De ce meriți o zi liberă de la birou în plină toamnă?
Știu că și tu îți dorești, ca și mine, o zi în care să te dedici ție. Să citești, să ieși puțin din spațiul biroului și să rupi rutina care poate deveni cel mai mare inamic al creativității. O zi liberă de la birou nu e doar prilej de weekend prelungit, ci poate fi chiar și o oportunitate de învățare sau socializare. Cam așa văd eu zilele în care mă încarc de energie, în care cunosc sau mă întâlnesc cu oameni valoroși.
Nu-i așa că 1 mai nu ar trebui să fie doar la începutul verii? O pauză creativă ne-ar fi de folos tuturor în pragul toamnei, când se adună cele mai multe proiecte, planuri și task-uri. Ar fi o doză de echilibru și ne-ar ajuta să fim și mai productivi.
Tu de ce crezi că meriți o zi liberă de la birou toamna asta? Aștept răspunsurile voastre, creative sau serioase, în comentarii.
Se apropie acel moment al anului care ma entuziasmează și pe care îl aștept cu o bucurie nedisimulată: How To Web 2013! Astăzi a avut loc conferința de presă care anunță oficial evenimentul, care va avea loc pe 20 și 21 noiembrie, în București.
N-am ratat nicio ediție How to Web din 2010, așa că deja am o relație foarte personală cu tot ce înseamnă conceptul HTW. Iar anul acesta va fi, ca de fiecare dată, un pas evolutiv semnificativ față de ediția anterioară. Mi se pare fascinant modul în care acest eveniment a crescut exponențial de la un an la altul, prin muncă, pasiune și dedicare autentică.
How to Web 2009
How to Web 2012
De la How to Web am scris mii de cuvinte în anii anteriori, în calitate de blogger oficial, iar anul acesta nu voi lipsi de acolo.
Anul acesta agenda este construită în jurul îndemnului ”Să creştem împreună în 2013!”, iar creșterea e dificil de conceput ca etapă de business într-o perioadă atât de complicată. Însă în sectorul de technologie și start-ups știm că nimic nu poate sta în calea inovației. Așa că vom învăța de la cei care au rezultate concrete și continuă să se dezvolte și în intervale mai puțin propice pentru business în general:
Thomas Hartwing (CTO şi Co-Fondator al King.com, una dintre cele mai importante companii de gaming din lume)
Christian Reber (CEO şi Fondator al 6Wunderkinder, unul dintre cele mai de succes start-up-uri europene)
Paul Ford (VP şi CEO SoftLayer, companie de infrastructură achiziţionată de IBM cu 2 miliarde USD la începutul anului)
Adii Pienaar (Co-Fondator şi ex-CEO Woo Themes, liderul mondial în crearea de teme şi plugin-uri pentru WordPress)
Kei Shimada (Director of Business Development Dentsu, antreprenor originar din New York care, după ani de experienţă în companii de top la nivel mondial, a decis să îşi dedice timpul pentru a susţine companiile japoneze să dezvolte produse şi servicii globale)
Tal Siach (Co-Fondator şi CMO Visual.ly, cea mai mare comunitate de infografice şi vizualizare de date din lume)
Philipp Kandal (Co-Fondator şi CTO Skobbler, start-up care a câştigat premiul pentru cea mai inovatoare companie din Europa la Navteq LBS Challenge în 2009 şi care are în prezent peste 3.5 milioane de utilizatori la nivel mondial)
Michael Levit (Fondator Spigot şi Managing Partner Founders Den, incubator exclusivist din San Francisco)
Un eveniment paralel care s-a bucurat de enorm succes anul trecut, Startup Spotlight, va continua și anul acesta și va:
aduce împreună cele mai inovatoare 32 de start-up-uri din regiune, acceleratoare de talie mondială, investitori, experţi în tehnologie la nivel internaţional şi programe de suport. Echipele cu cele mai bune rezultate vor avea ocazia să îşi prezinte produsele pe scena principală a How to Web, iar câştigătorii vor fi răsplătiţi cu premii cash în valoare de 20.000 USD.
Sunt sigură că țineți minte acest moment de anul trecut:
Startup Spotlight 2012
La How to Web nu mergi doar pentru a te informa.
Și nici doar pentru a face networking.
