Vocea României – un show de nota 10+!

De 5 ani nu mă uit la televizor. Odată cu mutarea în București am renunțat la televizor, fiindcă nu-și mai găsea locul în viața mea. Am mai prins frânturi de emsiuni sau știri de câte ori am mers pe la ai mei, acasă, dar niciuna dintre ele nu m-a convins că ar trebui să-mi pun din nou cablu, dar…

… vineri seară am avut însă o altfel de întâlnire cu televiziunea, chiar în sânul ei, unde am pătruns ca o intrusă, după ce mă lepădasem de ea de mai multe ori. Datorită lui Toma am ajuns la Vocea României, în studiourile PRO TV de la Buftea. A fost o experiență formidabilă!

Artiștii

Vorba Ioanei, aseară ar fi trebuit să ne pună să plătim bilet pentru ce show nemaipomenit am văzut. Artiștii au fost impecabili și de un profesionalism rar întâlnit.

Talentul, munca, respectul pentru profesie sunt doar câteva dintre lucrurile ce m-au impresionat vineri seară la Vocea României. Deși aveam destule cunoștințe despre tot ecosistemul din spatele unei televiziuni, a fost cu totul altceva să merg în studio și să trăiesc alături de public și concurenți emoția spectacolului. Și spun asta fiindcă…

… e vorba de emoție pură și de trăiri autentice, nefalsificate, mai ales din partea concurenților. Participanții nu doar cântă, ci interpretează și simt. Dansatorii sunt, de asemenea, artiști, debordând de energie și pasiune, amplificând muzica prin mișcprile lor. Eu suspectez că această libertate și putere de a fi ei înșiși și de a se elibera de sub presiunea tracului are mult de-a face și cu faptul că…

Profesioniștii din platou

… sunt susținuți de o echipă de oameni foarte bine pregătiți, experimentați, care au fiecare minut planificat. După cum pot mărturisi cei care mă cunosc, planificarea e una dintre pasiunile mele, de aceea nu pot să nu remarc aceste detalii. 🙂 Show-ul în studio a decurs firesc, de parcă rutina unui spectacol de asemenea amploare era organică. Pavel Bartoș este absolut delicios! Umorul său, versatilitatea sa, zâmbetul nelipsit, umanitatea sa – toate îl fac să fie un personaj tare îndrăgit, asaltat constant de fane de toate vârstele pentru autografe și fotografii. Alături de el…

… concurenții de la Vocea României, deși tineri și majoritatea dintre ei neexperimentați, au ținut ștacheta foarte sus. Eleganți și emoționați, au pășit, pe rând, în fața reflectoarelor. S-a numărat până la emisie și apoi au început să cânte și…

… totul s-a transformat. Vocile lor au început să vibreze și noi să rezonăm odată cu ele. Ne-au trecut fiorii și am izbucnit în ropote de aplauze, aproape nesfârșite. N-am mai aplaudat atât de mult de la concertul Bon Jovi. Timp de 4 ore am trăit acolo, m-am bucurat de muzică și de talentul concurenților, care sper să fie noua clasa de artiști din muzica românească sau chiar internațională. Să vă spun despre fiecare:

Liviu Teodorescu – a cântat ”Right here waiting” și s-a acompania de pian, iar pe noi ne-a făcut să ne simțim nostalgici, aducându-ne aminte de primul slow dance de la începutul adolescenței. Vremuri inocente și candide. M-a marcat nu doar de înălțimea lui Liviu, ci și căldura vocii sale și capacitatea lui de a transmite emoții.

 

 

Oana Brutaru – preferata lui Toma a cântat ”Time after Time”, a lui Cindy Lauper, însă nu a strălucit (spre deosebire de ținuta sa mirobolantă). E drăguță și delicată, însă e nevoie de mai multe într-o competiție la acest nivel.

 

Dragoş Chircu – m-a câștigat drept susținătoare de când l-am auzit prima dată pe Youtube. Am aflat și că are ceva experiență în ale cântatului, iar acest lucru a fost evident în ușurința și naturalețea cu care a cântat piesa ”Take on me” de la A-Ha. Are șarm și scânteia aceea în ochi, iar eu cred că el va ajunge Vocea României.

 

 

Oana Radu – când am auzit că va cânta ”Listen” a lui Beyonce, de pe coloana sonoră a filmului ”Dream Girls”, am rămas cu gura căscată și nu am avut timp să o închid la loc, fiindcă Oana a început să ne uimească. Pentru 17 ani are o voce extraordinară, capabilă să cânte piese extrem de grele. Sper să ajungă Adele a României, fiindcă are tot ce îi trebuie ca să reușească.

