Românii care vor să cucerească Himalaya în 2011

Ni se întâmplă tuturor să ne prindem așa de tare de munca noastră, de update-urile de postate de Facebook, de stream-ul de Twitter, de rapoarte și strategii, încât să uităm că, la un pas de noi, se află oameni care-și caută provocări de-a dreptul feroce. Weekendul trecut mi-a trecut pasager prin minte că ceea ce facem noi are, câteodată, prea puțină relevanță pentru lumea offline. Asta se întâmplă până când cele două lumi iau contact, iar ajutorul, învățarea și susținerea devin reale.

Am avut ocazia să-i cunosc, săptămânile trecute, pe Adrian Fako și pe Tiberiu Pintilie, doi dintre membrii expediției românești care va pleca, pe 4 septembrie, către Munții Himalaya. Odată ajunși acolo, scopu lor este să înceapă ascensiunea către al șaselea cel mai înalt munte din lume, Cho Oyu, de 8201 m!

Am văzut în ochii celor doi acea motivație aproape supraomenească de a cuceri un vârf important, atât fizic, cât și spiritual, mai ales că echipa de alpiniști își propune să ajungă pe Cho Oyu fără tuburi de oxigen, ceea ce ar fi o premieră mondială. I-am auzit pe Adrian și pe Tibi însuflețiți de scopul lor, i-am ascultat cu atenție în timp ce vorbeau cu pasiune despre steagul românesc pe care vor să-l ducă pe vârf și mi-am promis că măcar cititorii acestui blog vor afla despre ei.

E mare lucru ce vor să facă acești oameni harnici și dedicați și, așa cum știm mai toți, fiecare fărâmă de susținere pe parcursul unei asemenea aventuri e o piatră pusă sub picior atunci când oboseala e gata să te doboare.

Echipa mai are nevoie de încă 4000 de euro (din 22.000, cât le trebuia inițial) ca să fie gata de plecare, iar fiecare fărâmă de ajutor este neprețuită. Acești bani le sunt necesari pentru a plăti taxele de acces și escaladare pentru vârful Cho Oyu, pe care guvernul chinez le percepe. N-aș fi crezut vreodată că există așa ceva sau că sunt atât de mari, dar iată că realitatea pune dese piedici oamenilor cu vise mari.

Aceste piedici nu sunt, însă, insurmontabile, așa că vă invit, dacă aveți bunăvoința și dacă vă face plăcere să-i susțineți pe acești tineri, să donați în contul lor de Paypal. Dacă vreți să rămâneți și cu o amintire frumoasă din călătoriile lor, puteți cumpăra unul dintre posterele superbe din alte expediții pe care echipa le-a organizat pe alte vârfuri montane spectaculoase din Anzii Bolivieni, Franța, Kenya sau Pamir.

Expediția are și o pagină de Facebook, de care se ocupă chiar membrii acesteia, așa că fiți îngăduitori. Dacă vreți să o dați mai departe, ajutorul este mai mult decât binevenit!

Dacă aveți idei de companii sau persoane care ar putea susține această expediție, financiar sau cu echipamente, vă rog să-mi scrieți, ca eu să-i pot pune în contact cu Adrian sau cu Tibi, iar aceștia să plece în China cu toate cele necesare asigurării succesului acestei călătorii curajoase!

Vrei să înveți să înoți? Te pot ajuta

De câteva zile m-am apucat de o chestie pe care îmi doream de multă vreme să o fac: învăt să înot! Mi-am propus ca, în două săptămâni, să mă transform dintr-un bolovan într-o sirenă pentru care apa e mediul nativ. Eh, nici chiar așa, dar oricum, undeva pe acolo. Două lucruri mă ajută să-mi depășesc limitele și să ajung să înot liniștită, iar despre ele voi povesti mai jos.

Despre Laurențiu, instructorul-minune

Am avut norocul că Toma ne-a îndrumat către un instructor cum nu se putea mai blând și mai răbdător, care m-a făcut să-mi treacă frica de apă. Numele lui e Laurențiu Ticală și a învățat să înoate pe la 20 și-un pic de ani, iar de atunci s-a îndrăgostit atât de tare de apă, încât acum antrenează copii pentru competiții, care fac performanță în adevăratul sens al cuvântului.

Laurențiu e născut să fie pedagog, fiindcă are o răbdare de fier și te învață cu tact fiecare mișcare, astfel încât nici nu-ți dai seama când deja plutești. Mie asta mi se pare o mare realizare, fiindcă, pentru cei care nu știu deloc cum să abordeze înotul sau pentru cei care au o fobie legată de apă, totul e un proces firesc, menit să-ți dea încredere în tine. Odată ce deprinzi mișcările de bază, totul constă în exercițiu și în sincronizarea respirației cu mișcările corpului. Și chiar nu e atât de greu pe cât pare, dar nu aș fi aflat asta dacă nu ar fi fost Laurențiu.

