Pledoarie pentru educarea continua

Acest articol este pentru cei care nu vor să se oprească din a crește, oricât de mari ar fi provocările pe care le înfruntă. Aceste rânduri le sunt dedicate celor care nu vor să renunțe, celor care știu că învățarea este un proces fără sfârșit care ne dezvăluie în fiecare zi adevăruri și nuanțe.

Cresc de multă vreme în mintea mea acest subiect: educarea continuă. Am ales să spun educarea și nu educația, fiindcă educația este definită drept

Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate”,

iar pentru mine, educarea nu este un ”ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic”, ci un mod de a trăi. În educare eu văd cultivarea de sine, atât a eului profesional, cât și a celui personal. citeste mai departe →

Aplicatia Auto.ro: dovada evolutiei ecosistemului de mobile apps din .ro

Raportând sfera online la multe alte domenii de activitate încetățenite, am tinde să credem că totul e încă la început. Eu cred însă că am ajuns mult mai departe decât aș fi crezut acum 2-3 ani, mai ales din perspectiva ecosistemului de aplicații mobile din România.

Proiectele mari se construiesc cu răbare și investiții

Aplicația Auto.ro este unul dintre exemplele pe care le dau mereu când vine vorba de strategie pe termen lung și beneficii reale pentru utilizatori. Spun acest lucru conștientă fiind de durata scurtă de viață a 90% dintre aplicațiile din App Store sau Google Play, care apar și dispar literalmente peste noapte. Majoritatea acestor aplicații nu reușesc două lucruri esențiale: să ofere utilizatorului exact ce are nevoie și să integreze feedback-ul acestora în dezvoltările ulterioare ale aplicației. citeste mai departe →

Oamenii care transforma: Valentin Bosioc

Vreau să încep în această săptămână o serie de articole pe blog care vor avea rolul de a aduce la lumină o serie de oameni extraordinari care au capacitatea de a-i transforma pe cei din jurul lor. Personalitățile noastre se construiesc prin raportarea la ceilalți, iar poveștile noastre se nasc prin faptul că le țesem alături de altcineva, motiv pentru care cred că trebuie să acordăm importanța cuvenită celor care ne-au ajutat să devenim mai bun pe parcusul vieții.

Autodidact în disciplina vieții

Pe Vali (Valentin Bosioc) l-am cunoscut prin Pyuric cu ocazia faptului că am făcut, pentru o perioadă, parte din echipa Monden.info (acum Urban.ro), un proiect pe care l-am iubit și care mi-a dat oportunitatea să îmi îndeplinesc visuri importante legate de muzica electronică.

Cu Vali m-am înțeles bine din prima, fiindcă am apreciat la el sinceritatea, bunul simț, corectitudinea, profesionalismul și pasiunea pentru ce făcea. Pe măsură ce am devenit prieteni, am aflat de pasiunea sa pentru sport și, în decursul ultimilor ani, l-am urmărit muncind enorm pentru a lucra în acest domeniu și l-am văzut reușind. citeste mai departe →

Un strop de iubire

Există în noi un izvor de viață, dragoste și generozitate care nu seacă niciodată, oricât de lungi ar fi perioadele de secetă emoțională. Sufletul nostru are puterea de a se regenera la nesfârșit. Așa se face că ne surprindem pe noi înșine câteodată, mai ales când credeam că nu mai aveam resurse să trăim emoțiile la fel de intens ca prima dată când le-am simțit. citeste mai departe →

World Information Architecture Day 2013

Pe măsură ce învăț mai multe despre domeniul în care lucrez, îmi crește apetitul pentru informații cât mai relevante, bine structurate și pentru evenimente care contează.

M-am bucurat ieri alături de echipa MavenHut, în frunte cu Bobby, și cu o parte din echipa Zonga, adică Pyuric, pentru succesul lor și rezultatele care vin întotdeauna atunci când muncești cu pasiune. The Next Web Romanian Startup Awards 2013 a fost oportunitatea de a cunoaște echipele din spatele celor mai importante start-up-uri din România, dar și pe fondatorul The Next Web, Patrick de Laive (cu emoțiile de rigoare).

patrick de laive

Premianții au fost următorii: citeste mai departe →