Cititul, dragostea mea

Relația mea cu cititul e marcată de dragoste bine sedimentată, presărată cu dor, dar și cu perioade tumultuoase, în care las cărțile pe care le iubesc să mă consume, trăind fiecare pagină.

Cititul e vacanța mea, indiferent că se întâmplă în diminețile de weekend, când nu ne-am trezit decât eu și Codiță, de o zi de vacanță petrecută la plajă sau o seară ce încheie o zi de 10 ore de muncă. Cititul mă relaxează, mă inspiră, mă emoționează și chiar mă ajută să mă detașez și să adorm când în mintea mea se învârt o mie de idei.

Prin urmare, nu mă pot opri din cumpărat cărți, cam o dată pe lună (sau mai des). Voința mi-e pusă la încercare mai ales când văd titluri numai bune de (re)citit.

Azi eram în căutarea unei noi periuțe electrice când, din click în click, am ajuns la categoria de cărți de pe eMAG. Am realizat că, de ultima oară când mi-am făcut griji că nu mai am loc în bibliotecă, s-au adunat și mai multe oferte, ceea ce m-a făcut să întind instinctiv mâna către card.

Și ca să nu fac pagubă în buget de una singură, am încropit un wishlist public, să vă servească drept inspirație pentru ”recolta” de toamnă. Vorba aia: winter is coming and so is the long night!

Printre comorile ascunse, am găsit-o, spre exemplu pe Doamna Bovary a lui Gustave Flaubert, pe care n-am mai întâlnit-o din liceu. Mi s-au întipărit de-atunci în minte descrierile pline de viață și de morala usturătoare a vieții personajului principal, care a trăit cu iluzia unei fericiri viitoare, uitând să aprecieze prezentul și bucuriile sale.

O altă carte citită anul trecut mi-a trecut pe sub ochi și mi-a adus aminte cât de tulburătoare pot fi operele lui Gabriel Garcia Marquez. ”Despre dragoste și alți demoni” nu-i o lectură ușoară, însă e una de neuitat. Scriitura lui Marquez e surprinzătoare, dar această poveste despre dragoste și nebunie și întâlnirea lor ascunde un întreg univers în care te poți pierde ore în șir. E una dintre cărțile pe care le-am savurat cu intensitate, așa cum numai acele cărți extraordinare mi-au dat ocazia.

Și fiindcă suntem tot la Marquez, una dintre următoarele cărți de pe lista mea e  ”Dragoste în vremea holerei”, care explorează tema bolii și a iubirii. N-am nicio îndoială că mă așteaptă o poveste care explorează natura umană, cu tot ce are ea mai rău sau mai bun. Dacă ați citit-o, aș fi tare curioasă de părerea voastră. (No spoilers, please!)

reading shutterstock

Mergând din recomandare în recomandare, am ajuns la un titlu care mi-a atras imediat atenția: ”Dragostea are 11 dimensiuni. Viata mea cu Stephen Hawking”. Autoarea, așa cum vă puteți imagina, e Jane Hawking, prima soție a lui Stephen Hawking. De fapt, această carte stă la baza filmului The theory of everything, care i-a adus lui Eddie Redmayne un Oscar n 2015. Filmul a fost minunat, așa că intuiesc faptul că și cartea ar fi o lectură tare interesantă.

Trecând într-un alt spectru, am găsit și o carte pe care mi-o doresc de mult: ”Dragostea modernă”, scrisă de comedianul Aziz Ansari și de sociologul Eric Klinenberg. Pe Aziz îl știu din rolul în Parks and Recreation și din standup-urile sale, la care am râs cu lacrimi. Citind, însă despre cartea sa, am descoperit că e un tip extrem de minuțios și pragmatic, lucru care mi-a stârnit și mai mult curiozitatea pentru carte. Iată un exemplu:

Dacă ar fi să mă mint că iau și cărți ”pentru un prieten”, aș mai adăuga în coș și ”Dragoste și rațiune” de Jane Austen, ”50 cele mai frumoase scrisori de dragoste” sau ”Ură, Prietenie, Dragoste, Căsătorie” a lui Alice Munro, autoarea despre care am auzit numai lucruri bune.

Și fiindcă se apropie zilele de naștere ale unor prieteni, o să mai am un pretext să mă învârt printre ”rafturi” și să scotocesc după titluri pe care să le iau în dublu exemplar: cadou pentru ei și cadou pentru mine. 🙂

Voi ce-ați citit vara asta și-ați recomanda și altora?

Sursa foto: Close up the woman’s hand while reading the book via Shutterstock

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.