Spotlight: interviu cu Telepopmusik

La The Mission Dance Weekend 2013 au transformat scena și plaja în propriul lor laborator de alchimie muzicală. Ne-au exaltat, ne-am emoționat și ne-au îmbogățit paleta auditivă cu sunete de care nu știam că există. Ne-au făcut să plutin, să fim atrași ca un magnet de scenă. Ils ont été magnifiques!

Într-o engleză rafinată, cu accent franțuzesc, Antipop și 2Square de la Telepopmusik au deschis o poartă către muzica lor, către filozofia și conceptele fondatoare ale muzicii pe care o produc. Iar eu fost norocoasă să-i prind la un interviu, fiindcă nu fac acest lucru prea des. Sunt mai degrabă introvertiți, preocupați de arta lor și mai puțin interesați de a povesti despre planurile de viitor. Modestia e infiltrată în fiecare răspuns, din care transpare experiența lor și profunzimea cu care privesc actul de creație. Sunt orice, dar nu artiști obișnuiți.

telepopmusik burn studios

1. De fiecare dată când ascult muzica voastră, mă cuprinde o senzație greu de explicat. Mereu m-am întrebat de unde vine această magie pe care o impregnați muzicii voastre.

Zâmbesc un pic încurcați, se uită unul la altul, de parcă n-ar mai fi auzit asta niciodată. Și-mi răspund, plini de modestie:

Antipop: Cred că vine de la faptul că ne plac multe lucruri. Ne plac filmele, ne plac multe genuri de muzică, așa că avem nevoie de toate aceste influențe diferite. Nu știu ce face muzica noastră așa cum ai descris-o, dar probabil e faptul că ascultăm jazz, multe coloane sonore pentru filme și faptul că am avut oportunitatea de a lucra cu multe cântărețe talentate.
Betty Black: Angela McCluskey are o voce foarte specială. E o cântăreață cu un stil unic.
Antipop: Pentru că la un moment dat am făcut mici show-uri de jazz clasic, acest lucru ne-a influențat stilul. Dar noul album va fi diferit.

2. Cum alegeți vocile pentru piese? Pentru că aceste voci sunt esențiale pentru modul în care mesajul piesei este transmis.

Antipop: E vorba de noroc și întâmplare. Trebuie să găsim și pe cineva căruia îi plac piesele noastre și care să ne placă amândurora. Când eram în New York, mă uitam la televizor și am văzut-o pe Sylvia (Sylvia Gordon aka Betty Black) cântând cu o trupă locală și mi-am zis că o voi contacta pe MySpace pe atunci. 🙂 Și așa am început să lucrăm la un demo. Ideea trupei nu a fost să avem doar o cântăreață. Conceptul a fost de a avea un colectiv de artiști, cu diferite colaborări. Angela va fi pe una sau două piese de pe album, dar când am trecut de 12 colaborări, e greu să te entuziasmezi pentru cineva nou. Dar suntem în continuare buni prieteni.

3. Care credeți că e principalul motiv pentru care muzica electronică face parte din popular culture acum? Credeți că folosirea tot mai frecventă a tehnologiei a contribuit la o mai bună înțelegere a muzicii electronice?

2Square: Astăzi deja muzica numită comercială este muzică electronică. Toată lumea vrea să facă piese cu influențe electronice. E fiindcă lumea începe să lucreze de acasă și este mult mai ușor să faci acest gen de muzică atunci când lucrezi singur în studio decât să ai o trupă întreagă.