Grijuliu și mereu atent la noi, instructorul știe să facă și din cel mai neîndemânatic non-înotător un om pentru care apa e doar un alt mediu și care nu prezintă niciun pericol.

Piscina – locul bălăcelilor nocturne

Fiindcă programul nu ne permite să mergem mai devreme (căci la cursuri nu particip doar eu, ci și o seamă de alți bloggeri), cursurile de înot se țin de la 8 la 10 seara, într-un loc care te îmbie la dat kilograme jos și la tonifiat musculatura. Body Art Wellness Club pe numele său, clubul are o piscină de vis! Iată și proba:

Cu apă caldă și curată, cu lumină plăcută, piscina de la Body Art m-a făcut să mă relaxez total (piscina are 180 de mp, 20 lungime x 9 latime, 140 cm adancime). După ce învăț să înot îmi propun să dau și o tură pe la sală (aerobic sau spinning, căci am de unde alege) și apoi să-mi exersez mișcările înot, după care să mă destind in jacuzzi. Răsfăț total! Și poți să faci asta oricând, pentru că sala e deschisă 24/24.

Vestea bună e că, dacă aveți chef și voi, până la sfârșitul lunii, au reducere de 50% la abonament, cu acces complet la piscina, jacuzzi, saune, sala de fitness, aerobic, spinning, non stop, 99 de euro, in loc de 200 de euro! Not bad, eh?

Dacă vreți să vă apucați de înot, vi-l recomand cu dragă inimă pe Laurențiu și apoi piscina Body Art, ca să vă bucurați de abilitățile noi dobândite!

Dacă vreți detalii, aștept să-mi scrieți în comentarii.

PS: Dacă nu mă credeți pe cuvânt, mai puteți găsi mărturisiri la Alex, Cristina, Vali, Auraș, Alina, Ionuț, Ioana, Elena.

Ritmurile sângelui latin

Pe la 4 ani, pe când eram la grădiniță, ai mei m-au dus la balet. Țin minte că-mi plăcea tare mult și că am fost extrem de încântată când am avut o serbare de ziua mamei în care am fost îmbrăcați în ghiocei și am dansat pe scena Casei de Cultură din Focșani. Cred că eram tare nostimi așa, mici și în costume.

În generală am făcut parte din echipa de dans a școlii, iar în liceu am condus echipa de majorete. Anul trecut am făcut o lună de streetdance, deși mi-aș fi dorit enorm să fac mai mult, însă nu am avut timp.

Deși n-am făcut niciodată dans într-un cadru profesionist, recunosc faptul că mi-ar fi plăcut tare mult. Dansul e o formă de expresie pe care eu o consider extrem de energizantă și eliberatoare. Dansul nu e doar mișcare, ci mai ales ritm, pasiune și invită la conștientizarea propriului corp. Dansul te ajută să te cunoști mai bine, iar când e în doi, e ocazia perfectă să vezi cât de bine te sincronizezi cu partenerul (sau nu).

Îmi pare rău că prea puțini bărbați din societatea noastră realizează cât de mult i-ar putea dansul să-și corecteze postura, să știe cum să danseze cu o femeie, cum să o atingă fără să fie percepuți drept intruzivi etc. Ar avea foarte multe de câștigat din doar câteva ședințe de dans.

De câteva săptămâni bune am avut ocazia să învât pași de bază și mișcări esențiale dintr-o serie de genuri de dans (vals, salsa, cha cha cha, samba – still working on it). Avem și un profesor minunat, Bursucu, de la ”Dansez pentru tine”, care știe cu ce să asocieze mișcările astfel încât să nu le uităm. Ce e și mai frumos este că învăț toate aceste lucruri alături de o mână de bloggerițe și alte femei interesante, iar atmosfera de la curs e extrem de distractivă.

Cu această ocazie am descoperit că eu și Anne-Marie ne potrivim tare bine ca pereche de dans. 😀

Responsabil de aceste bucurii este Gillette Venus, care este și motivul pentru care vara asta am avut cele mai fine picioare din istorie. Dacă reușesc să le și bronzez (natural), atunci vor fi numai bune de dansat pe toate ringurile pe care le prind. 🙂 Norocul meu e că am și un partener de dans excelent!

Până când mai prindem noi câte o mișcare, două, mă inspir din dansul tinerilor aceștia, care, deși nu au tocmai sânge latin, au niște miscări de-a dreptul hipnotizante!

Tu te-ai gândit să faci cursuri de dans?