 

Aldo – simpatic, carismatic, însă nu suficient de spectaculos, motiv pentru care a fost și eliminat. Sper însă să-l mai vedem pe scenă, cântând tot live (iubesc tendința asta și o susțin 10000%!).

 

 

Iulian Canaf – l-am auzit prima data vineri seară și… wow! Nu mă așteptam la un asemenea timbru. A dat publicul pe spate și sunt sigură că și telespectatorii au simțit la fel, motiv pentru care l-au și votat cu sârguință. Iese în evidență dintre toți participanții, iar asta îi aduce un plus de popularitate.

 

Cristian Sanda – de la un tânăr inocent și ușor timid nu mă așteptam să aud un ”Say something” interpretat cu atâta forță și sensibilitate. M-a dat pe spate și sunt convinsă că va ajunge în finală!

 

 

Alexandra Crăescu – am auzit că are tendința să exagereze cu amplitudinea vocală, însă de data asta Loredana i-a ales o piesă care i s-a potrivit de minune: ”Cry me out”, Pixie Lott. Vocea ei a sunat foarte bine, iar trecerile de la registru grav la cel înalt păreau să fie joacă de copii pentru ea. Cred că poate mai mult și cred că are nevoie să-și îndulceacă puțin vocea, însă talentul e acolo și e evident.

 

Dincolo de participanți, momentele puse în scenă de echipele celor patru jurați (Moga, Smiley, Loredana și Horia) m-a făcut să mă simt ca în Glee și am savurat fiecare secundă! “Bohemian Rhapsody” interpretată de echipa lui Moga a fost cu certitudine momentul de glorie al serii. Drăguț a mai fost și momentul în care echipa lui Smiley a cântat alături de Dan Teodorescu ”Cele două cuvinte”.

Coregrafiile facute de celebrul Eddie Stancu au fost impecabile (deși dansatoarele au avut probleme în a ține pasul cu băieții), iar Petrișor e absolut fantastic în modul în care modelează mișcările și felul în care transmite energia unei piese și a unui moment. Yes, I have a soft spot for him. 🙂

După cum vă puteți da seama, a fost o seară de pomină și sper să mai ajung la câteva ediții, iar show-ul să se bucure de longevitate, fiindcă merită. Aproape că mi-aș pune iar cablu doar ca să-l văd.

Abia aștept marți să văd și echipele lui Smiley și a lui Horia! Tu cine crezi că va fi Vocea României?

Au mai scris Toma, Corina, Ioana, Piticu, Arhi.

Spotify – my latest crush

Dacă n-ar fi fost EL, probabil aș fi așteptat mult și bine până să vină Spotify în România. 🙂 Și da, e minunat că a făcut asta ca să mă înveselească într-o zi mai puțin senină, lucru ce i-a reușit de minune.

De Spotify m-am îndrăgostit la câteva ore de când am pus mâna pe el și am apăsat ”play”. Compania suedeză, care are acum un birou și în UK, e practic un serviciu care gestioneaza drepturile de autor digitale și oferă muzică prin streaming online de la o serie imensă de case de discuri (exemplu: Sony, EMI, Warner Music Group, Universal).

Țări precum Austria, Belgia, Danemarca, Insulele Faroe, Finlanda, Franța, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elveția, UK și SUA au deja serviciul. România e codașă. Echipa Spotify a construit deja aplicații compatibile cu Microsoft Windows, Mac OS X, Linux, Telia Digital-tv, gadget-uri mobile cu iOS (iPod/iPhone), Android, BlackBerry, Windows Mobile, Windows Phone, S60 (Symbian), webOS, Squeezebox, Boxee, Sonos, WD TV, and MeeGo. Sunt deja impresionată!

Features

Spotify aduce un pic a iTunes, dar e mult mai user friendly. Iată care sunt cele mai importante opțiuni pe care le oferă serviciul:

1. Catalogue – aici poți alege ce să asculți între 15 milioane de melodii. Vei găsi piese noi, vechi, de muzică clasică sau electronică, alternativă sau hip-hop, iar calitatea lor e excelentă! Nu se compară cu Youtube! Îți poți importa chiar și muzica din calculator sau din iTunes.

