrage de acolo experiențe semnificative, pentru a hrăni mentalul cu versuri care mă provocau să mă descopăr pe mine în raport cu muzica lor. Regret că nu avem mai multe trupe ca ei în România.

My songs are my stories, but they take on their own life in the minds of people listening. The connection that creates is sometimes overwhelming.

Hip-hop-ul conține o structură fundamentală, la apelul căreia rezonăm cu toții. Dacă ai răbdare să asculți și să înțelegi versurile lui Jay-Z sau alte altor rapperi cu un impact real la nivel internațional, vei descoperi că atenția lor nu este direcționată către aspectele superficiale ale vieții, precum banii, luxul etc., ci către cele care contează cu adevărat. Partea de entertainment este doar ”cârligul” pe care Jay-Z și alți rapperi îl folosesc pentru a conduce publicul către o experiență inițiatică.

And when we decode that torrent of words—by which I mean really listen to them with our minds and hearts open—we can understand their world better. And ours, too. It’s the same world.

Jay-Z s-a autoeducat pentru a deveni un bun cunoscător al naturii umane, cu scopul de a filtra realitatea prin sistemul său de gândire. Jay-Z a înțeles cum să lucreze cu brandurile și cum să construiască branduri experimentând, observând, jucându-se cu ideile sale. Astfel, el face o observație demnă de a fi reținută asupra relației dintre hip-hop și brandurile menționate în versurile acestui gen musical:

Everything that hip-hop touches is transformed by the encounter, especially things like language and brands, which leave themselves, open to constant redefinition. With language, rappers have raided the dictionary and written in new entries to every definition—words with one or two meanings now have twelve. The same thing happens with brands—Cristal meant one thing, but hip-hop gave its definition some new entries. The same goes for other brands: Timberland and Courvoisier, Versace and Maybach. We gave those brands a narrative, which is one of the reasons anyone buys anything: to own not just a product, but to become part of a story.

photo credit: Akbar Sim via photopin cc

În final, Jay-Z susține un singur lucru: hip-hop-ul reușește să mențină un acut simț al realității într-o lume în care este foarte ușor să te lași purtat de val sau să te pierzi în detalii nesemnificative. Pentru el, aceasta este realitatea palpabilă, profundă, de impact. Pentru mine este un drum al descoperirii care mi-a mărit apetitul pentru explorarea naturii umane printr-o altă perspectivă. Este încă un argument pentru a-mi antrena capacitatea de a suspenda neîncrederea cu privire la anumite categorii de oameni, situații, experiențe de viață.

What’s hip-hop’s greatness? It’s a cliché, but its greatness is that it keeps it real, in the most complicated sense of reality. And that realness lives in the voice of the MC. That will never change.

Voi ați citit ”Decoded”? Cum vi s-a părut?

PS: Puteți cumpăra ”Decoded” în varianta printată de pe Amazon UK (ajuge cam în 2 săptămâni) sau pentru Kindle, cu livrare imediată.

Construim pentru că putem face mai mult

Mâine, eu și alți 20 de bloggeri #construim.

Construim fiindcă:
– 5 milioane de români trăiesc în condiţii severe de sărăcie
– 1 milion de români nu au încălzire, apă potabilă sau toaletă
– 41.2% din populaţia României nu are baie sau duş
– 55.3% din populaţia României trăieşte în locuinţe suprapopulate, în timp ce media în Europa este de 17.8%
– 28.6% din populaţia României se confruntă cu deteriorarea severă a locuinţelor, acesta fiind procentajul cel mai mare din toată Europa
– Blocurile construite înainte de 1980 au nevoie serioasă de renovare a infrastructurii, a sistemului de încălzire şi a acoperişurilor

Construim fiindcă ni s-a dat oportunitatea să facem mai mult decât să scriem pe blog și să dăm share pe Facebook.

Construim pentru că ne dorim să vedem rezultate mai concrete decât graficele din prezentări.

Construim pentru a ne aduce aminte că sunt lucruri mai importante în viață decât deadline-urile impuse de clienți, decât faptul că o platformă sau alta nu funcționează sau decât o zi foarte aglomerată.

