Ieri s-a lansat trailerul filmului The Social Network, un film despre fondatorii Facebook și despre cum a luat naștere cea mai mare rețea socială din lume și, odată cu ea, și una dintre cele mai mari corporații mondiale. Povești s-au strâns mult despre Mark Zuckerberg și despre cum le-ar fi furat ideea unor colegi de la Harvard și ar fi transformat-o în Facebook. Sunt curioasă cum va arăta filmul, fiindcă nu au avut niciun fel de informații direct la sursă, dat fiind faptul că producătorii filmului nu au vorbit cu nimeni din interiorul Facebook și cu atât mai puțin cu Zuckerberg. Eu am un imens respect pentru regizorul David Fincher, care a regizat filmul meu preferat all, Fight Club, însă abordarea aceasta mi se pare ușor superficială.
Desigur, în stilul tipic a lui Fincher, trailerul are ceva nuanțe apocaliptice și nu dezvăluie nici o scenă din film. Pe 1 octombrie vom vedea despre ce e vorba. Aici găsiți site-ul oficial al filmului.
LE: A apărut astăzi (8 iulie 2010) și al doilea trailer:
Cu mare întârziere apuc să scriu și eu despre filmul pe care l-am văzut săptămâna trecută în cadrul avanpremierei organizate de Tabu, la care am fost invitată de către Cristina Bazavan, căreia țin să-i mulțumesc tare mult. Este vorba despre Felicia, înainte de toate, un film despre noi și părinții noștri. Deși pelicula nu poate fi o reflecție perfectă a fiecăruia dintre noi, vă veți regăsi cu siguranța în situațiile din film. Văzându-l, m-au încercat sentimente amestecate, mergând de la amuzament și până la agasare. M-am bucurat însă încă o dată să am părinții minunați pe care îi am și am simțit nevoia să-i sun să le aduc aminte de acest lucru.
Așa cum mi-a atras atenția un prieten ieri, în timpul unei discuții, de cele mai multe ori, suntem foarte apropiați de părinți noștri, însă îi cunoaștem prea puțin. Filmul acesta va trezi în voi, cu siguranță, dorința de a consolida relația cu ai voștri sau de a o face mai frumoasă și de a o prețui mai mult.
La vizionare am avut șansa să-i ascultăm vorbind despre film pe regizorii Răzvan Rădulescu și Melissa de Raaf, pe producătoarea Ada Solomon și pe actrița din rolul principal, Ozana Oancea. Am fost impresionată de cât de mult din ei au pus în film și cât de profund pătrunde în psihologia relațiilor dintre părinți și copii din România și din alte părți ale lumii. Se pare că nici în Olanda lucrurile nu stau foarte diferit. Vă invit să Felicia, înainte de toate.
Fetele de la Hotcity sunt cele mai drăguțe din lume! Pe lângă faptul că mă relaxează teribil articolele lor, care-mi plac fiindcă sunt foarte îndrăznețe și altfel față de site-urile sau reviste glossy (care, fie vorba între noi, nu-s deloc de mine), mai sunt și simpatice și organizează tot felul de întâlniri frumoase. Așa a fost și întâlnirea de la avanpremiera filmului ”Prince of Persia – The Sands of Time”, care mi-a făcut săptămâna mai frumoasă. 😀 Le mulțumesc pentru invitație și pentru faptul că au făcut fericită o cinefilă ca mine, care abia aștepta să vadă filmul ăsta. citeste mai departe →
Vali m-a provocat să scriu un post pe care-l ”coceam” de multă vreme, dar pentru care nu mi-am găsit niciodată timp. Lista cu serialele la care mă uit este lungă, fiindcă sunt o cinefilă înrăită, iar pasiunea pentru seriale se leagă strâns de nevoia mea de relaxare după multele activități zilnice.
Mă uit la seriale fiindcă n-am timp mereu să văd filme și fiindcă simt câteodată nevoia să-mi las mintea să se odihnească. Mă uit la seriale fiindcă nu mă uit la TV de 4 ani și prefer să mă uit selectiv la lucruri care mă relaxează. Așa că iată lista.
În seara asta m-au invitat fetele de la Hotcity.ro la film, la When in Rome, mai exact (vă mulțumesc!). O comedioară romantică extrem de simpatică, care ne-a făcut să râdem copios în unele momente și să oftăm în altele.Am avut o companie extrem de plăcută în timpul filmului, și anume pe Ileana și pe Minxieee, cu care am șușotit ca între fete. 🙂
Recunosc că m-am regăsit puțin în protagonista workaholică (n-am ajuns, totuși, la nivelul ei și sper nici să n-o fac), care crede că Făt Frumos e doar cel pe care-l poate iubi mai mult decât își iubește jobul. Tind uneori să încerc să compensez prin satisfacțiile profesionale alte lipsuri. Cu toții am făcut asta la un moment dat, dar încerc să nu fac un obicei. Putem cădea ușor în capcana de a crede că doar jobul ne face fericiți, ceea ce e complet greșit.
Căutarea echilibrului e un dans continuu pe sârmă, în timpul căruia trebuie să știi să echilibrezi greutățile din viață pentru a putea fi fericit. Cred că aici cuvântul cheie este căutarea. Suntem prinși într-un vârtej al căutării iubirii, a fericirii, care se potolește uneori, dar doar pentru câteva clipe. Eu sunt de părere că nu există doar o dragoste sau doar un Făt Frumos, ci mai multe și mai mulți, unele experiențe fiind mai frumoase decât altele.
Trebuie să nu percepem lucrurile ca fiind definitive și să nu renunțăm la căutarea noastră. E drept că, odată cu trecerea anilor, lucrurile devin tot mai complicate și tânjim tot mai mult după lucruri simple, după sentimente inocente, dar nu spune nimeni că nu le putem avea. E drept că ne pierdem din avânt și din energie și că devine obositor să o luăm de la capăt. Cu toate acestea, nu ne putem așeza pe jos, așa cum fac copiii mici, și să spunem răspicat că nu mai vrem. Clipele acelea de început, în care începi să te îndrăgostești și în care simți că lumea e a ta, ele sunt tot ce contează. Recunosc că mi-e dor să mă mai simt astfel, dar probabil va veni și momentul. Dacă eu sunt fericită, îi pot face și pe cei din jurul meu fericiți. Iar ăsta e scopul meu în viață, dincolo de orice altceva. Fericirea. Simplu.
După efuziunea asta sentimentală vă las cu o piesă la fel de sentimentală, dar foarte simpatică, pe care am tot ascultat-o zilele astea:
În seara asta m-au invitat fetele de la