2. Playlists – poți să-ți faci playlist-uri pe care apoi să le share-uiești cu prietenii. Sigur, nu e primul serviciu care face asta, dar tare m-am bucurat când am găsit playlist-uri publice ale lui Avicii sau David Guetta. Yes, that is awesome! Poți găsi cel mai des incluse piese în playlist și așa nu te vei plictisi niciodată de muzica pe care o asculți (lucru ce mi se întâmpla foarte des în ultima vreme). Playlist-urile sunt ușor de administrat și foarte simplu de accesat.

3. Radios – dacă nu mai ai răbdare să-ți faci playlists, poți oricând să asculți unul dintre radiourile tematice de pe Spotify. Dar cel mai tare mi se pare că le poți combina între ele: spre exemplu, eu am selectat Club/House, Electronic și Pop, așa că am un mix de piese din aceaste genuri. It rocks!

4. Sharing – poți da share unei piese pe Facebook, Twitter, Spotify sau Windows Live Messenger. Le poți trimite mesaje și piese altor utilizatori de Spotify, fiindcă îi găsește automat atunci când te loghezi cu Facebook. De asemenea, poți bifa ca Spotify să publice pe Facebook ce piese asculți la un moment dat, însă mă tem că opțiunea va fi utilă doar atunci când serviciul va funcționa și la noi. Până atunci cauzează doar frustrare.

5. Commercials – nu-mi vine să cred, dar pe Spotify chiar mi se par utile reclamele. Afli despre piese noi, despre playlist-uri publice cu piesele preferate de pe coloana sonoră a unui anumit film sau despre ultima piesă lansată de un artist sau altul. Gradul de relevanță al reclamelor este atât de ridicat, încât nici măcar nu fac notă discordantă cu muzica pe care o ascult și nu mă deranjează întreruperile.

6. What’s new – un alt feature foarte util: îți arată cele mai noi albume și EP-uri incluse în catalog. Eu am descoperit astfel un album cu piese nelansate ale lui Amy Winehouse, ultimul album Robin Thicke și alte piese care altfel nu cred că mi-ar fi ajuns la urechi prea repede, fiindcă nu prea mai am răbdare să caut muzică nouă.

Poți căuta muzică și în funcție de artist, de album, de casa de discuri, gen sau playlist. Un alt lucru care-mi place foarte mult legat de Spotify e faptul că, deși vorbim de streaming, nu există deloc buffering. Deloc. 😀

Bariere spre adopție

Dacă vrei să folosești Spotify pe un smartphone, trebuie să plătești un abonament premium. Dacă vrei acces offline la muzică și dacă vrei să asculți totul fără reclame, trebuie, de asemenea, să plătești. O altă barieră spre adopție ar fi că îți trebuie neapărat un cont de Facebook dacă vrei să poți folosi serviciul.

La abonamentul free ei spun că poți asculta 10 ore de muzică pe lună, iar în primele 6 luni poți asculta nelimitat. Eu nu am atins încă acest prag, dar sunt curioasă cât durează până voi ajunge acolo. Abonamentul Spotify Nelimitat costă €4.99 și cel Premium (cu acces și de pe smartphone) costă €9,99. Aș spune că nu e mult, dacă stăm să judecăm cât costă un CD sau un album de pe net. Acum rămâne la latitudinea fiecăruia ce tip de serviciu și de produs muzical preferă.

The spark

Ce are Spotify și nu au alte servicii de streaming de muzică online e scânteia care îl face special. Am încercat Grooveshark, Stereomood, Last.fm și SoundCloud, dar niciunul dintre aceste servicii nu m-au cucerit.

Spotify a reușit să combine în mod fericit un grad ridicat de usability, cu o funcționalitate intuitivă și cu un design plăcut. Mai mult de atât, a contextualizat foarte bine reclamele și oferă tot timpul diversitate, care e la doar un click distanță.

Eu mă declar cucerită și abia aștept să vină serviciul și în România, ca să vă ascult părerile.

PS: Apropo, dacă vreți cont, trebuie să stiți pe cineva care are un IP într-una dintre țările în care serviciul e disponibil. Dar va trebui să-i dați parola de Facebook, astfel încât să vă facă un cont. Să nu spuneți că nu v-am avertizat. 😉 Sau puteți folosi un proxy. Apoi veți putea asculta în voie.

