Nu ne-a lăsat inima să plecăm din Timișoara chiar de dimineață, așa că am mai rămas și Carpatair au fost foarte amabili să ne invite la simulatorul lor de zbor. Ne-au întâmpinat Cristina_TM și Dan Andrei, directorul Școlii de Zbor Carpatair. Dumnealui ne-a povestit despre cât costă o să faci o școală de zbor pentru a ajunge să fii pilot pe o linie aeriană comercială (aproximativ 55.000 euro) și despre faptul că ai nevoie de câte o licență separată pentru fiecare tip de aeronavă pe care vrei să o pilotezi, așa cum a povestit și Bobby săptămâna trecută. Viața de pilot poate părea luxoasă și exclusivistă, însă presupune și foarte mult efort, în condițiile în care o zi de muncă înseamnă 13 ore. După multe povești frumoase și amănunte tehnice pe care ni le-a furnizat domnul Dan Andrei, am fost conduși la simulatorul de zbor Carpatair, unde, doi câte doi, am luat locul pilotului și copilotului și am pilotat o aeronavă pe aeroportul din Frankfurt. Cel mai priceput a fost Augustin, alături de fermecătorul lui copilot, Ana Bulgăr. Fără să mă laud, pe locul
2 am ajuns eu și Cosmin, alături de care am făcut o aterizare excelentă. Poate doar cafelele pasagerilor să se fi vărsat nițel, dar nimic mai mult. 🙂 citeste mai departe →
Redescoperă România: Banat și Oltenia – A doua zi
Se încheie a doua zi de călătorie #prinromania, iar eu sunt atât de obosită încât abia mai pot scrie, însă e o sfârșeală plăcută, așa cum doar după o zi frumoasă și plină poți simți.
Ziua a doua din turul #prinromania prin Banat și Oltenia a început la Craiova, unde ne-am trezit voioși și gata de aventuri noi. Și ce aventuri ne așteptau! În drum spre Drobeta Turnu Severin ne-am împrietenit prin stație cu muncitorii care lucrau la recondiționarea drumurilor și dirijau circulația pe porțiunile pe care se circula pe o singură bandă. Domnul Adrian Ciubotaru le-a transmis lui Paul și Ovidiu, personajele în cauza, că de mâine vor fi dați afară. Plin de umor, Paul a răspuns relaxat: ”Sunt deja afară.”. Conversația a continuat, iar Ovidiu a spus vorba de duh a zilei: ”Tu ești bun, dar nu te cheamă nimeni.” Vorba de duh a zilei precedente a venit de la un pieton bucureștean și sună cam așa: ”Apa și viteza nu iartă!”
citeste mai departe →
Redescoperă România: Banat și Oltenia – Prima zi
Prima zi #prinromania a început de foarte dimineață și cu peripeții, și anume faptul că Vlad a purtat un tricou cu următorul citat de Ayrton Senna: ”I’m afraid of death and pain, but i can live with it. Fear fascinates me”. Se pare că tricoul a avut ceva impact asupra destinelor noastre, fiindcă s-a întâmplat ca Vlad să aibă un accident, fapt ce ne-a ținut vreo 5 ore la McDonald’s Dristor, unde ne-am împărtășit viețile și am depănat amintiri. Important este că nimeni nu a pățit nimic și că băieții au putut face haz de necaz. Pe la miezul zilei, primul echipaj, compus din Cosmin, Simona, Ana și Anne Marie au plecat #prinromania și restul am rămas în urmă să descurcăm ițe.
După ce am terminat treburile cu Poliția Capitalei, am fugit să prindem din urmă echipa numărul unu. S-a lăsat cu valuri de râsete (și glume ce nu pot fi date pe post) și probabil voi rămâne și cu ceva riduri după toate astea, dar îmi vor fi cele mai dragi riduri pe care le voi avea vreodată. Ne-am întâlnit la ceas de seară la Carul din Stele, undeva lângă Craiova, locație recomandată de Doru Panaitescu. Un han frumos ca-n
povești, unde am mâncat o înghețată delicioasă, nu ca pe vremea domnitorilor noștri, dar ca pe vremea noastră.
Iată un exemplu de glume aproape cuminți:
Astă seară tragem devreme obloanele, fiindcă suntem tare obosiți și mâine avem nevoie de forțe proaspete, ca să ajungem voioși la Timișoara, unde abia aștept să revăd oamenii minunați de acolo. Sunt cea mai norocoasă din lume fiindcă am șansa să am alături oameni atât de frumoși, care mă inspiră și de la care am ce învăța.
Mulțumim sponsorilor Petrom, Suzuki și Citroen.
Sursa foto: Cosmin Tudoran.
Redescoperă România: Oltenia – Banat, #prinromania
Sunt tare, tare bucuroasă că mâine plec iar la drum. De această dată plec prin Banat și Oltenia #prinromania, alături de o mână de oameni minunați, alături de care abia aștept să descopăr frumuseți necunoscute ale țării: Cosmin Tudoran, Vlad Bălan, Simona Cuibus, Anne Marie, Ana Bulgăr, Adrian Ciubotaru și, desigur, the one and only Bobby Voicu! 🙂 Cu noi va veni și marele aventurier Doru Panaitescu și deja se prefigurează porții sănătoase de râs.
Țara asta mi-e tot mai dragă și cu cât mă plimb mai mult prin ea, cu atât o îndrăgesc și mai mult, presărând amintiri frumoase de-a lungul și de-a latul ei. Abia aștept să ne plimbăm pe malul Dunării, pe un drum minunat, care atunci când am fost în BlogTrip Timișoara m-a lăsat fără cuvinte, abia aștept să văd podișul Mehedinți (poate reușesc să găsesc și să pozez vreun scorpion carpatin) și mor de nerăbdare să ajung iar în Timișoara și să ne întâlnim cu gașca de acolo.
Traseul complet sună cam așa:
1. București – Calafat (pe malul Dunării), cu popas la Craiova, pe 11 seara.
2. Craiova – cazanele Dunării – Timișoara (popas pe 12 seara)
3. Timișoara – Tg Jiu (pe sus, pe lângă Deva), înnoptăm in Tg. Jiu pe 13 seara
4. Tg. Jiu – Rm. Vâlcea (unde înnoptăm pe 14), cu un ocol mare prin platoul Mehedinți
5. Rm. Vâlcea – București.
Vom călători ”in style” cu Mercedes GLK a lui Bobby și cu un Suzuki Grand Vitara, pe care sunt foarte curioasă să-l analizez.
Sunt sigură că zilele ce urmează vor fi pline de aventuri, iar în fiecare seară vă voi povesti pe blog toate câte am făcut. De asemenea, fiți cu ochii pe hashtag-ul #prinromania, fiindcă vom tweet-ui ori de câte ori dăm peste ceva interesant. La fel veți găsi tweet-uri despre călătorie și pe contul @LaDrumInRomania. Pozele le vom posta pe Facebook, așa că n-ar strica să aruncați un ochi și pe acolo, dacă vreți să vedeți cum ne mai hlizim. 🙂 De asemenea, dacă aveți locuri interesante, care merită vizitate, nu ezitați să le puneți pe harta Petrom, ca să ni le trecem în traseu.
Acestea fiind spuse, mă duc să mă bucur de foarte puține ore de somn. Let the journey begin!
ARCA, Misiunea 4 – Visul care merge mai departe
A wise man once said: “Big dreams create the magic that stir men’s souls to greatness.” (Bill McCartney) and I believe it to be true.
Visurile mărețe ale oamenilor ne conduc către progres, către o lume mai bună, către măreția pe care toți o avem în noi, dar pe care unii o descoperă mai devreme, pe când alții o fac mai târziu. Visurile pe care le avem ne ajută să dăm sens vieții, dar mai ales să descoperim și să creăm realitatea. ARCA are un vis: să ajungă pe Lună. V-am mai povestit despre acest vis și voi continua să o fac atâta vreme cât el va exista, până când se va împlini și dincolo de acel moment.
Odată ce te apropii de ARCA, odată ce cunoști oamenii extraordinari care lucrează trup și suflet pentru acest
proiect, lucrurile se văd altfel. Oamenii se micșorează sub greutatea visului lor, o greutate plăcută, dar nu mai puțin dificil de dus. Viața deodată capătă alte sensuri și începi să realizezi că majoritatea lucrurilor din viața noastră sunt neînsemnate. Să-ți urmezi visul, oricât de greu ar fi, este tot ce contează. Aceasta este una dintre primele lecții pe care trebuie să le învățăm de la ARCA.
citeste mai departe →
Cum a fost la Raliul Sibiului 2010
S-a terminat un weekend foarte animat, in care am experimentat o noua latura a pasiunii automobilistice, care ma atrage din ce in ce mai mult: raliurile. Echipa Citroen Romania ne-a invitat sa-i insotim la Raliul Sibiului, care este de departe cea mai spectaculoasa dintre etapele din Campionatul National de Raliuri al Romaniei si prima etapa care se desfasoara pe macadam din acest campionat.
citeste mai departe →