The life funnel – despre alegeri

Am citit într-un articol (pe care nu-l mai găsesc) despre referirea la un concept care m-a intrigat, și anume ”life funnel”. ”Pâlnia vieții”, cum s-ar traduce mot-a-mot spune că, de la o anumită vârstă, începem să facem alegeri legate de modul în care trăim: ne alegem o relație, un loc în care să trăim, un loc de muncă, un cerc de prieteni etc.

Unii văd acest lucru ca restrângerea conștientă (sau mai puțin conștientă) a opțiunilor pe care le avem. Pentru unele persoane acest lucru reprezintă o simplificare tuturor lucrurilor complicate cu care ne confruntăm. Eu văd însă lucrurile puțin diferit. Cred că fiecare alegere este, de fapt, o cale către alte oportunități, unele poate neanticipate. Nu cred că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne restrângem alegerile și ne micșorăm orizontul, ci învățăm să luăm decizii mai bune în baza experienței de viață.

Cea mai mare libertate pe care o avem este aceea de a opta pentru o alegere sau alta. Este, de asemenea, și unul dintre cele mai grele lucruri de făcut, mai ales când acele alegeri au o importanță majoră în viața noastră. Povara acestora pune pe umerii noștri responsabilități și asumări a consecințelor pozitive sau negative care vor decurge. Pentru cei care trăiesc viața relaxat și au o atitudine pozitivă, acest lucru nu reprezintă o problemă, însă pentru cei îngrijorați de deznodământ, luarea de decizii poate deveni un proces de-a dreptul dureros.

Libertatea este ce ne dorim cu toții, însă câteodată ne simțim încărcați de greutatea ei. Ce am găsit eu util este educarea zilnică a unei atitudini pozitive, în ciuda lucrurilor negative care pot (și vor) surveni. O astfel de atitudine, exersată zilnic, este ceea ce ne consolidează încrederea în sine și care previne punerea la îndoială a propriilor acțiuni. Pentru mine libertarea nu înseamnă să nu ai job și să stai toată vara în Vamă, ci să faci alegerile care te fac fericit și pe care le accepți cu toată ființa.

Iar ”life funnel” poate fi oricând întors cu susul în jos, deschizând căi noi și explorând resurse pe care nu credeai că le ai. Eu am noroc de un bărbat minunat în viața mea care îmi servește drept exemplu pentru o forță incredibilă și o dragoste nesfârșită pentru viață. El mă inspiră în fiecare zi și sper să-mi pot crește capacitatea de a alege lucruri care să mă facă fericită lucrând cu mine în fiecare zi.

Al tău ”life funnel” cum arată?

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.