10 motive pentru care să-ți iei un smartphone

A cam trecut vremea modelului de femeie ingenuă, care nu știe ce să facă atunci când pune mâna pe un mouse sau nu se descurcă față în față cu un laptop conectat la net. Deși avem multe domnișoare care își cumpără diverse gadget-uri doar pentru că sunt scumpe și arată bine (vezi huse de iPhone roz și altele), cred că, treptat, vom depăși acest prag. Urmtătoarea etapă ar fi să folosim cu adevărat tehnologia pe care o avem la dispoziție pentru a ne face viața mai ușoară.

Alexandra de la Tehnodiva mi-a propus acum ceva vreme o leapșă interesantă, care să dezvăluie 10 motive pentru care să-ți cumperi un smartphone. Nu pot formula 10 motive generaliste, așa că voi enumera motivația din spatele dorinței mele de a avea un smartphone.

1. Necesitatea – pentru mine viața fără telefoanele mele ar fi mult mai complicată și plină de provocări pentru memoria mea. Smartphone-ul pentru mine nu e un moft (de altfel, nici nu am cumpărat unul scump), ci o reală necesitate. E micul meu organizer. 🙂

2. Fascinația pentru tehnologie – recunosc, I’m a sucker for tech stuff. Dintotdeauna am fost fascinată de tehnologie. Nu suficient încât să mă apuc să învăț programare (deși mă tentează), însă destul încât să vreau mereu să am acces la resurse care mă pot ajuta să fiu în pas cu orice e nou și relevant pentru sfera mea profesională.

3. Accesibilitatea – smartphone-urile nu mai sunt un lux, iar faptul că acum ni le putem permite ne deschide universul către o întreagă serie de posibilități, atât tehnice, cât și care țin de comunicare, ce ne pot ajuta să învățăm mai multe, să fim mai flexibili și să ne modificăm unele obiceiuri de consum media.

4. Interactivitatea – accesul instantaneu la internet și toate serviciile conexe transformă smartphone-ul dintr-un simplu canal de comunicare într-un mediu complex care consolidează relațiile interumane.

5. Economisirea de timp – notițele luate în telefon, ideile care nu-mi mai scapă, verificarea și răspunsul la email-uri, reminder-ele etc., toate mă ajută să funcționez mai bine și să fiu mai eficientă. Tastatura e și ea un lucru foarte important și la fel e și gradul de usability.

6. Creativitatea – exploatat cum trebuie, telefonul te poate ajuta să-ți îmbunătătești latura creativă, prin punctul 7…

7. Aplicațiile – este unul dintre motivele de bază pentru care oamenii își doresc un smartphone. Aplicațiile fac din telefonul tău un organism viu, care răspunde nevoilor tale, care conține informații despre tine, despre pasiunile și planurile tale, care a memorat nu doar arhiva mesajelor pe care le-ai schimbat cu iubitul, ci și fotografiile voastre, email-urile, IM-urile etc. Smartphone-ul devine o mică biografie pe care o purtăm mereu asupra noastră.

8. Sharing – faptul că poți împărtăși prietenilor tăi fotografii, videoclipuri și texte din locurile frumoase în care te afli și ai fi vrut să-i ai alături spune mai mult decât un simplu SMS.

9. Android – ca un heavy user al serviciilor Google, mă declar fană pe viață a Android, prietenul meu verde care îmi e mereu de ajutor atunci când am nevoie să accesez vreuna dintre aplicațiile mele preferate. I love it! 😀

10. Afecțiunea pentru all things tech – nu am ce face, mă atașez sincer de gadget-urile care-mi sunt dragi. Laptopul meu are un loc special în inima mea, pe care-l împarte cu afecțiunea pentru telefon și celălalt netbook. Și cu al doilea telefon, mai puțin deștept, dar eficient și el. Nu-mi imaginez zilele fără smartphone-ul meu. 🙂

Cum majoritatea dintre noi am avut telefoane mobile de la o vârstă destul de fragedă (probabil undeva între 12-15 ani), îți mai poți imagina viața fără telefon? Cu ce crezi că am putea înlocui lipsa telefonului, dacă Alexander Graham Bell nu l-ar fi inventat?

Sursa foto.

