4 moduri in care Robocop anticipeaza urmatorii 50 de ani

Iată un film de la care nu mă așteptam să dea naștere unui articol de tipul celui pe care-l veți citi. Robocop a fost, în copilăria noastră, personajul de desene animate și benzi desenate care întruchipa justiția absolută, forța fizică și mentală incoruptibilă, pe scurt, eroul de care aveam nevoie în lumile noastre mai mult sau mai puțin imaginare. Un film cu Robocop lansat în 2014 ne prinde la o vârstă și într-un context social și tehnologic care generează cu totul alte reacții.

Pentru mine filmul nu a fost despre acțiune, efecte speciale sau actori. Robocop vine într-un moment în care suntem doar la câțiva ani distanță de adeverirea scenariilor din film, de roboți folosiți la scară largă, mai ales pentru acțiuni militare, de granițe incerte între natura umană și intervenția tehnologică asupra acesteia. Eu am găsit 4 elemente care se vor adeveri cu siguranță în următorii 50 de ani, când viața noastră va fi complet transformată de către ramuri ale roboticii, așa cum citeam doar în SF-uri când eram mici.

1. Biologie versus tehnologie
În 2012 am avut primul om care a fost operat și trăiește fără inimă. Nu are puls, iar viața sa e întreținută de un sistem pe care îl are în stomac. Mai mult, se fac progrese uriașe între transferul de informație direct între creiere sau chiar în dezvoltarea de sisteme care să permită un upgrade al creierului uman și folosirea acestuia la potențial mai mare (am scris despre asta pe blogul How to Web).

Tehnologia intervine tot mai mult în sfera biologiei și e doar o chestiune de timp până când se va trece de la vindecarea corpului uman la militarizarea acestuia. În film intervin și chestiuni legate de controlul chimic asupra organismului uman, cu efect direct asupra comportamentului. De asemenea, n-am putut să nu mă întreb: dacă reușim să conservăm părțile esențiale ale corpului uman care îl mențin în viață, până când putem întârzia moartea unui om? Ceea ce ne face să trecem la a doua problemă importantă.

2. Etica tehnologiei
Cred că acest domeniu se va dezvolta foarte mult în următorii ani, fiindcă avem nevoie de oameni care să mențină claritatea și corectitudinea în chestiuni care vor deveni tot mai complexe și mai incerte din perspectiva echilibrului între bine și rău.

În film apare următoarea replică:

Machines are corruption free.

Dar, după cum știm, orice sistem este coruptibil, chiar dacă este complet mecanizat, fiindcă are ca origine natura umană sau poate fi supus intervenției răuvoitoare a acesteia. Vom avea nevoie de legislație specifică pentru această zonă, vom vedea lobby agresiv asupra factorilor de decizie și presiuni din partea altor grupuri de interes. Zona de robotică va fi una cu potențial financiar uriaș, iar lupta pentru monopol asupra unor ramuri specifice va fi una extrem de aprigă. Așadar, vom avea nevoie, poate mai mult decât oricând, de specialiști care să ne ajute să evităm derapaje majore în evoluția ca societate umană. Așa cum smartphone-urile și social media au schimbat modul în care comunicăm și ne manifestăm, la fel roboții ne vor transforma viața, chiar mai profund decât anticipăm.

shutterstock_101985643
Stylish handsome cyborg head in profile / Futuristic man via Shutterstock

3. Dreptul de proprietate asupra informației

În curând vom discuta despre drepturi de ”autor” într-o dimensiune complet diferită: cine va avea dreptul de proprietate asupra informațiilor din creierele noastre? Când vom ajunge la nivelul la care vom putea să facem download de pachete de informații în creier și vom genera gânduri/proiecte/produse noi folosind aceste informații, cui vor aparține acestea din urmă? Poate sună exagerat, dar nu va dura mult până când ne vom confrunta cu astfel de scenarii și cu asemenea întrebări la care va trebui să găsim răspunsuri.

4. Încrederea în epoca roboților
La un moment dat în film, un tânăr profesionist, cu aer ușor arogant și puțin cu capul în nori se scuză în fața lui Robocop:

I’m just in marketing!

