Cheile Grădiștei – Elveția din România

Când am ajuns la Cheile Grădiștei, primul lucru care mi-a venit în minte a fost întrebarea: mai sunt încă în România? Iar al doilea a fost: cine a făcut investiția asta uriașă aici?

Nu mai fusesem la Cheile Grădiștei de câțiva ani și am descoperit cu încântare o evoluție extraordinară a locului. Complexului inițial din Moeciu de Sus i s-a adăugat un nou complex, aflat la 5 km distanță, în Fundata, iar drumul dintre cele 2 este recent asflatat (cu o bucățică ce urmează a fi completată) și ne-a încântat cu o priveliște spectaculoasă a munților noștri care uităm deseori cât de frumoși sunt.

Fiindcă eram curioasă nu doar al cui este complexul, ci mai ales cine a fost atât de curajos să facă o asemenea investiție, am căutat și am și aflat răspunsurile. Un articol din Business Magazin din 2010 spune că:

”Investitia in Cheile Gradistei-Fundata este estimata de IBC Focus la circa 40 mil. lei (9,4 mil. euro). Noul complex va avea trei hoteluri, un restaurant si zece vile, detaliaza omul de afaceri Ovidiu Garbacea, care controleaza complexul Cheile Gradistei: “In prezent am finalizat un hotel, restaurantul si vilele, insa incercam sa terminam lucrarile la celelalte doua hoteluri in 5-6 luni, iar in acel moment vom putea pune la dispozitia turistilor un numar de 460 de locuri de cazare.

De asemenea, in doua luni si jumatate vom da in folosinta un centru spa”. Finantarea pentru acest proiect de investitii a venit din surse proprii, iar clientela careia i se va adresa complexul Cheile Gradistei-Fundata se vrea a fi extrem de diversificata. “Vrem sa atragem mai multe categorii de clienti, de la cei de business, care inchiriaza sali de conferinta, pana la turistii traditionali. De asemenea, vom construi partii, terenuri de tenis si de fotbal, prin care sa ne adresam atat sportului de masa, cat si celui de performanta. In general, vrem sa dezvoltam bazele sportive si de agrement”, spune Garbacea. Modelul de la Moeciu va fi astfel replicat si la Fundata, Ovidiu Garbacea vrand sa dubleze numarul de clienti carora li se poate adresa.”

Intuiția omului de afaceri a fost corectă, fiindcă, acum două săptămâni, complexul era ocupat complet, iar restaurantele mișunau de turiști și parcările erau pline de turiști. Iar toate acestea se întâmplă pentru un motiv foarte clar: calitatea serviciilor.

Iată câteva lucruri care mi-au plăcut la Cheile Grădiștei:

1. Camera foarte spațioasă din Vila Aron, unde am stat, cu 160 ron/noapte, care are uscător de păr, minibar cu prețuri absolut decente, lenjerie exemplar de curată și balcon cu priveliște superbă.

2. Mâncarea de la restaurant, care a fost excelentă, cu o servire foarte promptă, lucru care rar se întâmplă la noi. De asemenea, complexul are și păstrăvărie, iar păstrăvul lor la grătar e delicios! Am apreciat și faptul că ingredientele sunt locale, lucru care se simte, fiindcă mâncarea are acel gust autentic după care tânjesc adesea.

3. Amplasarea complexului: e foarte drăguț și la complexul din Moeciu, dar cel din Fundata e cu adevărat frumos! Pe lângă faptul că se află la o altitudine mai mare, acolo nu ai decât natură în jur, sunt poteci pentru drumeții și aer curat care te va face să nu-ți mai vină să te întorci acasă.

4. Pentru că ai ocazia să bei apă de izvor rece ca gheața (am testat pe pielea mea, chiar nu cred că are mai mult de 2-3 grade) și asta la doar la o scurtă plimbare distanță de complexul din Moeciu.

5. Fiindcă au o piscină extraordinară, jacuzi și loc de făcut plajă, iar așa poți să ai și munte și bălăceală în același loc.

De asemenea, e un loc perfect şi pentru team building-uri, fiindcă au și centru de conferințe și o mulțime de activități cu care să-ți umpli timpul liber. În sfârșit se crează și la noi locuri turistice interactive, în care să nu te duci doar să dormi și să mănânci.

În afară de doamna încruntată de la piscină, tot personalul a fost amabil și am petrecut un weekend minunat! Vă recomand cu drag locul și vă sfătuiesc să mergeți în complexul Fundata, la Hotel Piatra Craiului, care are o priveliște splendidă! Eu deja am planificat următorul weekend acolo.

Nu știu cum se face, însă de fiecare dată când ajung într-un loc frumos de la munte, ajung să regret fiecare zi petrecută în oraș. Mă simt în largul meu acolo unde am loc să respir, acolo unde mă pot bucura de lucrurile simple laolaltă cu cele complexe. Nu e de mirare că toată lumea vrea să evadeze în weekend din labirintul de beton, dar cu greu mai găsești locuri în care, deși sunt mulți oameni, se păstrează liniștea din dorința de a avea pace interioară. Locul acesta despre care v-am povestit e unul dintre ele.

Și nici nu e prea rău să pleci la drum cu noua achiziție muzicală pe post de coloană sonoră.

Care dintre voi ați fost la Cheile Grădiștei?

PS: Acesta nu a fost un advertorial, Cheile Grădiștei nu au campanie pe bloguri. 🙂

7 Responses

  1. Bogdan
    Jul 24, 2012 - 10:29 AM

    Ce loc superb ai descoperit! Chiar vreau sa-l vizitez cand am cateva zile libere. Absolut superb!

    Reply
  2. Andra Zaharia
    Jul 24, 2012 - 10:30 AM

    Sa nu uiti sa incerci omleta taraneasca si papanasii. 🙂 Breakfast of the champions!

    Reply
  3. Anda
    Jul 24, 2012 - 12:24 PM

    ultima data am trecut acum cativa ani. nu m-a impresionat in mod deosebit, caci mai sunt multe alte locuri mai frumoase in tara. Mi s-a parut o zona unde te poti relaxa daca ai destui bani in buzunar. Nu este, clar, pentru orice buzunar. Adica 160/noapte mi se pare si acum destul de mult. Cu 100/noapte ai exact aceleasi conditii, dar in alte zone (poate nu la fel de celebre, dar cu un peisaj poate si mai frumos).

    Tin minte ca am luat un pranz la un restaurant decorat cu lemn, care avea podeaua transparenta si sub tine se balaceau niste pesti, iar intr-un colt era o mica moara. Frumos, dar am vazut si mai frumos. In Romania.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 24, 2012 - 12:26 PM

      Anda, si eu am vazut locuri mai frumoase in Romania (exemplu: http://www.andrazaharia.ro/un-colt-de-rai/=, dar tu probabil nu ai fost la complexul cel nou, de la Fundata. Acela m-a impresionat foarte mult si sunt sigura ca ti-ar placea daca ai ajunge acolo. E drept ca nu e un loc tocmai ieftin, insa si calitatea este superioara multor pensiuni din Romania. Eu le prefer pe acestea nu din snobism, ci fiindca vreau sa-mi petrec weekendurile departe de oras intr-un loc cat mai confortabil posibil.

      Reply
  4. Panama
    Aug 07, 2012 - 05:52 AM

    Un avantaj pe care il au proprietarii pensiunilor de la munte este perioada de ocupare a camerelor pe timpul anului. „In general, avem ocupat pe toata perioada anului, insa in procente diferite“, ne-a spus Ovidiu Girbacea – proprietarul complexului turistic Cheile Gradistei din Moeciu, complex cu un hotel si trei vile. „Foarte aglomerat in weekend, vara si iarna. In general, 70% din an avem plin. Sint unele pensiuni care au doar 4 luni de sezon. Depinde foarte mult de serviciile pe care le oferi“, a mai spus Ovidiu. „Pe litoral, cea mai mare problema a proprietarilor de pensiuni este turismul la negru. De la Mamaia pina la Vama Veche vezi zeci de oameni cu cheile in mina. Aici, toata lumea se ocupa de turism. Si cine cistiga? Ei, ca au preturi mici, sau proprietarii pensiunilor care trebuie sa aiba licenta, cursuri in turism, certificate de omologare – lucruri ce obliga un pret mai ridicat?“, ne-a spus Florentina Dospinescu – ANTREC, Constanta. „Si vremea este o problema destul de mare. Anul asta, sezonul nici nu cred ca va depasi o luna si jumatate“, a adaugat ea. Numarul investitorilor in pensiunile agroturistice este in crestere de la an la an. Se pare ca Romania este o destinatie din ce in ce mai atractiva pentru turistii straini, chiar daca unii romani prefera destinatii de peste granita. Numai in 2004 s-au inregistrat 30 de hoteluri noi, 378 de pensiuni agroturistice noi si peste 5,9 milioane de turisti.

    Reply
  5. iozi
    Sep 13, 2013 - 03:31 PM

    da, intr-adevar, frumoasa locatie, dar restaurantul lasa de dorit. Mancare fada, fara gust, au nevoie de un bucatar cu experienta.
    Iar servirea nu e prompta.

    Reply
  6. sori stanescu
    Nov 29, 2016 - 07:45 AM

    am avut cazare la complexul Cheile Gradistei dar sa stiti ca nu este chiar asa . mancarea o servesc rece si trebuie sa o trimiti chiar si de doua ori la incalzit .Cum este mancarea asa este si apa din piscina >daca vrei sa inoti poti avea un soc de hipotermic > eu am venit la aceasta locatie in special pt piscina la care am platit 200 lei pe noapte si am ramas dezamagit . la fel gasiti si la resortul de la Fundata . Pacat de banii bagati acolo daca facem treaba romaneasca . PS am intrebat de ce este apa rece la piscina si am primit un raspuns halucinant .ca vin sportivi de performanta si asa trebuie sa fie apa ????????? eu fiind fost sportiv de performanta ( polo pe apa 15 ani ) parca ma pricep putin cum e sa inoti in apa rece ! trageti dv concluzi !

    Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.