Copyright-ul si paginile de Facebook din România

Am pus acest articol în draft acum vreo săptămână, însă n-am avut vreme să mă ocup de el așa cum aș fi vrut, până astăzi. Mă roade lipsa de profesionalism cu care sunt administrate paginile de Facebook din România, mai ales cele care se laudă cu sute de mii de fani și apar în studii de caz pe la conferințe. Motivele sunt numeroase, însă astăzi voi discuta exclusiv despre încălcarea sistematică a drepturilor de autor a producătorilor de conținut media pe care o practică agențiile sau ”specialiștii” în comunicare ce administrează aceste pagini.

Sună dur? Așteptați până vedeți exemplele.

Două gânduri despre aspecte legale și social media compliance

A crea și gestiona o pagină de Facebook presupune eforturi, atât financiare, cât și de recrutare de personal care să administreze în mod profesionist pagina și o mulțime de alte costuri detaliate bine de către Chinezu și Alex Negrea în articolele lor despre acest subiect. O parte mare din aceste costuri ar trebui anticipate pornind de la aspectul legal al conținutului care va fi publicat pe o pagină de brand. Acest aspect presupune următoarele lucruri:

– brandul se va angaja să nu publice materiale asupra cărora nu are drepturi de autor (fotografii, video etc.);
– brandul va avea documente care să ateste legal că are voie să menționeze o persoană publică (artist, sportiv etc.); fără să aibă acordul scris al acestei persoane de a-i folosi numele și fotografiile pe cananelele menționate (în mod specific), nu va avea dreptul să se folosească de imaginea sa;
– brandul va respecta legislația locală.

Aceste detalii legate de legislație și social media compliance înseamnă că:

– brandurile nu au voie să folosească imagini care nu le aparțin
– brandurile nu au voie să dea share videoclipurilor de pe Youtube (fără a avea contract cu artiștii respectivi)
– brandurile nu au voie să menționeze artiști și personalități în statusurile pe care le postează.

Ei bine, nu pot să nu mă enervez când văd că unele branduri se laudă cu mari ”succese”, mai ales de ordin cantitativ, construite în baza imaginilor furate de pe net și a videoclipurilor de pe Youtube a marilor artiști. Nu poate fi nimeni mai catolic decât Papa, însă unele exemple sunt de-a dreptul cinice.

Later edit 2:

Iată și părerile unor avocați pe care poate îi veți crede mai mult decât pe mine:

”Copyrights vest automatically in the creator of the original content—they do not require registration, using the work in conjunction with the symbol ©, or the use of any other measures in order to vest in the creator.

Therefore, if you did not create the content you are sharing on social media, copyright laws likely prohibit you from using it without the owner’s consent. […] Moreover, your business can be liable for copyright infringement even if it did not “personally” use the copyrighted material if it “induces” the infringement or vicariously infringes. Accordingly, if your business benefits from someone else’s copyright infringement (e.g. the infringing acts of a marketing agent, employee, etc.), and your company is in position to prevent it, your company could be liable. To my knowledge this issue has yet to materialize in a public way in the realm of social media, but the implications are apparent.”

Puteți citi întregul articol InVigorLaw.

Kiss Fm, pagina care ocupă locul 5 în topul Facebrands.ro ca număr de fani, își distrează fanii cu poze luate de pe net:

Radio Zu, numărul 9 pe Facebrands.ro, cu peste jumătate de milion de fani, ia clipuri de pe Youtube fără remușcări:

Pro TV își ”delectează” audiența cu poze create în Paint de puștoaice de 13-14 ani:

Pepsi îl exploatează pe Michael Jackson:

LE: Am aflat că Pepsi are contract pentru a folosi imaginea lui Michael Jackson, așa că îmi retrag afirmația. Mulțumesc că m-ați ajutat să aflu acest lucru.

Nivea are o fotografie cu Alexis Bledel, pe care am certitudinea că nu a cumpărat-o:

Iar Absolut Vodka are postere cu ”Keep calm and…”:

Exemplele pot continua, iar eu cred că trebuie sancționate cumva aceste abateri. Nu este doar nepotrivit ca imagine pentru un brand mare să folosească imagini care nu îi aparțin în mod vădit, ci consider că aceste tipuri de conținut scad și din calitatea comunicării unei companii cu publicul său, încurajând, în același timp, mentalitatea unui public care vrea divertisment de duzină. Din punctul meu de vedere, un brand ar trebui să-și respecte personalitatea pe care o conostruiește prin mesajele pe care le transmite, să mențină un tone of voice coerent și să ofere conținut de calitate. Oare e chiar atât de greu să faci un abonament la Shutterstock și să-ți iei de acolo tot ce ai nevoie? Sau să angajezi un fotograf să producă fotografii de calitate? Sau un web designer?

Unii pot considera ca acest lucru este dificil, fiindcă presupune costuri, însă cine a crezut că social media se face cu bani puțini, s-a înșelat. Cu cât vom realiza mai repede acest lucru, cu atât se vor lua decizii mai bine informate și mai realiste cu privire la mediul online. Până atunci, gândiți-vă că, de câte ori dați ”like” sau ”share” unei poze furate de pe net sau unui clip luat fără sursă de pe Youtube, un brand care chiar muncește să creeze conținut de calitate are de suferit. În fond, ne dorim ca lucrurile să evolueze, nu?

Later edit 3: Vă recomand să citiți și acest articol de pe Inc.com cu titlul ”How to Avoid a Social Media Lawsuit”. Veți găsi acolo mai multe detalii care ne lămuresc cu privire la statutul proprietății intelectuale în sfera online.

