The Asteroids Galaxy Tour in Bucuresti

După ultimul album al lui Justin Timberlake “The 20/20 experience”, care a avut un debut spectaculos, mi-a revenit gustul pentru un pic de retro.

E ceva special în mixurile de beat-uri din alternative pop, psychedelic pop, acid jazz sau indie pop. E muzica tocmai bună pentru dansat şi pentru încercat şi ţinute un pic mai excentrice decât de obicei. Şi chiar mâine avem ocazia să ascultăm o trupă cu totul specială: The Asteroids Galaxy Tour.

Această trupă cu sunet de praf de stele vine în Fratelli, 8 martie, începând cu ora 20.30, să ne încânte cu un show live special, aşa cum am mai trăit la Hooverphonic. Sunt sigură că aroma anilor ’60 va fi experimentată într-un mod inovator şi rafinat în locul în care am trăit câteva petreceri memorabile.

Danezii de la The Asteroids Galaxy Tour sunt la al doilea album de studio, numit “Out of Frequency“, care are un sound definit drept “pop-noir”, futurist, eclectic şi electrizant. Am ascultat şi eu de multe ori cele două single-uri de mai jos, “Major” şi “Heart attack”, care mi-au deschis şi mai mult apetitul pentru a experimenta cât mai mult din acest gen.

/

Mă bucur nespus că Fratelli demonstrează încă o dată că este un concept care nu doar apreciază muzica bună, ci o şi aduce în scenă în noi şi intrigante moduri. Această deschidere către genuri muzicale şi artişti speciali este unul dintre multele motive pentru care îi apreciez sincer.

The Asteroids Galaxy Tour fratelli

Şi, surpriză, în deschiderea concertului vor urca pe scenă chiar Moonlight Breakfast, trupa care a câştigat probabil cei mai mulţi ascultători în rândul prietenilor mei anul acesta şi anul trecut. Trupa se potriveşte de minune cu stilul The Asteroids Galaxy Tour, fiindcă retro-electro-ul lor le-a purtat numele departe, peste graniţele României.

Personal, abia aştept concertul de mâine şi vă aştept şi pe voi! Bilete mai găsiţi la Fratelli Studios şi la Biutiful la preţul de 99 RON.

One Response

Trackbacks/Pingbacks

  1. 5 "motive" pentru o primavara frumoasa plus o invitatie! -

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.