Andra Zaharia

Miercuri seară am avut ocazia să pășesc din nou în Palace Casino, aflat în Casa Vernescu din Calea Victoriei. Casa Vernescu nu este doar locul în care veți regăsi Casino Palace Bucharest, Restaurantul Casa Vernescu și Palace Brasserie, ci și un monument istoric cu o istorie tumultuoasă și savuroasă. Începând din această săptămână, Casa Vernescu adăpostește și Cafe Vernescu, o oază de relaxare și eleganță, în care poți fi aproape de istorie și de norocul care modelează viețile celor care se încred în el. Pentru fiecare dintre noi norocul are altă aromă, dar în Cafe Vernescu i-am adulmecat parfumul mai aproape decât credeam.

Construită în 1821 de către boierul valah Filip Lenș, Casa Vernescu a fost oferită drept cadou de nuntă soției acestui boier, Lisaveta Balotescu-Cărpinișanu. În 1822 impunătoarea casă trece printr-un incendiu devastator, dar este refăcută, devenind unul dintre cele mai frumoase palate din Bucureștiul acelor vremuri. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, Casa Vernescu a găzduit Colegiul Militar, Ministerul de Răzbel și chiar Statul Major al Armatei Rusești. Însuși Lev Tolstoi s-a numărat printre vizitatori. După încă un incendiu, casa a rezistat încercărilor la care a fost supusă de-a lungul timpului și unul dintre tavanele încăperilor este singurul care a rezistat din arhitectura originală, însă fiecare restaurare a încercat să rămână cât mai aproape de stilul original.

O cafenea plasată într-un astfel de loc te face să pășești într-un loc aproape magic și cu siguranță plin de mister, mai ales pentru cei care privesc cazinourile cu ochi neîncrezători. Dar Casino Palace nu este orice fel de cazino, iar Casa Vernescu nu este nici ea o locație ca oricare alta. Am avut ocazia să încercăm bunătăți pregătite de Joseph Hadad, maestrul bucătar de la Casa Vernescu, și ceaiuri reci de la Via del Te cu arome înmiresmate de hibiscus, măceșe, coajă de portocale, papaya, soc, scorțișoară și migdale.

Și cum norocul se abate asupra oricui la un moment dat în cazino, am plecat acasă cu delicioasele macarons de la Madame Lucie. Alții, mai norocoși, au plecat cu albume de artă și cravate care să le poarte noroc. Eu una deja m-am atașat de zarul primit cadou, pe care-l țin aproape să-mi aduc aminte că norocul mi-l fac singură, însă nu întotdeauna.

Îi mulțumesc Adinei Necula de la Hotcity pentru invitație și aș dori să le felicit pe Alina Constantinescu și pe ea pentru că au reușit să creeze o atmosferă rafinată, în care am descoperit încă un loc din București unde aș vrea să-mi petrec după amiezele.

Sursă foto.

“There’s something you should know about me…about inception. An idea is like a virus. Resilient, highly contagious. The smallest seed of an idea can grow. It can grow to define, or destroy you.”

Cu toții visăm. Deși mulți nu-și amintesc ce visează în cursul nopții, fiecare om petrece cel puțin o oră și jumătate visând în fiecare noapte. Fizic, avem nevoie să visăm pentru ca informația să fie reașezată în creier. Dacă nu am visa, am muri. S-au făcut experimente pe animale (pe pisici în special), pe care nu le-au lăsat să doarmă și pe care le trezeau imediat ce ațipeau. După 3 zile au murit. Visatul este mult mai important pentru sănătatea noastră psihică decât ne putem da seama.