Mă tem, însă, că într-o lume în care vom trăi alături de roboți va trebui să ne asumăm, în calitate de oameni de comunicare (fie din marketing, advertising, PR sau alte ramuri) că depinde și de noi să formăm percepțiile corecte asupra produselor tehnologice. Raporturile pe care le vom stabili cu tot ce va ieși de pe linia de producție a roboticii vor depinde și de marketing, iar factorul de încredere va fi unul esențial pentru ca această revoluție tehnologică să aibă loc și să capete amploare.

Și astea sunt doar idei pe care am reușit să le notez fugitiv în timpul filmului, fiindcă mintea mea a căutat tot timpul potențiale implicații ale ideilor prezentare în Robocop.

Așadar, pentru o incursiune în lumea probabilă a următorilor 50 de ani, vă invit să vedeți filmul începând de mâine, 7 februarie, în cinematografele din rețeaua Cinema City (imagine impecabilă și sunet la calitate maximă).

World Information Architecture Day 2014

World Information Architecture Day (WIAD*) se întâmplă și anul acesta, datorită agenției Grapefruit**, care a pus Bucureștiul pe listă, alături de celelalte 23 de orașe din 15 țări de pe 6 continente. WIAD a fost conceput de către Information Architecture Institute (SUA) și are ca scop reunirea specialiștilor din arhitectura informației pentru a dezbate subiecte de interes comun.

De la organizatori aflăm că:

Tema centrală a ediției de anul acesta este modul în care arhitectura informațională poate influența în mod pozitiv calitatea interacțiunilor utilizatorilor cu site-urile, astfel încât să determine modificări comportamentale.

Comunitatea WIAD se coagulează tot mai bine și anul acesta pentru a dezbate subiecte cu aplicație practică, precum rolul UX și UI în creșterea conversiilor și modalități de organizare a conținutului care să genereze rezultate aliniate cu obiectivele de business. Am participat și anul trecut la WIAD în calitate de bloggeri oficial, iar articolul consistent din 2013 stă mărturie pentru informațiile utile pe care le-am învățat de acolo.

Așadar, pe 15 februarie, aproximativ 120 de participanți vor discuta în București alături de speakerii: Lucian Georgescu (Managing Partner, GAV), Daniel Nicolescu (Country Manager, PayU), Sorin Pintilie (designer independent), Corina Săftescu (Director Editorial, CTRL-D), Marius Ursache (Chief Design Officer, Grapefruit) și Alecsandru Grigoriu (UX Designer, Grapefruit).

WIAD_2014-Badge

Din proprie experiență știu că Arhitectura Informației (AI) ar trebui să constituie structura oricărui proiect digital de succes, așa cum anunță și organizatorii WIAD, fiindcă această etapă definește acțiunile ulterioare, locul fiecărui element (fie că este design, SEO sau social media) și modul în care sunt urmărite obiectivele de business. Cu cât AI este organizată mai coerent, cu atât produsul finit va fi unul mai bine conturat, solid și capabil să anticipeze așteptările utilizatorilor.

Așadar, voi reveni cu live blogging de la fața locului și noutăți numai bune de împărtășit și, mai ales, de aplicat.

*Despre World Information Architecture Day
World Information Architecture Day (WIAD) este un eveniment anual, inițiat de Information Architecture Institute (IAI) din Statele Unite ale Americii și organizat, în aceeași zi, în 15 state din lume, printre care și România. WIAD include conferințe ținute de experți în domeniul arhitecturii informaționale și are ca scop crearea unei comunități de Information Architects. Organizația IAI este formată din peste 2.000 de membri din 60 de țări.

**Despre Grapefruit
Grapefruit este o agenție de digital product development cu birouri în Iași și București și a fost unul dintre pionierii marketingului digital din România. Grapefruit îmbină funcționalitatea, conținutul relevant, ergonomia (usability) și brandingul pentru a crea experiențe de utilizator excepționale și, prin ele, valoare pentru clienții săi. Susținător al disciplinei AI din 1999, Grapefruit este partenerul local al IA Institute și organizează World IA Day în București pentru al treilea an consecutiv.

