Dincolo de blogging

În ultima perioadă am remarcat că m-am detașat un pic de întreaga sferă online de la noi, chiar de dinainte de sărbători, ceea ce s-a dovedit a fi un lucru foarte productiv. Acest pas în spate mi-a dat ocazia să-mi consum mai puțină energie pentru lucrurile punctuale și am reușit să văd mai bine imaginea de ansamblu.

Prin pauza prelungită luată de la viața digitală (în care activitatea profesională se amesteca tot mai des cu cea personală) am reușit să regăsesc lucrurile importante pentru mine și să devin mai calmă, realocând timpul pe care îl investeam într-un mod mai judicios. Acum dorm mai mult, privesc mai senină forfota orașului și îmi fac timp pentru citit.

Recent mi-a revenit pofta de învățat, iar aici mă refer la învățatul academic. Caut tot felul de cursuri și teste care să mă ajute să-mi lărgesc aria de cunoștințe și care să-mi dea posibilitatea să mă specializez mai bine în relații publice și tot ce ține de domeniul comunicării. Se pare că mi s-a șters gustul amar pe care mi l-a masteratul pe care l-am terminat anul trecut și acum mi-a revenit pofta de învățat temeinic, de explorat teorii în comunicare și concepte mai profunde decât cele vehiculate de blogurile de social media, fie ele și din afară. De aceea probabil voi scrie mai rar și voi dedica mai mult timp învățatului și pregătirii profesionale.

Acest lucru nu înseamnă cu voi renunța la scris, ci doar că vreau să investesc timpul petrecut scriind despre unele subiecte într-un mod mai productiv. Dacă aveți recomandări de cursuri de specializare (precum e cel de la CIPR, la care lucrez momentan), vă rog să-mi lăsați un comentariu cu un link. Mi-ar fi foarte util. De asemenea, dacă aveți recomandări de programe de MBA pe care le-ați urmat, aș fi tare interesată să aflu povești reale despre cursuri, studenți și rețele de alumni, care să mă ajute să-mi formez o imagine mai clară despre înscrierea într-un asemenea program la o universitate sau alta.

Dacă acum câțiva ani abia așteptam să părăsesc băncile facultății și să pun în practică ce învățam, acum realizez foarte bine că un practician bun nu poate evolua fără un exercițiu constant de dezvoltare profesională și personală. Dincolo de blogging, cred că trebuie să investim și într-o pregătire profesională, în orice domeniu ar fi asta, care să fundamenteze mai bine opiniile și care să le ancoreze și într-o realitate practică, dar și una teoretică. Știu că acest articol poate părea diferit față de subiectele pe care le abordez de obicei, însă a venit vremea, cel puțin pentru mine, să fac un pas înainte în profesia pe care am ales-o și pe care o practic cu drag.

Tu ai mai avea răbdare să urmezi o altă formă de învățământ (facultate/masterat/MBA/doctorat)?

Sursa foto.

Aventura de peste ocean: ep. 3 – San Francisco

San Francisco, unul dintre orașele iconice ale Statelor Unite, m-a intrigat de prima dată când am ajuns acolo. Era după o scurtă excursie prin Palo Alto (despre care voi povesti într-un articol viitor), când am decis că încă mai aveam vreme să vedem cum arată orașul din golf. Am ajuns pe seară într-un oraș care s-a îngrămădit în golf și care are o arhitectură urbană tare interesantă: case pe dealuri dimprejur, cartiere de case și vile de apartamente pe măsură ce te apropii de centru și o mână de zgârie nori chiar in inima orașului, așa de înalte încât e mereu umbră pe acele străzi (un sentiment tare ciudat, de altfel).

San Francisco nu e deloc un oraș ieftin, mai ales dacă e să judeci după parcări, care te vor taxa cam cu 6$ la fiecare 15 minute. Dacă parchezi sub unul dintre zgârie nori, portarul te va ruga să-I arăți ce ai în portbagaj, lucru lesne de înțeles dacă clădirea de deasupra are peste 50 de etaje.

În San Francisco însă nu te vei plictisi. Am fost de două ori și de fiecare dată am simtiț că abia încep să simt gustul orașului, că abia încep să-i explorez frumusețile. Prima dată când am ajuns acolo, ne-a prins noaptea căutând un loc din care să avem o priveliște frumoasă, pe care am găsit-o, într-un cartier de lux, cu case superbe (dar nu ostentative). Podul Bay Bridge și clădirea Pyramid ne-au lăsat fără cuvinte, noi privindu-le de pe unul dintre cele mai înalte dealuri ale orașului, peste care străzi cu pante necrezut de abrupte urcă fără teamă.

