Un dram de incostienta

Tot mai des, aud în jurul meu oameni care se plâng de problemele de sănătate. Mai neînsemnate sau mai grave, cumva aproape tuturor ne lipsește ceva pentru a putea spune, din toată inima: ”sunt bine”. Și așa adunăm dureri mai mici sau mai mari, o jenă sau o tuse, dar ne gândim că suntem tineri și va trece.

Muncim prea multe ore, ne epuizăm emoțional când realitatea nu corespunde așteptărilor noastre și investim în visuri care deseori nu se împlinesc. Simțim presiuni din partea părinților, a șefilor sau profesorilor, din partea societății, dar, cel mai adesea, din partea noastră. Și purtăm această povară pe umeri în fiecare zi.

Câteodată mâncăm lucruri care știm că ne fac rău, fiindcă simțim că ”merităm” o porție de cartofi prăjiți după o zi sau o săptămână grea. Unii fumează, fiindcă li se pare că îi calmează. Alții beau cafea. Mai sunt și alții care uită să bea apă sau sunt mereu în viteza a cincea, uitând că au un trup de care trebuie să aibă grijă.

Cu fiecare dram de inconștientă, uităm tot mai mult de noi și ne înstrăinăm de trupurile noastre care ne asigură susținerea pentru suflet, vise, minte. Și ce nu realizăm este că multe dintre afecțiunile de care suferim sunt consecințe ale stresului emoțional, uneori mai mult decât ale celui fizic. Am experimentat pe propria piele o astfel de perioadă și mi-au trebui luni de zile ca să-mi reconsolidez sănătatea.

medium_1376344983

E greu să te oprești în mijlocul furtunii și să te gândești la care e calea cea mai potrivită pentru tine. Prin în vâltoare zilelor care se aseamănă, ajungem să ne tot neglijăm, până ajungem la medic. Și e mult mai dificil să repari ceva vizibil deteriorat.

Mă regăsesc des dând sfaturi din experiență cu privire la mici obiceiuri pe care le putem schimba pentru a ne ajuta organismul, pentru a-l înțelege și pentru a-l ajuta să supraviețuiască nivelului de stres emoțional. Lucruri mărunte, cum ar fi înlocuirea cafelei cu ceai verde, un consum sănătos de apă sau o postură mai bună (pe scaun sau în mers), ne pot ajuta enorm. Așa cum am primit un sfat înțelept: e mai important ce faci acasă, în fiecare zi, nu doar o dată pe săptămână sau mai rar.

Eu încerc să descopăr mai multe despre cum ne putem ajuta organismul printr-o dietă echilibrată de emoții, motiv pentru care am început să citesc ”Emoții vindecătoare”, o carte editată de Daniel Goleman, autorul meu preferat din domeniu. Aceasta conține dialoguri cu Dalai Lama și numeroși specialiști în medicină modernă, care au realizat importanța vieții emoționale în modul de a funcționa al corpului omenesc. Aceștia încearcă acum să găsească o punte între cele două dimensiuni, pentru un tratament complet al individului.

Oricât de ocupați ați fi, acordați-vă măcar câteva clipe zilnic pentru o serie de lucruri mărunte care să vă facă viața mai bună. Nu lăsați timpul să treacă și nu credeți că lucrurile se vor îndrepta de la sine. Nu mizați pe tinerețe, pe puterea infinită de muncă și nu ignorați ce vă spune trupul vostru. Eu am făcut asta multă vreme și am suferit consecințele.

Mai mult de jumătate de lucrurile pentru care suferim, care ne fac să fim stresați, care ne supără sau ne enervează sunt neînsemnate. Tot de la Daniel Goleman am rămas cu o întrebare pe care mi-o pun de fiecare dată când ceva mă supără: îmi voi aduce aminte de acest lucru peste 2 luni? Cel mai adesea, răspunsul este nu.

Vă invit să vă adresați aceeași întrebare și să învățați să vă menajați pentru o viață mai liniștită.

medium_1095860966

photo credit: Pictoscribe – Home again via photopin cc
photo credit: Steve took it via photopin cc

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.