Armin van Buuren: Intense

Cel mai frumos cadou de ziua lui Dan Pandrea și a lui Adi Prișcă și bucuria zilei mele de vineri a fost lansarea noului album al lui Armin van Buuren – Intense.

L-am așteptat cu sufletul la gură și am ascultat pe repeat, de sute de ori, cele două single-uri lansate înainte de lansarea publică a întregului album: “Waiting for the Night” (feat. Fiora) și “This is What It Feels Like” (feat. Trevor Guthrie). Piesa cu Fiora chiar este parte din soundtrack-ul fimlului olandez Loving Ibiza (Verliefd op Ibiza), iar al doilea single a entuziasmat mulțimea la Ultra Music Festival, în Miami, unde Armin a sărbătorit cea de-a 600-a ediție A State of Trance.

Chiar dacă are o întreagă armadă la dispoziția sa, Armin este, pentru mine, un simbol al pasiunii împlinite. Și dincolo de personalitatea sa polivalentă și de talentul său incontestabil, el reușește mereu să se autodepășească, să inoveze și să-și surprindă publicul cu piese excelente, cu albume bine legate, în care piesele alcătuiesc un întreg atât de coerent, încât nu poți decât să-l asculți de la un capăt la celălalt.

302709_10151431507563316_1517468284_n

Cum e albumul Intense

Un singur cuvânt poate descrie acest album: desăvârșit! Armin nu se dezmite și arată că știe și va ști mereu cum să-și emoționeze fanii cu cele mai frumoase pasaje vocale, cu acordul de vioară și pian, îmbinate perfect cu beat-urile puternice și o doză de progressive mai mult decât binevenită.

Armin van Buuren ”Intense” tracklist:

1. “Intense” (feat. Miri Ben-Ari)
2. “This is What It Feels Like” (feat. Trevor Guthrie)
3. “Beautiful Life” (feat. Cindy Alma)
4. “Waiting for the Night” (feat. Fiora)
5. “Pulsar”
6. “Sound of the Drums” (feat. Laura Jansen)
7. “Alone” (feat. Lauren Evans)
8. “Turn This Love Around” (vs. NERVO feat. Laura V.)
9. “Won’t Let You Go” (feat. Aruna)
10. “In 10 Years From Now”
11. “Last Stop Before Heaven”
12. “Forever is Ours” (feat. Emma Hewitt)
13. “Love Never Came” (feat. Richard Bedford)
14. “Who’s Afraid of 138?!”
15. “Reprise” (feat. Bagga Bownz)

Albumul a fost lansat astă noapte și l-am ascultat imediat ce am pus mâna pe iTunes, să-mi descarc precomanda albumului, timp în ardeam de nerăbdare!

Deja am câteva piese favorite, dincolo de cele două single-uri deja lansate, care răsună în căștile mele de săptămâni bune:

  • “Intense” (feat. Miri Ben-Ari) este piesa care dă nu doar numele, ci și esența albumului. Puternică, emoționantă, profundă, această melodie este creată pentru a răsuna în toată lumea, în concerte de neuitat.
  • “Alone” (feat. Lauren Evans) este cu siguranță piesa pe care o voi fredona foarte mult timp de acum încolo. În ciuda numelui, mie mi se pare că tonul general al melodiei este optimist, iar ecoul acesteia răsună în sufletul fiecărui fan adevărat al muzicii lui Armin. În comunitatea ASOT nu ești niciodată singur. 🙂
  • “Forever is Ours” (feat. Emma Hewitt) o aduce pe inegalabila Emma, care întotdeauna face din piesele de trance melodii de neuitat. Beat-urile acestei piese vă vor hipnotiza și vom cânta versurile împreună la următorul show al lui Armin în România, oricând va fi acesta.
  • “Love Never Came” (feat. Richard Bedford) are avantajul vocii lui Richard Bedford, care ne-a devenit extrem de familiară odată cu single-ul ”Sun & Moon” al celor de la Above & Beyond. ”Greutatea” și expresivitatea vocii sale emoționează profund și oferă o piesă melancolică publicului.

Dacă vreți să ascultați un preview al albumului, ca să vă convingeți că trebuie să cumpărați acest album și să-l ascultați pe repeat, iată ce ne-a pregătit Armada:

Armin Only Intense Tour

Și veștile bune de la Armin se țin lanț: anul acesta, în noiembrie, începe un nou turneu Armin Only. Știți voi, acel turneu în care el străbate lumea și mixează într-un show excepțional, fără warm-up și fără follow-up act, alături de toți artiștii care cântă live pe piesele lui.

Am mai avut parte de Armin Only în 2008, în România, în cadrul turneului pentru albumul ”Imagine” și a fost cel mai frumos concert la care am fost vreodată! Îmi doresc enorm să ne pună și pe noi pe listă și abia aștept să văd restul datelor, ca să-mi iau bilet din vreme. Nici nu mă gândesc să ratez un show cu piesele extraordinare de pe ”Intense”!

Armin, îți mulțumim pentru muzica ce ne face să visăm cu ochii deschiși!

13 Responses

  1. Alex
    May 03, 2013 - 10:00 AM

    Da, cu adevarat e incredibil albumul asta. Incearca sa pui pauza la album. E ca si cum plutesti si apoi te prabusesti :))

    Reply
    • Andra Zaharia
      May 03, 2013 - 10:36 AM

      A trebuit sa pun pauza, fiindca sunt la birou, dar cu greu. Aproape ca mi-am ignorat colegii. :))

      Reply
      • Alex
        May 03, 2013 - 05:14 PM

        Am avut noroc ca seful meu e plecat din tara si am putut asculta la munca linistit tot albumul.Nici daca vroiam sa imi iasa asa nu imi reusea.

        Reply
        • Andra Zaharia
          May 07, 2013 - 08:57 AM

          😀 Hehe, ce zi frumoasa!

          Reply
  2. Aurel Dragut
    May 03, 2013 - 10:38 AM

    Am cautat pe Zonga albumul dar inca nu e adaugat, l-am gasit insa pe Spotify si am inceput sa il ascult acum 🙂

    Reply
    • Andra Zaharia
      May 03, 2013 - 10:56 AM

      Eu mi l-am cumparat de pe iTunes, dar sigur va aparea si pe Zonga. Intreb si te tin la curent. 😀 Enjoy!

      Reply
  3. Aurel Dragut
    May 03, 2013 - 11:03 AM

    Teoretic ar trebui sa apara si acolo. Merci! 🙂

    Reply
    • Andra Zaharia
      May 03, 2013 - 11:08 AM

      Sunt sigura ca va aparea. Trebuie doar sa mai avem nitica rabdare. 🙂

      Reply
  4. Robert
    Jun 10, 2013 - 02:48 PM

    Stiti cumva cand apare si la noi in magazine albumul, nu varianta digitala? 😀

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jun 10, 2013 - 02:50 PM

      Robert, nu as sti sa-ti spun exact cand va ajunge la noi pe piata, insa sigur nu va mai dura mult. Cauta-l in benzinarii, fiindca acolo ai cele mai mari sanse.

      Reply
  5. Daniel
    Jun 10, 2013 - 04:31 PM

    O sa apara si la noi, putin mai greu dar apare. asteptam.

    Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. | Armin Only: Intense (Sofia, 2014)
  2. | Armada Night LIVE @ Arenele Romane cu Christina Novelli, Aly & Fila & more

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.