Later edit 4: Dragoș Gaftoneanu a scris un articol care cuprinde extrase din legislația românească ce privește proprietatea intelectuală. Sper să vă fie de ajutor.

Later edit 5: Dacă nu mă credeți pe cuvânt, vă recomand să citiți pe The Next Web despre cum Facebook a închis pagina de Facebook The Cool Hunter, cu aproape 800000 de fani, tocmai din cauza celor descrise mai sus.

59 Responses

  1. Dan Pandrea
    Jul 18, 2012 - 12:45 PM

    Nu inteleg prea bine conceptul de a prelua un video Youtube fara sursa si in ce masura acest fapt incalca drepturile de autor. Youtube are functii de sharing si embed, lucru ce mie imi indica faptul ca artistul este de acord sa ii preiau continutul.

    In cazul in care nu suntem pe aceeasi lungime de unda te rog sa ma lamuresti.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 01:09 PM

      Ca brand, nu ai voie sa folosesti nimic creat de altcineva in afara de brand, chiar daca are cod de embed. Ca entitate privata, tu user de Facebook, ai voie. Ca pagina de brand, insa, e ilegal. Trebuie sa ai acordul scris al artistului ca ai voie sa-i folosesti imaginile/videoclipurile pe pagina de Facebook (mentionat specific), ca totul sa fie ok.

      Reply
      • Dan Pandrea
        Jul 18, 2012 - 01:26 PM

        Danke!

        Reply
      • Luddz
        Aug 22, 2012 - 12:01 AM

        Andra, super de acord cu tine, in primul rand cred ca materialul ‘furat’ scade calitatea comunicarii pe Facebook. Ma ingrijoreaza faptul ca anumite branduri mari si tari nu au nimic de spus si ca recicleaza / fura materlial de peste tot.

        Nu ai tratat insa ideea de ‘fair use’. Exista multe cazuri in care entitati altele decat cele private pot folosi materialul pe care tu l-ai exclus categoric. Catavencu are voie sa se foloseasca de imaginea unor persoane publice?

        Din nou, sunt de acord ca un brand trebuie sa investeasca in calitate, dar nu cred ca toate cazurile enumerate de tine, desi penibile, sunt ilegale.

        Reply
        • Andra Zaharia
          Aug 22, 2012 - 12:09 AM

          Luddz, e drept ca nu sunt un avocat sa definesc exact daca acest caz reprezinta o incalcare a legii si sunt de acord cu tine ca exista cazuri de fair use, insa rareori cineva isi da interesul sa cerceteze aceste cazuri si sa le foloseasca in mod corect. Cred cu tarie ca prin alocarea unui buget realist pentru social media se pot gasi solutii convenabile, iar fotografi talentati si designeri buni se gasesc, insa este nevoie de bunavointa.

          Reply
  2. Pyuric
    Jul 18, 2012 - 01:07 PM

    Total de acord, cu o singura exceptie: asocierea Pepsi-Michael Jackson, care mi se pare ok. Inca din 1984 MJ a filmat o reclama pentru ei (faimoasa reclama cand i-a luat foc parul la filmari 🙂 ), au colaborat ft mult… au fost reclame Pepsi cu Bad, Billie Jean, Black or White, iar din ’92 Pepsi a sponsorizat si turneul mondial Dangerous (care a ajuns si in Romania).

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 01:10 PM

      Eu sunt de acord cu tine. Daca au semnat cu acord si au voie sa-i foloseasca videoclipurile, atunci bravo lor, insa ma indoiesc. De obicei contractele nu se semneaza pe perioade nedefinite de timp si, prin urmare, nu e ok din punct de vedere legal sa faci asta, indiferent de istoria pe care brandul si artistul o au in spate.

      Reply
      • Pyuric
        Jul 18, 2012 - 01:23 PM

        Stiu ca Pepsi a resemnat prin mai un contract cu cei care se ocupa acum de averea lui MJ, vor folosi imaginea sa intr-o campanie globala, a fost scandal pe tema asta dar nu am umarit detaliile… ca sigur ma enervam

        Reply
        • Andra Zaharia
          Jul 18, 2012 - 01:27 PM

          Atunci treburile sunt clar incurcate. Sper sa se clarifice inainte de vreo gafa de PR.

          Reply
  3. Andra
    Jul 18, 2012 - 01:09 PM

    Iar posterele Keep calm si-au pierdut drepturile de autor fiindca au trecut mai bine de 50 de ani de cand au fost concepute. Si stiu ca aveau drepturi doar pentru design-ul coroanei.

    Reply
  4. Corina Iordache
    Jul 18, 2012 - 01:10 PM

    Pot sa iti dau 3 exemple numite de tine care sunt ok cu imaginile/clipurile. Insa dupa inversunarea ta, cred ca degeaba as sta la discutii pe tema asta 😉

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 01:12 PM

      Nu sunt inversunata, insa vad asta prea des si ma deranjeaza cumplit ca cei care muncesc corect sunt eclipsati de astfel de comportamente. Chiar te rog sa-mi dai exemplele, fiindca sunt curioasa. Daca m-am inselat, imi voi retrage afirmatia, dar stiu cum functioneaza lucrurile in social media in Romania si de aceea am scris acest articol.