Sursa foto.

Acoustic Bloggers nr. 2

Pentru că ne-a plăcut mult cum a ieșit prima experiență, cu emoții și bucurii, Make a decis că ne-ar mai suporta pe lângă el o vreme, ca Acoustic Bloggers să nu fie un one time thing. Așa că vineri, 22 iulie, la ora 20, pe terasa A’live Club (din Str. George Enescu), vom cânta din nou.

De data asta nu avem o cauză, ci cântăm pentru că ne place, pentru că ne-am adunat și am repetat, pentru că e ceva ce ne încălzește sufletul și ne aduce zâmbetul pe buze. Line-up-ul e unul cu oameni știuți și cu oameni noi, gata să-și dea și inima pentru câteva minunte, printre acordurile melodioase ale chitarei lui Make:
– Make
– Vlad Dulea
– Radu Tudoroiu
– Augustina Vasile
– yours truly
– Daniela Stefan
– Mircea Mester
– Stereobites
– Alex Giurgea
– Cuptor Band.

Prețul unui bilet va fi de 15 lei (așa cum a anunțat și Make), iar soarta banilor o va decide preabunul nostru coordonator, care cred că ne va chema din nou în sala de repetiții, ca să mai pregătim lucruri frumoase. Vă așteptăm alături de noi!

PS: Ce piese ați vrea să mai auziți cântate pe viitor? Nu de alta, dar poate pun o vorbă la Make, ca să le includem în playlist. 🙂

Sursa foto.

BCR Ladies Open Romania – sportul, văzut altfel

Dacă e un lucru care simt că mi-a lipsit în adolescență este practicarea unui sport în mod constant. Asta fiindcă a conduce echipa de majorete a liceului nu se pune ca sport. 🙂

Dacă aș spune că practicarea unui sport ajută nu doar la dezvoltarea fizică, la fortificarea organismului, ci și la dezvoltarea abilităților sociale, ar fi un truism. Însă eu cred că a fi pasionat de un sport implică mai mult de atât. Pasiune, autodisciplină și mult efort – toate astea fac din sportivii de performanță niște oameni cu o voință incredibilă, care au tot respectul meu.

Am adus vorba despre sport, fiindcă săptămâna aceasta, în București, are loc BCR Ladies Open Romania, cel mai important turneu feminin organizat vreodată în țara noastră. Peste 60 de jucătoare de tenis din toată lumea își vor etala abilitățile în meciuri care vor avea loc la Academia de Tenis Herăstrău din București.


BCR Ladies Open a început
de pe 16 iulie și durează până pe 23 iulie, iar meciurile devin din ce în ce mai interesante, având în vedere că etapa de calificări a luat sfârșit. Intrarea este liberă până mâine, inclusiv, iar de joi încep sferturile, semifinalele și finala, pentru care se pot achiziționa bilete.

Sâmbătă va avea loc și un meci demonstrativ între președintele Federației Române de Tenis (care are și cont de Twitter), Ruxandra Dragomir, și Iva Majoli, fost număr 4 WTA.

Eu una abia aștept să merg la meciuri, fiindcă tenisul e un sport extrem de interesant, pe care mi-aș dori să învăț să-l practic măcar la nivel de începător. Și nu doar pentru fustițele albe ( 🙂 ), ci pentru eleganța acestui sport și pentru tehnica pe care o presupune.

Câți dintre voi sunt fani ai tenisului și ar vrea să vadă meciurile? Am câte o invitație dublă pentru poimâine (joi, 21 iulie) și vineri (22 iulie), pe care le ofer într-un scurt concurs. Tot ce trebuie să faceți e să-mi spuneți, într-un comentariu, de ce ați vrea să mergeți la meciurile BCR Ladies Open România.

Lăsați o adresă validă de mail, ca să vă pot contacta și să aveți timp să primiți invitațiile. Pentru invitațiile pentru mâine, ora limită este 13 p.m. Succes tuturor!

Sursa foto.

#Transalpina – cum să NU faci un eveniment cu bloggeri

M-am întors după weekendul ăsta cu multe lecții învățate, atât din greșelile altora, cât și din alegerile mele mai puțin fericite. Spun asta fiindcă tot evenimentul cu #Transalpina mi-a lăsat un gust amar, o doză mare de oboseală și multe avertismente pentru viitor.

Nu contest ca Bloghiță și Nico au muncit pentru acest eveniment. Sunt sigură că au făcut-o, însă au făcut câteva greșeli care au dus la crearea unui haos total. O să vorbesc, pe scurt, despre factorii care au făcut ca acest eveniment să iasă tocmai invers față de așteptările mele. Un fel de feedback pe care sper ca participanții la eveniment și cititorii acestui articol să-l găsească util.

