Știi ce conține apa pe care o bei? Susțin Legea Apei!

Mi se pare că, mai ales în zilele în care mă grăbesc foarte mult (cum a fost astăzi, ieri, alatăieri etc.), nu mai dau atât de multă importanță la ceea ce beau sau mănânc, tocmai pentru că în viteza zilei contează doar satisfacerea de moment a setei sau a foamei. Însă când am un răgaz, îmi aduc aminte de fiecare dată cât de importantă e o alimentație sănătoasă.

Însă o alimentație sănătoasă nu ține doar de ceea ce mâncăm. Nu e de ajuns să servești o salată, dacă o însoțești de jumătate de litru de băutură carbogazoasă cu zahăr din belșug. Colegii de birou, familia și prietenii mă cunosc drept militanta neobosită pentru o hidratare corectă. Am ”convertit” destui oameni la băutul a 2 litri de apă plată pe zi și continu să duc această ”luptă” pentru binele lor. Nu de alta, însă cafeaua, băuturile acidulate sau dulci, ba chiar și ceaiul verde te deshidratează, iar pe termen lung pielea își pierde elasticitatea, tonusul scade, digestia nu mai funcționează la fel de bine, la fel ca și rinichii etc.

Toate aceste lucruri pot fi prevenite prin simplul gest de a bea apă, de a te bucura de un lucru simplu și sănătos.

Apa – ați bănuit-o vreodată?

Sinceră să fiu, până să aflu despre Legea Apei, educația mea despre conținutul de nitrați din apa plată pe care o beau (nu cea de la robinet, care nu e potabilă în București) era zero. Nu m-am întrebat niciodată ce conține apa pe care o consumam, fiindcă prezumpția de nevinovăție și puritate era aproape axiomatică. Iată însă că nu e tocmai așa.

Deși informațiile abundă, mai ales pe pagina de Facebook dedicată susținerii Legii Apei în România, pentru a face un rezumat, vă pot spune că nitrații sunt rezultatul poluării solului și, prin urmare, a pânzei freatice, cu tot felul de substanțe toxice, care pot ajunge în organismul nostru dacă protejarea resurselor de apă nu este reglementată corespunzător.

Efectele ingerării unei cantități de nitrați peste limita admisă pot fi: hipertensiune, disfuncții ale sistemului circulator și ale glandelor tiroide, cefalee, urticarii, intoxicație, cianoză severă, ba chiar și cancer în cazurile extreme. Toate aceste probleme devin cronice și extrem de periculoase pentru copii, mai ales pentru sugari. Dacă ai face orice să îți protejezi copilul și sănătatea sa fragilă, mai ales în primii ani ai vieții, e imperios să votezi această lege. Dacă vrei să fii liniștit atunci când gătești sau îți faci ceaiul de dimineață, nu strică să te informezi și să afli despre ce e vorba.

S-au strâns peste 33000 de semnături dintre cele 100000 necesare pentru ca legea să treacă mai departe.

Și fiindcă un gând bun merită sărbătorit, te invit să participi la un concurs fulger, prin care să demonstrezi că ești un blogger căruia îi pasă și care e gata să dea mai departe informații utile pentru cititorii săi.

Scrie un articol despre importanța legii apei pe blogul tău, așa cum o percepi tu. Lasă-mi un comentariu la acest articol cu link-ul către articolul tău și cele mai convingătoare 2 articole vor fi premiate cu câte o invitație dublă la concertul lui Dimitri from Paris, de vineri, de la Palatul Ghika. Nu uita să-ți lași o adresă de email validă în comentariu, ca să te pot contacta în caz că ești dintre cei aleși. 🙂 Ai până mâine seară, la ora 20. 😉

4 Responses

  1. Diana
    Apr 05, 2012 - 02:49 PM

    Hei Andra,
    Am scris pe blog despre cum am inceput sa caut eu despre apa 🙂 http://comunicpasiuni.ro/oare-stim-ce-bem/.
    Ne vedem la party?
    Te pup

    Reply
    • Andra Zaharia
      Apr 05, 2012 - 02:55 PM

      Buna Diana! Ma bucur mult ca ti-a placut subiectul si ca ai acceptat provocarea. Diseara pana la ora 22 voi anunta castigatorii. Sa ai o dupa amiaza frumoasa!

      Reply
  2. laura stanciu
    Apr 05, 2012 - 07:01 PM

    am uitat sa-ti spun: am votat deja pentru sustinerea acestei legi si sper sa si intre in vigoare.

    Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.