Potrivire

Mereu am fost de părere că mai toate lucrurile se învață și că nu te naști cu anumite trăsături sau comportamente predefinite. Așa că, pe măsură ce am făcut pași spre maturitate, am încercat să-mi cultiv obiceiuri bune, sănătoase, care să mă ajute să fiu un om echilibrat. Nici măcar nu e vorba de lucruri mari, ci unele mici, aproape insesizabile, care mie mi-au adus bucurie multă.

Unul dintre aceste obiceiuri, pe care l-am exersat anul trecut timp de 100 de zile, a fost să-mi notez zilnic un lucru care m-a făcut fericită în acea zi, oricât de simple sau complicate ar fi fost acele aproape 24 de ore. Au rămas în urmă 100 de gânduri frumoase și momente pe care le recitesc cu drag, motiv pentru care am reluat acest obicei și anul acesta, dar de data aceasta pe termen nelimitat. Ce am învățat din acest exercițiu? Că fericirea se învață și se cultivă, că oamenii echilibrați și mereu zâmbitori au ”secretele lor”, acele tabieturi care marchează cadența fiecărei zile.

Unul dintre gândurile bune pe care vreau să le împărtășesc cu voi este bucuria de a sărbători alături de prieteni o reușită. Prietenii sunt cei din echipa Farmec, mulți dintre ei necunoscuți, pe care îi admir de la distanță, care lucrează cu pasiune, luând ce e mai bun din natură, pentru ca noi să avem mereu produse noi, de calitate. Bucuria este lansarea noii game, numită simplu ”Gerovital Happiness”, ce cuprinde 17 produse noi-nouțe pentru ten și corp, împărțite în funcție de tipul de piele al fiecăreia dintre noi (ten normal, piele cu tendințe de îngrășare și piele uscată).

gerovital happiness

De ce cred eu noua gamă este o reușită? Fiindcă am testat eu însămi produsele pentru piele uscată, cele cu extract de caise, iar potrivirea a fost perfectă! Fluidul de curățare zilnică este gras și hrănitor și curăță machiajul foarte bine, crema hidratantă hrănitoare se absoarbe perfect în piele și lasă fața luminoasă (iar ambalajul e perfect pentru călătorii), iar masca gomaj face deja parte din ritualul de frumusețe din weekend. Iar parfumul acestei game este absolut uimitor (și hipoalergenic, deci nu are efecte negative asupra pielii)! Și să nu uităm că produsele noi nu conțin parabeni, iar tenul meu sensibil poate confirma că noile formule sunt blânde și perfect echilibrate.

farmec gerovital happiness caise

Iar gama Gerovital Happiness mai aduce o noutate importantă: cremele de tip CC (Color Control), adaptate fiecărui tip de ten!

Gerovital cremă “Color Control”(CC) este noua generație de creme BB ce conferă tenului un aspect perfect natural, într-o singură formulă, prin combinarea ingredientelor active eficiente cu pigmenți naturali.

Practic, e o cremă delicată, pe care o porți discret, fără efectul de peliculă sau mască pe care îl vedem uneori pe stradă. De vreme ce a trebuit să adopt un stil natural de machiaj, în urma alergiei dobândite, această cremă CC cu extract de caise va deveni un prieten de nădejde în toate anotimpurile.

Și pe lângă Gerovital Happiness Caise pentru tenul uscat, pe Farmec.ro veți găsi și gamele Gerovital Happiness Zmeură pentru tenul normal și Gerovital Happiness Afine pentru tenul mixt-gras, la fel de eficiente și numai bune de dăruit la început de martie, când toată lumea caută idei de cadouri inspirate. Iar la fiecare comandă online, vei primi și kitul Happiness, ce amintește de vara după cate tânjim cu toții.

În borcanul meu cu fericire astăzi voi adăuga un gând sincer: felicitări echipei Farmec pentru încă o reușită și pentru stropul de magie pe care ni-l oferă în fiecare zi! Cine a spus că diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei fete nu a cunoscut echipa de la Cluj. 🙂

Sursa foto featured: Ripe apricots grow on a branch among green leaves via Shutterstock

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.