Nici doar ca să faci un pitch în fața unui potențial investitor.
La How to Web mergi pentru a trăi o transformare.
Mergi pentru a-ți lua doza de motivație și energie care să te mențină productiv, alert, creativ și puternic.
Mergi pentru a împărtăși experiențe, pentru a identifica exact punctele cheie care vor conduce la modificarea pozitivă a societății în care trăim. Mergi pentru a arunca o privire în viitor, fiindcă unii sunt deja acolo.
Se spune că fulgerul nu trăzneşte de două ori în acelaşi loc, însă cine crede asta nu a fost sâmbătă (7 septembrie 2013) la Arenele Romane din Bucureşti. The Mission a adus în România două nume foarte mari de pe scena muzicii electronice, care au delectat publicul cu un set excepţional şi electrizant. Ferry Corsten şi Markus Schulz s-au autoproclamat New World Punx pentru a îmbina două stiluri diferite, dar nu divergente, care să se metamorfozeze într-un show perfect. Să începem însă cu warm-up-ul.
Snatt & Vix, prestaţie apreciată la Arenele Romane
Snatt & Vix au mixat nenumărate sesiuni de warm-up înaintea show-urilor din ultimii ani, dar de data aceasta s-au întrecut pe ei înşişi! Set-ul lor de warm-up de trei ore a fost unul extrem de coerent şi fidel faţă de genul muzical adorat de publicul venit la eveniment. Selecţia de piese trance a fost una reuşită, iar publicul a apreciat cu adevărat un warm-up demn de DJ-ii care urmau să ocupe scena. Iată câteva dintre preferatele publicului:
Paolo Rocco – “People say”
Above & Beyond pres. Oceanlab – “Secret”
Andrew Bayer & Matt Lange feat. Kerry Leva – “In and out of phase”
Moonbeam – “The raven”
Tom Novy & Jerry Ropero feat. Abigail Bailey – “Touch me”
Meck feat. Dino – “So strong”
Chris Lake feat. Emma Hewitt – “Carry me away”
Headstrong feat. Stine Grove – “Tears”
Snatt & Vix devin tot mai apropiaţi de publicul românesc, iar eu mi-aş dori un singur lucru: să interacţioneze mai mult cu cei pentru care mixează, fiindcă muzical sunt cu siguranţă pe aceeaşi lungime de undă cu cei care au venit să se bucure de un set de trance aproape pur.
New World Punx – până în zori
La ora 01:00 am aşteptat toţi cu sufletul la gură intrarea celor doi “punx”, Ferry şi Markus, care îşi exprimaseră şi ei nerăbdarea pe pagina lor de Facebook. Un lucru e cert: cei doi sunt entertainers înnăscuţi! Pregătiţi, plini de energie şi talentaţi în mod autentic, Ferry şi Markus au entuziasmat publicul de la primele beat-uri ale piesei alese pentru intro. Remix-ul piesei “Loops & Things” a lui Jens a ridicat mâinile tuturor în aer şi le-a ţinut astfel pe aproape întreaga durată a setului lor de cinci ore!
Citește restul articolului pe iConcert.ro, unde scriu de fiecare dată recenziile concertelor de muzică electronică de la noi. Tot acolo vei găsi și galeria foto a evenimentului, în care Markus Schulz și Ferry Corsten sunt în largul lor pe o scena de la Arene.
Acum aproximativ un an aveam gânduri serioase să plec (aproape de tot) din țară. Găseam justificări în orice nu funcționa și fiecare obstacol pe care îl întâmpinam se aduna la această povară percepută. Căutam o cale să evadez dintr-o realitate care nu era conformă cu așteptările mele, însă ceva mă ținea pe loc. A ars multă vreme acest conflict în sufletul meu, mocnit, până când a trebuit să iau o decizie. Am ales să rămân. Iar pe rând, în fiecare zi ce trece de la hotărârea mea, constat cu bucurie că motivele pozitive ce susțin decizia mea se adună tot mai mult.
