Întotdeauna să întrebi ”De ce?”

Deși e prima adaptare pe care Spielberg o face pentru o serie de benzi desenate, în opinia mea, s-a descurcat de minune cu ”Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului”. Având în vedere că primul film animat a fost creat tot de Spielberg (An American Tail, 1986), m-am gândit că vom avea parte de un tratament special odată cu lansarea ecranizării benzilor desenate a lui Hergé, mai ales că francezul a spus, înainte să ne părăsească în 1983, că regizorul american ar fi singurul potrivit să-i ecranizeze benzile desenate (tot de atunci Spielberg are și drepturile de ecranizare).

Au trecut peste 20 de ani de atunci, iar astăzi avem în IMAX 3D o animație splendid construită. Efectele și mișcările personajelor sunt impecabile, o încântare! Tintin și Captain Haddock fan un duo pe jumătate serios, pe jumătate amuzant. Cred că scenariul ar fi permis crearea unei relații mai dinamice între cei doi, fiindcă nu există o chimie completă între personaje, dar sperăm să vedem îmbunătățiri în partea a doua a filmului. Da, fi exista un sequel. 🙂

Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului” e o animație tare simpatică, numai bună de văzut pentru relaxare și tocmai potrivită pentru cei mici, care au stat cuminți tot filmul. La un moment dat chiar eu am fost prinsă de acțiune și m-am surprins cu sufletul la gură. Vi-l recomand cu drag!

Cu ce am rămas eu însă din filmul acesta a fost mai mult decât experiența cinematografică în sine. Curiozitatea lui Tintin m-a inspirat și mi-a adus aminte că acesta e un instinct la care nu trebuie să renunțăm niciodată. Curiozitatea ne împinge către alte orizonturi, ne scoate din cochilia noastră, ne stimulează să acumulăm experiențe noi. Așa ca nu uita niciodată să (te) întrebi ”De ce?”.

Voi ce animații bune ați văzut în ultima vreme?

Surse foto: 1, 2.

3 Responses

  1. Malina
    Oct 30, 2011 - 05:21 PM

    de ce? 🙂

    Reply
  2. Nebunia
    Oct 30, 2011 - 06:39 PM

    Mi-a placut Rio (2011) 😀 dar nu prin complexitate, ci chiar din contra, prin simplitate si o insistare pe culori calde si muzica ce te face sa te ridici din scaun cand o auzi…

    Reply
    • Andra Zaharia
      Oct 30, 2011 - 06:46 PM

      Eu nu am apucat sa-l vad inca, dar uite ca mi-am gasit portia de relaxare pentru seara asta. 🙂 Mersi de sugestie!

      Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.