De când mă știu am avut vise ciudate, sumbre pe alocuri, am avut stări de deja-vu generate de vise și am vise recurente. Pe majoritatea mi le aduc aminte cu destulă luciditate încât să pot descrie exact universurile pe care le visez. Am și acum amintirea unor senzații din vis care rămân mai pregnante decât unele senzații din realitate. ”Dreams feel real while we’re in them. It’s only when we wake up that we realize something was actually strange.” Sper ca într-o zi să ne putem proiecta visele pentru a le arăta celorlalți, fiindcă subconștientul nostru este un întreg univers de exploatat, care ne poate duce la o cunoaștere a lumii așa cum puțini își pot închipui.

De aceea Inception m-a marcat. Imediat după ce l-am văzut a intrat în top 3 filme văzute (care nu sunt deloc puține) și am avut nevoie de câteva ore ca să-l procesez și să încep să-l disec. A fost nevoie să-l văd încă o dată să mi-l întipăresc bine în minte, ca să-i pot exploata întrebările și pistele pe care le oferă. Inception e genul de film care te mișcă, care te face să-ți pui întrebări, care răscolește ceva în adâncurile tale. E un film dramatic, profund, dar depinde de fiecare cât de tare vrea să sondeze în propria minte pentru a extrage de acolo simboluri, înțelesuri. Iată câteva dintre problemele cele mai interesante care mi le-am pus după ce am văzut Inception, care încă mă rod și pe care voi continua să le dezbat până ajung la o serie de concluzii mulțumitoare.
(more…)

Privind înapoi peste ultimele 5 zile pe care le-am petrecut străbătând țara noastră frumoasă, mi-am dat seama că, dincolo de povești și experiențe, ar fi util sa fac un mic ghid pentru ca și alții să-l poată folosi dacă pleacă la drum #prinromania. Așa că mai jos puteți găsi un mic îndreptar de vizitat Oltenia și Banatul.

Ziua 1 – București – Craiova
Aici n-ar fi multe de spus, ci poate doar de notat curbele frumoase de pe drum, care fac deliciul oricărui șofer.

Ziua 2 – Craiova – Timișoara
Craiova – unde am stat un pic pe întuneric la hotel și am fost romantici la lumina laptopului.
Orșova – unde am admirat faleza frumoasă a orașului.
Drobeta Turnu Severin: unde am văzut Ruinele Castrului Roman, Cetatea Medievală a Severinului și Muzeul regiunii Porțile de Fier.
Cazanele mari
Cazanele mici
Defileul Dunării: unde am revăzut Capul lui Decebal sculptat în stâncă și am vizitat minunata Peșteră Ponicova.
Timișoara – unde am ajuns pe înserat și am sărbătorit cu surprize ziua Annei Marie.
(more…)

Sunt zile în care nu vrei să te trezești, nu fiindcă știi că vei avea o zi proastă sau grea, ci fiindcă știi că ai vrea să rămâi într-o stare de bine și într-un ritm pe care ai ajuns să-l îndrăgești, chiar dacă asta înseamnă puține ore de somn și multe de făcut. Așa a început pentru mine ultima zi din călătoria noastră #prinromania.

Râmnicu Vâlcea, surprinzător de aglomerat pentru 9 dimineața, a rămas în urma noastră, cochet și curat (din câte am apucat să văd), fiindcă drumul nostru avea ca destinație Muzeul Trovanților de la Costești. Am trecut prin Horezu și am admirat tradițiile locale din mers (recunosc, eu am trecut pe acolo și cu altă ocazie și am avut șansa să admir arta olăritului îndeaproape) și am poposit în sfârșit la Muzeul Trovanților de la Costești. Aceste ”pietre care cresc”, simple, însă spectaculoase, se formează prin depunerea succesivă a straturilor de nisip și gresie, iar vârsta și compoziția acestor formațiuni se poate determina prin observarea cercurilor interioare, la fel ca în cazul copacilor.
(more…)