În perioada când încercam să văd care ar fi cea mai bună variantă pentru mine, tatăl meu îmi spunea calm, cu detașare și fără prea multe dramatisme că, oricât aș încerca să neg, am o oarecare datorie morală față de locurile în care m-am născut și am crescut. Eu mă revoltam împotriva oricăror sfori care m-ar fi putut trage înapoi și nu-i dădeam dreptate, invocând foarte des dreptul la alegere și posibilitatea de a explora lumea-n lung și-n lat. El îmi spunea că nimic nu se poate compara cu familia și prietenii care m-ar susține indiferent de condiții. Eu îi înșiram pe rând oportunitățile profesionale care m-ar fi așteptat ”dincolo”. Dar el avea dreptate, iar eu aveam o viziune îngustă în acea perioadă.
Ce nu înțelegeam e că îmi doresc să trăiesc în România. Îmi doresc să mă dezvolt aici, vreau să am familia aproape, vreau să-mi văd prietenii des și să mă bucur de locurile copilăriei când merg acasă. Nu vreau să mă mistui de dorul tuturor oamenilor care m-au ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi. Desigur, nu e ușor, dar iată că trăim schimbarea pe care ne-o creăm! Limitările sunt doar acelea pe care ni le impunem, spune o vorbă înțeleaptă. Dar zilele acestea generația mea descoperă că avem un potențial de schimbare mai mare decât credeam.
E emoționant să citesc sute de rânduri despre gândurile pe care, până acum le-am discutat doar între noi.
E tulburător, în sensul cel mai bun, să vedem cum mii de oameni ies în stradă și protestează pașnic pentru o cauză pe care nu doar o susțin, ci o și înțeleg.
E înduioșător să vezi cum generațiile care au trăit atâtea schimbări aplaudă tinerii care își croiesc viitorul într-un mod educat, echilibrat și non-violent.
E motivant să vedem că toate acestea funcționează!
E copleșitor să ne dăm seama de puterea noastră în calitate de comunitate, de legăturile profunde care se creează între mințile și sufletele care își dau seama că împărtășesc aceleași valori și principii.
Vreau să rămân în România! Vreau să pun umărul la această schimbare! Vreau să ne creăm singuri motive de mândrie, să ne facem vocea auzită și să o folosim pentru a reduce distanța între societatea în care ne dorim să trăim și cea pe care o avem acum. Vreau să mă întorc acasă din concediu. Acasă în România. Acasă alături de românii care ieri m-au emoționat până la lacrimi.
Ce nu înțelegeam atunci e că aici e locul meu. Dar acum am înțeles și simt că pot și putem face mai multe decât aș fi crezut vreodată!
Am fost pentru prima dată la Festivalul Enescu, despre care am auzit doar cuvinte frumoase și laude alese, presărate cu superlative. Am așteptam acest moment timp de 3 luni, căci am avut norocul să prind bilete la concertul Orchestrei din Paris, care a fost tot ce-mi imaginam că va fi.
După ce ne-am luat locul în Sala Palatului, mi-am frământat așteptările cu privire la spectacol. Recunosc, nu mă uitasem deloc la ce simfonii și uverturi urmau să fie interpretate, căci doream să fiu surprinsă. Copleșită. Purtată în lumea ideală pe care doar operele clasice o pot concepe.
Deîndată ce bagheta masterului s-a ridicat, aerul a vibrat de acordurile rafinate și pline de culoare. Am savurat pe deplin ”Le corsaire” a lui Hector Berlioz, o uvertură intensă și cu accente dramatice care ne-a făcut să ne imaginăm povești de dragoste și aventuri pline de eroism.
Pe concertul de vioară a lui Benjamin Britten a intrat în scenă și talentata Vilde Frang, o violonistă extraordinar de talentată, care, la cei 27 de ani ai săi, are deja în palmares concerte pe cele mai mari scene ale lumii, alături de orchestre și dirijori excepționali. Măiestria sa de a mânui arcușul ne-a copleșit.
Am privit fascinată cum din vioara sa răsunau acorduri pure, suave, dar și note grave, cu o încărcătură emoțională profundă. Am vibrat alături de o sală întreagă și am privit cum, din complicitatea subtilă între muzicienii de pe scenă, se năștea un nou tip de înțelegere, o revoluție spirituală care se întâmplă doar când momente cu adevărat semnificative cuprind întreaga ființă.