Ce ai de făcut și de văzut în San Francisco

Golden Gate

Celebrul pod Golden Gate (care nu e nicidecum auriu, ci cărămiziu, de fapt vermillion) a fost primul pod al locuitorilor orașului care a înlocuit feribotul în zona golfului și a devenit, din 1937 de când a fost ianugurat și până acum, cel mai fotografiat pod din lume și un simbol al Californiei. Cu mult peste 3 miliarde de vehicule l-au trecut de când a fost deschis și turiști din toată lumea încă se înghesuie să-l vadă. Vă vine să credeți că podul acesta e vopsit în fiecare zi? Da, chiar așa. Zilnic 38 de vopsitori și 17 fierari se îngrijesc de cel mai frumos pod al statului, care uneori se ascunde în ceața din golf și pe care fotografii tânjesc să-l surprindă în ipostaze memorabile.

Numele podului vine de la faptul că strâmtoarea pe care o trece este se numea Chrysopylae, care înseamnă Golden Gate, denumire stabilită de inginerul topograf Căpitan John C. Fremont, căruia această zonă îi amintea de un gold din Istanbul cu aceeași denumire. Anul acesta Golden Gate împlinește 75 de ani, ocazie de mare sărbătoare pentru locuitorii orașului, vor dedica acestuia 75 de manifestări artistice, printer care și expoziții în galerii de artă, un festival în luna mai, scene de dans și plimbări pe pod, etc. Puteți vedea o listă completă a evenimentelor legate de aniversare aici.

Golden Gate Park

Podului iconic i-a fost dedicat și un parc uriaș, care adăpostește o grădină botanică (cea mai frumoasă pe care am văzut-o vreodată!), centre expoziționale, două stadioane, lacuri, un conservator al florilor, terenuri de bowls, muzee, etc. Am reușit să ne plimbăm prin grădinile japoneze și prin grădina botanică, care m-au fascinat în egală măsură, cu plante din toată lumea și o sumedenie de păsări și veverițe. E un loc extraordinar de bine îngrijit și care îți înmoaie sufletul și îți risipește grijile. Îmi închipui că e o adevărată plăcere să locuiești aproape de parc și să alergi dimineața printre aleile înverzite. Să puneți acest parc pe listă în caz că plănuiți să ajungeți pe acolo.

Alcatraz

La o aruncătură de băț de Golden Gate, la 1.5 mile (2,4 km) de țărm, se află una dintre cele mai vestite închisori din lume: Alcatraz. Povestea închisorii a început prin 1861 când acolo erau ținuți prizonierii din Războiul Civil, iar în 1933 deja devenea închisoare federală. Niciun prizonier nu a reușit vreodată să evadeze din Alcatraz, deși 36 dintre ei au încercat de 14 ori în total. Prizonieri la fel de celebri ca vedetele de la Hollywood și-au petrecut veacul aici, printre care Al Capone, George “Machine Gun” Kelly, Alvin “Creepy Karpis” Karpowicz sau James “Whitey” Bulger (o listă mai mare, aici). Acum Alcatraz e doar un muzeu, pe care n-am reușit însă să-l văd, dat fiind că sunt atâtea de explorat în San Francisco, încât îți trebuie cel puțin o săptămână să-l cutreieri.

Pier 39

San Francisco fiind unul dintre cele mai mari porturi de la Oceanul Pacific, hangarele folosite de către marinari au rămas în continuare de-a lungul liniei țărmului. Unele dintre ele deserves încă portul, altele au devenit clădiri de biroul, unul va deveni chiar un centru cultural (the Exploratorium), iar unul dintre ele e centru turistic. E vorba de Pier 39, pe care s-au înghesuit restaurante, magazine cu suveniruri, cafenele, cofetării, magazine de ciocolată și de perle și bijuterii hawaiene (îți poți alege scoica din care să extragi tu însuți o perlă, care apoi să fie montată pe o bijuterie), cam tot ce îi trebuie unui turist să se răsfețe. Să nu ratați celebra ”clam chowder”, un fel de tocaniță cu legume și scoici, tare gustoasă, care se servește în pâine, ca ciorba de fasole de la noi. E delicioasă! La fel și platoul imens de nachos de la Hard Rock Café, care va lăsa o amintire de neuitat papilelor voastre gustative.

În afară de a-ți umple pungile cu suveniruri și dulciuri, pe Pier 39 poți să admiri și leii de mare care vin acolo de 21 de ani. Grupul vesel și gălăgios de lei de mare a fost primit cu brațele deschise, pentru ei fiind construite o serie de pontoane mai mici, pe care oaspeții să se întindă la soare. În zonă sunt tot timpul zeci de turiști care pozeaza vedetele locale, ce abia așteaptă să se dea în spectacol prin vreo luptă pentru teritoriu.
Pe Pier 39 am auzit-o pe Alexandra Stan urlând pe ”Mr. Saxo Beat” în difuzoarele folosite de câțiva dansatori de break dance, care se dădeau în spectacol chiar lângă acvariul din San Francisco, pe care din nou n-am reușit să-l văd, dar care a rămas pe listă pentru data viitoare. Din păcate succesul internațional al Alexandrei mă lasă rece, spre deosebire de pomul de Crăciun de pe Pier 39, care era minunat!