Antipop: Muzica de tip comercial în anii ’60 implica orchestrații complexe și colaborarea a mulți muzicieni, lucru care costa foarte mult. Pe atunci, dacă voiai să faci muzică cu succes la public, trebuia să faci muzică dance, pentru că o puteai face în studioul tău. Muzica electronică de calitate necesită timp pentru a ieși în evidență. Oamenii au nevoie de timp pentru a înțelege care sunt trupele valoroase. Am senzația că toată lumea ascultă deep house de calitate, iar acum 5 ani situația era foarte diferită. Acesta e un lucru foarte bun. Ce e interesant în muzica electronică este apariția unor noi îmbunătățiri tehnologice. Când a început să devină sampler-ul cunoscut, în anii ’90, s-a schimbat modul în care se producea muzica. Au apărut noi stiluri. Acum nu mai există revoluții atât de mari, însă apar tot timpul lucruri noi, pași evolutivi mărunți. Așa că acum putem face totul de pe un computer mic. Nu înseamnă că vei face muzică bună, dar este mult mai ușor.

telepopmusik

4. Cu ce artiști v-ar plăcea să lucrați?

2Square: Mie mi-ar plăcea să facem un single cu Nile Rodgers.
Antipop: Ar fi interesant să lucrăm cu Lykke Li. Dar ne place Sylvia foarte mult. [zâmbește]

4. Și chiar vă apucați de vinificație?

Antipop: Da! Chiar facem un rose în ediție limitată. Ne-am întrebat publicul și au fost extrem de încântați de idee. Par mai interesați să cumpere vin decât muzică. [râd toți] Vom lansa această ediție limitată la începutul lui septembrie, dar ne gândeam să facem și un vin roșu. Nouă ne place vinul foarte mult. Bunicul meu avea o podgorie, așa că am rămas cu această pasiune.

_______________________________________
Mulțumesc tare mult Burn pentru această oportunitate! E mereu o bucurie pentru mine să vorbesc cu artiști pasionați care mă inspiră și mă ajută să descopăr tot mai multe valențe în muzica lor!

The Mission Dance Weekend 0.6 [2013]

Am fost în weekend, pentru a cincea oară, la The Mission Dance Weekend. Am făcut un fel de ritual anual din a merge la acest eveniment, din care am ratat doar prima ediție. Artiști de muzică electronică, plaja sub degete, valurile în depărtare și compania perfectă – ce mi-aș mai putea dori mai mult de atât?

Ei bine, un vârf de magie, care anul acesta a lipsit din rețetă. Dar am descoperit și lucruri bune. Să o luăm în ordine cronologică.

Day 1

Anul acesta n-a fost chip să aflăm ordinea artiștilor din line-up de la organizatori, așa că am mers pe plaja de la Hanul Piraților cu multă curiozitate. Spre deosebire de alți ani, când pe lista de artiști invitați exista măcar un DJ din top 20 DJ Mag, anul acesta The Mission a optat pentru o serie de DJ și artiști care abordează și alte genuri în afară de cele considerate mainstream.

Am apreciat acest fapt, însă prima seară atmosfera a fost mai degrabă anostă, fiindcă DJii din line-up nu au reușit deloc să se conecteze la public și să le ofere ceea ce așteptau. Astfel, Pagal, Kool, Bogdan, Nusons, OK Corral, Art Department, Joris Voor și Davide Squillace au ocupat scena pe rând, însă fără a reuși să stârnească entuziasmul publicului care se aduna timid. După o săptămână lungă și un drum aglomerat către mare, mai toată lumea se aștepta la o explozie de energie la show, care însă nu s-a materializat. Joris Voorn și Davide Squillace au avut seturi interesante, însă nu impresionante. Au fost mai degrabă prezențe discrete și nu au reușit să ajungă la public cu mai mult decât o serie de sunete bine mixate.

Day 2

A doua zi lucrurile s-au schimbat, fiindcă toate numele importante de anul acesta au fost cumulate în line-up-ul de sâmbătă seara. Telepopmusik, Booka Shade și Giuseppe Ottaviani au oferit o mulțime de abordări interesante asupra muzicii electronice, date de specificul stilului fiecăruia.

Am fost impresionată până peste măsură de grupurile Telepopmusik și Booka Shade, care au oferit show-uri live de excepție!