Construim ca să conștientizăm că problemele din jurul nostru nu se vor rezolva decât prin muncă și devotament.

Construim fiindcă mai credem încă în faptul că orice efort contează.

Construim pentru alții, dar și pentru noi.

_____________________________________________________

BigBuild este un proiect de constructie rapida a 14 case in 5 zile (1-5 octombrie). BigBuild este cel mai mare proiect al Habitat for Humanity (Habitat pentru Umanitate), un ONG care construieşte si reabiliteaza locuinte pentru familii defavorizate.

Mâine vom merge la Preajba, în județul Dolj, pentru a da o mână de ajutor celor cărora le lipsesc cele mai elementare lucruri, dar mai ales un loc pe care să îl poată numi ”acasă”. Dacă vrei să susții acest program nu ezita să donezi oricât poți.

Față în față cu tine

Man’s main task in life is to give birth to himself, to become what he potentially is. The most important product of his effort is his own personality.

Erich Fromm

Mai țineți minte teasing-ul de la Head Shot de Blogger? Vă povesteam atunci că ne-am lăsat pe mâna lui Marcel pentru o ședință foto foarte personală, în care am fost pusă față în față cu teama mea de fotografii și de imperfecțiunile pe care le pot revela ele.

Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o din această ședință foto este că fotografia este în sine un proces de autocunoaștere, extrem de sincer și direct. Văzându-mă în fața aparatului de fotografiat, am devenit mult mai conștientă de fiecare gest, de fiecare expresie a feței – detalii pe care le pierzi din vedere când griji exterioare îți ocupă tot timpul. Fotografia de portret nu înseamnă doar expunerea în fața apartului foto, ci și raportul de încredere care se stabilește între tine și fotograf, fiindcă speri că îți va înțelege personalitatea și va ști cum să ți-o exploreze pentru a extrage cele mai bune cadre.

Mi-a plăcut foarte mult cum Marcel a pus accentul foarte mult pe privire și cum a știut să stabilească rapid o relație de prietenie pentru acest raport subiect-fotograf. Fără o atmosferă relaxată, un fotograf nu va putea niciodată să surprindă acele trăsături profund personale și acele sclipiri din priviri care deschid calea către sufletul unui om.

În urma ședinței foto cu Marcel, am ajuns să mă percep altfel, să fiu un pic mai îngăduitoare cu mine. Cel mai important este însă că acum am un set de fotografii pe care să le folosesc pentru a mă prezenta.

De ce este atât aspect de important pentru mine? Nu e vorba de superficialitate sau de o doză de narcisism, ci de dificultatea cu care ne confruntăm în mediul online, de a dezvălui personalitatea noastră celor care ne citesc și celor cu care stabilim primul contact online.

Oricât de mult ne-am folosi de cuvinte, mediul online, ca și cel offline, este preponderent axat pe latura vizuală, prin urmare trebuie să fim conștienți de importanța modului în care ne prezentăm estetic. Acest aspect poate influența părerea oamenilor despre noi și poate fi o parte din acea primă impresie, care rămâne un factor important în relația cu o persoană pe toată durata acestei relații, de orice natură ar fi ea.

“The most important kind of freedom is to be what you really are. You trade in your reality for a role. You trade in your sense for an act. You give up your ability to feel, and in exchange, put on a mask. There can’t be any large-scale revolution until there’s a personal revolution, on an individual level. It’s got to happen inside first.”
― Jim Morrison

Dacă vrei să începi o revoluție acolo unde contează, în interiorul tău, te invit să-mi povestești o experiență care ți-a consolidat încrederea în tine, ceva ce te-a schimbat, care te-a ajutat să-ți descoperi potențialul. Cea mai frumoasă poveste va fi premiată cu o ședință foto la studioul lui Marcel Cristocea, acolo unde veți avea parte de momente speciale și amintiri pe măsură (puteți vedea pe pagina sa de Facebook o parte din portofoliul excelent pe care îl are). Dacă aveți prieteni care credeți că s-ar bucura să participe la un astfel de concurs, nu ezitați să le trimiteți articolul. 😉

Vreau să putem discuta împreună despre experiențele transformative, despre lucruri care ne pot ajuta să evoluăm dacă știm să le acordăm importanța cuvenită, să le apreciem și să le simțim în totalitate. Succes!