China Town

Dacă aveam senzația că în Instanbul am văzut multe nimicuri și prea multe lucruri înșirate în același loc, ei bine nu fusesem încă în China Town. Un cartier întreg e plin de magazine și de, evident, chinezi, care sunt gata să-ți vândă ultimul model de scărpinătoare în ureche și un set de mahjong care să meargă cu asta. Magazinele imense adăpostesc mii și mii de lucruri colorate și cel mai adesea inutile, din plastic ieftin și la prețuri de nimic. Restaurante sunt și ele și poți lua cu tine chiar și o monedă cu China Town pe ea, pentru doar 25 de cenți. Mi-au plăcut mult lampioanele atârnate pe unele străzi și sentimentul hoinărelii printr-un oraș atât de vibrant și de divers. E fascinant!

Cable cars

Sistemul de tramvaie cu cablu din San Francisco e ultimul de acest fel din Statele Unite și este operat manual, fiind una dintre cele mai mari atracții ale orașului, motiv pentru care este numit singurul monument național în mișcare. Deși turiștii se plimbă mai des cu acest mijloc de transport decât locuitorii orașului, el rămâne un avantaj simpatic al unui oraș care știe ce înseamnă un brading bun.

San Francisco 49ers și San Francisco Giants

Recunosc sincer că nu pricep mai nimic din fotbalul american și cu atât mai puțin din jocul de baseball, dar locuitorilor orașului li se umflă pieptul de mândrie când vine vorba de echipele locale: the Giants (baseball) și 49ers (football). Stadioanele lor sunt impresionante și poate vă voi reuși într-o zi să văd și câte un meci, poate așa reușesc să mă lămuresc și eu ce și cum.

Night life – Ruby Skye

Cel mai tare club din San Francisco, Ruby Skye, e una dintre cele mai tari locuri în care poți merge dacă ai chef de distracție. De luat aminte însă că în California nu se servește alcool după ora 2 am. Majoritatea cluburilor închid la acea oră, dar altele mai țin deschise încă o oră sau două. Dar nu se stă până la 6 dimineața, ca la noi, dar nici lumea nu merge în club la 1 noaptea, din motive lesne de înțeles.

Ruby Skye are tot timpul cei mai tari DJ din lume în line up, iar artiști precum Timo Maas, Tiesto, Carl Cox, Deep Dish, David Morales, Groove Armada, Kaskade, Paul Oakenfold, Paul van Dyk, Pete Tong, Roger Sanchez sau Sasha i-au călcat pragul. În lunile ce urmează clubul îi va aduce pe Moguai, Sebastian Ingrosso, Morgan Page, Alex Kenji, Roger Shah, Marco V și Paul van Dyk. E trecut pe listă pentru data viitoare, fiindcă după o zi de colindat orașul nu ne mai rămăsese energie pentru o noapte de dans.

Cam așa a fost în San Francisco. Urmează să povestesc despre Palo Alto, așa că stați pe aproape, fani ai Internetului de pretutindeni. 😉

Aventura de peste ocean: ep. 2, California – the Golden State

Nici nu știu de unde să încep să povestesc despre Statele Unite. E o țară atât de mare, de diversă și de fascinantă, încât mi se pare că orice tentativă a mea de a descrie ce am văzut va părea stângace. Dar cum spun ei, here goes. 🙂

După cum vă puteți imagina, am fost tare bucuroasă să conversez în engleză, limbă care-mi place uneori chiar mai mult decât limba română și mi s-a reaprins pasiunea de a învăța și alte limbi străine și de a le mai exersa pe cele știute deja. Întotdeauna am crezut că a ști mai multe limbi străine îți îmbogățește perspectiva, fiindcă fiecare limbă modelează realitatea într-un fel diferit. Așa se întâmplă și cu engleza.

După aproape 27 de ore de călătorie, 3 zboruri și peste 10000 km mai departe, am ajuns în California, unul dintre cele mai cunoscute state din SUA, din atâtea motive pe câte orașe faimoase are. Și fiindcă am reușit să călătoresc binișor prin acest stat, aș vrea să vă împărtășesc câteva gânduri despre el.

Oamenii

Oricât aș vrea să nu fie așa, sunt mari diferențe între felul de a fi al europenilor și cel al americanilor. Nu generalizez, fiindcă sunt oameni buni și răi și pe de o parte și pe de alta a oceanului, dar pur și simplu se poate observa cu ochiul liber un atfel de comportament. De la oamenii încruntați din București am zburat spre Amsterdam, un aeroport rece și deloc primitor, iar de acolo, după încă un filtru de securitate (special pentru zborurile pentru SUA), am plecat către Minnesota, iar apoi către Sacramento.