Aventura de peste ocean – ep. 1

Acum că am pașaportul cu viza pe el în mâini încep să realizez că se va întâmpla cu adevărat: chiar o să plec la 10221.11 km depărtare de casă, tocmai pe partea cealaltă a lumii. În California. 🙂

Până să ajung să mă bucur de plecare, am avut de trecut de un prag important pentru mine, mai ales pe plan psihologic: să iau viza pentru SUA. Vorbesc de acest lucru drept o provocare, fiindcă emoțiile erau mari (mai ales în contextul nerăbdării mele de a pleca) și pentru că voiam să văd câtă stăpânire de sine pot avea. La interviul pentru viză era nevoie să fiu calmă și degajată, așa că mi-am transformat emoțiile într-o stare senină. Rezultatul a fost cel dorit.

Cu biletul de avion deja cumpărat, fac planuri de călătorie. Ce voi pune în bagaje? Ce locuri să vedem? Cum să fac să dorm mai puțin și ca să vedem mai multe? Știu că nu îmi va ajunge timpul să văd tot ce mi-aș dori și parcă-mi vine să-mi mușc buza de ciudă, însă știu sigur că voi încerca să cuprind cât de mult pot. Iar cu EL alături știu că totul va fi perfect.

Ce să văd mai întâi?

Trei săptămâni nu-s de-ajuns pentru a vedea ce are California de oferit.

Munții

Lacurile

Parcurile și rezervațiile naturale

Universitățile cele mai bune din lume

Silicon Valley

Deșertul

Cazinourile

Hollywood

O coastă oceanică splendidă

Sushi delicios (așa am auzit)

San Francisco – unul dintre cele mai vibrante orașe de pe coasta de vest

Golden Gate

Cred că acum încep să realizez ce aventură extraordinară mă așteaptă. My travelling senses are tingling! 😀

Sursa foto.

Am învățat să mănânc din nou

Treceam printr-o perioadă în care nu mai dădeam importanță mâncării. Gustul, textura, prezentarea – nimic din toate astea nu mă mai entuziasma și nu mai regăseam plăcere în a mânca. Știam că ceva e în neregulă, dar nu mă preocupa acest aspect.

Chiar atunci când eram pe cale să uit cu totul că mâncarea e o parte importantă din ceea ce suntem și din funcționarea noastră biologică, mi-a căzut în mâini cartea lui Anthony Bourdain, ”Kitchen confidential”. Văzusem serialul TV cu același nume, ecranizare a cărții, și știam că fusese excelent, de aceea am devorat cartea în câteva zile.

Un bucătar dintr-o bucată

Anthony Bourdain e un bucătar șef cu o istorie personală de vicii, dependențe (nu doar de mâncare), reușite și eșecuri în egală măsură, care împreună creează un fir narativ atât de captivant încât nu te poți desprinde de el. Ușurința cu care scrie și stilul său extrem de sincer, incisiv și auto ironic e pur și simplu delicios. Consistența și ritmul cărții o fac să fie o lectură plăcută, antrenantă și care îți dezvăluie o lume despre care nu te-ai fi gândit niciodată că arată mai mult ca o unitate militară de mercenari decât ca un laborator de creație gastronomică.

Mercenarii din bucătărie

Bourdain prezintă fără perdea toate ascunzișurile și mecanismele de funcționare a unei bucătării a unui restaurant, fie el mai mare sau mai mic. Tot ce pot spune e că, dacă voi credeți că e o atmosferă senină și liniștită, vă înșelați. Marile bucătării ale lumii sunt un iad, populat cu bucătari mercenari, cu orgolii greu de gestionat, cu bucătari șefi tiranici (cum e și Bourdain), cu vicii și cu intrigi nenumărate. E un teren de luptă, iar noi, cei care așteptăm mâncarea vorbind despre problemele de peste zi, uitându-ne din când în când la ceas, n-avem habar de viteza și haosul care domnesc dincolo de acele uși.

Cartea lui Bourdain oferă insight-uri prețioase cu privire la domeniul gastronomiei profesionale, dar și multe istorii personale cu povețe valoroase. Cartea lui e presărată cu observații care te pot ajuta să-ți consolidezi caracterul și câteva sfaturi bine plasate, sub forma unui cod de conduită, care sunt valabile în orice domeniu.

Datorită cărții lui Anthony Bourdain am învățat să dau din nou importanță mâncării și să regăsesc plăcerea de a sta la masă. Ba chiar am căpătat curiozitatea de a încerca lucruri noi, de a gusta și de a experimenta combinații gastronomice și texturi neașteptate. Și tocmai am început să mă uit la ”No reservations”, show-ul TV al lui Anthony de pe Travel Channel. Practic, Anthony călătorește prin toată lumea și mănâncă. Da, și eu îl invidiez. 🙂

Voi aveți vreun bucătar preferat, dintre cei cunoscuți la nivel internațional?

