De ce sa incerci totul macar o data

Fiindcă în viață avem nevoie de puncte de reper.

Nu vei ști niciodată cât de ușor sau greu îți e să te ții de mersul la sală dacă nu încerci.
Nu vei ști cât să merită să inveștești în anumite produse sau servicii până când nu le testezi.
Nu vei putea să evaluezi în mod corect valoarea muncii tale și, în consecință, îți va fi greu să ceri un salariu sau un fee corect atunci când faci un proiect sau îți cauți un job nou.

Această discuție nu este despre a ”testa” diverse vicii sau experiențe nocive (decât dacă asta vreți), ci despre a descoperi care ne sunt limitele, punctele de rezistență și zonele în care ne putem dezvolta.

shutterstock_133593704
Skydive Wing Suit via Shutterstock

Într-un mediu în care schimbările survin cu viteză amețitoate, a avea punte de reper te poate ajuta să-ți stabilești obiective, să urmezi o traiectorie care să-ți aducă satisfacție și să te fortezi să încerci lucruri noi.

Sunt multe de învățat din exercițiul constant de a experimenta, iar câteva idei excelente care vă vor ajuta să descoperiți mai multe despre voi și despre societate stau ascunse într-o carte foarte bună: Predictably Irrational, de Dan Ariely.

Așadar, ce ați vrea să încercați măcar o dată?

Mentalitatea de hacker

Probabil l-ați văzut pe puștiul acesta zilele trecute undeva prin social media și sigur v-a rămas în minte. Dacă nu, trebuie neapărat să priviți clipul.

Ce descrie Logan LaPlante nu este doar un mod revoluționar de a privi educația, ci orice domeniu. În lumina celei mai recente cărți citite (Drive – the Surprising truth about what motivates us), am realizat, încă o dată, că motivația generației tinere de a studia, lucra sau face orice proiect este una profund ancorată în nevoile și dorințele personale.

Poate unii dintre voi nu cred în posibilitatea unui mod de a învăța în afara sistemului, în baza unei mentalități care spune că trebuie să studiezi ce te interesează cel mai mult. Acum, mai mult ca oricând, e posibil să înveți tot ce ți-ai dorit sau nici măcar n-ai știut că-ți dorești vreodată.

Așa cum citeam și în cartea lui Dan Pink, cele mai bune rezultate pe care le obțin oamenii în orice proiect au la bază delectarea intrinsecă pe care le-o oferă acea activitate. Știi cum e să citești o carte care îți place atât de mult încât nu o poți lăsa din mână? Știi cum e să începi să lucrezi la un proiect și să nu simți cum trec orele? Acelea sunt lucrurile la care am munci aproape fără bani, din pura satisfacție pe care ne-o oferă. Acelea sunt lucrurile pe care ar trebui să le facem cu adevărat.

Eliminarea restricțiilor din modul de lucru ar avea beneficii imense, nu doar asupra educației, ci asupra oricărui domeniu sau sistem. Desigur, e nevoie de acomodare și încrederea că acest nou mod de a percepe și organiza lucrurile poate funcționa, însă rezultatele pot fi uimitoare. Oamenii care nu sunt îngrădiți devin mai responsabili, își găsesc mai ușor pasiunile și le urmează cu mai mult entuziasm.

Dacă toți copiii ar fi educați precum acesta, nu credeți că s-ar întâmpla schimbări extraordinare în societate? Ah, dacă aș avea 13 ani din nou….

Poate ar trebui să încercăm să împrumutăm toți câte ceva din mentalitatea de hacker, care nu are nicio legătură cu dimensiunea negativă care i se conferă. Hackerii sunt abili, agili, capabili să deconstruiască obiecte, sisteme, metodologii. Ei sunt cei care găsesc soluții noi, mai simple, mai creative și de multe ori neașteptate. Asta fiindcă ei nu joacă conform regulilor. Dar, până la urmă, care e sensul de a urma o serie de reguli care nu ni se potrivesc?

Cum m-am indragostit de cuvinte

N-aș putea spune cu exactitate când s-a întâmplat sau în ce circumstanțe, însă știu că prin liceu mi-am dat seama că m-am îndrăgostit iremediabil de cuvinte. Cu siguranță știam asta deja, fiindcă alesesem un liceu cu profil uman, în care limba română de împletea frumos cu lecțiile de engleză intensiv, franceză și spaniolă. Desigur, era și latina în peisaj, însă știm cu toții că rareori o limbă antică reușește să stârnească pasiuni, mai ales când e predată de profesori mai puțin înzestrați.

V-am povestit acum ceva vreme despre marii profesori din viața mea, cărora le datorez inspirația și motivația de a-mi urma pasiunile. Fiindcă astăzi e o zi specială, în care mulți dintre noi își aduc aminte de câte-o poezie pe care o rețin, mai mult sau mai puțin, și eu am rememorat o zi specială din viața de liceu.

Destinul a făcut ca ziua de naștere a dirigintelui nostru, Vasile Lefter, să fie pe 15 ianuarie, când reușea cumva să ne întoarcă înspre operele mereu actuale ale lui Eminescu. Era, desigur, autorul său preferat, pe care mi-l dădea mereu spre studiu înainte de olimpiade. Recunosc că nu m-a pasionat niciodată în mod deosebit poezia, însă acum am început să redescopăr farmecul și adâncimile sale. Dar să revin la poveste…

shutterstock_150052598
Holding an open book via Shutterstock

Domnul diriginte a fost pentru noi un om special, protector, extrem de inteligent și un dascăl desăvârșit, așa că voiam să-i arătăm aprecierea noastră. Așa că am scris din partea clasei câteva cuvinte pe care i le-am dedicat într-o mică serbare pe care el o organiza în fiecare an pentru Eminescu. După ce am recitat poeziile pe care și le-a ales fiecare, m-am ridicat și i-am citit gândurile noastre. Nu voi uita niciodată lacrimile din ochii săi, precedate de-ale mele, lacrimi de emoție și recunoștințî față de omul care ne-a îndrumat timp de 4 ani.

Dragostea mea pentru cuvinte are origini aproape organice, căci fără cuvinte nu am putea să le spunem oamenilor din jur ce simțim pentru ei. Cuvintele modelează realitatea, interacțiunile, cuvintele construiesc lumi imaginare fascinante și dezvăluie adevăruri neștiute. Cuvintele ne ajută să învățăm limbi noi și să descoperim alte universuri.

Iubesc aproape toate cuvintele și mereu mă minunez când o alăturare neașteptată mă surprinde sau când mai găsesc în dicționar (de obicei cel englezesc) vreun termen cu sensuri ce mă uimesc. M-am îndrăgostit de cuvinte probabil de dinainte să am prima amintire și sunt sigură că mereu voi avea motive să le iubesc.

Neintelesul Coelho

Recunosc fără rușine că am citit deja vreo câteva cărți scris de Paulo Coelho, printre care ”La râul Piedra am șezut și-am plâns”, ”Războinicul lumnii”, ”Pelerinajul”, ”Alchimistul” sau ”Manuscrisul găsit la Accra”.

Cărțile sale se citesc ușor, căci scrisul lui Coelho curge peste pagini, se întețește pe alocuri și apoi lasă loc meditației nocturne. Coelho e considerat un autor de mainstream al zilelor noastre, o parte integrantă a ”pop culture”, un personaj care nu poate accede decât pe jumătate (sau chiar mai puțin) în clasa intelectualilor contemporani. Eu însă nu cred asta și vă pot spune de ce.

Cea mai recentă dintre lecturile mele este o carte a autorului brazilian, ”Veronica de hotărăște să moară”, pe care îmi doream să o citesc de ceva vreme tocmai datorită titlului său care mă intriga. Multă vreme mi-am imaginat ce ar putea să se ascundă în paginile acestei cărți, iar conținutul său m-a mulțumit pe deplin. Povestea este una a segregării emoționale de o realitate sau alta, a descoperirii de universuri noi, a autocunoașterii și a libertății totale pe care o experimentează doar cei care nu mai au nimic de pierdut.

Însă dincolo de povestea din carte, am descoperit ceva surprinzător despre autorul său: Paulo Coelho a fost internat de multe ori în azile de nebuni, din cauza părinților săi, care, trăind în timpul regimului militar comunist din Brazilia anilor ’60-’70, nu acceptau că fiul lor voia să fie artist, considerând acest lucru o gravă deviație de la un comportament normal. Desigur, cartea aceasta e construită în jurul experienței autorului în instituțiile pentru cei cu probleme psihice, lucru care m-a făcut să percep cu totul altfel semnificația sa. Dezvăluirile sale despre terapia cu electroșocuri pe care o primea în mod constant, despre comportamentul său dezordonat și imprevizibil, toate m-au impresionat și mi-ai rămas în minte.

La finalul cărții stă frumos un eseu scris de Coelho într-o ediție din 1999 a ziarului The Sunday Telegraph Review din Londra în care explică toate întâmplările din viața sa care au dus la devenirea sa ca artist. Nu am reușit, din păcate, să găsesc articolul online, însă vă mărturisesc că istorisirea sa m-a făcut să cred că povestea cu cel mai mare impact dintre toate este chiar cea a vieții sale.

Cred că autorul brazilian e prea repede dat la o parte din cauza faptului că a vândut multe cărți. Cumva, orice autor care ajunge să aibă un anumit număr de best sellers cade sub povara propriului succes, devenind desuet fiindcă prea mulți oameni par să-l înțeleagă. Dar oare nu e și asta o formă de hipsterism sau snobism literar?

Îmi pare că poveștile lui Coelho au ecouri, mai puternice sau mai slabe, în fiecare dintre cititorii săi. El reușește să expună idei despre spiritualitate, viață emoțională, relații și personaje marginalizate într-un mod ce ne face să le înțelegem, cuprinzând, astfel, un pic din universul său interior.

Nu cred că e cel mai bun dintre autori, însă cred că a jucat rolul său în trezirea unor minți și suflete care altfel ar fi rămas adormite pentru totdeauna.

Și dacă vreți să citiți un articol bun, ce conține o conversație plină de tâlc cu Coelho, vă recomand acest articol din The Telegraph (2008).

Dance more, drink slow

Abia a început 2014 și deja unul dintre brandurile mele preferate a lansat o campanie alături unul dintre DJii mei preferați. Nu poate urma decât un an absolut fantastic!

Astăzi Heineken a anunțat lansarea campaniei globale “Dance More, Drink Slow”, pentru încurajarea consumului moderat de alcool, campanie ce îl are ca promotor pe nimeni altul decât Armin van Buuren!

Armin van Buuren spune:

“Când mixez pentru mii de oameni care iubesc muzica, îmi doresc ca ei să se bucure de moment și să îl retrăiască și după ce seara se termină. Asta înseamnă să consume alcool cu moderație, astfel încât momentul să nu se piardă.

Am incheiat acest parteneriat cu HEINEKEN pentru campania ‘Dance More, Drink Slow’ fiindcă avem oportunitatea fantastică și responsabilitatea să comunicăm îndeaproape cu publicul nostru și să le putem influența comportamentul. Consumul responsabil de alcool este un aspect important, iar faptul că putem folosi muzica, respectiv melodia “Save my Night”, pentru a promova acest mesaj în rândul fanilor de pe ringul de dans este un mod inovator și unic de a comunica direct cu ei”.

Heineken punctează perfect și de această dată, fiindcă înțelege foarte bine mentalitatea publicului pe care îl vizează. Acum brandul își orientează atenția către tinerii iubitori de muzică electronică (myself included), care apreciază o bere olandeză bună pe ringul de dans. Conceptul campaniei e simplu: când muzica din club sau de la un concert sau eveniment este perfectă, tinzi să dansezi mai mult și să consumi alcool în cantități moderate.

Mesajul campaniei mi-a placut tare, tare mult:

Campania are ca obiectiv să transforme consumul moderat într-un comportament aspirațional pentru cei care petrec o seară în oraș, subliniind importanța de a deține și păstra controlul în orice situație.

Și totul pornește de la un experiment simplu, rezumat în clipul de mai jos. Înainte să-l vedeți, să știți că filmul ”The Experiment” a fost filmat în Miami, cu oameni reali, în două seri distincte. Oamenii nu au știut că sunt filmați, iar consumul de alcool a fost monitorizat printr-o cameră de filmat amplasată în zona barului. Diferența pe care o poate face un DJ excepțional o vedeți dând play:

Pentru această campanie marca Heineken Armin a compus o nouă piesă, numită ”Save my night”, al cărui mesaj e adresat DJ-ilor din toată lumea, care au responsabilitatea de a genera o atmosferă cât mai distractivă pe ringul de dans. Din experiență vă spun că cea mai frumoasă noapte e cea în care dansezi până la epuizare, în timp ce alternezi băutura preferată cu apă plată. Vei dormi liniștit, îți vei aminti fiecare clipă și a doua zi vei fi fresh și gata de un nou party.