Când ajungi după 9 ore de zbor într-un aeroport și te gândești că mai ai de trecut printr-un security check și apoi te mai așteaptă încă un zbor, nu ești în cele mai bune ape. Însă când ești primit cu un zâmbet și cu amabilitate, când toată lumea vrea să te ajute să ajungi unde trebuie la timp, fruntea ți se descrețește automat. Am fost plăcut surprinsă de cât de simplu și firesc a fost totul. Ulterior, observând de ce starea aceasta de relaxare persistă mi-am dat seama și care e motivul: toată lumea își face treaba, indiferent de cât de importantă sau măruntă este. Și americanii au griji ca și noi, poate mai puține, din motive pe care le voi explica în continuare, însă își fac treaba cu zâmbetul pe buze și separă problemele inerente de zona profesională.

Oamenii de pe stradă pe care i-am mai întrebat unde să găsim una sau alta când ne-am plimbat au fost extrem de prietenoși și disponibili, iar o bunicuță simpatică pe care am avut-o alături în ultimul zbor se mira foarte tare că vin tocmai din Europa și era tare curioasă să afle mai multe despre țara noastră. Ba chiar am găsit la Warner Bros Studios, la muzeul cu cele mai cunoscute costumații din filme, la etajul dedicat Harry Potter, o englezoaică a cărei fiică lucra la orfelinatele din România. Oricât de diverși ar fi oamenii și oricare ar fi originile lor, te vor trata cu respect și interes, iar asta e ce mi-aș dori să văd și în România.

Nivelul de viață în SUA e ridicat. Spun asta fiindcă salariile sunt de 3 ori mai mari decât ale noastre și prețurile cam la jumătate pentru majoritatea lucrurilor. Nu există TVA pentru mâncarea cumpărată din supermarket, iar pentru restul produselor care au TVA (care diferă în funcție de stat), acesta variază undeva în jurul valorii de 8,5%. Benzina e mai puțin de 1$ pe litru, iar bunicuțele și bunicii conduc mașini, în timp ce majoritatea bunicilor noștri au ”condus” doar o căruță și o bicicletă în timpul vieții lor.

Dar toate astea nu pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață. Toată lumea muncește. Muncește mult, organizat și răsplata e pe măsură. Dovada? Orașe curate, sisteme informatice care centralizează majoritatea informațiilor, fiindcă în SUA cred că peste 90% dintre plăți se fac cu cardul, iar aproape toate tranzacțiile administrative (taxe, impozite, amenzi etc.) se fac online. Desigur, de aici decurge și o industrie enormă de servicii și explică și motivul pentru care social media, blogging și tot ce ține de sfera comunicării online este atât de dezvoltat.

Mentalitatea

Persistă un sentiment de libertate în aer, dar o libertate tratată cu multă responsabilitate. Am auzit o mulțime de reclame la radio care îndemnau cetățenii să se implice în administrația orașului lor, prin care erau încurajați să ceară rezultate de la cei pe care i-au ales drept lideri și să-și exprime opinia, un lucru pe care îl consider dovadă a faptului că americanii iar foarte în serios dreptul la libertatea de opinie. Acest gust al libertății e pe cât de promovat, pe atât de adevărat. Primele 5 amendamente din Constituția americană susțin dreptul la libertate de religie, libertate de exprimare, libertatea presei, libertatea de adunare a oamenilor și libertatea de a face petiții.

First Amendment
Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press; or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.

Dreptul de a deține arme e chiar al doilea amendament și e un drept la care americanii țin foarte mult. Când aud că în Europa deținerea de arme e un lucru relativ complicat și că foarte puțini oameni intră în această categorie, li se pare aproape absurd.

Second Amendment
A well regulated militia being necessary to the security of a free state, the right of the people to keep and bear arms shall not be infringed.

Se observă cu ochiul liber că SUA este o societate meritocrată, prin felul în care se promovează afacerile, prin modul în care oamenii sunt tratați și din poveștile auzite. Pe scurt: ești răsplătit dacă muncești și obții rezultate concrete. Și această mentalitate e adoptată de toți rezidenții Statelor Unite, indiferent de originea lor. Poveștile imigranților pe care le-am auzit acolo au toate aceeași traiectorie: de la sacrificii și muncă enormă la satisfacții considerabile, iar aici nu mă refer doar la cele de ordin financiar. Educația pe care o poți primi acolo (voi povesti despre Stanford într-un articol viitor) și valorile pe care le au oamenii sunt demne de tot respectul.