Privind înapoi către ce zi plină am avut, pot spune că am trăit într-o zi cât trăiesc alții într-o săptămână. Dimineața ne-a găsit în cochetul Hotel Europa din Târgu Jiu, care m-a făcut să mă simt de parcă eram într-un film italian clasic. După micul dejun am plecat prin Defileul Jiului, către Petroșani. Priveliștile care mi s-au așternut în fața ochilor au fost fără cusur. Păduri de poveste, apă limpede și șosele care te îmbiau la condus. În drum am vizitat scurt Mănăstirea Lainici, bine îngrijită și cu un farmec aparte, deși nu sunt în mod special religioasă. Tot acolo ne-am reunit și cu echipajul nr. 3, format din Doru și Augustin, care au făcut voioși baie în apa rece ca gheața a Jiului, speriind peștii și stricându-le, probabil, ziua pescarilor de pe mal. Însă entuziasmul nostru contagios nu avea cum să nu-i înveselească și pe ei. Desigur că Bobby nu ne-a iertat nici de data asta și am plecat mai departe cu pantalonii semiuzi.

Popasul următor l-am făcut la Petroșani, la Muzeul Mineritului, unde domnul Pușcașu, ghidul nostru, ne-a arătat că omul sfințește locul. N-aș fi crezut că acel muzeu gri și ușor ponosit poate ascunde atâtea povești incredibile despre oamenii care lucrează departe de lumina soarelui, scoțând la suprafață minuni din adâncuri, care ne fac nouă viața mai ușoară și mai frumoasă. (more…)

Nu ne-a lăsat inima să plecăm din Timișoara chiar de dimineață, așa că am mai rămas și Carpatair au fost foarte amabili să ne invite la simulatorul lor de zbor. Ne-au întâmpinat Cristina_TM și Dan Andrei, directorul Școlii de Zbor Carpatair. Dumnealui ne-a povestit despre cât costă o să faci o școală de zbor pentru a ajunge să fii pilot pe o linie aeriană comercială (aproximativ 55.000 euro) și despre faptul că ai nevoie de câte o licență separată pentru fiecare tip de aeronavă pe care vrei să o pilotezi, așa cum a povestit și Bobby săptămâna trecută. Viața de pilot poate părea luxoasă și exclusivistă, însă presupune și foarte mult efort, în condițiile în care o zi de muncă înseamnă 13 ore. După multe povești frumoase și amănunte tehnice pe care ni le-a furnizat domnul Dan Andrei, am fost conduși la simulatorul de zbor Carpatair, unde, doi câte doi, am luat locul pilotului și copilotului și am pilotat o aeronavă pe aeroportul din Frankfurt. Cel mai priceput a fost Augustin, alături de fermecătorul lui copilot, Ana Bulgăr. Fără să mă laud, pe locul 2 am ajuns eu și Cosmin, alături de care am făcut o aterizare excelentă. Poate doar cafelele pasagerilor să se fi vărsat nițel, dar nimic mai mult. (more…)

Se încheie a doua zi de călătorie #prinromania, iar eu sunt atât de obosită încât abia mai pot scrie, însă e o sfârșeală plăcută, așa cum doar după o zi frumoasă și plină poți simți.

Ziua a doua din turul #prinromania prin Banat și Oltenia a început la Craiova, unde ne-am trezit voioși și gata de aventuri noi. Și ce aventuri ne așteptau! În drum spre Drobeta Turnu Severin ne-am împrietenit prin stație cu muncitorii care lucrau la recondiționarea drumurilor și dirijau circulația pe porțiunile pe care se circula pe o singură bandă. Domnul Adrian Ciubotaru le-a transmis lui Paul și Ovidiu, personajele în cauza, că de mâine vor fi dați afară. Plin de umor, Paul a răspuns relaxat: ”Sunt deja afară.”. Conversația a continuat, iar Ovidiu a spus vorba de duh a zilei: ”Tu ești bun, dar nu te cheamă nimeni.” Vorba de duh a zilei precedente a venit de la un pieton bucureștean și sună cam așa: ”Apa și viteza nu iartă!”
(more…)

