De ce sa faci un curs de dictie

Deși de câteva luni încoace am ales să mă ocup de mai mult conținut în limba engleză (pe blog, în podcast sau newsletter), asta nu înseamnă că nu mă preocupă limba română.

Fiindcă mereu am avut o problemă când trebuia să pronunț corect literele ș sau j, pentru că vorbesc deseori prea repede și fiindcă știu că toate acestea sunt lucruri care se pot corecta, am decis să fac un curs de dicție.

Am auzit din mai multe surse despre cursul ținut de Melania Medeleanu, așa că m-am înscris cu entuziasm, fără să caut alternative.

La câteva săptămâni după încheierea cursului, sunt convinsă că am făcut cea mai bună alegere și o investiție excelentă în dezoltarea mea.

Melania a început și a încheiat cursul cu o idee simplă:

Vorbirea nu este pentru noi.

Vorbirea nu e pentru a spune, ci pentru a transmite.

Recunosc, deși lucrez în comunicare de aproape 10 ani, nu mă gândisem niciodată serios la acest aspect al modului în care vorbesc. Efectul a fost că mi-am schimbat perspectiva.

Între primul și ultimul moment din curs s-au scurs 5 ședințe însumând 10 ore de lecții și exerciții extrem de utile, petrecute alături de alți 14 oameni hotărâți să aibă o vorbire mai clară și mai expresivă. Fiecare moment a avut rostul lui și nicio oportunitate de a învăța n-a fost irosită.

Am început prin a înțelege componentele unei dicții fără cusur, rolul respirației, cum se pronunță corect sunetele care ne dau bătăi de cap, dar, mai presus de orice, am exersat mult, atât la curs, cât și acasă.

Melania nu doar că are experiența și cunoștințele necesare pentru acest curs (și altele), ci reușește să facă totul să pară firesc, ca o joacă de copii mari.

Prezența ei încântătoare, poveștile ei și căldura pe care o emană au creat un spațiu în care nimeni nu s-a simțit ridicol, indiferent cât de amuzante ar fi fost expresiile de pe fețele noastre în timp ce încercam să pronunțăm “boul breaz bârlobreaz” și alte asemenea. 🙂

Nu ne-am oprit doar aici, ci am învățat și despre expresivitate și accente, lucru care a transformat modul în care mă raportez la un text care trebuie recitat, nu citit.

Nici nu bănuiam ce diferență uriașă e între felul în care vorbeam în mod obișnuit și cum reușesc să pronunț fiecare literă acum, după doar câteva săptămâni de exersat.

De fiecare dată când mă uitam la un TED talk reușit, când ascultam podcast-uri în care invitații aveau un discurs clar, coerent și captivant, voiam să mă apropii, pas cu pas, de un astfel de mod de a prezenta informațiile.

După acest curs, am rămas cu o experiență tare apropiată de sufletului meu și cu exerciții clare pe care trebuie să fac pentru a corecta acele mici detalii care încă stau în calea unei dicții fără cusur.

Desigur, o lună nu-i de-ajuns pentru a te pregăti să îi iei locul Andreei Esca, lucru pe care Melania ni l-a comunicat încă de la început (și care este evident pentru oricine a încercat să modifice obiceiuri înrădăcinate de ani de zile). Evoluția rapidă vine din abilitatea de a exersa, de a observa schimbările și de a continua să îmbunătățești treptat fiecare detaliu semnificativ.

Nu doar eu sunt de părere că acest curs este transformator, ci mulți alții (cel mai probabil toți) dintre cei peste 500 de oameni care au petrecut o lună descopering și exersând. Le puteți asculta opiniile chiar acum.

Pentru o dovadă și elocventă, e de ajuns să o privești pe Melania și să-i urmezi exemplul:

Oscar Keys

10 Responses

  1. Maria
    Oct 09, 2018 - 01:58 PM

    Hmmm… Nu m-am gandit pana sa-ti citesc articolul, ca un astfel de curs ar putea fi atat de util pentru un speaker. M-ai convins!

    Reply
    • Andra Zaharia
      Oct 20, 2018 - 10:46 AM

      Daca alegi sa faci cursul, as fi interesata sa vad cum ti s-a parut experienta!

      Reply
  2. Cristian
    Mar 03, 2019 - 09:15 PM

    Dau clic pe linkul către curs și ce văd?

    Niciun Rezultat

    Pagina căutată nu a fost găsită. Încercați o căutare mai profundă sau folosiți navigarea de deasupra pentru localizarea postării.

    #SuccesuriOnline

    Reply
    • Andra Zaharia
      Aug 07, 2019 - 11:35 AM

      Se pare ca s-a intamplat o migrare intre timp. Am facut un update pe links si acum ar trebui sa fie totul in regula. Mersi pentru observatie!

      Reply
  3. Bogdan
    Apr 08, 2020 - 10:44 PM

    Foarte interesant. Iti multumesc ca ai impartasit aceasta experinta.

    Reply
  4. Bogdan
    Apr 08, 2020 - 10:46 PM

    Foarte interesant. Iti multumesc ca ai impartasit aceasta experienta + acel videoclip

    Reply
    • Andra Zaharia
      Apr 12, 2020 - 06:08 AM

      Ma bucur ca ti-a fost util!

      Reply
  5. Marius Achim
    Jul 23, 2020 - 03:00 PM

    Tare bine ar fi fost sa se sustina online. Cu deplasarea e mai greu si riscant cu pandemia asta.

    Reply
  6. Ionut Popa
    Sep 18, 2020 - 11:56 AM

    Desi in ceea ce fac (blogging, web dev) nu ma lovesc foarte des cu comunicarea verbala, mai ales acum de cand cu work from home, as vrea sa incep un proiect secundar pe Youtube. M-am inregistrat de test si nu prea mi-a placut ce a iesit, deci cred ca nu mi-ar strica un curs de dictie/oratorie. Am inceput deja sa cauti optiuni, dar aproape sigur voi merge pe recomandarea ta.

    Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. 42 lessons I learned in 31 years - Andra Zaharia

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.