Contrar stereotipului despre americani, care afirmă că ar fi superficiali și needucați, aș putea spune că am observat tocmai contrariul. Casele lor sunt frumoase și decente, dat fiind că nici măcar în Hollywood Hills nu am văzut case exorbitant de mari sau kitschoase. Ei nu pun preț pe modă și haine așa cum se face în Europa. Sigur, e drăgut să te îmbraci bine, dar ei nu cred în zicala ”haina îl face pe om”. Deși am văzut și zone cu mai multe mașini scumpe (mai ales în Los Angeles și, evident, Hollywood), majoritatea americanilor conduc mașini normale, simple, ușor de întreținut. Ei iau în considerare mai mult utilitatea unui lucru decât aspectul lui estetic.

Arhitectura urbană este impecabilă, având ceea ce se numește ”the grid”, și anume o structură de străzi perpendiculare, în care străzile cu nume de litere se intersectează cu cele numerotate. Sistemul de autostrăzi, poduri și pasaje e de-a dreptul impresionant, mai ales în comparație cu țara noastră. Odată ce înveți cum funcționează străzile și care sunt punctele cardinale, te poți descurca fără GPS în doar câteva săptămâni. Se conduce relaxat și neagresiv (în afară de orașele mari, precum San Francisco și LA, unde traficul aduce cu cel din București), în ciuda faptului că 90% dintre șoferi nu semnalizează la schimbarea benzilor. Unele reguli de circulație diferă puțin față de ale noastre, precum faptul că poți face dreapta la un semafor chiar dacă e roșu și faptul că nu există prioritate de dreapta, ci prioritatea primului ajuns în intersecție, dar nu sunt diferențe insurmontabile. Completare: există și prioritate de dreapta, însă majoritatea intersecțiilor de străzi (nu highway sau freeway) au semne de stop (nu de cedează trecerea) și primul ajuns în intersecție este primul care pleacă de la stop, în baza respectului pe care și-l poartă.

Parcările abundă, chiar și în orașele mari (fiindcă au foarte multe parcări supraetajate, precum San Francisco, și sunt foarte bine organizate. Nimeni nu parchează pe locurile destinate celor cu dizabilități, sunt locuri speciale pentru mașini din clasa compact și altele pentru trucks (care pot atinge dimensiuni impresionante), ba chiar și locuri amenajate special pentru cei care au comandat mâncare de la restaurant și vin să o ridice (timp limitat de 15 minute). Pe scurt, nimic nu e haotic, poliția își face treaba și curățenia se menține constant. Șoselele sunt curate, mașinile sunt curate, pantofii sunt curați, iarba din parcuri, pădurile, plajele etc. Unul dintre motive e faptul că oamenii sunt responsabili, iar altul e că amenda pentru aruncat gunoaie pe stradă sau în alte locuri e de 1000$ (și poliția chiar își face treaba).

SUA au reușit să construiască o societate interesantă, care conciliază diferențele fără a le anula, care susține diversitatea și care oferă recompense celor are știu să muncească și celor care știu ce vor de la viață. Să nu credeți că idealizez, fiindcă nu e așa, dat fiind că nici o societate nu e perfectă, dar e una care funcționează, deși are 50 de state și alte teritorii, deși populația sa e compusă din atâtea minorități și naționalități încât abia le mai țin șirul.

Mâncarea

Dacă americanii știu să facă ceva sunt cartofii prăjiți. Au dus această garnitură la alt nivel, prin combinațiile și condimentele pe care le-au adăugat. În SUA poți mânca și sănătos, dar și junk food, în funcție de ce îți poftește inima. Eu am încercat de toate: hamburgeri originali, cartofi prăjiți, cel mai bun frozen yogurt (de la Pinkberry), salate, mâncare mexicană, sushi, ribs, chocolate chip cookies, grilled cheese, nachos, Subway sandwiches, oatmeal etc. Dacă mănânci echilibrat și faci sport (fiindcă ai unde și nu ai scuze – vreme bună tot anul și locuri superbe de făcut jogging), nu ai de ce să te îngrași. Depinde de alegerile pe care le faci, ca în toate celelalte lucruri. Dovadă a faptului că m-am întors mai slabă decât am plecat. 😀

Peisajele

California are de toate: munți, dealuri, câmpii, plaje senzaționale, cascade, deșert. E mereu surprinzătoare și rareori plictisitoare, chiar dacă ai de condus ore în șir pe o singură autostradă către LA. E un stat care oferă relaxare și provocări nenumărate, de la tehnologie și până la lifestyle.

După aceast articol kilometric voi reveni cu altele mai punctuale despre locurile minunate pe care le-am văzut și despre cât de entertaining e California.

PS: California nu se numește The Golden State doar pentru că aici s-a descoperit pentru prima dată aur în America (motiv pentru care California a devenit imediat stat, fără a fi teritoriu anexat altui stat vreodată – unul dintre puținele state care au luat ființă astfel în SUA), ci și pentru că dealurile și câmpiile sale sunt acoperite de iarbă aurie mai tot timpul anului.