PS: Concursul începe astăzi, 24 septembrie, și va dura până pe 6 octombrie, ora 23:59. Pe 7 octombrie voi anunța câștigătoarea/câștigătorul. Concursul este destinat celor care sunt din București sau pot ajunge în București pentru ședința foto (pe cont propriu).

PS 2: Mă bucur foarte mult și că proiectul Head Shot de Blogger a ajuns pe shortlist-ul premiilor Webstock. Vineri aflăm și dacă vom câștiga. Să ne țineți pumnii!

Iată ce știe să facă talentatul Marcel Cristocea:

LE: Felicitări Laurențiu! Povestea ta m-a convins că fi de folos o ședință foto cu Marcel, care să-ți folosească mai departe. Mult succes!

Nu o casă, ci acasă

Era o vreme când tot ce-mi doream era să călătoresc. Era o vreme când nu-mi găseam locul și mă simțeam străină de locurile în care stăteam. Nu locuiam în ele, nu erau casa mea. Nici garsoniera închiriată de pe Magheru, de lângă Univeristate, din anul I, nici camera e cămin din anii 2 și jumătate din anul 3 nu au fost ”acasă”.

Am plecat de acasă la 18 ani, cu entuziasmul specific vârstei și cu pofta nemărginită de a descoperi marele oraș. Bucureștiul nu mi-a devenit apropiat decât după vreo 2 ani, după ce i-am învățat obiceiurile, ritmul, nazurile. Apoi m-am mutat în garsoniera a mea, pe care multă vreme n-am simțit-o deloc a mea, până când nu s-a îmbibat de amintiri. Încă nu e ”acasă”, însă. Nu în totalitate.

Ce transformă, de fapt, o casă în ”acasă”, acel cuvânt pe care îl rostești cu drag și la care abia aștepti să te întorci fiindcă îți umple sufletul de liniște? Pentru mine există un singur lucru care poate face această transformare: oamenii.

Vineri seară, când am fost la petrecerea dată de Augustin în #apartIKEA, am văzut încă o dovadă a faptului că ”omul sfințelte locul”. Cu energia sa debordantă și bucuria de a-i face pe cei din jurul său fericiți, Augustin a decorat apartamentul cu migală: culori vesele, colțuri creative și o stare generală de bine. Ne-am simțit la fel de bine ca la o petrecere de liceu, cu momente dedicate copilăriilor, doar că mâncarea a fost mult mai gustoasă, iar compania avea glume mai fine. 🙂

Sursa foto.

Și uite așa am realizat eu, post-petrecere, că sunt în acel moment al vieții în care vreau la fel de mult să călătoresc pe cât vreau să-mi găsesc acel loc pe care să-l numesc ”acasă”. Și știu că vreau să-l construiesc alături de El, să alegem împreună nimicuri care ne plac, pe care să le aranjăm după placul inimii, alături de amintirile pe care le strângem în fiecare călătorie făcută împreună. Căsuța noastră. 🙂 Continuarea o știți voi sigur… 😉

PS: Și n-am plecat de la #apartIKEA cu mâna goală, ci cu un portret tare drăguț realizat de multitalentatul Augustin:

Din prea multă dăruire…

Câteodată, din prea multă pasiune, idealism sau dorința de a face cât mai multe, uităm un lucru esențial: să ne dăm răgaz, să avem grijă de sănătate, să facem ceva doar pentru noi.

Astăzi voiam să scriu despre partea a doua a călătoriei la Londra, însă aseară am aflat o veste care m-a întristat profund: fosta mea profesoară din facultate, cea care conduce catedra de Comunicare și Relații Publice a Facultății de Litere din cadrul Universității din București, a fost diagnosticată cu o formă de cancer de piele cu multiple metastaze.