      Reply
  5. Razvan T. Coloja
    Jul 18, 2012 - 01:12 PM

    Stai să înțeleg: dacă dau share la o poză sau un videoclip pe Facebook înseamnă că încalc dreptul celui care postase primul?
    Apropos: iconițele acelea de Facebook, Twitter, Youtube de la tine de pe blog sunt făcute de tine? Așa mă gândeam și eu.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 01:21 PM

      Ca utilizator obisnuit, ai voie sa dai share/like/tweet/recommend la ce vrei tu. Ca pagina de brand, distribuirea de continut necreat de compania care detine brandul este ilegala. E o diferenta fundamentala intre cele doua tipuri de entitati si limitarile care li se aplica in mod individual.

      Reply
  6. Titus
    Jul 18, 2012 - 01:21 PM

    În aceeași ordine de idei, dacă cineva s-ar decide că vrea să te promoveze pe tine pe o pagină de brand, respectiv pe un cont de Twitter, i-ai cere să șteargă postarea pentru că n-ai contract cu ei?

    Dacă respectivul canal de comunicare promovează în mod spontan și pozitiv un artist, o vedetă, o personalitate remarcabilă, o melodie, o lucrare(cu watermark sau cu sursă), nu poate decât să facă bine artistului/lucrării/melodiei. E PR, e social media, e altă paradigmă de conținut.

    Ai judecat greșit articolul ăsta. Nu e ca și cum Pepsi/ProTV(care dau si sursa), respectiv Nivea, Radio ZU sau alt brand câștigă bani din promovarea materialelor respective.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 01:27 PM

      Titus, sunt de acord cu tine ca poate fi PR pozitiv, insa trebuie discutate inainte aceste detalii. Nu cred ca am judecat gresit, iar toate brandurile mentionate poate nu fac bani direct din asta, dar castiga fani si, in mod ideal, clienti in urma activitatii lor in social media. Acum nu putem sa consideram monetizarea dificila a social media drept un paravan pentru a folosi continut de oriunde, nu? Nu e atat de greu sa cumperi niste imagini, sa angajezi un fotograf sau un specialist in productie video si sa fii corect.

      Reply
      • Titus
        Jul 18, 2012 - 01:58 PM

        Eu vorbesc aici de PR, nu de monetizare(btw, social media vinde foarte ușor dacă e făcută cum trebuie).

        Apoi legat de angajatul de fotograf, specialist în producție video sau de cumpărat imagini, nu știu cine îți aprobă un așa buget de social media în România, în condițiile în care bugetul mediu pe care îl ia o agenție de la client pentru administrare pagină variază între 250 euro și 1000 euro/lună(care trebuie să acopere profitul agenției, salariul omului care se ocupă și alte cerințe pe care le are clientul – coverage de la evenimente, strategie, consultanță, raportare).

        p.s. nu mi-ai răspuns la întrebare: Dacă un brand ți-ar prelua un articol pe pagină în mod pozitiv și dezinteresat(fără să te pună lângă un produs sau un serviciu, ca și cum l-ai recomanda), i-ai cere să îl șteargă?

        Reply
        • Andra Zaharia
          Jul 18, 2012 - 03:21 PM

          Scuze Titus, al doilea comentariu al tau a ajuns in spam. Tocmai l-am scos de acolo.

          Revenind: daca un brand mi-ar prelua un articol in mod pozitiv, tot le-as scrie si i-as ruga sa ma intrebe inainte sa faca acest lucru, fiindca asa se cade. Nu le-as cere sa il stearga, insa cu siguranta as vrea sa fiu informata inainte ca acest lucru sa se intample.

          Stiu care sunt bugetele de social media in Romania, dar mai stiu si ca marile branduri nu se pot plange ca nu au bugete sau ca filialele lor internationale nu le pot ajuta macar cu un stoc de fotografii pe care sa le foloseasca. Am destule exemple de branduri care fac o treaba buna si chiar voi reveni un articol pe aceasta tema. Trebuie gandite de dinainte aceste aspecte si trebuie folosite toate resursele de a crea continut legal, mai ales din respect fata de utilizatorul pe care il bombardeaza zilnic cu informatie.

          Reply
  7. Emil Calinescu
    Jul 18, 2012 - 01:24 PM

    EU iau de pe youtube o chestie, e o problema autorului si a youtube-ului , nu a mea. Ca imagine da prost, dar nu e nici ilegal.

    La fel: sunt clipuri puse oficial de artisti. D-aia exista share, sa le dai mai departe. Artistul ala a pus acele clipuri pt a fi date mai departe. El primeste bani de la youtube, nu? De ce e rusinos sa dai mai departe, tu ca brand?

    Iar acele poze care circula pe net sunt “folclor”. Ce-o fi atat de rau ca le dai mai departe, ca si firma?

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 03:22 PM

      Emil, asa cum am mai spus, e o diferenta uriasa intre ce poate face un brand si ce poate un utilizator pe retelel sociale. Nu este rusinos sa preiei ca brand un clip sau o imagine, ci este ilegal. Nu exista ”folclor” in drepturile de autor. Tie ti s-ar parea corect ca un brand sa preia o fotografie facuta de tine si sa o foloseasca pentru a-si creste audienta, fara sa te mentioneze ca sursa?