Întoarcerea

Iată că am scos capul din nou în lumea digitală după o absență îndelungată și (aparent) nejustificată. Am lipsit fiindcă am călătorit peste mări și țări, până în partea cealaltă a lumii. După un an încărcat și cu prea puțină odihnă, am simțit nevoia profundă de a mă rupe aproape de tot de ce înseamnă blogging, internet, job și tot ce e legat de aceasta sferă. A fost o perioadă în care am simțit nevoia de lucruri simple, palpabile, de discuții despre viață și planuri de viitor, o vreme în care am avut chef să stau pe iarbă și să citesc, să am nopți liniștite și dimineți fără alarma de pe telefon. Așa a și fost.

Au fost 3 săptămâni in care am trăit intens, pe deplin, în care m-am bucurat din tot sufletul de oamenii din jurul meu și de locurile pe care le-am văzut, 3 săptămâni în care mi-am umplut inima de fericire și de liniște.

Deși e târziu și poate vremea bilanțurilor a trecut de mult, aș vrea să mulțumesc oamenilor cu care am lucrat anul trecut și care m-au ajutat să văd locuri și să fac lucruri pe care probabil altfel n-aș fi reușit. Sunt oameni de la care am învățat multe, oameni muncitori, pasionați, care vin dintr-un domeniu care încă se formează și pe care avem șansa să-l formăm într-un mod profesionist.

Petrom, How To Web, Dacia, Romtelecom, Muzeul Țăranului Român, AutoItalia, Heineken, Burn, Desperados, Bitdefender, Fratelli, Jack Daniel’s, Finlandia, Hotcity.ro, Urban.ro, Dentestet, Tuborg, Sante, Cinema City Cotroceni, GoTravel.ro, Body Art Wellness Club, Oxygen PR, Rogalski Grigoriu, The Practice, Muncesti.ro, Casa Vernescu, Acoustic Bloggers, Xteria, Renault, Gillette, Restaurant Casa Tulceană, Honda, Medas, J&B, Manly.ro, Groupon.ro, Asociația React, BCR Ladies Open Romania, Ciuc Premium, Lasermaxx, Ghefoto.ro – vă mulțumesc tuturor! (Sper să nu fi uitat pe nimeni.)

A fost un an în care am crescut foarte mult, și pe plan personal, dar și profesional, un an în care am făcut lucruri bune și în care am învățat din greșeli, un an în care m-am autodepășit, lucru pe care sper să-l pot face și în continuare.

Anul acesta am pus la cale alte planuri mari, fiindcă aceasta e, cred eu, vârsta la care să construiești lucruri mărețe, de care să te bucuri și pe care să le savurezi.

Așa că iertată fie-mi absența, dar mă voi revanșa cu povești frumoase.

Top 10 filme văzute în 2011

E acel moment din an când încep să mă gândesc la toate filmele bune văzute anul acesta și la orele pierdute cu filme proaste, pe care aș vrea să mi le șterg din memorie. Dar fiindcă exersarea optimismului aduce rezultate mai bune decât să mă plâng de incompetența unor producători și regizori de la Holywood, am decis să fac o listă cu cele mai bune filme pe care le-am văzut în 2011.

Alegerile sunt ordonate aleatoriu, adică numărul 1 nu e mai bun decât numărul 2, și sunt subiective. Foarte subiective. Pentru că eu nu știu să văd filmele cu detașare: ori le iubesc ori nu. Nu există ”meh” în vocabularul meu de cinefilă amatoare (deși lista de filme văzute – da, am o listă – depășește lejer 600 de titluri). Un film bun mă amuză, mă emoționează, mă face să râd în hohote sau să plâng, mă cutremură sau mă face să-mi înfig degetele în plușul scaunelor de la cinematograf de suspans, mă face să trăiesc acolo și să ignor tot restul.

Așadar, iată care sunt cele 10 filme care au mișcat ceva din sufletul meu de iubitoare de filme și seriale, adăugând câte o culoare nouă sau o nuanță diferită a unui sentiment încercat.

1. Black swan
Am scris destul de mult despre filmul acesta, care m-a marcat profund. Aronofsky e un geniu, un ciudat și un obsedat, iar filmele lui sunt… something else. Greu de descris, complicate și scandaloase, sunt introspective și îți caută prin cele mai ascunse colțuri ale minții. Sunt o provocare, pe care eu o accept de fiecare dată.

 

2. Midnight in Paris
Un film splendid, marca Woody Allen, care se concentrează în jurul a două teme mari: ce înseamnă a avea un mentor și cât e de important acest lucru și cum să-ți păstrezi identitatea într-o relație și să-ți urmărești în continuare pasiunile. E un film care, deși dezbate conflicte interioare puternice, le prezintă într-o lumină caldă, în care regăsirea de sine și căutarea unui drum în viață (un proces recurent în viața tuturor) sunt firești, fără drame inutile. Fantasticul și realul se întrepătrund cu grație. Splendid film, potrivit pentru orice zi!

