Redescoperă România: trasee, obiective și hărți

Privind înapoi peste ultimele 5 zile pe care le-am petrecut străbătând țara noastră frumoasă, mi-am dat seama că, dincolo de povești și experiențe, ar fi util sa fac un mic ghid pentru ca și alții să-l poată folosi dacă pleacă la drum #prinromania. Așa că mai jos puteți găsi un mic îndreptar de vizitat Oltenia și Banatul. 🙂

Ziua 1 – București – Craiova
Aici n-ar fi multe de spus, ci poate doar de notat curbele frumoase de pe drum, care fac deliciul oricărui șofer.

Ziua 2 – Craiova – Timișoara
Craiova – unde am stat un pic pe întuneric la hotel și am fost romantici la lumina laptopului.
Orșova – unde am admirat faleza frumoasă a orașului.
Drobeta Turnu Severin: unde am văzut Ruinele Castrului Roman, Cetatea Medievală a Severinului și Muzeul regiunii Porțile de Fier.
Cazanele mari
Cazanele mici
Defileul Dunării: unde am revăzut Capul lui Decebal sculptat în stâncă și am vizitat minunata Peșteră Ponicova.
Timișoara – unde am ajuns pe înserat și am sărbătorit cu surprize ziua Annei Marie.

Ziua 3 – Timișoara – Târgu Jiu
Timișoara: unde am văzut gașca mare de bloggeri timișoreni care și se lipesc de suflet, unde am primit pașaport de bănățeancă (un cadou așa de frumos de mi s-au înmuiat genunchii), unde am fost la simulatorul de zbor Carpatair.
Cramele Recaș: unde am gustat o bucațică de rai viticol și am încercat să nu tulburăm liniștea locurilor.
Castrul dacic Tibiscum: unde am ajuns târziu, fapt compensat de trecerea unei căprioare zvelte chiar prin fața mașinii.
Cheile Corcoaia: unde, după un drum greu, ne-am bucurat de o minune a naturii, din păcate pentru puține clipe.
Monumentul Proclamației din Padeș: unde am poposit în birtul local să încăărcăm pentru câteva minunte acumulatorii pentru camera foto și unde am descoperit un monument straniu, dar interesant.
Targu Jiu: Poarta sarutului, Masa tacerii, Coloana infinită – unde ne-am bucurat să revedem operele lui Brâncuși și m-am plimbat cu elegantul Volvo S60 a lui Mihai Voiculescu.



Ziua 4 – Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea

Târgu Jiu – unde am stat într-un hotel cochet și cu o atmosferă foarte relaxată.
Mănăstirea Lainici – unde a trebuit să îmbrăcăm fuste lungi.
Defileul Jiului – unde m-am minunat la tot pasul de peisajele senzaționale.
Petroșani: Muzeul Mineritului – unde domnul Pușcașu ne-a luminat cu privire la viața de miner.
Peștera Bolii – unde am văzut pentru prima dată o formațiune calcaroasă de tip cheie.
Cheile Bănița – unde am simțit printre degete apa rece ca gheața.
Canionul Bănița – unde s-ar putea face bungee jumping.
Cetatea Dacica Bănița – pe care n-am găsit-o, dar sigur este.
Castelul Corvinilor – unde am rămas impresionată de vremurile de demult și de moștenirea pe care istoria ne-a lăsat-o.
Sebeș – unde am mâncat la o terasă cochetă și ne-am bucurat de liniștea orașului mic.
Orăștie – lângă care am văzut un monument ciudățel dedicat lui Decebal.
Castrul de la Germisara – care se întindea pe dealuri frumoase, la apus.
Sibiu – prin care am trecut în fugă.
Valea Oltului – prin care am scris un post pe blog, probabil primul scris pe acest drum.
Râmnicu Vâlcea – unde am înnoptat și am adormit cu zâmbetul pe buze.

Ziua 5 – Râmnicu Vâlcea – București
Râmnicu Vâlcea – unde ne-am trezit cu greu, dar cu voința de a fi veseli.
Muzeul Trovanților – unde am văzut așa zisele ”pietre care cresc” și unde Doru ne-a explicat fenomenul geologic.
Horezu – prin care am admirat în fugă meșteșugul zonei, și anume olăritul.
Polovragi – mănăstire, peșteră – unde am văzut cea mai frumoasă peșteră de până acum.
Cheile Oltețului – unde am tot căutat râul cu privirea, însă a trebuit să ne mulțumim cu susurul.
Baia de Fier – unde lumea își așezase o masă în râul Galbenul.
Peștera Muierilor – unde am aflat că România este locul celei mai vechi civilizații de pe teritoriul Europei.
București – unde am ajuns acasă.

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.