Un weekend cu noul Peugeot 208

Vă aduceți aminte ultimul weekend cu soare? Ei bine, eu l-am petrecut la Brașov, unde ne-am bucurat de temperaturi de peste 20 de grade și mult soare. Și fiindcă zilele ploioase și reci par că nu se mai termină, ne facem deja planuri pentru acele zile în care ne vom putea bucura iar de escapade de weekend.

Și fiindcă fiecare aventură pornește de la un pretext, al nostru a avut un nume: noul Peugeot 208! Pentru două zile, am condus ”jucăria albastră”, așa cum am botezat-o, atât în oraș, cât și pe serpentinele din jurul Brașovului. Povestea ce s-a legat între noi e una demnă de a fi începutul unei frumoase prietenii.

anne

Experiența condusului noului Peugeot 208 a fost, pentru mine, una specială, din două motive: fiindcă mi-era dor de un road trip liniștit și mai ales fiindcă era pentru prima dată când conduceam un autoturism al producătorului francez. Veți fi amuzați să aflați că, la fel ca multe ale companii auto, nici Peugeot nu și-a început activitatea prin producția de autoturisme. În 1810, Peugeot a început prin a fi o companie producătoare de cafea, trecând apoi la manufactura de biciclete, urmând ca abia în 1882 să producă mașini.

p2

În martie 2012, la Salonul Auto de la Geneva, Peugeot a lansat noul Peugeot 208, care este o supermini, din categoria B – o mașină ceva mai mare decât un autovehicul de oraș, însă mai mică decât un autoturism de familie. Din experiența mea, mi s-a părut mașina ideală pentru peisajul urban, ușor de condus și mai ales ușor de parcat.

IMG_0369

Noul Peugeot 208 este ca o ”jucărie” în mâinile unui șofer sau, în cazul meu, a unei șoferițe. Se conduce atât de ușor, încât nu poți fi decât relaxat la volan, însă atent în același timp. Mărimea mai mică a volanului și poziția acestuia (care la început m-a surprins, fiindcă este orientat către a ajunge cât mai aproape de șofer) fac ca postura de condus să fie una naturală și confortabilă. Dacă mai adăugăm și cotiera și scaunele extrem de bine făcute, avem deja toate datele pentru a porni la drumuri lungi sau pentru a ne asigura că nu ne stresăm prea tare în traficul din București.

IMG_0368

În opinia mea, Peugeot 208 cel nou este o mașină extrem de potrivită pentru publicul feminin, nu doar din perspectiva design-ului exterior. Este o mașină încăpătoare, cu un portbagaj suficient de mare pentru cumpărături, cu o postură la volan care asigură o vizibilitate bună, în ciuda stâlpilor frontali care sunt puțin groși (detaliu observat la multe modele auto din ultima vreme). De asemenea, este suficient de mare încât să te simți în siguranță și suficient de mică pentru a te strecura într-un loc de parcare ce nu ar putea găzdui un sedan.

p7

Un alt argument care îl face pe Peugeot 208 o alegere bună pentru oraș este consumul extrem de redus: noi am reușit să scoatem un consum mixt de 4,4l, însă la drum lung ajusesem undeva la 3,9l/100 km. Pentru un stil de condus echilibrat și pentru un motor de 1,4 HDi, acest consum este unul mai mult decât rezonabil. Alături de faptul că 25% din materialele care alcătuiesc masa vehiculului sunt reciclate sau de origine naturală, acest lucru te ajută să contribui și tu la reducerea emisiilor de CO2, atât cât îți stă în putere. Mi se pare de apreciat acest efort de a incorpora materiale reciclate, având în vedere abundența acestora și efortul de a reduce masa autovehiculului.

IMG_0359

Ca design și funcționalitate, noul Peugeot este bine gândit: are spații generoase pentru depozitare în partea interioară a ușilor și sub bord, precum și în torpedou. Butoanele și comenzile sunt ușor de găsit, stilul general de design interior fiind caracterizat de minimalism și utilitate. Plasticul din interior este de o calitate bună, iar îmbinările și detaliile au o coerență pe care am apreciat-o. Tapițeria este de calitativă și ea, iar design-ul scaunelor din față a fost unul dintre elementele mele preferate. Laturile scaunelor seamănă puțin cu cele ale scaunelor din mașinile sport, iar partea din mijloc susține bine regiunea lombară, astfel încât, după un drum de câteva ore fără pauză, nu vei avea dureri de spate. Mi-a plăcut în mod deosebit nuanța de gri a plafonului și design-ul ceasurilor de pe bord, care arată foarte drăguț noaptea.

IMG_0623

Desigur, culoarea Bleu Belle Ile se face remarcată oriunde, alături de liniile fluide ale designului exterior. ”Let your body drive” nu e doar un slogan foarte bun, ci chiar se potrivește noului Peugeot 208. După ceva vreme de condus, devii una cu mașina, așa cum ar trebui să se întâmple în orice cuplu de succes.

p9

Din perspectiva tehnologiei incorporate, am apreciat în mod deosebit faptul că noul Peugeot 208 are port de USB și conectare prin bluetooth. Am stat fără grijă că voi rămâne fără baterie la telefon și am ascultat playlist-urile preferate după câteva setări simple. Computerul de bord cu touchscreen îți permite să accesezi rapid funcțiile audio, să alegi ce opțiuni vrei să vezi în ecranul de start, să ajustezi luminozitatea ecranului și multe alte lucruri. Spre deosebire de alte sisteme complicate, acesta e foarte intuitiv și ușor de folosit. De asemenea, comenzile de pe volan sunt și ele foarte accesibile, fiind plasate pe coloana de direcție. Adaugă la acest lucru clima automată bi-zonă și fantele de aer dispuse astfel încât să ofere un flux de aer confortabil și ești gata de drumuri frumoase, indiferent de vreme.