 

3. The Help
Așa cum spuneam și în titlul recenziei făcute pe blog, ”The Help” e un film așa cum n-am mai văzut de mult: plin de substanță, emoție, profunzime și o perspectivă interesantă asupra unei societăți tulburi. E un exercițiu antropologic excelent, pe care sper să-l savurați la fel de mult ca și mine.

 

4. No strings attached
Trebuie să nominalizez și o comedie simpatică, la care să râzi cu poftă, care să aibă actori frumoși și talentați și măcar o replică sau un cadru demne de a fi reținute (mai știți faza cu morcovii, da?). Filmul acesta le are pe toate și de aceea merită în top 10.

 

5. Transformers: dark of the moon
Cel mai bun film cu mașini al anului. 🙂 E chiar mai bun decât Fast Five. Băiețelul de 5 ani din mine a fost suuuuper fericit când a văzut efectele speciale, Transformerii și toate mașinile alea superbe. Major win!

 

6. Tangled
Tangled e cea mai bună animație a anului. Deși l-am văzut în ianuarie, continui să susțin acest lucru. Citiți recenzia completă (link mai sus) ca să vă convingeți. A ieșit până și un meme din asta. 😀

 

7. Kung Fu Panda 2
Probabil cea mai simpatică animație a anului, care încorporează lecții de viață pe înțelesul tuturor. La fel, link-ul de mai sus te duce la recenzia făcută ”la cald”. 😉

 

8. Puss in boots
Suntem deja la a treia animație din top și nu putea lipsi de aici magnificul motan portocaliu cu accent spaniol. Nu, nu Garfield, ci Puss in Boots! Dacă nu vedeți filmul acesta, nu veți înțelege o mare parte din ”inside jokes” pe care le fac prietenii voștri. Și asta ar fi mare păcat. Despre el și despre Oh cat, tot în recenzia de pe blog.

 

9. One day
Văzut weekendul trecut, ”One day” e o dramă care-ți sfărâmă inima. O poveste de dragoste care crește tăcut, e întreruptă de nenumărate ori, care e reprimată și nemărturisită, dar care apoi ajunge să se împlinească, însă pentru prea puțin timp. Trebuie să vedeți acest film ca să vă aduceți aminte de omul pe care-l aveți alături sau să știți să trăiți totul la intensitate maximă atunci când îl găsiți. Viața nu dă răgaz nimănui, așa că orice moment lângă cel/cea pe care îl/o iubești este de neprețuit. Învață să spui ce ai pe suflet. E cea mai ușoară cale către fericire.

10. Mission: Impossible – Ghost Protocol

Aseară am fost să-l văd din nou pe Tom Cruise, omul ale cărui abilități fizice mă uimesc tot timpul (își face singur majoritatea cascadoriilor). Așa cum citează și IMDB:

Tom Cruise performed the sequence where Ethan Hunt scales the outside of the Burj Khalifa tower himself without the use of a stunt double. The Burj Khalifa tower is the tallest building in the world.

Ghost Protocol e un film pe care îl pot defini prin două cuvinte: entertainment pur. Printre fazele incredibile, echipamente ultra high-tech (care dau rateuri serioase), mașini scandalos de frumoase (inclusiv Bugatti Veyron și BMW Vision Concept), scene de acțiune fantastice și multe oase trosnite, Tom Cruise iese triumfător. Mai are un pas până la Bruce Willis: de data asta a salvat planeta de la un atac nuclear, mâine o să rearanjeze sistemul solar.

În ultimul Mission Impossible veți vedea materializată și o fantezie de-a americanilor: o bombă la Kremlin și o mulțime de faze distractive. A, și pe Simon Pegg, de care m-am îndrăgostit platonic și iremediabil după ce am văzut Hot Fuzz. E întruchiparea umorului englezesc și e fantastic!

Toate BMW-urile din film (un brand pe care îl ador) compensează pentru product placement-ul masiv pentru Apple, așa că se atinge un echilibru. Nici femeile și nici bărbații nu sunt excesiv de frumoși, așa că te poți concentra liniștit la acțiune și la peisajele fantastice din Dubai sau India.

Efectele speciale, montajul și construcția firului narativ sunt extrem de bine realizate, iar eu, Andra Zaharia, prin puterea învestită în mine de către cele peste 600 de filme văzute, declar Mission Impossible: Ghost Protocol cel mai bun film de acțiune al anului.

Și v-am zis că e cu mașina asta, da?