Traseul – așa NU

Ai 50 de oameni care vin din diverse părți ale țării (București, Cluj etc.). Da, pare o idee bună să-i strângi pe toți la un loc, ca să-i ai de la început grupați, dar nu e ok să pui oamenii să facă pentru asta 300 km în plus, fără o justificare validă.

Noi (aka eu, Bogdan, Ancuța Lebădă, Adrian Moruțan) am venit de la București până în Brașov degeaba, plecând la 4 dimineața la drum, ca să ajungem prin Râmnicu Vâlcea și apoi la Rânca. Evident, calea cea mai ușoară era să ne întâlnim cu grupul în Rm. Vâlcea, dar aici e și #mybad nr. 1 (despre care voi povesti mai jos).

Bloggerii și programul

Una dintre cele mai mari greșeli în organizarea evenimentului a fost lipsa unui program clar și nerespectarea celor câteva directive care fuseseră stabilite de la început. Nu poți face așa ceva în condițiile în care ai 54 de oameni și multe mașini care trebuie să meargă în coloană (ceea ce e aproape imposibil, în condiții de trafic de weekend, pe Valea Oltului etc.).

Nu e ok să nu dai niște puncte de întâlnire și ore estimative de ajuns, fiindcă va domni haosul, așa cum s-a întâmplat. Fiecare a oprit unde a vrut, nimeni nu știa clar traseul și s-a ajuns la 500 km și 12 ore de condus fără a vedea niciun obiectiv, ceea ce eu consider a fi inacceptabil!

Când ai de gestionat un grup mare…

Ai nevoie de:
responsabilizarea șoferilor – s-a condus într-un mod extrem de haotic și periculos, cu depășiri periculoase (în condițiile în care mașinile erau ale sponsorului, nu mașinile personale), care nu țineau cont de responsabilitatea pe care șoferii o aveau față de pasageri (nu generalizez, au fost și șoferi care au condus bine).
– un program clar, care să fie respectat și care să nu fie negociabil
– o voce autoritară, pe care Alex, din păcate, nu a avut-o. Dacă nu e cineva pe care restul grupului să-l asculte, atunci fiecare face ce vrea.
– un traseu care să nu creeze oboseală prea mare, frustrari și care să nu plictisească.
obiective de văzut, momente care să înveselească atmosfera, să creeze relaxare și să ofere șanse de networking. Practic, pentru asta sunt evenimentele.
stabilirea orelor de masă, ca oamenii să fie pregătiți și să nu fie excesiv de înfometați atunci când se face pauza de masă.
câteva informații despre sponsori și despre motivele pentru care s-au implicat în proiect, ca și cei veniți din afară să știe ce să comunice. Un asemenea guideline e util și pentru bloggerii participanți, ca aceștia să știe cum să-și adapteze mesajele.

Cum s-a reflectat evenimentul în social media

Da, a fost un eveniment cu mulți participanți, însă nu doar cantitatea de tweet-uri scrise contează. Eu una am renunțat să mai folosesc hashtag-ul oficial, ”#transalpina”, când am văzut modul în care evenimentul este reprezentat.

Îmi pare sincer rău pentru sponsorii care s-au implicat, fiindcă evenimentul nu a avut nicio utilitate pentru audiența sa (nu vorbesc de cei implicați). Zero obiective vizitate și zero povești de spus – asta înseamnă un eșec. Nu cred că un cititor neavizat al hashtag-ului va fi prea motivat să meargă pe Transalpina în baza tweet-urilor adunate acolo.

Practic, sponsorii nu s-au ales cu un share prea mare de vizibilitate și, aș îndrăzni să spun, nici cu susținerea participanților, care, în majoritatea lor, nu știu încă ce înseamnă să lucrezi cu brandurile în social media.

Greșelile mele

#mybad nr. 1 – da, ar fi trebuit să fiu mai atentă și să ne facem propriul traseu, ca să nu facem un drum până la Brașov în mod inutil, adăugând 300 km unui traseu oricum lung și oarecum obositor.

#mybad nr. 2 – trebuie să mă gândesc că o plecare cu 50 de oameni pe un traseu atât de lung nu avea cum să iasă atât de bine pe cât mă așteptam, din simplul motiv că fiecare vrea altceva și gusturile sunt greu de împăcat.

A doua zi am renunțat la călătoria cu grupul și am ales să ne facem totuși un weekend frumos, în care am vizitat câteva obiective despre care voi povesti în alt articol.

Prin urmare, am învățat câteva chestii esențiale despre cum să NU organizezi un eveniment cu bloggeri, din care sper să învețe și cei care nu au avut legătură cu evenimentul. Over and out.