[mytweetlinks]

Ce inseamna achizitia uberVU de catre HootSuite

Ieri seară am primit cu toții o veste foarte bună pentru companiile de tehnologie din România: uberVU, o soluție de analytics extrem de complexă, ce oferă soluții pentru companii de dimensiuni medii până la foarte mari, a fost achiziționată de HootSuite, platforma de social media management cu numărul cel mai mare de utilizatori din lume (in aprilie 2013 aveau 6 milioane, însă de atunci numărul sigur a crescut).

logo-size31354222575Desigur, cifra achiziției nu este publică, însă cu siguranță este cel mai mare exit al unei companii de origine românească din zona de tehnologie după vânzările realizate de Radu Georgescu (cu achiziția RAV de către Microsoft și Avangate de către fondul de investiții Francisco Partners – detalii aici și aici).

Compania canadiană HootSuite va integra astfel soluțiile inovative dezvoltate de uberVU pentru a oferi clienților informații cât mai utile cu privire la audiența lor și detaliile comportamentale ale acesteia. Iar acest lucru nu poate însemna decât un salt calitativ însemnat pentru HootSuite (platformă pe care o folosesc zilnic), fiindcă printre clienții uberVU se numără: NBC, Heinz, Fujitsu, SC Johnson, Getty Images, indiegogo, L’Occitane și mulți alții.

Odată cu această achiziție, HootSuite nu câștigă doar o echipă de ingineri extrem de competenți și o platformă extraordinară, ci își consolidează și segmentul de clienți corporate, care acoperă deja un procent de 75% din companiile Fortune 1000.

Un pic din istoricul uberVU

Fondat în 2008, uberVU a fost printre primele startups de tehnologie din România care au pătruns pe piața internațională. După ce au fost la Seedcamp (accelerator de startups), echipa a reușit să atragă finanțare de peste 1,5 milioane de euro, iar momentan are 50 de angajați în birourile din București, Londra și Boston.

“uberVU represents the next generation of analytics solutions, and brings with it a world class product team. This acquisition brings together uberVU’s best-in-class analytics with HootSuite’s social engagement solution, getting us one step closer to our vision of a simple, scalable, and secure platform for a rapidly evolving social media landscape.”

a declarat Ryan Holmes, CEO HootSuite. Anunțul oficial este disponibil aici.

hootsuite-logo

Iată și perspectiva uberVU:

“By joining HootSuite we are realizing our vision to bring analytics to the front and center of the social business. This acquisition is a testament to the strength of our platform, and we are thrilled to be part of HootSuite’s exciting story.”

spune Mark Pascarella, CEO uberVU.

Interesant de citit este și articolul din TechCrunch.

Ca să răspund întrebării din titlu, achiziția uberVU reprezintă un moment important în evoluția sferei antreprenoriale din zona de tehnologie în România. Motivul este acela că e nevoie de cât mai multe astfel de povești de succes pentru a atrage mai mulți investitori (inclusiv din Silicon Valley) în România și în Europa de Est. Pentru antreprenori este o dovadă a faptului că, urmărind o strategie corectă și bine pusă la punct și dezvoltând un produs cu adevărat util și cerut de piață, orice companie poate ajunge să aibă succes, chiar dacă punctul de plecare este România, fapt ce nu mai reprezintă de multă vreme un dezavantaj.

Felicitări echipei uberVU și celor de la HootSuite și abia aștept să văd cum vor evolua împreună cele două produse.

Voi ați încercat vreuna dintre platforme până acum?

Zonga – un pic de rebranding, aceeasi muzica buna

Au trecut aproape 2 ani (!) de când folosesc Zonga și iată că acum e cel mai mare serviciu local de muzică, care și-a extins prezența pe toate canalele importante (PC, smartphone, tabletă). Acum doi ani mă bucuram de faptul că în sfârșit pot asculta muzică legal, de pe un streaming disponibil oricând îmi doresc, pe orice device. Aici m-am delectat cu premierele pieselor și albumelor pe care le așteptam de multă vreme, așa că deja am o mulțime de amintiri plăcute legate de aplicație.