      Reply
  8. Corina Iordache
    Jul 18, 2012 - 01:27 PM

    – Michael Jackson este imaginea campaniei globale Pepsi care se desfasoara din primavara. Au acordul sa share-uiasca content despre artist atat timp cat nu deformeaza imaginea artistului;
    – La Kiss poza este free si textul adaugat de catre ei. Daca o cauti pe net, nu vei gasi un autor;
    – La ProTV sursa este trecuta pe imagine;
    – Absolut Romania e probabil sa fi creat parodia ei singuri cu: http://www.keepcalm-o-matic.co.uk/

    Iti inteleg punctul de vedere, dar tonul nu. Daca vrei sa faci cu adevarat un demers, mi-ar placea sa stam de vorba 🙂

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 01:33 PM

      Corina, m-am lamurit cu Pepsi, insa chiar daca imaginea folosita de Kiss nu are autor, tot nu e ok. E asa de greu sa-ti iei un designer sa faca o poza? Si tie chiar ti se pare ok ca un post de televiziune cu pretentii de profesionalism ca PRO TV sa foloseasca o imagine de pe facebook.com/quotable.quotes? Sincer acum.

      Ma tem insa ca un demers pe aceasta tema ar fi inutil, fiindca nu avem educatie legala si nici dorinta de a face lucrurile corect. Awareness-ul si cota de piata conteaza mai mult decat a face lucruri de calitate, in mod responsabil. Iar utilizatorii obisnuiti imi demonstreaza ca nu au inteles deloc distinctia intre un profil de utilizator si o pagina de brand.

      Reply
      • stoichita marian
        Aug 09, 2018 - 02:22 PM

        Ce-mi poate vedea ochii ? O fraza in care apare scris “……insa chiar daca imaginea folosita de Kiss nu are autor….” ! Orice imagine fotografica are autor !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

        Reply
  9. Mihai Priboianu
    Jul 18, 2012 - 02:02 PM

    Apropos de educaţie legală; vreau şi eu să citesc legea care îi dă dreptul unei persoane fizice să publice conţinut Youtube, Vimeo etc. şi îngrădeşte acest drept pentru persoane juridice aka branduri.
    Despre ce cadru legislativ vorbim?

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 02:20 PM

      Mihai, eu vorbesc aici despre cadrul legislativ care se aplica corporatiilor. Spre exemplu: “Copyrights vest automatically in the creator of the original content—they do not require registration, using the work in conjunction with the symbol ©, or the use of any other measures in order to vest in the creator.

      Therefore, if you did not create the content you are sharing on social media, copyright laws likely prohibit you from using it without the owner’s consent.”

      Luat de aici: http://www.invigorlaw.com/social-media-legal-issues-post-number-5-copyright-trademark-and-other-intellectual-property-ip-issues/

      Reply
    • Ruslana
      Jul 18, 2012 - 02:29 PM

      Sunt total de acord cu Mihai. Ar fi de mare folos pentru toata lumea sa impartasesti sursele “legilor” pe care le-ai citat in cadrul articolului.

      De exemplu in cazul Youtube, este stipulat in termenii si conditiile de pe site-ul lor:

      Prohibited commercial uses do not include:

      – uploading an original video to YouTube, or maintaining an original channel on YouTube, to promote your business or artistic enterprise;
      – showing YouTube videos through the Embeddable Player on an ad-enabled blog or website, subject to the advertising restrictions set forth above in Section 4.D; or
      any use that YouTube expressly authorizes in writing.

      De unde ai aflat altceva? 🙂

      Reply
      • Andra Zaharia
        Jul 18, 2012 - 02:52 PM

        Ruslana, ce mentionezi tu se aplica utilizatorilor obisnuiti ai unei platforme. Diferenta intre tipul de legislatie aplicat utilizatorilor persoane private si utilizatorilor entitati comerciale difera.

        Iata un extras pe care l-am adaugat articolului acum cateva minute, de aici: http://www.invigorlaw.com/social-media-legal-issues-post-number-5-copyright-trademark-and-other-intellectual-property-ip-issues/

        “Copyrights vest automatically in the creator of the original content—they do not require registration, using the work in conjunction with the symbol ©, or the use of any other measures in order to vest in the creator.

        Therefore, if you did not create the content you are sharing on social media, copyright laws likely prohibit you from using it without the owner’s consent. […]

        Moreover, your business can be liable for copyright infringement even if it did not “personally” use the copyrighted material if it “induces” the infringement or vicariously infringes. Accordingly, if your business benefits from someone else’s copyright infringement (e.g. the infringing acts of a marketing agent, employee, etc.), and your company is in position to prevent it, your company could be liable. To my knowledge this issue has yet to materialize in a public way in the realm of social media, but the implications are apparent.”

        Termenilor si conditiilor fiecarei platforme li se adauga si legislatia aplicabila fiecarei corporatii, de care avocatii respectivei corporatii sunt foarte constienti. In Romania suntem inca in apre tulburi din perspectiva legislatiei aplicabile in sfera online, insa voi reveni cu un articol mai detaliat despre cum se procedeaza in SUA, unde acest domeniu este mai bine pus la punct.

        Reply
        • Ruslana
          Jul 18, 2012 - 03:07 PM

          🙂 Nu ma intelege gresit, sunt total de acord cu tine ca in cazul paginilor de Facebook de top din Romania calitatea interactiunilor si a content-ului lasa de dorit foarte foarte mult.

          Nici nu incerc sa te combat, zic doar ca poti adauga valoare articolului daca pui sursele legale, scrise in clar, ordonante de guvern si altele, nu pareri personale si interpretari “in spiritul legii”.

          Atat timp cat nu exista un set clar de reguli, cunoscut, impus si scris in limba romana despre ce ai voie sa share-uiesti sau nu, si cum sa te comporti ca brand in social media, situatia asta de care zici va continua sa existe.

