Cumva zilele acestea se desfășoară în jurul unei teme comune, indiferent de subiectele abordate: realismul și conștientizarea. Sunt două teme, știu, dar pentru mine compun una singură. Datorită acestei atitudini care mă determină să mă implic în unele dintre problemele importante de care aud, am ajuns să citesc articole educative și care conțin acel wake-up call de care toți avem nevoie uneori.

Articolul acesta trebuia să fie legat de costurile de a fi femeie, cele reale, care includ analize, grijă pentru sănătate, produse de îngrijire personală, garderobă etc., toate plătite din salarii ceva mai mici decât ale bărbaților. Voiam să le prezint pe toate fără exagerări, ci in limitele normalului. Însă toate acestea au pălit în fața a ceea ce s-a întâmplat săptămâna asta.

Dincolo de toate costurile financiare, aș vrea să discut despre costurile emoționale pe care o presupune faptul de a fi reprezentantă a sexului frumos sau a sexului slab, în acest caz. Nu au fost puține dățile în care m-am simțit agresată în București, mai ales verbal. Asta fără să port haine provocatoare și fără să caut să atrag atenția asupra mea. E umilitor să fii ținta glumelor proaste a puștilor răsfățați sau, mai rău, a puștilor de etnie romă, care sunt cei mai vulgari dintre toți. E dezonorant să auzi cuvinte degrandante din gura unor bărbați care au acasă copii de vârsta ta. Dar nu-mi pot imagina drama tinerei care a fost violată în mijlocul zilei într-un oraș pe ale cărui străzi merg în fiecare zi. Nu știu cum poți trece vreodată peste o astfel de traumă.

Mai grav e că în pericol poate fi femeia pe care o iubești, care devine complet vulnerabilă în clipa în care oamenii de lângă ea o privesc nepăsători.
E femeia căreia îi tai calea când trece la semafor.
Femeia pe care nu o ajuți când are de cărat greutăți.
E femeia în vârstă căreia nu îi cedezi scaunul în metrou sau în RATB.
E femeia care muncește și are grijă de familia sa, fie că are sau nu copii.
E femeia care a învățat mult, care face eforturi pentru a îndeplini cât mai multe roluri sociale cu succes, dar nu cu superficialitate sau fățărnicie.
E femeia care își asumă responsabilități și le duce la sfârșit cu brio.
E femeia care, după o zi plină, mai are încă multe de făcut când ajunge acasă.
E femeia pe care unii bărbați o văd doar ca pe un obiect, față de care nu au respect și pe care aleg să o agreseze cu privire, cu vorbele sau mai rău…

Știu o mulțime de astfel de femei muncitoare și cuminți și mai știu că pe orice femeie un astfel de abuz sau abuzuri de nivel mai mic o marchează și o fac să se simtă neputincioasă și singură. Ce-i spui unei astfel de femei despre oamenii din jurul său? Cum ar putea vreodată să mai aibă încredere în cineva după ce a fost ignorată într-un punct crucial al vieții sale?

Eu nu știu ce aș putea să-i spun. Voi?

De ce meriți o zi liberă de la birou în plină toamnă?

Știu că și tu îți dorești, ca și mine, o zi în care să te dedici ție. Să citești, să ieși puțin din spațiul biroului și să rupi rutina care poate deveni cel mai mare inamic al creativității. O zi liberă de la birou nu e doar prilej de weekend prelungit, ci poate fi chiar și o oportunitate de învățare sau socializare. Cam așa văd eu zilele în care mă încarc de energie, în care cunosc sau mă întâlnesc cu oameni valoroși.

Nu-i așa că 1 mai nu ar trebui să fie doar la începutul verii? O pauză creativă ne-ar fi de folos tuturor în pragul toamnei, când se adună cele mai multe proiecte, planuri și task-uri. Ar fi o doză de echilibru și ne-ar ajuta să fim și mai productivi.

Tu de ce crezi că meriți o zi liberă de la birou toamna asta? Aștept răspunsurile voastre, creative sau serioase, în comentarii.

Am pescuit ieri de pe net un articol scris în 2010, pe care ar trebui să-l citim toți măcar o dată în viață. Articolul dezvăluie experiența unui jurnalist din timpul șederii într-un spital de obezi, el însuși fiind supraponderal.

Autorul, Viorel Ilişoi, descrie “cazierul infracţiunilor mele contra mea”, într-o lecție de viață care ne arată cât rău ne facem de unii singuri, din inconștientă și în lipsa unei relații autentice cu sinele și corpul nostru.

Nouăzeci la sută dintre obezi sunt aşa pentru că au mâncat mai mult decât avea nevoie organismul lor. Organismul ăsta al nostru are apucături de hârciog. Ce capătă în plus, adună în fălci. “Aşa e programat corpul uman. Soluţia e simplă: două linguri mai puţin şi doi paşi mai mult” , mi-a zis domnul profesor.

Alimentația excesivă și sedentarismul nu doar ne-au deformat trupurile, ci și spiritul. Organismul e făcut să funcționeze ca un tot complex, iar fiecare fel de mâncare pe care îl ingerăm are efecte chimice asupra creierul, dar și efecte emoționale asupra comportamentului. Tentațiile de la orice pas și accesibilitatea hranei au făcut din noi oameni sedentari, care își iau zilele într-un mod lent și complet inconștient. În articol puteți găsi mărturii care să vă deschidă ochii.

Chiar s-a demonstrat experimental că o persoană legată la ochi mănâncă exact cât îi trebuie. Stomacul trimite un SMS la creier: “Mi-ajunge!”. Dar dacă mai e mâncare, ochiul blochează SMS-ul şi zice să razi tot din aria de acoperire, că nu-i frumos să laşi în farfurie.

Nu susțin că acum ar trebui să renunțați la tot și să mâncați doar frunze cultivate în ghiveciurile din apartament, fiindcă food nazism nu este nici el un curent sănătos. Dar am putea avea ceva mai multă grijă la ce, cât și când mâncăm. Opțiuni sănătoase avem, dar trebui să ne educăm către un stil de viață sănătos. Fiindcă presupun că toți am vrea să ne bucurăm de viață cât mai mult.

Avem acces la doctori, la nutriționiști, la plafare și piețe care ne oferă fructe și legume proaspete. Rețete sănătoase se găsesc online cu duiumul. Ne putem face cumpărături cumpătate când mergem în supermarket și putem renunța la mâncărurile excesiv de procesate sau la cele ale căror ingrediente nu le cunoaștem deloc.

Nu vreau să mă sinucid cu furculiţa.

Așa spune Viorel Ilișoi. Și așa ar trebui să spunem și noi. Ca punct de pornire, vă recomand blogul lui Vali, care scrie despre alimentație și sport și care vă poate ajuta cu o mulțime de sfaturi, în cunoștintă de cauză, fiindcă nu doar are o diplomă de nutriționist, ci este și un exemplu de sănătate și dezvoltare armonioasă.

Dacă aveți un prieten supraponderal, fiți curajoși și spuneți-i că se poate și altfel. Pentru sănătatea lui mai mult decât pentru orice altceva.