Mi s-a întâmplat, nu o dată, să ajung la un prag de oboseală și surmenare psihică vecină cu epuizarea. De fiecare dată am repetat același tipar și de fiecare dată mă întrebam cum de am ajuns acolo. Mă simțeam mereu în criză de timp, presată din toate părțile, aveam liste nesfârșite de task-uri și de obiective pe care voiam să le îndeplinesc, chiar și atunci când nu-mi cerea nimeni asta. I was overdoing it.
Ei bine, după ultimul episod din această serie, am decis să pun piciorul în prag, să găsesc rădăcina răului și s-o stârpesc fără milă. Știam însă, că nu va fi ușor…
O sarcină care cere mult timp nu e neapărat importantă
De multe ori, din prea mult zel, din dorința de a face lucrurile repede și bine și din nevoia de a mulțumi pe toată lumea (sau pe cât mai multă lume), am ajuns să uit că nu toate lucrurile de pe lista de to do erau importante.
Deși mereu am fost organizată, iar asta m-a ajutat să fiu destul de eficientă, câteodată nu reușesc să prioritizez lucrurile atât de bine pe cât mi-aș dori. E un lucru pe care l-am acceptat cu oarecare dificultate, însă primul pas este recunoașterea problemei.
Citind cu atenție cartea lui Tim Ferris, The 4 hour work week, am început să casc ochii tot mai larg și să văd că marea de lucruri urgente de rezolvat în care mă afundasem nu era chiar atât de adâncă și nici nu stătea să mă înghită.
Mai mult nu înseamnă mai bine
Iată o altă problemă cu care m-am confruntat mai mereu în ultimii ani. Deși țin foarte mult la calitatea lucrurilor pe care le fac, deseori am impulsul acut de a rezolva cât mai multe, ca să le tai de pe listă, să am un oarecare sentiment de finalitate. Desigur, așa cum știm cu toții, lista zilnică de sarcini este inepuizabilă, lucru care generează, uneori, frustrare.
Un alt impuls cu care mă lupt să-l mărginesc și să-l estompez este acela de a mă implica într-o mulțime de proiecte, de a-mi umple fiecare clipă din fiecare zi. Fac asta nu dintr-o înclinare masochistă, ci fiindcă fiecare dintre responsabilitățile pe care mi le asum mă îmbogățește cu noi cunoștințe și experiențe. Însă și acest lucru poate deveni copleșitor și obositor, iar timpul de respiro de care avem nevoie cu toții nu trebuie eliminat, fiindcă el conduce, invariabil, la dezechilibru.
Ce am învățat de la Tim și trebuie să știți și voi
Din cartea lui Tim Ferris am desprins o mulțime de sfaturi utile. Desigur, utilitatea lor este dovedită doar prin practică. Dezvățarea de obiceiuri vechi și nocive (supraglomerarea, stresul provocat chiar de noi înșine etc.) este un proces chiar mai dificil decât a învăța ceva nou. Nu e însă, imposibil. Când ajungi la o limită fizică, iar nu doar psihică, a oboselii și a sentimentului că pur și simplu nu mai poți, e clar că e nevoie de o schimbare radicală a stilului de viață, de abordare a lucrurilor.
Ei bine, nu vă recomand doar să citiți cartea lui Tim, ci și să vă luați notițe (eu fac așa cu orice carte, obicei moștenit din școala generală), să le printați și să le lipiți de frigider. Printre cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le recunoaștem față de noi înșine, dacă vrem să ne fie mai bine, se află:
- Să faci ceva lipsit de importanță bine nu îl face important.
- Eficacitatea înseamnă să faci lucruri care te aduc mai aproape de obiectivele tale.
- 80% din rezultate provin din 20% din efortul și timpul total
- Să fii ocupat e o formă de a lenevi – a gândi leneș și a acționa la întâmplare.
- Să fii supraaglomerat înseamnă adesea să fii la fel de neproductiv ca și cum n-ai face nimic și e mult mai neplăcut.
- Să fii selectiv – să faci mai puțin – este calea de a fi productiv. Concentrează-te pe lucrurile importante și ignoră restul.
- Lipsa timpului înseamnă, de fapt, lipsa priorităților.
- Dedicarea este adesea muncă fără sens camuflată.
- Niciodată n-ar trebui să existe mai mult de 2 lucruri cruciale pe lista ta zilnică.
- Să începi un lucru nu justifică automat că trebuie să-l și termini.
- Învață să recunoști și să te lupți cu impulsul tău de întrerupere.
- Învață să spui nu. (Aici am, încă, mari probleme.)
Gândește simplu.
Cred că aceasta este una dintre cele mai mari provocări pe care le în față. Am avut mereu o pasiune pentru lucrurile complicate, pentru căile încurcate de rezolvare a problemelor, însă acum nu mai e deloc la fel de distractiv cum era când aveam mintea odihnită și puține responsabilități.
Gândirea simplă e o gândire eficientă. Ea te ajută să-ți păstrezi calmul și să-ți păstrezi energie pentru lucrurile importante. Nu e ușor însă să alungi zmogotul din viața și din mintea ta ca să ajungi la această simplitate.
Eu sper ca, urmând pașii și sfaturile altora, care au trecut deja prin asta, să ajung la acel punct în care pot vedea totul în termeni simpli, fără excese de overthinking și tăiere a firului în 4.
Din sfaturile date de Tim Ferris, ție care și se potrivește cel mai bine?