Prima zi #prinromania a început de foarte dimineață și cu peripeții, și anume faptul că Vlad a purtat un tricou cu următorul citat de Ayrton Senna: ”I’m afraid of death and pain, but i can live with it. Fear fascinates me”. Se pare că tricoul a avut ceva impact asupra destinelor noastre, fiindcă s-a întâmplat ca Vlad să aibă un accident, fapt ce ne-a ținut vreo 5 ore la McDonald’s Dristor, unde ne-am împărtășit viețile și am depănat amintiri. Important este că nimeni nu a pățit nimic și că băieții au putut face haz de necaz. Pe la miezul zilei, primul echipaj, compus din Cosmin, Simona, Ana și Anne Marie au plecat #prinromania și restul am rămas în urmă să descurcăm ițe.

După ce am terminat treburile cu Poliția Capitalei, am fugit să prindem din urmă echipa numărul unu. S-a lăsat cu valuri de râsete (și glume ce nu pot fi date pe post) și probabil voi rămâne și cu ceva riduri după toate astea, dar îmi vor fi cele mai dragi riduri pe care le voi avea vreodată. Ne-am întâlnit la ceas de seară la Carul din Stele, undeva lângă Craiova, locație recomandată de Doru Panaitescu. Un han frumos ca-n povești, unde am mâncat o înghețată delicioasă, nu ca pe vremea domnitorilor noștri, dar ca pe vremea noastră.

Iată un exemplu de glume aproape cuminți:

Astă seară tragem devreme obloanele, fiindcă suntem tare obosiți și mâine avem nevoie de forțe proaspete, ca să ajungem voioși la Timișoara, unde abia aștept să revăd oamenii minunați de acolo. Sunt cea mai norocoasă din lume fiindcă am șansa să am alături oameni atât de frumoși, care mă inspiră și de la care am ce învăța.

Mulțumim sponsorilor Petrom, Suzuki și Citroen.

Sursa foto: Cosmin Tudoran.

Sunt tare, tare bucuroasă că mâine plec iar la drum. De această dată plec prin Banat și Oltenia #prinromania, alături de o mână de oameni minunați, alături de care abia aștept să descopăr frumuseți necunoscute ale țării: Cosmin Tudoran, Vlad Bălan, Simona Cuibus, Anne Marie, Ana Bulgăr, Adrian Ciubotaru și, desigur, the one and only Bobby Voicu! Cu noi va veni și marele aventurier Doru Panaitescu și deja se prefigurează porții sănătoase de râs.

Țara asta mi-e tot mai dragă și cu cât mă plimb mai mult prin ea, cu atât o îndrăgesc și mai mult, presărând amintiri frumoase de-a lungul și de-a latul ei. Abia aștept să ne plimbăm pe malul Dunării, pe un drum minunat, care atunci când am fost în BlogTrip Timișoara m-a lăsat fără cuvinte, abia aștept să văd podișul Mehedinți (poate reușesc să găsesc și să pozez vreun scorpion carpatin) și mor de nerăbdare să ajung iar în Timișoara și să ne întâlnim cu gașca de acolo.

Traseul complet sună cam așa:
1. București – Calafat (pe malul Dunării), cu popas la Craiova, pe 11 seara.
2. Craiova – cazanele Dunării – Timișoara (popas pe 12 seara)
3. Timișoara – Tg Jiu (pe sus, pe lângă Deva), înnoptăm in Tg. Jiu pe 13 seara
4. Tg. Jiu – Rm. Vâlcea (unde înnoptăm pe 14), cu un ocol mare prin platoul Mehedinți
5. Rm. Vâlcea – București.

Vom călători ”in style” cu Mercedes GLK a lui Bobby și cu un Suzuki Grand Vitara, pe care sunt foarte curioasă să-l analizez.