Telepopmusik au urcat pe scenă alături de artista Betty Black, a cărei voce a dat o nouă dimensiune pieselor pe care le știam deja, dar și celor noi. Cu un timbru emoționant și pătrunzător, Betty a adus la viață piese precum ”Smile”, ”Try me anyway” sau ”Fever”, ultimele două lansate anul acesta. Antipop și 2Square s-au întrecut ca doi alchimiști ai sunetului în a modela sunete și senzații pe scenă.

telepopmusik

Muzica lor emană o atmosferă absolut specială, iar publicul nu a rămas deloc pasiv în fața acestui show. Fie că au recunoscut sau nu piesele, au aplaudat și au dansat, bucurându-se de muzica neașteptat de frumoasă. Telepopmusik și-au încheiat show-ul cu celebra piesă ”Breathe”, mixată către sfârșit cu ”Fade to grey” a lui Visage, o piesă din 1982(!).

Și am o surpriză pentru voi: în curând voi publica un…

interviu

A urmat apoi a doua surpriză a serii, Booka Shade, care făcut un adevărat spectacol din muzica lor. Ne-am bucurat de percuție live, beat-uri inovative și un show de lumini care i-a pus bine în valoare pe Arno Kammermeier și pe Walter Merziger. Arno a jucat un rol cheie în ce se întâmpla pe scenă, dar și în public, fiindcă a reușit să implice publicul și să-i recunoască rolul în show. ”In white rooms” și ”Body Language” au fost piesele cheie care au declanșat amintiri plăcute în mintea publicului și au ridicat mâinile în aer. Piesele lansate anul acesta, ”Blackout: White Noise” și ”Haleshop”, au avut și ele parte de feedback pozitiv, iar energia momentului Booka Shade a adus în sfârșit TMDW aproape de așteptările pe care le aveam.

booka shade

Partea bună e că piesele celor de la Telepopmusik și Booka Shade sună chiar mai bine live decât înregistrate, iar asta mi se pare de apreciat. Dincolo de a fi DJ, acești artiști studiază muzica și complexitatea sa, o rafinează și reușesc să extragă emoții pure din sunete și beat-uri. Pentru mine, acestea au fost momentele cheie de la TMDW 0.6.

Giuseppe Ottaviani și-a început setul cu un BPM ridicat și mult entuziasm, ceea ce a bucurat publicul. Intensitatea a crescut și ea, odată cu piesele trance infuzate cu o doză de progressive pe care n-aș refuza-o niciodată. A fost bine, dar Ottaviani mai are de crescut până să-l ajungă pe Armin sau pe Tiesto. Destul de mult.

Personal, apreciez ce a încercat să facă The Mission anul acesta, fiindcă mi se pare că există o mulțime de DJ și grupuri talentate care merită ascultate și aplaudate la scenă deschisă. Am tot avut parte de artiști super premiați (nu că m-aș sătura vreodată de Armin, Dash Berlin sau ATB) și e bine să ne extindem paleta și cu alte genuri și subgenuri. E drept că ar fi fost ideală o echilibrare mai corectă a line-up-urilor din cele două seri și câțiva invitați care să facă publicul să danseze ceva mai mult nu ar fi stricat. Însă învățăm din fiecare experiență.

TMDW 2013

Eu abia aștept show-ul New World Punx, cu Ferry Corsten și Markus Schulz mixând back to back pe 7 septembrie la Arenele Romane! Sper că ne vedem acolo! 😀

Thank you, Burn for fueling my passion for electronic music! Nu uitați că găsiți pe The Oven povestea lui Mano, DJ-ul român care este în competiția pentru a câștiga un rezidențiat în Ibiza, în programul Burn Residency. Să-l susținem ca, într-o bună zi, să ne putem mândri cu prezența sa pe cele mai mari scene ale muzicii electronice!

Festivalul pe care regret ca l-am ratat

Dacă e ceva ce mi-aș dori foarte mult este să am timp să ajung la toate concertele și festivalurile la care visez. Experiența de a participa la un concert trece dincolo de simpla plăcere a muzicii mixate sau cântate de artistul sau artiștii preferați.

De fiecare dată când aleg să merg la un festival sau la un concert, încerc să învăț cât mai multe despre tacticile specifice profesiei mele:
– comunicarea înaintea evenimentului
– interacțiunea cu publicul
– gestionarea situațiilor de risc și criză
– mobilizarea comunității iubitoare de un anumit gen de muzică
– implicarea sponsorilor
– activările pe care le pun la cale brandurile la eveniment
– lucruri de țin de logistică și amenajarea spațiului
– proiectarea unui spațiu prietenos pentru masele de fani
– recompensarea celor mai pasionați dintre acești fani
– modul în care brandurile înțeleg și explorează relația potențială între compania lor și fanii pasionați ce pot deveni ambasadori de brand
– crowd control
– brandingul artiștilor etc.

Mă uit cu atenția la fiecare dintre aceste detalii, pentru că toate trebuie să funcționeze împreună ca un organism viu pentru a crea o experiență de neuitat. Am avut privilegiul de a trăi câteva astfel de experiențe și pot spune că, la final, m-aș fi dus să le mulțumesc organizatorilor și artiștilor pentru a fi trăit una dintre cele mai frumoase nopți din viața mea.

Anul acesta a apărut un nou festival în peisajul evenimentelor autohtone, despre care am citit și auzit doar lucruri bune. E vorba de Electric Castle, care a avut loc la sfârșitul lunii iunie, lângă Cluj Napoca. Un line-up impresionant, un spațiu ca de poveste și o organizare excelentă au făcut din Electric Castle Festival ”the place to be”.

Din păcate, anul acesta nu am reușit să ajung, dar cu siguranță voi compensa anul viitor. Și știu că nu sunt singura care gândește astfel. Mai ales când motivația este dată de cel mai reușit clip posteveniment pe care l-am văzut realizat vreodată la noi (de văzut in HD):

Ne vedem la anul la Cluj?

ZaMaNi Party – gânduri de după


A venit și a trecut ca un fulger bine plasat. 🙂 Ziua de naștere a subsemnatei, a lui Toma și a lui Cristi a fost în pregătiri intense de ceva vreme încoace, căci voiam să oferim invitaților o experiență demnă de zodia noastră, adică intensă. Au fost râsete și zâmbete, invitați din toate colțurile blogosferei, ba chiar și câțiva offlineri și ar fi fost și ciocnit de pahare, dar au fost din carton, deci silețioase.

Înainte de ZaMaNi party era liniște și pace la Mătăsari 17. Apoi a început vârtejul de invitați, dedicații pe wall-ul de la fața locului (foarte offline de felul lui), un mix reușit de muzică și licori aromate, care au condus, inevitabil, către karaoke. După miezul nopții a venit și rândul sărbătoriților să fie cadorisiți și să împartă mulțumiri. Și apoi s-a reluat dansul. 😀

Pe scurt:

Foto a făcut Cristi Șuțu (și aici încă un set) și Arhi are și el dovezi de voie bună.

Și pentru că au fost și ceva ingrediente care ne-au ajutat să dăm mai multă savoare petrecerii, trebuie să amintesc o mână de branduri dragi nouă, cu care am lucrat și care ne-au îmbogățit cu o mulțime de amintiri plăcute: Desperados, Pepsi, Finlandia, Jack Daniel’s, El Jimador, Heineken, Burn și Home Matasari. Cu toată bunăvoința lor și cu cheful de distracție specific bloggerilor a ieșit o noapte de pomină.

Mă bucur c-ați fost alături de noi sâmbătă. Mai facem?

PS: Dacă sunteți curioși, așa a arătat invitația:

Sursa foto.

PS: Mărturii găsiți și la: Vali, Denisia, Dan.

Oh wow, l-am cunoscut pe Armin Van Buuren!

The best things in life are free. Aşa spunea cineva şi de fiecare dată când mi se întâmplă un lucru remarcabil, mi-aduc aminte de aceste cuvinte şi încuviinţez.

Aseară am trăit momente care m-au lăsat fără răsuflare, bucurii pe care nu ştiu să le explic în toată amplitudinea lor. Aseară am avut incredibila şansă de a da mâna cu Armin Van Buuren, un om (înainte de toate) şi un muzician extraordinar!

De ce e atât de important pentru mine acest moment? N-aș ști de unde să încep. Muzica electronică, în speță trance-ul, sunt pentru mine o stare de spirit, o poveste pe care o trăiesc mereu cu intensitate. Ascult de vreo 10 ani acest gen și mereu mi-a fost aproape de suflet. Muzica, fiind un lucru atât de subiectiv, generează legături unice între un producător și publicul său. Să fii în stare să creezi piese și albume care să atingă atât de profund inimile atâtor mii de oameni, fără să-i cunoști, fără să le știi poveștile, asta numesc eu magie! Iar Armin e un magician al ritmurilor, dând viață unor sunete care, fără talentul său, ar fi doar zgomot.

Să-l cunosc pe Armin a fost o șansă neașteptată, dar îndelungt dorită. A însemnat apropierea de un om muncitor, onest față de publicul său, creativ și pasionat până-n vârful unghiilor de ceea ce face. M-a inspirat mereu dăruirea sa, muzica pe care o produce, energia inepuizabilă din fiecare concert.

The Mission presents: Armin Van Buuren, Sunnery James & Ryan Marciano a fost un eveniment care s-a ridicat la înălțimea celui mai important invitat al serii: sonorizare impecabilă, loc de dans (deși nu mă așteptam asta de la Polivalentă), un ritm susținut din warm-up (great job Sunnery James & Ryan Marciano!) și până la final. Un tracklist impecabil, plin de surprize, plin de linii vocale calde, emoționante și un DJ care știe să se dăruiască fanilor săi au creat o noapte de neuitat!

Cum am ajuns aici? Punând suflet și pasiune în scrisul meu, încercând să-i ajut și pe alții să vadă muzica electronică prin ochii mei, măcar pentru o clipă. Dincolo de cuvinte e muzica, sunt pasiunile care declanșează valuri de energie, care fac să nască legături neașteptate, cum ar fi cea între 8000 de oameni care bat din palme în sincron și cântă la unison. Visele se împlinesc atunci când muncești pentru ele, când dai tot ce ai mai bun și când crezi cu adevărat în ceea ce faci.

Mulțumesc Burn pentru invitație și pentru experiența vibrantă și pentru un line-up excelent!

Mulțumesc Finlandia pentru că susțineți oamenii pasionați și muzica adevărată, care schimbă lucrurile!

Restul pozelor, pe Facebook.

David Guetta – Nothing but the beat

Sunt puțini acei artiști care reușesc să creeze ceva nou și memorabil în muzică, artiști care să schimbe paradigme, artiști care să se mențină mereu în top și care să ridice sute de mii de oameni cu mâinile în aer, timp de ani și ani. David Guetta e unul dintre acei artiști!

Despre David Guetta

David Guetta
e unul dintre DJii care au învățat să acumuleze și să transforme energia declanșată de pasiunea lui pentru muzică, dar mai ales a publicului său. Când mixează, e de-a dreptul magic! L-am văzut la Romexpo, la București, în turneul ”One Love”, l-am văzut și în Ibiza, la IMS, și de fiecare dată a fost o experiență memorabilă! Pasiunea și profesionalismul lui Guetta se simt în fiecare beat și e capabil să facă orice public să aibă energie cât o centrală nucleară sau ca și cum ar fi băut câte 10 cutii de Burn fiecare!

Francezul a început să mixeze la 17 ani, iar asta înseamnă că are vreo 25 de ani de experiență, ceea ce pentru un DJ (sau orice artist) e impresionant! Guetta a avut ceea ce americanii numesc drive, acea motivație care te face capabil să depășești orice obstacol, care te împinge spre autoperfecționare și spre a face performanță. Iar David Guetta a făcut performanță!

Cariera DJ-ului francez în cifre

  • Albumul său de debut, ”Just a Little More Love”, lansat în 2002, s-a vândut în 300.000 de exemplare.
  • Al treilea album, ”Pop life”, lansat în 2007, s-a vândut în 530.000 de exemplare.
  • Al patrulea album al său, ”One Love” a fost nominalizat la premiile Grammy, ediția 52, pentru categoria “Best Electronic/Dance Album”, iar până în mai 2011 a fost vândut în 3 milioane de copii!
  • Piese precum “When Love Takes Over”, featuring Kelly Rowland, “Sexy Bitch”, featuring Akon, “One Love”, featuring Estelle, “Memories”, featuring Kid Cudi, sau “Gettin’ Over You” featuring Chris Willis, Fergie and LMFAO au ajuns toate la nr. 1 și au rulat în heavy rotation la toate televiziunile și radiourile din lume.
  • Piesa produsă de Guetta pentru The Black Eyed Peas , ”I gotta feeling”, a ajuns nr. 1 în 17 țări, a devenit cea mai downloadată melodie din SUA a tuturor timpurilor (7,5 milioane de downloads) și în UK s-a vândut într-un milion de exemplare.
  • Artistul a colaborat cu artiști precum: Usher, The Black Eyed Peas, Akon, Kelly Rowland, Kid Cudi, Timbaland, Snoop Dog, Taio Cruz, Ludacris, Nicki Minaj, Will I. Am, Jennifer Hudson, Jessie J. și mulți, mulți alții, combinând beat-uri de R&b și hip-hop cu muzică eletronică și dance.
  • DJ-ul are două premii Grammy în vitrina cu trofee, căruia i se adaugă titlurile de: Best International DJ, Best Ibiza Night, World’s Best Selling DJ, Best House DJ, Best DJ, Best Producer, Best Selling French artist, International Album of the Year (One love) și multe alte nominalizări.

Documentarul și albumul ”Nothing but the beat”

Pentru a celebra această carieră de succes, Guetta a lansat documentarul ”Nothing but the beat”, în care povestește despre ascensiunea sa, despre ce îl inspiră, despre artiștii cu care a colaborat și despre ce înseamnă să faci muzică electronică. Mulți dintre colaboratorii săi apar în documentar și mărturisesc despre faptul că David i-a inspirat și a lăsat o amprentă asupra muzicii electronice, dance și pop pentru totdeauna!

Odată cu lansarea documentarului, pe 30 august 2011, DJ-ul francez a lansat și albumul cu același nume, al cărui tracklist îl puteți vedea mai jos:

1. Where Them Girls At (Feat. Flo Rida & Nicki Minaj)
2. Little Bad Girl (Feat. Taio Cruz & Ludacris)
3. Turn Me On (Feat. Nicki Minaj)
4. Sweat (Snoop Dogg vs David Guetta)
5. Without You (Feat. Usher)
6. Nothing Really Matters (Feat. will.I.Am)
7. I Can Only Imagine (Feat. Chris Brown & Lil Wayne)
8. Crank It Up (Feat. Akon)
9. I Just Wanna Fuck (Timbaland & Dev)
10. Lunar
11. Night Of Your Life (Feat. Jennifer Hudson)
12. Repeat (Feat. Jessie J)
13. Titanium (Feat. Sia)

DISC 2 (On Deluxe Edition)

1. The Alphabet
2. Lunar (feat. Afrojack)
3. Sunshine (feat. Avicii)
4. Little Bad Girl (Instrumental Version)
5. Metro Music
6. Toy Story
7. The Future
8. Dreams
9. Paris
10. Glasgow

Din ce am ascultat până acum, va fi un album de pe care vor fi extrase o mulțime de single-uri destinate să ajungă nr. 1!

Iată și trailerul documentarului ”Nothing but the beat”, care va ajunge în cinematografe la noi în noiembrie (un cadou foarte potrivit de ziua mea!)!

*Documentarul a fost realizat de producătorii care au lucrat la ”Eternal sunshine of a spotless mind” și ”Be kind rewind”.



Despre Burn Studios

Despre platforma Burn Studios și despre implicarea Burn în susținerea tinerelor talente din muzica electronică internațională voi mai povesti, dar vă puteți familiariza cu planurile lor citind acest articol.