Aceasta e lista până acum, dar cred că se vor mai adăuga câteva titluri până la finalul anului, fiindcă mi-au rămas câteva filme foarte interesante de văzut.
Voi ce ați pune în top 10 filme din 2011?

Riscul

“Life is a daring adventure or nothing. Security is a superstition. It does not exist in nature.”

— Helen Keller

Contemplu ideea asta de vreo 48 de ore. Ba chiar un pic peste. Așa e când vine decembrie și începi să-ți faci socotelile, să scotocești prin sentimente, emoții, experiențe, doruri și dureri să vezi ce învățăminte ți-au rămas prin buzunare și ce merită să treacă pragul către o altă etapă.

Deși 31 decembrie e doar o altă zi în calendar, pentru fiecare dintre noi e o șansă să schimbe foaia, să facă lucrurile restante din anul trecut, să o ia de la capăt. Sigur, promisiunile din noaptea de Revelion se rezumă deseori doar la iterarea unor dorințe, însă unele se pot materializa, dacă esti suficient de motivat.

Ce-mi doresc eu de la mine anul viitor este să învăț să risc mai mult. Cred că de acest factor depinde cât de multe vreau să fac în viață, atât pe plan profesional, cât și personal. Refuzul mediocrității trebuie să fie mai mult decât un punct de vedere, iar experiențele marcante nu se întâmplă în zona de confort.

Am avut parte de o educație foarte bună, în care am fost învățată să fiu corectă, să muncesc mult, să-i respect pe ceilalți etc., valori puternice și stabile. Încep să simt însă nevoia de a avea mai mult curaj, de a face mai des lucruri pe care mi le doresc și poate ceilalți nu le consideră potrivite pentru mine și traiectoria mea. Nu vorbesc de rebeliune, ci de un pas înainte care se poate să nu-i mulțumească pe toți. Parcă mi-aș fi dorit ca ai mei să mă învețe să fiu mai ”înfiptă”, mai fără frică, să tind mai puțin spre a-mi imagina tot ce poate da greș într-o situație. Dar asta nu e doar responsabilitatea lor, ci și a mea. Încă mai am timp să schimb lucruri, să modelez aspecte în felul meu de a fi.

Știu, niciodată nu va fi toată lumea mulțumită de un lucru anume (situația ideală poate include maxim două persoane, în opinia mea). Riscul e mai mult decât răzvrătire, riscul necesită o doză de raționalitate, un mecanism de detașare emoțională (cea mai grea parte, în ceea ce mă priveștete) și un vis de atins.

Iată ce m-a inspirat să scriu acest articol:

Risk is nothing more than the calculated action of giving up a need to know and be aware of end result. Almost any action worth performing was or is in one way or another a risk. Life is a risk. Love is a risk. But that which is given up, that which is thrown to the wind not without care but rather without inhibition is that which will stand, inspire, and create life anew.

Risk is necessary to live. Risk allows the human to sacrifice his all-knowing tendencies and the need to know all that is occurring around him because when he does not need to know, he will know. When he does not need to do, he will do. Life comes unexpectedly because of action, recognition of beauty, and a certainty that the way things are meant to be will be, and nothing more.

Avem o societate foarte rezistentă la schimbare, cu un apetit extrem de scăzut pentru risc și simt că asta s-a reflectat și asupra mea. Dar vreau să schimb asta. Dacă până la 30 de ani nu îți asumi niște riscuri (calculate), nu cred că poți reuși să fii împlinit și să ajungi acolo unde îți dorești. Ajungi să te ancorezi prea mult în realitatea măruntă, care te înlănțuiește și te așază într-un tipar, marcându-te drept ”default”. Nu vreau să ajung în acea situație.

Cred că am atins acel prag în care trebuie să iau decizii care nu vor mulțumi pe toată lumea. E un prag al maturității care nu e deloc ușor de trecut și care te face să te îndoiești de multe aspecte din experiența și educația pe care le-ai acumulat. Dar nimeni nu știe cum e mai bine, nici măcar eu, așa că prefer o viață presărată cu ”am încercat și n-a ieșit”, decât una încărcată de regrete ale lucrurilor pe care nu le-am trăit.

Certitudini nu există, oricât de mult am vrea să stăm cu picioarele pe o bucată de pământ stabil, doar a noastră. Mi-e greu să trec de stadiul acesta, dar știu că, dacă o fac, mă voi simți mult mai bine cu mine însămi. Un risc asumat ar însemna o îngăduință față de mine însămi (posibilitatea să dau greș) și o victorie asupra necunoscutului (m-am avântat și-s teafără).

Până la urmă, rețete nu există, iar sfaturile sunt bune doar de ascultat și băgat la cap, dar măcar avem îndemnuri ca acesta:

“Risk more than others think is safe. Care more than others think is wise. Dream more than others think is practical. Expect more than others think is possible.”

— Claude Bissell

Iar în final, o întrebare: