ZOOT – cea mai eficienta experienta de shopping on-offline avuta pana acum

Încă de când a apărut pe piață, acum mai puțin de 1 an, ZOOT mi s-a părut o idee bună prin modelul lor de “try & buy”.

Mă bazez pe câteva motive simple când spun asta, în calitate de om normal, care nu are întotdeauna timp (sau chef) să bată mall-urile pentru haine și încălțăminte.

Ideea de a merge la mall, de a sta la cozile cabinelor de probă și de a face un tur de forță prin magazine nu e idealul meu de a petrece o zi de weekend. Prefer să merg undeva în parc și să citesc cu orele.

Excepție fac momentele când Mădălina îmi împărtășește din entuziasmul ei. Însă, după cum am observat amândouă, asta se întâmplă cam de 2 ori/an. În restul timpului, prefer să găsesc soluții care mi se potrivesc mai bine.

I’m not gonna lie, prefer oricând să cumpăr online decât offline, cu excepția cumpărăturilor din seria ”mâncare și chestii pentru casă”. Doar că, atunci când vine vorba de haine și încălțăminte, lucrurile nu-s foarte simple pentru mine. Uneori nu mi se potrivesc mărimile, alteori nu-mi plac materialele, iar picioarele mele refuză să mai poarte încălțăminte incomodă. Așa că probatul e un pas peste care, pur și simplu, nu pot să sar.

Așadar, pentru mine, ZOOT e magazinul online care îmi permite să am și capra, și varza.


Cum comanzi pe ZOOT.ro

Dacă ești din București, Cluj sau Timișoara, orașele în care se găsesc cabinele de fericire ZOOT, o comandă va decurge cam așa:

1. Începi prin a face browsing printre colecțiile de pe site, în funcție de o mulțime de criterii menite să te ajute să găsești ce cauți:

  • oferta zilei
  • colecția săptămânii
  • cele mai fresh de pe site
  • cele mai dorite lucruri
  • reduceri
  • cele mai bine vândute
  • și, desigur, în funcție de brand-ul dorit (hint: sunt zeci de branduri dintre care poți alege – cele de mai jos sunt doar o selecție).

branduri zoot

Top tip: Vei găsi haine și accesorii la prețuri excelente (mai mici decât pe site-urile brandurilor) de la Rains, Herschel, Happy Socks sau Cheap Monday. Lucrurile listate aici sunt genul pe care nu le vezi peste tot pe stradă și te îndemn să citești un pic despre branduri, să vezi ce povești mișto au.

2. Adaugi în coș ce vrei și ai posibilitatea să mai alegi, gratuit, o mărime care să fie livrată la cabina de fericire, astfel încât să fii sigură că pleci acasă cu rochia sau pantofii pe care îi vrei.

adaugare marime comanda zoot

3. Alegi unde vrei să-ți fie livrată comanda (acasă sau la una dintre cabinele de fericire) și cum vrei să plătești.

optiuni livrare si comanda zoot

4. Îți introduci datele personale și gata!

5. Comanda ajunge în 2 zile lucrătoare la cabina de fericire aleasă. Pentru mine a fost cea de la Victoriei, la nici 5 minute de birou.

PS:

Totuşi, dacă comanzi după ora 17:00 ai de aşteptat o zi în plus; probezi în 3 zile lucrătoare.

Când comanda a ajuns la cabină, am primit un SMS și un email de confirmare că pot merge să probez hainele.

confirmare comanda zoot

Comanda e păstrată timp de 4 zile la cabină, așa că poți merge când ai timp. Îți recomand, însă, să citești programul fiecărei cabine înainte să plasezi comanda, ca să o alegi pe cea mai apropiată de tine, al cărei orar se potrivește cu al tău.

cabina de fericire zoot victoriei

Am găsit o atmosferă foarte relaxată la cabina de fericire, cu un decor vesel și muzică în surdină. Numele a fost de-ajuns ca persoana de la cabină să-mi identifice comanda și-apoi a început distracția cu probatul.

Îmi comandasem câte două mărimi din fiecare lucru și bine am făcut, fiindcă la unele mi-a venit mărimea mai mică, iar la altele, mărimea mai mare. Recunosc, vreo 2 bluze și o fustă comandate nu mi s-au potrivit, dar tocmai asta e frumusețea ZOOT: pur și simplu au rămas la cabină, fără să-mi bat eu capul cu returul.

Am putut astfel să simt calitatea excelentă a bumbacului din care e făcută bluza asta, pe care am și luat-o acasă.

M-am înnoit și cu o jachetă impermeabilă Rains, de culoarea cerului senin. N-aș fi putut să aflu doar văzând-o pe site că e făcută dintr-un material subțire și moale, așa că am mai adăugat niște puncte bonus pentru sistemul ”probezi înainte să plătești”.

Tot datorită primei mele comenzi pe ZOOT.ro am descoperit un brand franțuzesc de încălțăminte numit Faguo. Sunt printre cele mai comode încălțări în care am mers vreodată și am deja 2 perechi, una albastru deschis și alta albastru închis.

tenisi faguo de pe zoot

Presimt că acesta e începutul unei prietenii frumoase, mai ales că, pentru fiecare pereche de încălțăminte vândută, Faguo plantează un copac, în Franța, cum era firesc, dar oricum e un câștig oriunde s-ar întâmpla. Din 2009 și până acum, au plantat aproximativ 250000 de copaci, iar pe fiecare pereche de Faguo sunt 2 nasturi din nucă de cocos, simbol al arborelui plantat. Întreaga poveste e pe fiecare cutie de Faguo, un alt detaliu care mi-a plăcut mult!

M-am bucurat să văd și Tamaris pe ZOOT, fiindcă aveam deja o pereche de pantofi de la ei, făcuți dintr-o piele extrem de confortabilă. Vă recomand să încercați produsele lor, fiindcă picioarele voastre vă vor mulțumi. 😉

6. Am ales ce mi-a venit mai bine, fără presiunea timpului, fără să stau cu stresul că țin oameni la coadă care au și ei de probat ceva. Am plecat acasă cu un mic ”haul”, cum îl numesc bloggerițele de fashion, format, fără să-mi dau seama, de haine, încălțări și accesorii în tot felul de nuanțe de albastru. O fi fost ceva în aer în seara aia. 🙂

Ca un beneficiu extra, Codiță s-a bucurat de punga încăpătoare și a făcut din ea ce știe mai bine: un loc de chill.

codita si punga zoot

Totul a fost super simplu și eficient, ca nicio altă sesiune de shopping din experiența mea de până acum.


Casual & comfy

La ieșire din cabină, am zărit revista ZOOT, în care aștepta frumos următorul voucher, pe care îl poți folosi și tu, dacă ajungi prin zonă:

voucher revista zoot

Revista e o extensie a manifestului ZOOT, care îndeamnă la relaxare și exprimare liberă, motiv pentru care e fix pe gustul meu. Pur și simplu nu am răbdare să port lucruri care nu mă reprezintă sau în care nu mă simt în largul meu. De aceea aleg haine din materiale blânde cu pielea și prefer oricând o ținută comodă. Dacă ar fi să definesc stilul meu, cred că așa aș putea să-l descriu.

De ceva vreme am început să port mai des rochii și culori vesele (deși încă am minim 5 tricouri gri în dulap, pe care le iubesc de-a dreptul) și mi-am promis că iarna asta o să fiu pata de culoare într-o mare de geci negre. 😀

Echipa ZOOT mi-a dat ocazia să încropesc o colecție după preferințele mele, în caz că sunteți curioși ce mi-a plăcut în orele în care am dat click și scroll pe site în neștire: Plăcerile ZOOTiste ale Andrei Zaharia.

colectie zoot andra zaharia


Tip & Tricks

Acum că ai văzut cât de simplu e să faci o comandă pe ZOOT.ro, îți las și câteva link-uri utile, care să îți răspundă la întrebările care ar putea să-ți răsară în minte mai devreme sau mai târziu:

Top tip: nu-ți fie teamă să-ți comanzi mai multe haine, accesorii și alte nebunii, fiindcă e mai bine să probezi mai multe, astfel încât să pleci acasă cu ce-ți place mai mult. Nu te speria de ”nota de plată”, fiindcă oricum vei achita doar ce alegi la final, așa că n-o să dai faliment din cauza asta. 🙂

Acestea fiind spuse, happy ZOOTing! Eu merg să-mi scot “les Faguos” la plimbare! 😀

Sursa foto featured: feet on high heels showing from wordrobe via Shutterstock.

One Response

  1. Adi
    Sep 08, 2016 - 12:34 PM

    Foarte interesanta aceasta oferta de shopping.

    Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.