La simfonia lui Camille Saint-Saëns am fost mai ales atentă la dedicarea tuturor celor din orchestră, care se mișcau asemenea valurilor sub blândele mișcări ale dirijorului. Paavo Järvi era Moise al lor, venit să facă o minune, dar nu singur, ci printr-o clipă de magie ce ne-a cuprins pe toți, deopotrivă artiști și public.
Cuvintele sunt prea modeste pentru a cuprinde măreția spectacolului desvăvârșit oferit aseară de către orchestra pariziană, iar moștenirea lui Enescu trebuie trăită direct pentru a putea fi înțeleasă pe deplin. E un prilej ideal pentru a ne reapropia de valorile care contează, pentru a fi alături de oameni ca noi, care sunt sensibili la frumos, la cultură, la muzica ce a călătorit timp de secole, de la un arcuș la altul, de la un pian la altul, pentru a ajunge la urechile noastre.
Nu de puține ori m-am înfiorat și am avut lacrimi în ochi. Am aplaudat până nu mi-am mai simțit palmele, fiindcă vocea mi-era prea slabă să spun ”bravo!”. A fost stropul de magie din viața mea care n-am știut că-mi lipsește. Iar acum nu regret decât că nu pot ajunge la mai multe spectacole din cadrul festivalului.
Am pescuit ieri de pe net un articol scris în 2010, pe care ar trebui să-l citim toți măcar o dată în viață. Articolul dezvăluie experiența unui jurnalist din timpul șederii într-un spital de obezi, el însuși fiind supraponderal.
Autorul, Viorel Ilişoi, descrie “cazierul infracţiunilor mele contra mea”, într-o lecție de viață care ne arată cât rău ne facem de unii singuri, din inconștientă și în lipsa unei relații autentice cu sinele și corpul nostru.
Nouăzeci la sută dintre obezi sunt aşa pentru că au mâncat mai mult decât avea nevoie organismul lor. Organismul ăsta al nostru are apucături de hârciog. Ce capătă în plus, adună în fălci. “Aşa e programat corpul uman. Soluţia e simplă: două linguri mai puţin şi doi paşi mai mult” , mi-a zis domnul profesor.
Alimentația excesivă și sedentarismul nu doar ne-au deformat trupurile, ci și spiritul. Organismul e făcut să funcționeze ca un tot complex, iar fiecare fel de mâncare pe care îl ingerăm are efecte chimice asupra creierul, dar și efecte emoționale asupra comportamentului. Tentațiile de la orice pas și accesibilitatea hranei au făcut din noi oameni sedentari, care își iau zilele într-un mod lent și complet inconștient. În articol puteți găsi mărturii care să vă deschidă ochii.
Chiar s-a demonstrat experimental că o persoană legată la ochi mănâncă exact cât îi trebuie. Stomacul trimite un SMS la creier: “Mi-ajunge!”. Dar dacă mai e mâncare, ochiul blochează SMS-ul şi zice să razi tot din aria de acoperire, că nu-i frumos să laşi în farfurie.
Nu susțin că acum ar trebui să renunțați la tot și să mâncați doar frunze cultivate în ghiveciurile din apartament, fiindcă food nazism nu este nici el un curent sănătos. Dar am putea avea ceva mai multă grijă la ce, cât și când mâncăm. Opțiuni sănătoase avem, dar trebui să ne educăm către un stil de viață sănătos. Fiindcă presupun că toți am vrea să ne bucurăm de viață cât mai mult.
Avem acces la doctori, la nutriționiști, la plafare și piețe care ne oferă fructe și legume proaspete. Rețete sănătoase se găsesc online cu duiumul. Ne putem face cumpărături cumpătate când mergem în supermarket și putem renunța la mâncărurile excesiv de procesate sau la cele ale căror ingrediente nu le cunoaștem deloc.
Nu vreau să mă sinucid cu furculiţa.
Așa spune Viorel Ilișoi. Și așa ar trebui să spunem și noi. Ca punct de pornire, vă recomand blogul lui Vali, care scrie despre alimentație și sport și care vă poate ajuta cu o mulțime de sfaturi, în cunoștintă de cauză, fiindcă nu doar are o diplomă de nutriționist, ci este și un exemplu de sănătate și dezvoltare armonioasă.
Dacă aveți un prieten supraponderal, fiți curajoși și spuneți-i că se poate și altfel. Pentru sănătatea lui mai mult decât pentru orice altceva.