p14

M-a făcut să zâmbesc surpriza care ne aștepta în torpedou: CD player-ul cu mp3. Chiar acolo de ascunde, ceea ce mi s-a părut o născocire simpatică, având în vedere că oricum deja am trecut cu toții la folosirea gadget-urilor din dotare. 🙂

Din perspectiva siguranței, Peugeot 208 are 5 stele NCAP, fiind dotat cu ESP de ultimă generație, care include ASR (anti-patinare), CSD (controlul stabilităţii), AFU (asistenţa la frânarea de urgenţă) şi REF (repartitor electronic de frânare). Multe acronime, însă importante. Cu cât mai multe, cu atât mai bine aș spune eu.

Eu am condus modelul Peugeot 208 ACCESS în 5 uși, cu motor 1.4 HDi diesel și cutie manuală de viteze. Cu o capacitate de 1398 cc, ”jucăria albastră” are doar 68 CP, dar consumă pe măsură: 4,4 urban, 3,4 extra urban și 3,8 mixt. Și culmea e că noi ne-am încadrat exact în aceste cifre (cel puțin până ne-am blocat în traficul din București)! Prețul versiunii pe care am condus-o pornește de la 13058 euro cu TVA și ajunge la un preț promoțional de 12649 euro. Deloc rău, aș spune eu.

p4

De ce noul Peugeot 208?

Pentru mine e simplu: este o mașină cu personalitate. Pe cât de mult mi-a displăcut 207-ele (și o spun cu sinceritate), pe atât de mult îmi place 208-ul! Dincolo de faptul că îmi satisface toate necesitățile pe care le am de la o mașină (care, pentru mine, nu trebuie să fie o navă spațială), are acel ceva care o face specială. Are în ea pasiunea pentru lucrurile bine făcute, ceea ce avem în comun. E o mașină care m-ar face mândră să o conduc și care m-ar face să zâmbesc dimineața, chiar dacă ar trebui să o caut sub un strat gros de zăpadă. Și cu siguranță ar fi zile în care mi-aș dori să fie decapotabilă, ca să simt mai bine soarele. Noroc însă că există și versiunea cu plafoniera panoramică.

p8

Mulțumirile merg la Eurial Invest, care au fost deschiși către o perspectivă feminină asupra noului Peugeot 208.

Voi ce părere aveți despre ”jucăria albastră” (care, desigur, nu trebuie să fie neapărat albastră dacă nu vreți voi să fie)? 🙂

7 Responses

  1. Alex
    Apr 09, 2013 - 07:49 AM

    E frumos Peugeot-ul mie mi-a placut intotdeauna,doar stii ca se zice ca ele se strica destul de usor si is destul de costisitoare reparatiile pe care trebuie sa le faci. Golf 4 nu te-a tentat niciodata?

    Reply
    • Andra Zaharia
      Apr 09, 2013 - 09:07 AM

      Sincera sa fiu, nu cred ca mai sunt valabile “superstitiile” legate de faptul ca s-ar strica usor. A trecut vreme cand materialele erau de slaba calitate. Acum sunt standarde ce trebuie respectate si sustinute. Golf 4 e o masina fiabila, stiu asta, dar parca ii lipseste sufletul.

      Reply
  2. Cosmin
    Apr 18, 2013 - 03:13 PM

    “…Peugeot 208 cel nou este o mașină extrem de potrivită pentru publicul feminin, nu doar din perspectiva design-ului exterior.” 🙂 Eu chiar pentru design am ales-o! :)) Bine, si pentru dimensiuni, ca n-am chef sa parchez din zece miscari…
    Da’ poate-s exceptia de care ai nevoie pentru a confirma regula.
    E chiar faina. Un pic se supra-tureaza, chiar si la 1.4 benzina. In rest, o masina incredibil de usor de condus. Ideala pentru oras, dar nici afara nu te faci de ras cu ea.
    PS: E alba.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Apr 18, 2013 - 04:32 PM

      Ce ma bucur sa aflu si parerea unui proprietar de 208. 🙂 Nu e neaparat o masina exclusiv feminina, insa e simpatica si extrem de dinamica. Sa o folosesti cu placere si sa te bucuri de ea!

      Reply
  3. teompa
    Jun 15, 2015 - 02:08 PM

    As alege doar clasa a doua de la Peugeot, dupa 207, ar urma un 208 sau poate chiar o intoarcere la 206… Pacat ca in Romania sunt prea putini fani Peugeot, iar majoritatea cred ca doar masinile nemtesti sunt bune. Imi plac foarte mult variantele RC sau GTI, 206 RC, 207 RC sau 208 GTI. Albastrul este foarte frumos, merge si albastru inchis si chiar negru.

    Reply
  4. Anca
    Dec 06, 2015 - 12:27 PM

    E frumos 208, dar nu inteleg de ce ti-a displacut 207. Eu am un 207 negru, cu toate dotarile posibile, 5 stele de siguranta EURONCAP etc. si sunt extrem de incantata de aceasta masina. Are o eleganta aparte in ceea ce priveste aspectul interior, din punct de vedere al functionarii nu am ce-i reprosa, in fine, e super buna si foarte frumoasa. Interiorul la 208 nu ma da pe spate. Singurul lucru care mi se pare mai reusit la 208, fata de 207, este partea din spate. In rest…….fiecare e faina in felul ei.

    Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. | Peugeot 2008 – crossover-ul calator

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.