Surse foto: 1, 2.

Personal, despre România

Am stat în ultimele zile și am observat păreri și comportamente legate de România, de la politică, sport, cultură și până la adunări, cozi la mâncare gratuită și parade militare. Am observat același lucru peste tot: confuzie și o oscilație constantă între aprecierea pentru oamenii valoroși de la noi și frustrarea legată de obstacolele cu care ne confruntăm.

Căutarea fără sfârșit a unui brand de țară

Mi-a sărit în ochi mai ales o căutare a valorii, o dorință câteodată neexprimată de găsire a unei direcții comune. Lipsa sentimentului că faci parte din ceva mai mare decât tine cauzează răni mult mai profunde decât ne-am imagina unei țări cu o identitate încă neconturată.

Aneta Bogdan a dat un interviu excelent discutând problema brandului de țară, afirând că:

Experienţa cu brandul România este ceea ce ar trebui să ne intereseze, nu imaginea prefabricată şi, de altfel, insuportabil de modestă şi de neautentică, de advertisingul fără minte făcut acum pentru promovarea României. Ne vom vinde mai bine dacă vom gândi înainte să facem.

În acest climat general de instabilitate și necesitate organică de a păși pe un drum solid, cred că România își poate găsi definirea doar prin noi, cei care trăim aici. Fie că e vorba de valorile istorice, de cele sportive sau de medicii, specialiștii IT sau alpiniștii români de acum, ar trebui să înțelegem că nu vom putea construi niciodată o imagine standardizată a brandului România la care să adere toți românii.

România prin ochii mei

Eu am avut minunata ocazie să înțeleg mai bine ce înseamnă România prin proiectul meu de suflet, Redescopera România, care mi-a arătat că frumusețea acestei țări se vede si se simte mai ales cand esti departe de oras, când te avânți pe cărări neștiute și prin zone care sunt abia schițate pe hartă. Nu te vei pierde, fiindcă întotdeauna drumul tău va duce undeva, iar pe măsură ce mergi mai departe îți vei da seama și unde vrei să te ducă acel drum. Și fiecare are drumul său, dar câteodată e mai ușor să-l descoperi făcând schimb de păreri cu cineva. Pentru mine, Redescoperă România a fost și va rămâne cel mai semnificativ efort de branding al României, care a avut și rezultate reale.

Dincolo de sălbăticia pașnică a colțurilor încă necotropite de civilizație ale țării noastre, eu am mai învățat ceva trăind aici: am învățat să fiu puternică, să lupt pentru ce-mi doresc și să trec peste obstacole. Am avut ajutor, e drept, dar trăind într-o țară în care nu chiar totul ți se oferă pe tavă (nu susțin că îl alte părți umblă câinii cu covrigi în coadă), în care ești tratat cu mai puțin respect decât te-ai aștepta, în care sistemele sunt complicate inutil, înveți să faci față oricărei adversiuni. Inclusiv faptul de a trăi în București îți întărește caracterul și te învață să fii mai agil, să te adaptezi mai ușor, devenind mai abil în a găsi alternative (spre exemplu, ca atunci când traseul autobuzului tău a fost schimbat și tu trebuie să ajungi la o întâlnire).

România se schimbă prin noi, iar noi ne schimbăm odată cu ea. E un efort constant de adaptare, o forfotă continuă care are la bază necesitatea unor valori și identități pe care să le respectăm. Avem nevoie de exemple pozitive, așa cum e Ana și munca ei imensă, avem nevoie să ne definim o cale, la nivel individual, și apoi să proiectăm această determinare în jurul nostru. E vital să ne dăm seama că depinde de fiecare dintre noi să schimbe percepțiile greșite ale străinilor, să corecteze aceste prejudecăți și să le înlocuiască prin povești valoroase.

De aceea e frumos să vă aduceți aminte de verile petrecute la bunici, de comorile naturale descoperite în vacanțele cu părinții sau de aventurile de neuitat cu prietenii la munte. Acele povești îmbogățesc locurile în care trăim, care altfel ar fi doar niște forme de relief pe o hartă.

În final, aș vrea să-l ascultați pe Octavin Paler vorbind despre România, cu sinceritate și luciditate, cu experința unei vieți de observație și implicare.

Întrebați-vă apoi: cum schimbăm asta?

Foto de talentatul Cătălin Georgescu.