Sunt sigură că zilele ce urmează vor fi pline de aventuri, iar în fiecare seară vă voi povesti pe blog toate câte am făcut. De asemenea, fiți cu ochii pe hashtag-ul #prinromania, fiindcă vom tweet-ui ori de câte ori dăm peste ceva interesant. La fel veți găsi tweet-uri despre călătorie și pe contul @LaDrumInRomania. Pozele le vom posta pe Facebook, așa că n-ar strica să aruncați un ochi și pe acolo, dacă vreți să vedeți cum ne mai hlizim. De asemenea, dacă aveți locuri interesante, care merită vizitate, nu ezitați să le puneți pe harta Petrom, ca să ni le trecem în traseu.

Acestea fiind spuse, mă duc să mă bucur de foarte puține ore de somn. Let the journey begin!

A fost The Mission Dance Weekend 2010 Edition 0.3 și s-a încheiat un weekend absolut superb!
După un drum cu destul de aglomerat, cu parbriz aburind, care nu voia să se lase curățat nicicum, nici măcar cu puterea voinței (happy faces!), am ajuns în Năvodari și ne-am cazat… în tabără! Eu nu mai fusesem acolo de când aveam 3 ani, iar locul arăta de parcă n-a mai trecut nimeni pe acolo de atunci, dar pe noi nu ne-a deranjat prea tare.

Am ajuns la The Mission chiar la timp și am prins finalul warm-up-ului realizat de Snatt & Vix. Și apoi a urcat Tiesto pe scena, iar publicul deborda de entuziasm. Tiesto a avut un intro foarte Matrix like, dar a sunat foarte bine.

Deși pe alocuri Tiesto începe să alunece tot mai mult spre electro, ceea ce nu pot să spun că mă face foarte fericită, nu poate nimeni nega că rămâne unul dintre cei mai buni DJ din lume, care știe cum să-și înnebunească publicul cu fiecare beat. E drept că nu mai e Tiesto cel de la începutul anilor 2000, dar e o nouă etapă în muzica sa și încă are piese excelente, cum sunt cele de pe noul album, Kaleidoscope. Century deja e preferata mea!

Prima zi din The Mission Dance Weekend 2010 s-a încheiat pentru noi cu un răsărit superb pe plaja pustie din Năvodari. Epic moment.

Ziua a doua din The Mission am început-o cu plajă și căldură infernală. Nici măcar apa mării nu mai era răcoritoare, dar am fost viteji și nu ne-am lăsat intimidați. Printre zeci de ”That’s what she said.” și ATT, am ajuns și la Fatboy Slim, pe care nici unul dintre noi nu-l mai văzuse. La mine calitatea unui DJ se măsoară prin faptul că reușește sau nu să-mi dea fiori, iar Fatboy Slim a reușit. Foarte diferit de Tiesto și de alți DJ, Fatboy îți dă senzația că ai fi la o mare petrecere și nicidecum la un concert. Se agită pe scenă, dansează de nebun, se strâmbă și cântă, orice numai pentru a-și mulțumi publicul, iar asta se simte. Ce m-a amuzat cel mai tare la setul lui a fost modul absolut psihedelic în care face sampling. Am ascultat de la Desperado a lui Antonio Banderas, până la hip hop și salsa. Și am dansat pe măsură! Deși mai scurt decât setul lui Tiesto, Fatboy Slim a făcut și el show. Diferența dintre cei doi se face prin faptul că Tiesto este un foarte bun producător, pe când Fatboy Slim, cu tot entuziasmul lui, e doar DJ și se pricepe foarte bine la asta.

După finalul The Mission Dance Weekend 2010 am sărbătorit cu o baie în mare la răsărit de soare, spărgând valuri spumoase și bucurându-ne de apa caldă, deși ne mai gâdila din când în când câte-o algă.

A fost un weekend splendid, dar pentru asta nu am să le mulțumesc decât prietenilor mei, fără de care nimic n-ar avea farmec. I love you all!

PS: mai multe poze găsiți pe Facebook și am găsit și track list-ul. Enjoy!