Life, death and everything in between Archives - Page 25 of 68

Renault Clio RS – racing spirit

Anul trecut Top Gear a listat Renault Clio RS printre cele mai dorite hatchbacks de pe piață, în categoria ”hot hatches”. I-am văzut pe cei 3 magnifici de la Top Gear testând Clio-ul RS pe străduțele înguste ale Italiei centrale, acolo unde mașina poate părea chiar mare pentru o astfel de structură urbană. Clio RS a făcut față provocărilor și a fost lăudat pentru abilitățile sale.

Însă anul acesta am avut ocazia să testez și eu lăudatul Renault Clio RS, aprig și cu o personalitate puternic conturată și pot spune doar că m-am distrat de minune!

Îmblânzitul bestiei

Deși nu a fost prima mașină sportivă condusă, de fiecare dată mă apropii de un astfel de exemplar cu grijă și precauție, ca atunci când te apropii de o felină de mari dimensiuni: vrei să o abordezi având în minte că încă nu ai controlul asupra situației.

Exteriorul este pe cât de sportiv, pe atât de bine închegat ca design, iar culoarea modelului testat, cu dungile albe și design-ul părții frontale extrem de atractiv. Nu poți să nu o privești, cu jantele sale mari și cu reflexe albăstrui, cu silueta zveltă și aerodinamică. Clio RS își impune prezența acolo unde se află și stârnește curiozitate în jurul său.

Interiorul este la fel de incitant, purtând semnătura francezilor de la Gordini, cunoascuți pentru feblețea lor pentru mașinile sportive pe care o întrețin de peste 60 de ani. Renault a adus la viață spiritul Gordini, iar schimbătorul de viteze, covorașele și multe alte detalii le poartă însemnele.

Scaunele sport sunt comode, iar tapițeria din piele, decorată cu o serie de cusături proeminente și bordul realizat în același stil mi-au plăcut în mod special. Toate elementele se armonizează perfect, alături de ce se află sub capotă.

Eu am avut la doar o apăsare de pedală distanță motorul de 2L și 200 de cai putere în 16V a lui Renault Clio Sport Gordini, care costă 22.300,00 €. Dacă vrei o mașină de oraș, un astfel de motor poate părea un pic prea mult pentru tine, însă odată cu această mașină am descoperit de ce conduc șoferii mașinilor sportive așa cum o fac (adică nu chiar în cel mai echilibrat mod cu putință): fiindcă le permite mașina. La volanul unei mașini obișnuite, cu 90-120 CP, nu-ți vine să te strecori prin trafic sau să faci manevre mai… sportive, fiindcă știi că poate nu ai un motor cu o capacitate de accelerare și frânare extraordinară.

La 200 de cai însă, poți fi sigur că îl poți depăși elegant chiar pe taximetristul care vrea să se bage în fața ta la semnafor (ah, ce moment de maximă satisfacție!) și tot felul de alte bucurii mici, dar care îți aduc zâmbetul pe buze. Dar Clio RS se desfășoară în totalitate abia când îl scoți din oraș, abia când simte astfaltul nesemaforizat sub cauciucuri. Abia atunci simți cum vibrează motorul de bucurie, ca un câine care dă din coadă fiindcă știe că-l scoți la plimbare.

Nicio insectă nu a supraviețuit impactului cu RS

Sentimentul de la volan este fantastic: ai control bun, o cutie manuală cu 6 viteze foarte bună, frâne ex-ce-len-te și un sunet al motorului pe măsură. Clio RS o să te facă fericit și va marca o experiență memorabilă în viața ta. Cu Clio RS nu te vei plictisi și nu vei vrea să ajungi acasă prea repede. Acest coupe ager, efervescent și impetuos îți va readuce bucuria șofatului dacă energia specifică vârstei nu-ți dă pace.

Desigur, eu susțin echilibrul în toate și de aceea mi-a plăcut faptul că te poți distra cu Clio în limitele regulamentare de viteză. Aceeași filozofie m-a ajutat să ajung la un consum mixt de 10l/100km și unul urban de 16l/100km. E mult, ce e drept, față de o mașină obișnuită. Dar Renault Clio RS nu este o mașină obișnuită și nici nu o vei cumpăra pentru că este un hatchback cuminte. O vei cumpăra pentru că are în faruri acea scânteie care îți aprinde pasiunile, cheful de a explora și de a te bucura de fiecare clipă.

Echipamentele lui Clio RS

Echipamentele standard ale lui Clio compun o listă consistentă, a cărui final cred că vă va face cu ochiul în mod deosebit.

– Audio-connection box + Radio mono CD MP3 cu afisaj separat si satelit de comanda, Line-in, Bluetooth – 190€
– 4 Jante aluminiu 17” Beebop Negru – 120€
– Senzor de parcare spate – 250€

Dotări standard

ABS
4 jante de aluminiu 17″ ( nu are roata de rezerva, ci kit de reparatie pneuri)
Aer conditionat cu reglare automata + filtru praf / polen + torpedou cu racire
Airbag-uri anti-alunecare fata
Airbag-uri frontale pentru sofer si pasager (cu posibilitate de dezactivare a airbag-ului pentru pasager)Airbag-uri laterale torace pentru locurile din fata
Airbag-uri pentru cap pentru locurile fata-spate
Bancheta spate rabatabila si fractionabila 1/3-2/3 + 2 tetiere spate reglabile pe inaltime
Bare de protectie spate in ton cu caroseria
Blocarea automata a usilor la demaraj
Centuri fata cu reglare pe inaltime, cu pretensionare
Centuri spate in 3 puncte
Cheie de contact cu insert rabatabil
Computer de bord
Directie asistata electric
E.S.P (controlul dinamic al traiectoriei) + ASR (sistem anti-patinaj) +CSV (controlul sub-virarii)
Follow me home
Geamuri electrice fata, cu impuls pe partea soferului
Geamuri laterale spate cu tenta accentuata
Imobilizator electronic codat
Oglinda retrovizoare asferica pe partea soferului
Oglinzi retrovizoare electrice si degivrante
Proiectoare adaptative de viraj
Proiectoare de ceata
Radio mono CD MP3 4X20W Line-in, cu afisaj separat si satelit de comanda
SBR (avertizor sonor de cuplare a centurii la sofer)
Scaun sofer cu reglare pe inaltime si lombar
Scaune fata tip sport
Senzor de lumina si de ploaie
Stergatoare parbriz cu cadenta variabila
Tempomat-limitator de viteza
Tetiere fata de noua generatie
Volan piele
Volan reglabil pe inaltime
Elemente specifice Gordini:
Badging lateral ”Gordini Series”
Bagde RS
Carcasa oglinzilor retrovizoare alb glacier
Jante aluminiu 17” Beebop negru
Eleron spate
Stripping Gordini (capota,hayon, acoperis)
Tapiterie piele negru/albastru
Animatie volan – bleu & benzi albe
Covorase fata.

În plus față de versiunea standard, Renault Clio RS Gordini are

Audio-connection box + Radio mono CD MP3 cu afisaj separat si satelit de comanda, Line-in, Bluetooth – 190€
Jante aluminiu 17” Beebop Negru – 120€
Senzor de parcare spate – 250€

Mi s-au părut foarte interesante și condițiile de garanție:
-garanție constructor 3 ani + extensie de garanție 1an, oferită gratuit
-6 ani garanție anticoroziune pentru caroserie
-3 ani garanție pentru vopseaua caroseriei.

Preț?
Preț tarif versiune Gordini: 22.300 euro cu TVA
Preț tarif versiune + opțiuni: 22.860 euro cu TVA
Discount iunie 2012: 1.400 euro cu TVA
Preț client: 21.400 euro cu TVA

E v-aș sugera să vă înscrieți măcar pentru un test drive cu Renault Clio RS, fiindcă vă asigur că va ajunge foarte repede pe wish-list! 😉

: Nicio insectă nu a supraviețuit impactului cu RS

Cum lupți împotriva stereotipurilor

Cunoscând o persoană ca asta și ascultându-i cu atenție cuvintele. (FYI: s-ar putea să auziți the ”F word” de câteva ori în clip, asta ca avertisment.)

Hrăniți de clișeele livrate de ”popular culture” câteodată ajungem că confundăm stereotipurile cultivate de mass media cu realitatea. Realitatea este însă că sunt oameni deschiși la minte, inteligenți și interesanți în toate culturile, rasele și regiunile din lume și e nevoie câteodată să ne aducem aminte de acest lucru.

Bucurați-vă de săptămâna aceasta!

Sursa foto.

Mâncatul în public

Aseară mă gândeam cât de stingheră mă simt când merg la conferințe sau când mă aflu în contexte publice în care trebuie să mănânc. Nu sufăr de anxietate, dar e drept că devin foarte self-conscious când trebuie să servesc masa în public, mai ales la evenimente elegante sau alături de oameni care mă intimidează prin nivelul lor intelectual/social/etc. Poate-mi fac cu ochiul gustările și poate că tare le-a încerca, dar teama de a nu zâmbi apoi cu ceva între dinți și gândul la dezacordul între ținută și mușcatul din tartină mă fac deseori să mă răzgândesc.

Am vrut însă să fac o mică cercetare înainte, așa cum fac întotdeauna, să aflu cum se reflectă acest lucru online, și am rămas surprinsă de gravitatea problemelor cu care se confruntă unele persoane. Mâncatul în public pentru unii oameni înseamnă teamă, frustrare și chiar agonie, fiind vorba de o fobie în toată regula. Se pare că e vorba de o nevroză legată de mâncare, corelată cu imaginea negativă despre propriul corp. Nu m-am gândit însă niciodată că de la teama de a nu arăta ridicol și de a te păta cu vreo bucățică de ceva se poate ajunge până la a suferi de foame fiindcă nu poți înghiți nimic.

Iată care par a fi cauzele:

”Food neuroses tend to develop quite early on in life. If one learned to connect food to rewards or punishments, then one’s diet is usually marked by such preoccupations. Women are taught to focus, from the time they are little girls, on the level of their attractiveness. Such an obsession can lead to a hyper awareness and thus, an increased amount of anxiety, regarding what one puts in one’s mouth or what one looks like while eating.”

(Sursa)

De partea cealaltă a baricadei sunt oamenii care mănâncă oriunde și oricum. Îi vedeți și voi: mănâncă în autobuz, în tren, se înfruptă din shaorma la colț de stradă etc. Aici vorbim despre alt context, unul pe care nu îl găsesc a fi foarte sanitar. Desigur, și eu am ronțăit covrigi pe stradă când nu reușisem să iau masa până la ora 4 pm și mă lua cu leșin, însă de acolo până la a mânca salam cu ceapă în tren e cale lungă. În San Francisco chiar există un festival tematic: San Francisco Street Food Festival, care are loc în August și e motiv de a-ți delecta papilele gustative cu tot felul de bunătăți.

În New York situția privind mâncatul în metrou este chiar mai dramatică decât atât:

”BILL PERKINS, a Democratic state senator who represents Harlem, has introduced legislation that would ban eating in the New York City subway system and fine first-time violators $250 (twice that for repeat offenders). Mr. Perkins and his allies — including the local transit workers’ union — argue, not unreasonably, that eating on the subway breeds rats.”

(Sursa)

Pe de altă parte, cultura mâncării pe stradă e dezvoltată în multe culturi, în care barurile și terasele, dar și vânzătorii ambulanți își întind mesele până sub ochii trecătorilor, îmbiindu-i cu arome și culori apetisante. Așadar, cum împăcăm toate aceste constradicții sociale?

Voi vă simțiți în largul vostru mâncând în public (pe stradă, la conferințe sau alte evenimente etc.)?

Surse foto: 1, 2.

Dragi pantofi,

Știți că, deși nu sunt o cumpărătoare avidă a tot ceea ce strălucește prin vitrine, deși detest din toată inima să pierd vremea prin magazine, sunteți totuși o slăbiciune de-a mea. Nu foarte pronunțată și nicidecum dătătoare de dependență, însă nu pot nega aplecarea către frumos, către tocurile voastre înalte și către culorile voastre.

Recunosc spășită că mă încântă înălțimea și eleganța voastră, curelușele discrete și pielea moale, modul în care completați ținutele și felul în care mă faceți să văd lumea de la o înâlțime de câțiva centimetri în plus. Sunteți parte din viața mea și îmi umpleți rafturile, mă purtați prin locuri nenumărate și adunați amintiri câte și mai câte.

Un singur reproș am să vă aduc: niciun articol vestimentar nu m-a rănit vreodată mai tare decât voi. Nicio rochie nu m-a făcut să mă încrunt de durere și nicio pereche de pantaloni nu mi-a tăiat circulația, împrăștiindu-mi durerea în tot corpul. Dar voi, pantofi cu toc, numai voi mă faceți să ajung de primăvara până toamna acasă în chinuri cumplite. Numai voi știți să mă torturați pe neașteptate, încet și sistematic. Dimineața păreți prietenoși și promiteți pași plini de grație, iar după amiaza vă transformați în mici monștri. O dată nu am putut dormi de durere din cauza voastră și multe straturi de piele au pierit sub materialul vostru nimicitor.

Mă întreb oare, dacă undeva în lume, stă ascunsă perechea de pantofi frumoși și comozi, cu tocuri înalte, dar care nu lasă urme pe bietele-mi picioare chinuite ani de-a rândul. Cu toate acestea, nu pot renunța la ei. Nu pot purta pantofi fără toc sau talpă și nicidecum vreo altă încălțare sportivă. E o relație imposibilă între mine și pantofii din dulap, care-mi aduce bucurii temporare și suferințe acute.

Însă voi găsi într-o zi și pantofii ”aceia”. 🙂

Înfrângerea normelor sociale

Unul dintre puținele bloguri la care sunt abonată la newsletter (pe care chiar îl citesc) este In over your head. Dacă mă urmăriți pe Twitter, se poate să fi văzut că promovez acest blog deseori, ca o resursă excelentă de subiecte de reflecție și provocări sociale.

În ultima vreme, Julien a început să dea teme cititorilor săi, teme menite nu doar să-i pună pe gânduri, ci care să-i determine să acționeze într-un fel sau altul. Cea de-a doua temă propusă a fost legată de încălcarea normelor sociale. Nimic vulgar sau dăunător la mijloc, ci doar un exercițiu care să ne facă să pășim un pic în afara limitărilor pe care ni le impunem de obicei singuri, din cauza societății complexe și guvernate de tot felul de norme nescrise.

Provocarea este să negociezi ceva care nu poate fi negociat. Poate fi un preț, o ofertă sau orice altceva, însă Julien afirmă că scopul este acela de a ne obișnui să punem la îndoială norma, să o combatem spre beneficiul nostru. Și acest lucru a atins o coardă personală, fiindcă eu sunt genul de persoană căreia îi este rușine să negocieze. De fiecare dată când observ asta în comportamentul meu mă înfurii, dar tot nu știu cum să încep să învăț să negociez mai bine. Voi încerca exercițiul propus de Julien, așa cum cred că poate veți vrea și voi după ce veți citi textul de mai jos, text conținut de emailul primit de la el.

”There are lots of social norms that go unbroken in Western society. These rules aren’t written anywhere, but everybody who belongs knows them. Sometimes some people break them, but there are social consequences.

One of the examples I’ve noticed recently is that it’s against the rules to close your eyes in public. As soon as you do it, you’re basically considered homeless. It doesn’t matter if you’re waiting for a six-course, $200-a-plate meal, because if you close your eyes, all of a sudden, it’s like WTF is he doing! 🙂
Here’s another rule that’s pretty much unbroken: in polite society, you don’t negotiate. It’s just wrong.

I was at a supper a few years ago with one other guy and four older women. It was a steakhouse, and we had a big meal, and joked around a lot. It was a good time. But then, at the end of the meal, when the waiter asks if everything was good and the other guy goes “no, it wasn’t.” He proceeds to complain a little about the steak, saying it wasn’t enough this and not enough that. At this point the whole table goes quiet. Everyone is obviously uncomfortable.

Negotiating is kind of like that. It just isn’t done. At least, not here.

I have another friend who was born in Eastern Europe, so he was taught to negotiate for everything. He has passed through the discomfort and come through the other side. He has negotiated with Best Buy, Future Shop, at the grocery store, and probably even at Starbucks. And he wins, because he cares less than the other guy.
The corollary to the previous paragraph is that part of what you pay for almost any service, you pay to prevent embarrassment. So this weekend, you’re going to negotiate.

This weekend’s homework is to negotiate for something you are not allowed to negotiate for.

You don’t need to win. You only need to try. It can be as simple as ordering a coffee and saying “oops, I only have $2″ instead of the $2.25 that’s needed. But if you’re going for a major purchase, try it there too.

Another way to do this is to bargain on side aspects of the purchase instead of the previous one. “Can I get it for $200, tax in?” or “Can you throw in a free USB cable?” are both good templates to use. Try either, or both.

Use whatever tactics you think are necessary. The point isn’t to pay less, though– it’s to push through the anxiety of breaking social norms.

Good luck with your assignment. Report back in the comments when you’re done.”

Voi obișnuiți să negociați pentru prețuri?

Sursa foto.

Twingo knows the urban lingo

Am vrut să pun un titlu în limba română acestui articol, însă în engleză a ieșit cu rimă și nu m-am mai putut desprinde de idee. 🙂 Așa că o să vă cer să-mi faceți o concesie și să-mi permiteți acest joc de cuvinte.

Feminină și zveltă

Plec de la ideea din titlu, fiindcă, după ce am petrecut o săptămână cu noul Renault Twingo mi-am dat seama că vorbește fluent limbajul orașului, oriunde s-ar afla. Se strecoară prin trafic ca o antilopă, încape și în cele mai claustrofobice locuri de parcare și, în tot timpul acesta, împarte zâmbete. De ce? Fiindcă e o mașină vie, cu suflet, colorată și veselă, într-un oraș aglomerat de griuri pestrițe. Lumea a întors capul după ea.

E drept că unui bărbat se poate să-i fie greu să conducă pe noul Twingo, dacă nu este suficient de sigur pe masculinitatea sa, însă atunci când o va face poate fi chiar un prilej de conversații cu alte domnișoare care ar tânji după o astfel de mașină. Dacă la început nu prea reușeam să-i dau de capăt, după 7 zile la volanul ”buburuzei”, cum l-am botezat pe Twingo, am priceput: e o mașină cochetă de oraș, cu personalitate, pentru un buget moderat. Spun asta fiindcă noul Renault Twingo costă doar 9.300,00 € cu TVA, doar luna aceasta, fiindcă acest preț include prima olimpică de 1.000,00 € (Preț tarif versiune + opțiuni: 10.960 euro cu TVA; Discount iunie 2012: 1.000 euro cu TVA; Preț client: 9.960 euro cu TVA). Nu e un preț deloc mare pentru o mașină nouă, cu opțiuni precum: aer condiționat cu reglaj automat, radio CD MP3, 4 boxe 20W, afișaj separat și comenzi la volan, oglinzi retrovizoarea și vârful baghetei laterale de protecție personalizate, jante de aluminiu 15”, trapa panoramică, volan și schimbător de viteze îmbrăcate în piele, tetiere față ”Noua Generație” (reglabile pe înălțime), scaun șofer cu reglare pe înălțime, vopsea metalizată. Toate aceste opțiuni costă 1080,00 €.

Mașina ca prelungire a personalității

Varianta pe care am avut-o eu a fost Renault Twingo Trend, cu un motor de 1,2 l și 75 CP, pe benzină. Deși nu v-ați aștepta poate, Twingo e foarte fâșneț prin oraș, tocmai când ai nevoie. Alura sportivă, în 2 uși, îl avantajează, iar interiorul asortat face să simți că mașina e chiar a ta, mai ales că poți personaliza o mulțime de elemente, atât din exterior, cât și din interior. Eu una aș opta pentru vedere, dacă ar fi în gama de culori, fiindcă e culoarea preferată, care mă reprezintă și mă relaxează. Twingo te poate face să simți că mașina e o prelungire a personalității tale, așa cum percem toți autoturismul pe care îl conducem, dar pe care rareori îl putem individualiza astfel.

Despre consum pot spune doar de bine. Nu mai condusesem de multă vreme un motor pe benzină, iar senzația e puțin diferită, însă la fel de plăcută. În oraș am ajuns la un consum de 7,8l/100 km, față de 6,7 consum urban recomandat. Cred însă că are mai mult de-a face cu stilul meu de condus, căruia îi mai trebuie ceva experiență pentru a se rafina și pentru a ajunge la un consum optim de combustibil.

Mi-a plăcut mult poziția de la volan și faptul că scaunele sunt ceva mai înălțate ca la o mașină normală, astfel că, dacă îmbraci o fustă și ieși din mașină, nu trebuie să-ți faci griji că ai putea comite vreo ireverență. Trapa e și ea un bun motiv să te bucuri de o zi însorită și de parfumul teilor. Trebuie însă să ai grijă la porumbei. 🙂 De asemena, avantajul e că, atunci când ești prin în mijlocul intersecției într-un ambuteiaj cauzat de semnafoare nefuncționale, nu te va claxona nimeni, ci va zâmbi și va privi cu ochi curioși mașinuța cea colorată care își face loc mai departe.