          Reply
          • Andra Zaharia
            Jul 18, 2012 - 03:11 PM

            Ruslana, din pacate asa este, pana cand legislatia nu va fi bine organizata in acest domeniu, ne va fi greu sa aplicam legile generale ale drepturilor de autor in sfera online. Ce am scris insa nu sunt interpretari personale. Am fost la traininguri specializate cu oameni mult mai bine informati decat mine in acest domeniu. Ce am incercat eu sa fac este sa facilitez asimilarea acesti informatii, fiindca lumea nu are rabdare sa citeasca legi si fug de lecturile care nu sunt usor de parcurs.

            Sper insa ca, usor, usor, sa putem creste si noi calitatea continutului pe care il cream. E pacat sa avem atatea resurse creative si sa nu le exploram in spiritul respectului fata de audienta noastra.

          • marian stoichiță
            Sep 19, 2020 - 04:49 AM

            Neicușoară Ruslana,dacă zici “Atat timp cat nu exista un set clar de reguli, cunoscut, impus si scris in limba romana despre ce ai voie sa share-uiesti sau nu, si cum sa te comporti ca brand in social media, situatia asta de care zici va continua sa existe.”asta nu te absolvă de a fi pedepsită de lege !!! Scotocește internetul și vei găsi explicații tot așa de bine cum ai găsit ce ți-a dorit inimioara și ai luat fără remușcări.Orice operă de orice natură,fotografică,teatrală,literară,pictură etc.are un autor legal și mai mulți hoți care salivează după ceva MOCA.M-am judecat patru ani și jumătate cu Kanal D pentru două fotografii unice realizate de mine în curtea TVR în seara de 22.12.1989 ce reprezintă aducerea lui Nicu Ceaușescu la televiziune deja rănit, dezbrăcat până la brâu,pătat de sânge pe pantaloni,lovit la față etc.,document istoric pur nu diversiunea arătată pe ecranele de televizor atunci și internet acum.Hoțul și mincinosul de serviciu care striga în gura mare la televizor că nu știe unde să mă găsească(nu pentru a-mi cere voie,chipurile de a le folosi vroia doar pentru adevăr….)nu este altcineva decât MaReLe și inegalabilul trobonel MĂDĂLIN IONESCU care a produs o pagubă materială televiziunii Kanal D și acum se plimbă chipurile să aibe grijă de familie.Dacă pierdeam,numai la fond mi-au cerut 38000 lei(noi) cheltuieli de judecată ca să mă învețe minte să mai dau în judecată o televiziune și imaginează-ți că i-am purtat și la CAB apoi la ICCJ iar avocații lor au cerut bănuți grei de s-a supărat turcul pe Mădălin și i-au dat vacanță lungă.Mi-am pus la bătaie toate indemnizațiile de revoluționar pentru dreptate cheltuind peste 30000 lei(noi).Au scăpat din vedere că unuia care a stat sub tirul de gloanțe în curtea TVR nu o să-i tremure genuchii să-i acționeze în instanță !!! La tribunal Mădălin Ionescu și fostul lui colaborator O.Marian s-au comportat ca două măicuțe care au rămas gravide dar ele nu știu nimic.Puteți verifica: dosar nr.31436/3/2014 -la TMB-CAB-ICCJ același număr.Așa că fi atentă când râvnești la opera altuia că unii au muncit sau chiar au riscat pentru a o realiza.Andrei Zaharia, cer scuze că m-am grăbit și nu am citit toată fraza când am comentat la tine cu altă ocazie !

  10. BMF
    Jul 18, 2012 - 02:23 PM

    Ok, daca unui brand i se interzice publicarea unor altor materiale decat cele proprii pe pagina de facebook de la youtube de ce sunt filmulete care nu sunt detinute de youtube ci sunt uploadate de catre altii? De exemplu chiar in momentul asta ma uit la un filmulet preluat de la Sky Sports, incarcat de userul TheWorldCricket si pus pe Facebook de catre Youtube. De ce digg in pagina de facebook posteaza stiri din 1001 surse externe si nici una cu continut propriu? samd

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 02:27 PM

      Oh, aici sunt complet de acord cu tine ca e complet ilegal si incorect. Modul in care utilizatorii manipuleaza, in maniera ilegala, continutul. Drumurile proprietatii intelectuale sunt foarte incurcate, iar Youtube teoretic ar avea dreptul, fiindca este platforma care gestioneaza continutul si in ai lor “terms of service” este stipulat undeva ca are voie sa foloseasca acest continut. Ar trebui sa ma interesez pe aceasta tema insa.

      Cu siguranta sunt o multime de detalii de dezbatut aici, insa ce voiam eu sa exprim prin acest articol este nevoia de a ne trata cu mai mult respect audientele atunci cand actionam in calitate de voce a unui brand sau a unei companii.

      Reply
  11. Mihai Priboianu
    Jul 18, 2012 - 02:34 PM

    Articolul de pe invigorlaw in opinia mea nu se aplica legislatiei din Romania iar tu ai dat exemple despre pagini de branduri active pe plaiurile noastre.

    Singurul cadru legislativ pe care eu il cunosc ca “se aplica” la noi este legea drepturilor de autor. Nu stiu daca exista o Directiva Europeana in domeniu pentru ca daca ar exista ar prima fata de legislatia romaneasca. Sincer am sa sap!

    Oricum ar fi, legea drepturilor de autor nu este doar pentru corporatii ci si pentru persoane fizice. Acum sa il vad eu pe ala care nu mai posteaza de-acum incolo videoclipuri cu Michael Jackson fiindca ii e frica de faptul ca il va da cineva in judecata asa cum ar fi fost in cazul in care Pepsi ar fi abuzat de imaginea artistului anterior mentionat.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 03:18 PM

      Mihai, nu ma astept ca cineva sa ia masuri serioase din punct de vedere legislativ in aceste cazuri. Tocmai de aceea apelul meu este mai degraba catre doza de respect cu care ar trebui sa ne tratam publicul atunci cand actionam ca voce a unui brand. Cred insa ca este nevoie de o reglementare legislativa specifica si acestui spatiu, fiindca altfel de aplica legea junglei, care conduce la o calitate indoilenica a tot ceea ce facem.

      Reply
  12. BMF
    Jul 18, 2012 - 02:35 PM

    Pentru a afisa doar imaginea brandului cu continut propriu sau pentru a insera continut cu acordul altor parti(artisti de exemplu) este nevoie de multe resurse si de multi bani. Cred ca toata lumea prefera varianta mai ieftina si necostisitoare – nu stiu cat de ilegala sau nu.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 02:49 PM

      Tocmai de aceea cred ca toate aceste costuri trebuie calculate inainte de a porni promovarea unui brand pe un anumit canal. La noi, insa, se fac inca multe lucruri amatoriceste.

      Reply
  13. George
    Jul 18, 2012 - 04:26 PM

    Zice specialistul citat: „if you did not create the content you are sharing on social media, copyright laws likely prohibit you from using it without the owner’s consent”.

    Când owner-ul a făcut upload-ul pe youtube a lăsat bifat „enable embed”; facebook preia clipurile tocmai prin codul embed, altfel dă doar un link simplu către youtube. Conform termenilor Youtube ai voie să folosești conținutul pe care youtube îl pune la dispoziție prin embed pe alte site-uri (e în terms, punctul 4.A). Deci, dacă folosești muzică de pe un cont autorizat al artistului sau casei sale de producție și are embed-ul bifat poți să pui clipul unde vrei tu, pentru că ai explicit acest drept pe ruta: deținător de drepturi -> youtube.

    Pozele sunt altă poveste. Am găsit și eu niște poze, cu tot cu sursă, acum o vreme. Ăla e furt. (Dacă e cineva interesat, dau și link.)

    De unde sunt limitările din al doilea citat (cel cu brandurile n-au voie să pună clipuri de pe youtube și n-au voie să folosească nume de artiști și personalități în statusuri)? De fapt, de unde sunt preluate toate normele în baza cărora ai construit întregul articol?

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 05:27 PM

      George, am participat la un training specializat pe social media compliance, tinut de o companie americana, iar regulile acolo sunt clare. Corporatiile care nu respecta regulile drepturilor de autor sunt pasibile procese de milioane de dolari in daune. Eu cred ca e de bun simt sa nu folosesti munca altcuiva in folosul propriu, dar se pare ca fiecare e mai interesat de beneficiul personal decat de orice altceva.

      Brandurile au destule resurse sa creeze si sa foloseasca propriul continut. Vrei sa spui ca nu te-ar deranja ca o companie sa-ti fure creatia si sa se foloseasca de ea fara nicio compensatie materiala? Limitarile mentionate de mine au fost discutat in cadrul acelui training si eu le consider perfect motivate.

      Brandurile pe care le-am mentionat eu au bugete generoase, o parte din care ar putea fi directionate catre contractarea unor servicii profesioniste. Acest lucru ar insemna respect fata de utilizatorii carora li se adreseaza si respect fata de munca celui care creaza fotografii sau video.

      Reply
      • George
        Jul 18, 2012 - 08:15 PM

        Andra, în toata discuția aceasta vad 2 chestiuni care se suprapun nefericit, din punctul meu de vedere:
        – legea
        – morala.
        Morala (ce nu e frumos să faci, ce mă deranjează pe mine etc.) e un lucru. Eu nu mă refeream la ea.

        Legal, avem de-a face cu o altă chestiune. Legal, brandul e limitat de lucrurile pe care are voie să le facă după ce scrie la lege. Ceea ce am argumentat eu mai sus în privința youtube este că există un contract explicit în cazul clipurilor puse de artiști sau de casele de discuri. Contractul respectiv permite oricui să le preia cu embed, dacă opțiunea e bifată de deținătorul drepturilor. Nu te dă nimeni în judecată. Eu, deținătorul drepturilor, nu am de ce să mă plâng în instanță că cineva preia ceva ce eu i-am dat voie să preia; ar fi noaptea minții.

        Bănuiesc la ce se refereau oamenii care au ținut trainingurile și dacă am dreptate e un lucru extrem de important: cască ochii la ce preiei de pe youtube. De exemplu asta nu e ok să o iei că e pusă de Gigel Pișcoteanu și trupa are de pierdut – http://youtu.be/jHbCE53s9hQ. Asta, însă, pare a fi ok – http://youtu.be/fJ9rUzIMcZQ. Datoria brandului în subiectul youtube este să se asigure că ia de acolo de unde are voie.

        Și cred că ai dedus faptul că susțin vreo libertate tembelă. E greșit. Socot că pe facebook multe branduri românești încalcă legea drepturilor de autor. Am și eu dovezi culese, altele decât cele date de tine.

        Doar că, cel puțin în zona de muzică, se întâmplă chestiuni interesante cu youtube și permisiunile. Susțin că există deținători de drepturi care pun pe youtube înregistrări cu permisiunea de a fi embed-uite. Pe acelea oricine, fie el brand sau Victoraș Copilul Minune, are voie să le dea pe facebook, g+, pinterest, socl ș.a.m.d. sau site-ul propriu. Și încă n-am identificat interdicția legală sau contractuală pentru asta.

        Reply
        • Andra Zaharia
          Jul 18, 2012 - 09:29 PM

          Mersi mult pentru comentariu, George. E drept ca am implicat aici si judecati ce tin de morala, la care se adauga si faptul ca legislatia in Romania nu este deloc actualizata in conformitate cu necesitatile si evolutia rapida a mediului online. Cred ca in continuare ne vom lovi de astfel de probleme si un caz de actionare in instanta care sa porneasca din online este departe de noi. In aceste circumstante, cred insa ca fiecare companie are nevoie de coduri care sa reglementeze activitatea lor in social media, pentru ca agentiile care le gestioneaza imaginea si alti membri implicati sa aiba un ghid conform caruia sa actioneze, iar brandul sa ii poata tragere la raspundere in caz de incalcare a regulilor. In SUA deja se intampla, insa la noi vad inca multe actiuni oportuniste si fara dorinta de a creste calitatea continutului diseminat.

          E drept ca in cazul Youtube avem de-a face cu o chestiune multifatetata, insa raman la opinia ca o companie ar trebui sa ceara acordul artistului inainte de a-i folosi materialele, fiindca asocierea intre cele doua entitati poate fi perceputa drept endorsment si nu toti artistii sunt deschisi la a se asocia cu orice brand. Pe de alta parte, e tare greu sa implementezi niste reguli intr-un mediu atat de volatil si incontrolabil. Cred insa ca trebuie sa incercam sa avem macar o directie si in acest sens, fiindca tot se vorbeste de strategii si exemple de succes la fiecare conferinta despre online.

          Apreciez parerea ta si multumesc pentru timpul investit in a o transpune in scris.

          Reply
  14. com
    Jul 18, 2012 - 09:04 PM

    Sloganurile de genul “Keep Calm and Carry on!” sunt la liber pe net, el fiind initial un slogan de razboi ramas nefolosit de Marea Britanie. Nu cred ca exista copyright asupra sintagmei “Keep Calm”.
    Michael Jackson a fost o buna perioada din cariera lui sub endorsement Pepsi. In mod socant, ca “specialist” in comunicare care ii si cearta pe altii, nu ai documentat acest post, chiar daca l-ai lasat la dospit in draft doua saptamani. Nu stiu daca ai vazut can-uri de Pepsi in ultimul timp, dar designul lor il include pe Michael, ca parte a unui deal prin care ei sarbatoresc implinirea a 25 de ani de la albumul Bad. Am aflat toate astea dand un search pe Google. E util, incearca-l 😉

    http://www.hollis-pr.com/articles/pepsi_signs_endorsement_deal_with_the_late_michael_jackson.aspx

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jul 18, 2012 - 09:32 PM

      Anonimule, e drept ca acolo a fost greseala mea, insa acest lucru nu invalideaza problema ridicata de mine si nici nu scuza brandurile care chiar afiseaza acest comportament in mod frecvent. Si chiar daca nu exista copyright asupra expresiei “Keep calm”, oare agentia sau managerul paginii Absolut chiar nu a gasit nimic original si legat de brand care sa ilustreze o postare? Pentru ce mai platim agentiile atunci?

      Reply
  15. Mihaela
    Aug 07, 2012 - 04:52 PM

    ok, e putin vechi postul, dar, dupa ce am citit toate raspunsurile, eu tot nu m-am lamurit. Ma uit la pagina de fb a Coca-Cola https://www.facebook.com/cocacola. Gasesc acolo fotografii postate si/sau share-uite cu mentionarea sursei de pe:
    -www.weheartit.com
    -ftr.ro
    -alte pagini de fb (design-dautore.com, TVR1) sau chiar useri (persoane)
    -stirileprotv.ro
    -gymnastics.about.com
    -ziarelive.ro
    -onlinesport.ro

    Oare ce face Coca-Cola este ilegal? Oare armata lor de avocati nu stie acest lucru? Sau este posibil ca brandul acesta sa aiba acord expres cu toate sursele de mai sus? Just wondering pentru ca nu inteleg.

    Si, un aspect si mai interesant de remarcat: daca Coca-Cola nu are buget de social media suficient de mare incat sa produca destul continut propriu pentru FB si fanii lor … atunci cine sa aiba?

    Reply
  16. Mihaela
    Aug 07, 2012 - 05:28 PM

    si revin, legat de share-uirea de continut YouTube de catre branduri pe paginile de fb:

    “What kinds of commercial uses of the YouTube website are prohibited and which aren’t?
    We’ve updated our Terms of Use to clarify what kinds of uses of the website and the YouTube Embeddable Player are permitted. We don’t want to discourage you from putting the occasional YouTube video in your blog to comment on it or show your readers a video that you like, even if you have general-purpose ads somewhere on your blog. We will, however, enforce our Terms of Use against, say, a website that does nothing more than aggregate a bunch of embedded YouTube videos and intentionally tries to generate ad revenue from them.”
    Sursa: http://support.google.com/youtube/bin/answer.py?hl=en&answer=71011
    (referirea este specifica la commercial use)

    Oare “show your readers a video that you like” nu include si a le arata fanilor pe fb un videoclip care ne-a binedispus azi-dimineata?

    Reply
    • Andra Zaharia
      Aug 09, 2012 - 09:41 PM

      Foarte interesant, Mihaela. Multumesc ca ai postat aceasta informatie. Ar fi de ajutor ca ei sa clarifice si sectorul comercial si posibilitatile de embed sau share, insa ma tem ca acest lucru ar trebui discutat si cu artistii si managerii lor si va dura multa vreme pana se va ajunge la vreo concluzie clara, asta in cazul in care se va ajunge vreodata la una. Dar e util de aflat despre acest update. Mersi inca o data!

      Reply
      • Mihaela
        Aug 12, 2012 - 11:18 PM

        Multumesc de raspuns, Andra. Si eu ma ocup de pagini de Facebook si am tot timpul grija asta, sa nu incalc vreun copyright; ar prinde bine sa avem un “manual de neincalcare a copyright-urilor” 🙂

        Mai aveam un comentariu postat aici, probabil ca s-a dus in spam …

        Reply
  17. Mihaela
    Aug 07, 2012 - 05:29 PM

    cred ca primul meu comentariu nu s-a trimis:

    ok, e putin vechi postul, dar, dupa ce am citit toate raspunsurile, eu tot nu m-am lamurit. Ma uit la pagina de fb a Coca-Cola https://www.facebook.com/cocacola. Gasesc acolo fotografii postate si/sau share-uite cu mentionarea sursei de pe:
    -www.weheartit.com
    -ftr.ro
    -alte pagini de fb (design-dautore.com, TVR1) sau chiar useri (persoane)
    -stirileprotv.ro
    -gymnastics.about.com
    -ziarelive.ro
    -onlinesport.ro

    Oare ce face Coca-Cola este ilegal? Oare armata lor de avocati nu stie acest lucru? Sau este posibil ca brandul acesta sa aiba acord expres cu toate sursele de mai sus? Just wondering pentru ca nu inteleg.

    Si, un aspect si mai interesant de remarcat: daca Coca-Cola nu are buget de social media suficient de mare incat sa produca destul continut propriu pentru FB si fanii lor … atunci cine sa aiba?

    Reply
    • Andra Zaharia
      Aug 13, 2012 - 10:50 AM

      De acord cu tine, Mihaela. Ma indoiesc ca au ei acordul cu toata lumea si, din cate am vazut, corporate guidelines stabilite de la echipa globala de compliance sunt rareori respectate in fiecare tara in care exista brandul. Cred ca, de fapt, aceasta este problema.

      Reply
  18. Catalin
    Mar 02, 2013 - 12:56 AM

    Superb articolul, Andra! Felicitarile mele!
    Am si eu o intrebare. Pot sa creez o pagina, sa zicem Ion Popescu, iar acest Ion Popescu sa fie o persoana foarte importanta din Romania. Eu nu voi folosi poze cu Ion Popescu, doar ca pagina se numeste asa. Crezi ca e ceva ilegal si Ion Popescu ma poate da in judecata sau ii paote cere lui Facebook sa imi stearga pagina doar ca ii folosesc numele? Astept raspuns.
    PS. Am deja o pagina a unei “vedete” din Romania care are cateva zeci de mii de like-uri..insa nu am poze cu acea vedeta…

    Reply
    • Andra Zaharia
      Mar 04, 2013 - 10:26 AM

      Multumesc Catalin! In cazul paginilor facute pentru vedete sau persoane publice de catre fani, acest lucru trebuie specificat in numele paginii si in URL-ul paginii (exemplu: Julio Iglesias Romanian Fans). De asemenea, in sectiunea de About trebuie sa mentionezi ca aceasta pagina este creata de catre fani pentru fani si nu reprezinta un canal oficial al persoanei sau personalitatii respective. Si, daca vrei sa folosesti fotografii, poti contacta managementul acelei personalitati pentru a le cere fotografii, fiindca ei au mereu macar un set de fotografii destinat presei si promovarii prin diferite canale. Sper sa-ti fie de ajutor aceste sfaturi. O zi frumoasa!

      Reply
  19. catalina
    Mar 19, 2013 - 12:26 PM

    în sprijinul a ceea ce spui tu în legătura cu faptul că persoanele fizice pot să distribuie informaţii postate de alte persoane, uite aici jurisprudenta de la curtea de apel Târgu-Mureş.
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-14369041-atentie-postati-precedent-instanta-din-romania-stabilit-pagina-facebook-este-spatiu-public.htm
    nu este cel mai corect scris articol, dar ideea e aceeaşi.

    Reply
    • Andra Zaharia
      Mar 19, 2013 - 12:57 PM

      Multumesc, Catalina! Voi adauga articolul tau in articolul meu. Incep sa apara tot mai multe dovezi de acest tip, ceea ce e un lucru bun, care poate ajuta mult.

      Reply
      • marian stoichiță
        Sep 19, 2020 - 05:16 AM

        Andra,cu ce a deranjat comentariul meu adresat Ruslanei ? Cenzura…..?

        Reply
        • Andra Zaharia
          Sep 21, 2020 - 01:55 PM

          Nu a deranjat cu nimic, doar intrase in moderare, ca toate comentariile.

          Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Dragoş Gaftoneanu » Despre drepturile de autor
  2. Cum se poate folosi instagram pentru comunicarea unui brand? | katai robi | kataisme despre branding, marketing si social media
  3. Nevoia de leadership in social media « Andra Zaharia
  4. Cum se poate folosi instagram pentru comunicarea unui brand? - Markataing
  5. 12 articole din 2012 de luat cu noi în 2013 | La cafea. Duminica.

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.