Tot mai des aud de astfel de cazuri și e drept că nu pot scrie despre toate, fiindcă acest blog și-ar pierde identitatea între atâtea strigăte de ajutor care există nu doar în România, ci și în lume. Cazul doamnei profesoare mă mișcă profund, însă, fiindcă 5 ani la rând ne-a predat cu pasiune, cu responsabilitate, nelipsind de la niciun curs (cu excepția plecărilor la conferințe), nelăsând niciun student fără răspuns sau ajutor. Programul său începea de dimineață și se termina cine știe când, târziu în noapte. Mi s-a întâmplat să stau cu dumneaei până la ora 10 noaptea pentru a-mi corecta lucrarea de disertație, după care eu am plecat, însă dânsa a rămas acolo.

Dedicată carierei, pasiunii pentru pedagogie, doamna profesoară Rogojinaru a instruit generații de studenți. Riguroasă și exigentă, doamna profesoară mi-a ridicat standardele față de mine, m-a împins să fac mai mult decât trebuia, să mă străduiesc mai mult, să înțeleg mai mult. Totodată mi-a insuflat și pasiunea profundă pentru relații publice, iar viziunea dumneaei despre onestitate și etica profesională mi-a consolidat-o pe a mea.

Iar acum situația este aceasta, după cum scrie Dana Oancea de la PR România:

Doamna profesoara Adela Rogojinaru a fost diagnosticata cu cancer de cancer la piele cu multiple metastaze, o boala care poate fi tratata printr-o interventie agresiva cu citostatice Zelboraf. Tratamentul cu citostatice recomandat in regim de urgenta este de ultima ora, acorda 80% sanse ca tumora sa se restranga si durerile sa se diminueze considerabil. Este insa costisitor si nici in Romania, unde a fost lansat acum cateva luni, nu este compensat.

Solutia imediata pentru tratament este aducerea in tara a dnei Adela Rogojinaru cu sprijinul UB, internarea si administrarea de urgenta a citostaticului Zelboraf. Acest medicament, de ultima generatie, nu este inca introdus pe lista medicamentelor compensate, fapt care conduce la un cost total al tratamentului si spitalizarii de 15.000 de euro pe lună. Tratamentul durează in jur de 6 luni, costul integral ajungand la suma de 90.000 de euro.

Pentru tot binele făcut, pentru devotamentul demonstrat față de învățământul românesc, acum merită să-i fim alături cum putem.

Donațiile se pot face în conturile:
CONT LEI: RO19INGB0000999903185855,
CONT EURO: RO12INGB0000999903185496
COD SWIFT: INGBROBU, deschise la banca ING BANK N.V. Amsterdam – Sucursala Bucuresti, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 48, Sector 1, 011745, Bucuresti, Romania.

Persoane de contact:
Laura Mesina, prodecan Facultatea de Litere, [email protected] , 0744683433
Raluca Moise, coordonator Birou Relatii Publice, [email protected] , 0721985429

Pentru mai multe detalii, urmăriți pagina de Facebook a campaniei, unde sunt publicate în timp real toate informațiile necesare pentru ca voi să puteți contribui, dacă simțiți că puteți face acest lucru.

Și ca să vă puteți face o idee despre nivelul de muncă și implicare demonstrate de doamna profesoară, iată ce scrie PR România despre cariera dumneaei:

Adela Rogojinaru este doctor in filologie, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti, director al departamentului de Stiinte ale Comunicarii, sef de colectiv la specializarea Comunicare si Relatii Publice. Pe langa experienta didactica de peste 25 de ani, detine expertiza in programe ale Uniunii Europene, are experienta internationala in domeniul Relatiilor Publice si Comunicarii Organizationale si este autor si coordonator al unor volume de profil.

Este director executiv in Boardul EUPRERA (European Public Relations Education and Research Association), presedinte al sectiei de Comunicare Strategica si Organizationala al ECREA (European Communication Research and Education Association), membru in Juriul de Onoare al ARRP (Asociatia Romana a Profesionistilor in Relatii Publice), membru al ICA (International Communication Association) si membru al IAMCR (International Association for Media and Communication Research).

Mulțumesc PR România pentru inițiativă și sper din toată inima să putem face ceva, să putem da ceva înapoi din ce ne-a oferit dumneaei.