Admir foarte mult Heineken pentru acest pas important în responsabilizarea tinerilor vizavi de consumul de alcool, și cred că rețeta acestei campanii este una care va avea succes, mai ales fiindcă mentalitatea iubitorilor de muzică electronică se aseamănă în cele peste 20 de țări în care va ajunge mesajul. Acest gen de muzică are un ingredient magic ce îndeamnă la unitate și care îți dă energie pentru experiențe frumoase împărtășite cu prietenii.

Așa cum spunea mesajul brandului olandez în campania “Sunrise”, lansată în 2011: ”the sunrise belongs to moderate drinkers”.

HNK_EHR_DMDS_logo

Pentru un an (mai) implinit

După câțiva ani în care am acumulat foarte multe informații și am trăit o multitudine de experiențe, atât pe plan profesional, cât și personal, e vremea ca lucrurile să se așeze. Anul acesta a fost unul dedicat un pic mai mult mie, în sensul de evoluție, de echilibrare, de recuperare a forțelor epuizate în 2012.

Comparând începutul lui 2013 cu finalul său, simt că am făcut pași importanți către o stare de sănătate mai bună, către confort psihic și către a avea relațiile pe care mi le doresc cu cei din jurul meu. Am petrecut mult timp alături de prietenii dragi, pe care-i simt mai aproape ca oricând. Am ajuns să am un job care mă împlinește, alături de o echipă minunată. Pe plan personal mi-am găsit liniștea și fericirea absolută. Familia este liniștită și sănătoasă. Anul acesta, bilanțul iese pe plus, ceea ce vă doresc și vouă.

Ultimii ani au fost dedicați expansiunii, online și offline. M-am împărțit între cursuri, evenimente, joburi și proiecte, dedicând prea puțin timp grijii de sine. Repercusiunile nu au întârziat să apară, însă așa am învățat rolul cumpătării. Anul viitor vreau să fie despre profunzime. Și cred că acesta nu e doar un gând pe care-l am eu, ci o tendință care se manifestă la nivel global.

shutterstock_130409648

Starry sky in winter via Shutterstock

Nevoia de profunzime vine din necesitatea de a rafina informația acumulată și de a o transforma în ceva valoros, care să ajute cu adevărat pe cineva, fie că e o altă persoană, fie că sunt eu însămi. Vreau să fac un salt calitativ în modul în care muncesc, mănânc și mă port cu propriul corp, iar asta înseamnă o atenție sporită la modul în care îmi organizez programul. În continuare lucrez la a menține echilibrul între disciplină și relaxare, încercând să nu cad în niciuna dintre extreme. Poate în 2014 voi deveni chiar mai abilă la acest dans al voinței și stimulilor care o influențează.

Profunzimea cred că va avea un aport important și în zona profesională, acolo unde publicurile de pe toate canalele se așteaptă la produse și servicii mai bune și la relații semnificative cu brandurile.

Anul viitor cred că va aduce cu sine și schimbarea unor percepții la nivel de societate și la nivel individual. Tot mai multe cercetări apar și ne ajută să descoperim că multe dintre convingerile noastre sunt fondate pe percepții greșite. Iată trei dintre aceste aspecte pe care le-am citit/văzut recent:

istoria diamantelor și modul cum au ajuns să domine piața
rezultatele studiului Grant de la Harvard despre elementele unei vieți împlinite
– și felul în care schimbarea percepției despre stres ne poate salva viața:

Mai tot ce am citit anul acesta a fost hrană pentru spirit, mult dorită după ani în care mintea a fost cea mai stimulată parte a persoanei mele. Poate că aceste mici realizări și dorințe de îmbunătățire, ce leagă într-un mod indestructibil viața emoțională de orice alt sector al vieții, vin și odată cu vârsta, dar asta înseamnă că lucrurile nu pot decât să evolueze în bine.

Vă doresc un 2014 cu experiențe care să vă facă să vă simțiți împliniți!

PS: Eu am rămas cu câteva cuvinte din TED talk-ul lui Kelly McGonigal, pe care vreau să vi le împărtășesc. Acestea provin din cercetare și reprezintă un sfat înțelept, demn luat în considerare oricând veți avea de luat decizii importante în 2014:

Chasing meaning is better for yourself than trying to avoid discomfort.

(A căuta sensul sau împlinirea este mult mai bun/util/sănătos pentru o persoană decât a încerca să evite disconfortul.)