logo nou zongaOdată cu update-ul de astăzi, Zonga are și un nou look: o cromatică nouă și un nou logo. Update-ul include însă și o simplificare a unelor funcționalități, pentru a oferi o experință cât mai plăcută la utilizare. Cu fiecare update am apreciat micile, dar importantele schimbări, care mă ajutau să găsesc mai ușor muzica pe care o iubesc. (Spre exemplu, acum savurez ultimul album Hurts, ”Exile”, pe care îl ascult ca warm-up pentru concertul de mâine.)

zonga

Zonga vorbește numai despre muzică și ne-am dorit ca noua identitate să exprime mai bine valorile noastre, într-un mod cât mai ușor de perceput pentru utilizatori. În scurt timp vom lansa aplicații pentru două platforme diferite, iar unul din obiective a fost să inaugurăm noua identitate înainte de întregirea gamei de aplicații disponibile.

Sergiu Biriș, CEO Zonga

Aruncați un ochi pe aplicații, porniți playlist-uri bune și ne vedem acolo! Și nu uitați că pe blogul Zonga vă așteaptă mereu info bune despre concerte, invitații și alte goodies. 😉

Cum a fost la Tech Hub Bucharest meet-up: User acquisition in mobile apps

Ieri seară am participat la primul meu meet-up în calitate de rezident și comunicator din partea Tech Hub Bucharest. Tema abordată a fost una strâns legată de pasiunile mele: User acquisition in mobile apps, un proces pe care eu îl percep ca fiind esențial pentru succesul și durata de viață a unei aplicații.

Mobility image via Shutterstock

Mobility image via Shutterstock


Mobility image via Shutterstock

Speaker-ii au fost toți oameni cu experiență în domeniu, pe plan național sau internațional:

  • Sergiu Biriș, CEO Zonga
  • Sorin Manica, Development Manager la Auto.ro
  • Andrei Marinescu, CTO Appscend
  • Andrei Blaj, Co-founder & iOS Engineer la Makan Studios Ltd.
  • Andrei Costescu, Founder & CEO of mReady (moderator).

Din discuțiile lor, foarte oneste, cu date, detalii și insight-uri foarte utile, am rezumat următoarele:

  • televiziunea este canalul care livrează cele mai bune rezultate în materie de utilizatori în aplicații (din studiul de caz al Appscend cu aplicația ”Românii au talent”)
  • este o practică imorală și păguboasă să cumperi recenzii ale aplicațiilor, fiindcă nu vor aduce mai multe descărcări
  • Facebook funcționează în calitate de canal de promovare atâta timp cât este bine targetat și utilizat în mod creativ (spre exemplu, prin aplicații de Facebook legate de aplicația de mobil)
  • cel mai dificil lucru este ca utilizatorul să ajungă să folosească aplicația după ce o descarcă
  • folosirea și conversia utilizatorilor în aplicație este factorul decisiv pentru succes, nu doar descărcarea acesteia
  • folosirea excesivă de push notifications va duce cu siguranță la dezinstalarea aplicației
  • utilizatorii care se lovesc de un crash sau ub bug al aplicației vor fi dificil de convins să revină asupra ei
  • nu cere unui utilizator să se logheze din primul ecran (nici cu o rețea socială), fiindcă mai mult de jumătate dintre ei pot ajunge să renunțe
  • nu uita să calculezi valoarea unui utilizator pentru aplicația ta, în funcție de indicatorii cheie pe care îi urmărești
  • nu complica aplicația și încearcă să simplifici la maxim tot ceea ce construiești
  • folosește un sistem care monitorizează totul din aplicație și din canalele din care îți aduci trafic în aplicație pentru a putea apoi să interpretezi și să folosești aceste date pentru fine tuning, bug fixes, iterații și updates.

Dincolo de discuțiile dintre speaker-i, am avut parte și de multe întrebări interesante din public, cărora le-au urmat discuții ce s-au întins pe multe ore după eveniment. Înregistrarea live streaming-ului de aseară este pe blogul Tech Hub Bucharest.

Pentru mine e o reală plăcere să descopăr tot mai multe despre această zonă mult mai orientată către tehnologie decât cea în care am lucrat până acum, iar faptul de a participa la meet-ups săptămânale la Tech Hub mă ajută să-mi îmbogățesc cunoștințele cu tot felul de concepte, metode și informații pe care le pot folosi și în alte domenii. Așa că vă sugerez să vă alăturați nouă! Pe pagina de Facebook Tech Hub Bucharest veți afla în fiecare marți noua temă a fiecărui meet-up, așa că țineți-o aproape.

Și câteva poze de la meet-up de aseară:

tech hub bucharest meetup october 3 2013 (1)

tech hub bucharest meetup october 3 2013 (2)

tech hub bucharest meetup october 3 2013 (3)

tech hub bucharest meetup october 3 2013 (4)

Tu in ce ecosistem traiesti?

Unul dintre lucrurile care ne influențează modul de lucru, instrumentele pe care le folosim și chiar percepția asupra informației este ecosistemul, așa cum îl numesc eu, în care trăim. Mă refer aici la sistemul de operare primar pe care îl folosim, care a depășit de multă vreme granițele PC-ului, iar acum este partenerul nostru de interacțiune mult mai intim legat de activitățile noastre.

Personal, I’m a Windows girl. Am învățat să folosesc PC-ul pornind cu Windows 95, apoi am folosit XP, am avut o aventură complicată cu Vista, am iubit Windows 7, iar acum învăț să profit de tot ce are de oferit Windows 8.

Pe mobil am plecat de la telefoanele cărămidă, am folosit Symbian, apoi am trecut la Android. Pentru mai mult de jumătate de an am avut și Android, și iOS, iar acum a venit în sfârșit vremea să testez și Windows phone. Despre aventura mea în wonderland, mai jos.

windows mobile ecosystem (1)

Design
Am avut ocazia să mă joc, timp de o săptămână, cu Nokia Lumia 720, un Windows phone veritabil. N-am mai avut Nokia din anul întâi de facultate, când am trecut la un Samsung cu tastatura QWERTY. Până atunci, însă, devotamentul meu față de brandul finlandez a fost desăvârșit.

De la început e necesar să precizez că fiecare ecosistem mobil are regulile sale, filozofia sa, iar dacă ești o persoană căreia nu-i plac schimbările, atunci e mai bine să rămâi cu OS-ul tău preferat. Dar dacă îți place să explorezi perspective noi, atunci Windows mobile e un OS cel puțin interesant. Primul lucru care m-a frapat atât la Nokia Lumia 720, câț și la Windows mobile OS a fost design-ul. Contrastul plăcut între colțurile rotunjite ale Nokia și colțurile perfecte ale aplicațiilor, fonturile alese cu atenție, coerența și simplitatea design-ului – toate aceste elemente îmi par că au rolul de a simplifica totul pentru utilizator și de a face orice activitate să pară mai plăcută.

Desigur, intuiția și curiozitatea merg împreună când vine vorba de a descoperi cum să schimbi setările unei aplicații sau de a afla exact cum se sincronizează toate mesajele și emailurile pe care le primești într-un inbox ușor accesibil. But it’s a fun and smooth ride!

Aplicații

Nokia Lumia 720 vine cu o mulțime de aplicații presinstalate în Windows mobile, grupate pe categorii:

Personal information management features: Calculator, Clock, Calendar, Phonebook, Alarm clock, Reminders, To-do list, Social networks in Phonebook, OneNote, Wallet, Family Room, Kid’s Corner
Business apps: Adobe acrobat reader free download, Lync (Corporate IM) free download, SkyDrive storage for documents and notes, Company Hub for enterprise applications, Office apps: Excel, Word, Powerpoint, OneNote
Email clients: Yahoo! Mail, Outlook Mobile, Gmail, Office 365, Nokia Mail, Windows Live / Hotmail / Outlook.com, MS Exchange Active Sync
Location and navigation apps: Local Scout, HERE Drive, HERE Maps, HERE Transit, HERE City Lens
Music apps: Nokia Music, Mix Radio

Practic, ai o mulțime de aplicații pe care doar trebuie să înveți să le explorezi și să le folosești. Eu am mai descoperit și alte 12, dintre care mi-au plăcut foarte mult HERE City Lens și Sleep.

Sursa + listă completă de specificații.