Foști colegi de facultate și de master, dați-mi un semn dacă vreți să găsim împreună o cale de a face mai mult decât putem face separat.

Head shot de blogger

De când mă știu, nu mi-a plăcut niciodată prea mult să fac poze. Fie că mi se părea că nu știu să ”stau la poză”, fie că mie se părea că nu sunt deloc fotogenică, preferam întotdeauna să fac eu poze altora sau peisajului, când eram în vacanțe. Însă sămbâta trecută am realizat că e păcat să ratez multe amintiri frumoase doar pentru că îmi lipseau câteva cunoștințe elementare despre cum să pozezi pentru a face din aparatul foto un prieten.

Sâmbătă am avut prima mea ședință foto profesionistă, la care am avut ocazia să particip la invitația Sabinei, căreia țin să-i mulțumesc. Înarmată cu multă energie și rochiile preferate, am plecat spre locul cu pricina pentru a mă întâlni cu Raluca, Lavinia și Corina, cu care urma să petrec o după amiază minunată.

Cum îmi e obiceiul, am ajuns prima, dar nu m-am simțit deloc stingheră, fiindcă Marcel și Adrian m-au primit cu zâmbete și relaxare, exact ce-mi trebuia pentru a depăși teama de nescunoscut în privința ședinței foto. Adăugați la acest peisaj 3 fete gata de pozat, o Sabina plină de energie și o Lucica talentată și vă puteți face o idee despre ce a urmat.

Machiajul

M-am lăsat pe mâinile Lucicăi fără teamă, deși nu mă mai machiase nimeni până acum în afară de mine, și bine am făcut, fiindcă rezultatul a fost exact pe placul meu, ba chiar mi-a dat și un imbold să folosesc rujuri în culori mai intense, lucru pe care nu l-aș fi făcut până acum. M-am convins astfel încă o dată că un machiaj profesionist nu îți va încărca tenul și nu va da un aspect artificial feței, ci va evidenția delicat anumite trăsături. Am invidiat-o pe Lucica pentru colecția ei de pensule, instrumente esențiale în realizarea unui machiaj frumos, dar plănuiesc să încep și eu să achiziționez mai multe.

Headshot-ul

Odată pregătită, Marcel m-a invitat în mijlocul decorului atent construit pentru prima serie de fotografii. Am ascultat cu atenție indicațiile lui și în câteva minute uitasem de stângăcia mea în fața camerei foto fiindcă aveam în față un profesionist care știa cum să-și regizeze cadrele. Am fost absolut uimită de ce poți face folosind lumina potrivită, decoruri profesioniste și un aparat performant. Când am văzut pentru prima dată pozele aproape nu mă recunoșteam. A fost o transformare nu doar la nivel de fotografie, ci și în interiorul meu, fiindcă m-am eliberat de o teamă pe care o aveam de mult. Următorul set de fotografii m-a găsit mai încrezătoare în mine și în largul meu, iar meritul îi aparține în totalitate lui Marcel, căruia vreau să-i mulțumesc pentru profesionalism și răbdare.

Ședința foto a avut tema tipului de fotografie head shot, care se concentrează asupa chipului subiectului fotografiat, un tip de portret care izolează persoana din cadrul de elementele din jur, focalizând pe ochi și expresia feței. O astfel de fotografie poate fi extrem de expresivă, o cale de a descoperi noi valențe ale personalității, ale altcuiva sau chiar proprii, așa cum mi s-a întâmplat mie.

Corina, Raluca și Lavinia au scris și ele despre experiența lor, iar băieții nu s-au lăsat nici eu mai prejos, Mariciu deja dezvăluind secretul fotogeniei, Ionuț fiind his usual happy self iar Andrei având o experiență similară cu a mea.

Până vom vedea împreună rezultatul final, vreau să le mulțumesc din suflet lui Marcel și studioului său, care ne-a oferit o experiență memorabilă. De asemenea, mulțumim Pepsi România pentru că ne-a menținut ridicat nivelul de energie pe parcursul celor 5 ore de ședință foto.

O scurtă privire behind the scenes puteți arunca aici, iar un moment de tandrețe ca între fete aveți aici: