GPeC Summit 2015: “Petrece mai mult timp cu clientii tai”

Am așteptat ediția de anul acesta a GPeC Summit cu mult entuziasm, fiindcă aniversarea a 10 ani de GPeC a însemnat o listă impresionantă de speakeri, axată pe relevanță și informații practice.

Iar partea excelentă este că evenimentul a livrat exact ce a promis din prima zi:

cunoștințe reale, extrase din mulți ani de practică (2 dintre speakerii internaționali au venit cu peste 11 ani de experiență ”la pachet”, iar nici cei din România nu sunt mai prejos)
sfaturi aplicabile, nu doar recomandări generale. Am apreciat faptul că fiecare opinie exprimată a fost susținută cu date și informații, lucru care a făcut ca prezentările să fie de-a dreptul captivante
subiecte relevante, alese pentru ca participanții la conferință să plece deja cu un set de idei sau măcar cu dorința de a încerca noi tactici de marketing sau e-commerce (sau ambele).

Mi-au mai plăcut atmosfera de la eveniment și entuziasmul publicului, care s-a măsurat în aplauze din ce în ce mai puternice pe măsură ce cafeaua și-a făcut efectul și vedetele listei de speakeri au urcat pe scenă.

Am sintetizat pentru voi câteva idei utile pe care le-am surprins astăzi și care vă pot fi de folos indiferent de nișa în care activați.

Idei utile de la GPeC Summit 2015

De la 2Parale am aflat că cele mai bune zile pentru e-commerce din .ro sunt miercurea, joia și marțea.
Tot de la ei am aflat și că nișa de IT&C a crescut cu 10% față de anul trecut, iar cea de Home & Deco s-a dezvoltat cu 20% față de 2014. Pe realtime.2parale.ro puteți vedea și un pic din ritmul cu care crește piața de afiliere de la noi.

Paypal a anunțat programul Refunded Returns, care va rula și la magazinele online din România care permit plata prin acest serviciu. Pentru a stimula utilizatorii să cumpere și de la magazine online din afara țării de reședințpă, Paypal se oferă să plătească costurile de returnare a produselor în cazul în care acestea nu corespund așteptărilor, indiferent de locul în care s-ar afla magazinul de unde au fost cumpărate.

craig sullivan

Craig Sullivan (Twitter: @optimiseordie) a împărtășit din experiența sa de peste 11 ani cu realizarea de teste A/B pentru e-commerce și nu numai, iar ideile mi s-au părut excelente:
– el a punctat că, dacă îți faci un site responsive, asta nu înseamnă că ți se vor rezolva automat toate problemele ce țin de experiența utilizatorului

Resursă recomandată: Website Redesign for Higher Conversions? Tread Lightly

– atunci când testezi, trebuie să definești clar ce mix de device-uri vei folosi și chiar să le folosești (nu doar să faci simulări)
– esențial este să poți documenta ”user journey” și să poți găsi problemele de usability din aceasta
– Craig a menționat și faptul că nu e bine să te încrezi 100% în platformele de A/B testing și că trebuie să iei în calcul procentul de eroare
– pentru a derula un proces de A/B testing reușit și util, trebuie să faci diferența între a monitoriza utilizatori și a monitoriza device-uri
– încearcă, pe cât posibil, să menții utilizatorii logați, ca să îi poți urmări mai ușor
– trebuie să te apropii cât mai mult de contextul în care se află utilizatorul când folosește site-ul tău/aplicația ta pentru a putea să construiești o experiență cu adevărat utilă pentru acesta

Resursă recomandată: Diary studies for multi-device user research

– nu e indicat că copiezi modelele de A/B testing ale altora (fiindcă acele modele pot fi greșite)
– A/B testing se face pornind de la problemele identificate
– pregătește tot ce ai nevoie înainte de a începe testarea

Resurse recomandate:
17 ways to F**k-up your AB Testing
Scientific method: Statistical errors

– doar fiindcă urmezi o metodă științifică, nu crede că, în mod automat, vei descoperi adevărul. E posibil să faci greșeli de business, așa că trebuie să fii mereu vigilent
– asigură-te că derulezi testele pentru o durată suficientă de timp, însă nu le prelungi dacă nu obții rezultatele dorite

Resursă recomandată: A/B Split and Multivariate Test Duration Calculator

– creșterea previzionată de testul A/B nu va fi aceeași cu creșterea din vânzări, așa că nu te baza pe aceste cifre când faci estimări și promisiuni
– segmentează în funcție de experiențe, nu în funcție de dispozitive
părerea ta despre site-ul tău este irelevantă. Importantă este părerea utilizatorilor
– doar cele mai bune idei sunt duse mai departe de către ADN (A/B testing în acest caz)
un A/B test trebuie să aibă următoarele caracteristici: variație, capacitatea de a duce mai departe ideile bune și selecția bazată pe eliminare.

Petrece mai mult timp cu utilizatorii și mai puțin timp cu colegii tăi.

matthew woodward

Matthew Woodward a fost de departe speaker-ul meu preferat, datorită energiei sale, datorită modului de a livra informațiile și datorită sfaturilor excelente pe care le livrează de fiecare dată prin blogul său. Câteva dintre sfaturile sale se regăsesc îîn lista e mai jos, dar vă încurajez să-l urmăriți și să aplicați sfaturile sale, fiindcă funcționează!

– relația elev-profesor este una spre care ar trebui să tinzi atunci când ai un blog de e-commerce sau de companie
– e-commerce-ul nu este despre a vinde, ci, dimpotrivă, ar trebui să fie 100% axat pe construirea de relații
– conținutul este consultantul de vânzări modern
– conținutul creat pentru a rezolva probleme ale cititorilor are capacitatea de a automatiza construirea de relații, procesul de sharing și vânzările
blogul vostru ar trebui să fie concentrat doar pe a ajuta oamenii să-și rezolve problemele

Utilizatorii vor soluții ACUM!

– pregătește-te înainte să începi un blog
– găsește 3 tipuri de probleme comune cu care se confruntă publicul tău țintă și rezolvă-le prin conținut
– identifică ce-și dorește publicul tău și oferă-i acel lucru (îl poți chiar întreba direct ce îți dorește)
– pentru a-ți promova conținutul, trebuie să fii acolo unde e și publicul tău (știu că știți asta, dar rareori o aplicăm 100% sau măcar 90%)
– începe să interacționezi cu publicul prin a-i rezolva problemele
– devino parte din comunitate
– adoptă un discurs natural, care reflectă personalitatea celui care se ocupă de crearea de conținut
– intră direct în subiect și nu te ascunde în spatele limbajului de business
– scrie concis și eficient, cu entuziasm
– nu-l face pe cititor să simtă că-și pierde vremea
– cum poți extrage valoare din conținut: prin abonări la newsletter, prin trafic nou adus pe site, prin conținut generat de utilizatori, prin social shares și, bineînțeles, prin vânzări
– odată ce s-a abonat la newsleter-ul tău, ar trebui să începi partea de cultivare a relației cu utilizatorul, oferindu-i conținut util în continuare.

Utilizatorul ar trebui să poată învăța fără să cumpere produsul!

neil patel

Neil Patel a fost și el unul dintre cei mai așteptați speakeri de la GPeC Summit din 2015, aducând cu el un bagaj de experiențe și cunoștințe care îl fac pe orice marketer să se transforme într-un fan devotat.

Neil încurajează magazinele de e-commerce să le ofere produsul în mod gratuit utilizatorilor pentru o perioadă de testare. Din experiența sa, această investiție rentează nu doar pe termen scurt, ci și pe termen lung.

Tot el ne-a sfătuit și să nu uităm că prima pagină a site-ului trebuie să-l facă pe utilizator curios și să-i ofere acestuia un motiv să rămână pe site.

Utilizatorii ar trebui să fie educați să își ia micro-angajamente pe parcursul interacțiunilor, care să-i pregătească pentru momentul achiziției. Utilizatorul trebuie să știe că trebuie și el să facă dovada implicării înainte de a primi un beneficiu.

Personalizarea și simplificarea procesului de abonare/înscriere sunt și ele două criterii esențiale care arată că grija pentru detaliu este una dintre cele mai importante tactici din arsenalul unui marketer eficient.

GPEC summit 2015

Ziua a continuat cu o suită de informații relevante, pe care însă nu am reușit să le mai notez, dar, din fericire, Pyuric a făcut live blogging de la eveniment, așa că veți găsi acolo tot ce s-a discutat astăzi interesant și util.

Idei surprinse din discuțiile de astăzi mai puteți parcurge și pe blogul GPeC, unde George Hari-Popescu face o treabă excelentă, ca întotdeauna!

Eu nu pot decât să mă înclin în fața organizatorilor și să admir abilitatea lor și a întregii echipe de a pune la cale interacțiuni atât de valoroase!

GPeC Summit 2015 continuă cu 2 zile de workshop-uri, de unde va relata în continuare Pyuric, pe care vă recomand să o urmăriți cu atenție.

Noi ne citim în curând cu vești bune!

Fotografiile din articol au fost realizat de neobositul Alin Dobrin.

One Response

  1. tur virtual 360
    May 13, 2015 - 05:00 PM

    Am fost acolo este super, recomand tuturor webmasterilor ca la editiile viitoare sa participe. Poate este cel mai interesant eveniment al anului in domeniul web.

    Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.