E foarte important să precizez că toate arată impecabil, fiindcă exigențele de design pentru a intra în Windows Store sunt destul de stricte, motiv pentru care multe aplicații sunt refuzate. Însă e drept că aceasta e printre singurele căi de a menține un înalt standard de calitate nu doar în design, ci și în funcționalitate, rapiditate a răspunsului și coerență în utilizare. Iar Lumia nu a dat semne că încetinește sau se blochează nici măcar o dată, dovadă că procesorul Qualcomm Snapdragon™ S4 îți merită numele. 🙂

Specificații

La nivel de baterie, mi-a fost dor de performanțele Nokia: l-am testat destul de intens, pe wi-fi mai ales, folosind Facebook și Twitter foarte des (mi-a lipsit Instagram, însă), emailing, făcut poze folosind camera de 6.7MP etc. Cu toate acestea, bateria a ținut două zile. A fost destul de confortabil să nu trebuiască să-mi fac griji seara că am uitat să pun telefonul la încărcat.

E bine că SkyDrive, cu cei 7GB de spațiu gratuit, e mereu la îndemână și după o rundă de personalizări, deja începi să-ți creezi un flow în utilizare. Mi-a plăcut să reîntâlnesc Nokia într-o astfel de formulă și sper ca achiziția brand-ului să conducă la crearea unor gadget-uri atractive.

Așteptând Windows 8.1

Mi-am cumpărat Windows 8 încă din ianuarie și sunt foarte curioasă legat de ce va urma odată cu update-ul la Windows 8.1 care va fi disponibil gratuit pentru posesorii de licențe de Windows 8 începând cu 18 octombrie 2013. Interfața Metro îmi place la nebunie, iar faptul că am avut în sfârșit oportunitatea să o testez pe o tabletă, deci în regim touch, m-a bucurat foarte mult. Curioasă din fire, am avut ocazia să experimentez câteva dintre îmbunătățirile pe care le va aduce Windows 8.1 pe versiunea Intel instalată pe Asus VivoTab Smart ME400.

Asus VivoTab Smart ME400 (9)

Printre beneficiile update-ului se numără:
– căutare integrată în documentele din PC/tabletă, aplicații și web
– mai multe aplicații și sugestii de apps mai ușor de urmărit (eu sunt unul dintre acei utilizatori care folosesc sugestiile pentru a descoperi aplicații interesante)
– posibilități extinse de personalizare a primului ecran cu colaje de wallpaper-e, culori pentru icon-urile aplicațiilor, diferite mărimi de aplicații (posibilitatea de a le muta și redimensiona pe mai multe simultan) și chiar background-uri animate
– Skydrive devine fișierul în care se salvează documentele automat (evident, opțiunea poate fi schimbată, însă back-up-ul în cloud e cel mai bun lucru pe care îl poți face)
– Internet Explorer 11 mai rapid, cu opțiuni de touch integrate pentru o navigare super rapidă și posibilitatea de a face multitasking cu mai ferestre deschise simultan, una lângă alta (detalii aici).

Tot ce pot spune e că va fi super interesant și mai atractiv, iar dacă îi dați o șansă, vă va surprinde plăcut, mai ales fiindcă are stabilitatea lui Windows 7, însă spiritul distractiv al lui Windows 8.

Cât despre tableta Asus, mi-a făcut o impresie excelentă, fiindcă construită din materiale de foarte bună calitate și dând senzația de produs robust și rezistent. Asus VivoTab Smart ME400 are următoarele specificații:

Display: 10.1” (1377×768 HD) IPS
Processor: Intel Atom Z2760 (1.8 GHz)
Storage: 64 GB + Micro SD Card
Weight: 580 g
Battery Life: 9.5 hour
OS: Windows 8

Și această tabletă e doar una dintre multele noutăți ale lunii, pe care le prezintă Tudor cu mai multe detalii pe blogul său.

Pentru mine, incursiunea în lumea noului OS integrat conceput de Windows a fost plăcută și educativă, fiindcă numai încercarea de a înțelege eforturile corporației de a concepe produse, aplicații și sisteme care să funcționeze integrat pe orice device mă face să-i apreciez și mai mult. Iar acest exercițiu continuu de simplificare realizat în beneficiul utilizatorilor îmi crește cu atât mai mult respectul față de munca tuturor celor implicați.

Mulțumirile merg către Microsoft România, care e mereu aproape cu explicații și detalii utile.