Cândva zilele trecute am văzut un film care cumva mi-a scăpat în anul în care a fost lansat. E vorba de Limitless și probabil multora dintre voi le este cunoscut. Ideea filmului pune niște probleme interesante: care ar fi oportunitățile și consecințele capacității de a accesa întregul potențial al creierului uman prin ingerarea unei pastile.
Filmul este foarte antrenant și bine făcut, motive pentru care vi-l recomand, dar acum e timpul pentru ce voiam să vă arăt de fapt. O companie din UK pretinde că a descoperit o pastilă reală care are efectele pilulei din Limitless, numită Modafinil. Iată ce spun aceștia:
Officially its used to treat conditions that cause daytime sleepiness such as narcolepsy, however academics from top universities are using this pill to improve mental energy, focus and exam results.
Clipul de mai jos explică anumite detalii legate de ce conține pastila și cum funcționează, iar curajoșii o pot chiar încerca, gratuit sau plătind cu metode clasice sau chiar mai puțin clasice (Bitcoin).
http://www.youtube.com/watch?v=OeY9IY8HFCY
Personal, nu i-aș încuraja pe cei care sunt suficient de îndrăzneți pentru a testa efectele pastilei, însă nu neg că ideea de a explora potențialul creierului uman este una interesantă și tentantă. Cum ar fi să poți avea la îndemână, ca și când ai căuta într-un fișier, orice amintire, tot ce ai citit sau învățat? Dacă am aveam cu toții IQ-ul crescut, oare cum s-ar schimba lumea? Multe întrebări pentru care, poate, într-o bună zi, vom avea un răspuns. Până atunci, urmăresc cu interes thread-ul de pe Reddit despre acest medicament.
Iată un film de la care nu mă așteptam să dea naștere unui articol de tipul celui pe care-l veți citi. Robocopa fost, în copilăria noastră, personajul de desene animate și benzi desenate care întruchipa justiția absolută, forța fizică și mentală incoruptibilă, pe scurt, eroul de care aveam nevoie în lumile noastre mai mult sau mai puțin imaginare. Un film cu Robocop lansat în 2014 ne prinde la o vârstă și într-un context social și tehnologic care generează cu totul alte reacții.
Pentru mine filmul nu a fost despre acțiune, efecte speciale sau actori. Robocop vine într-un moment în care suntem doar la câțiva ani distanță de adeverirea scenariilor din film, de roboți folosiți la scară largă, mai ales pentru acțiuni militare, de granițe incerte între natura umană și intervenția tehnologică asupra acesteia. Eu am găsit 4 elemente care se vor adeveri cu siguranță în următorii 50 de ani, când viața noastră va fi complet transformată de către ramuri ale roboticii, așa cum citeam doar în SF-uri când eram mici.
1. Biologie versus tehnologie
În 2012 am avut primul om care a fost operat și trăiește fără inimă. Nu are puls, iar viața sa e întreținută de un sistem pe care îl are în stomac. Mai mult, se fac progrese uriașe între transferul de informație direct între creiere sau chiar în dezvoltarea de sisteme care să permită un upgrade al creierului uman și folosirea acestuia la potențial mai mare (am scris despre asta pe blogul How to Web).
Tehnologia intervine tot mai mult în sfera biologiei și e doar o chestiune de timp până când se va trece de la vindecarea corpului uman la militarizarea acestuia. În film intervin și chestiuni legate de controlul chimic asupra organismului uman, cu efect direct asupra comportamentului. De asemenea, n-am putut să nu mă întreb: dacă reușim să conservăm părțile esențiale ale corpului uman care îl mențin în viață, până când putem întârzia moartea unui om? Ceea ce ne face să trecem la a doua problemă importantă.
2. Etica tehnologiei
Cred că acest domeniu se va dezvolta foarte mult în următorii ani, fiindcă avem nevoie de oameni care să mențină claritatea și corectitudinea în chestiuni care vor deveni tot mai complexe și mai incerte din perspectiva echilibrului între bine și rău.
În film apare următoarea replică:
Machines are corruption free.
Dar, după cum știm, orice sistem este coruptibil, chiar dacă este complet mecanizat, fiindcă are ca origine natura umană sau poate fi supus intervenției răuvoitoare a acesteia. Vom avea nevoie de legislație specifică pentru această zonă, vom vedea lobby agresiv asupra factorilor de decizie și presiuni din partea altor grupuri de interes. Zona de robotică va fi una cu potențial financiar uriaș, iar lupta pentru monopol asupra unor ramuri specifice va fi una extrem de aprigă. Așadar, vom avea nevoie, poate mai mult decât oricând, de specialiști care să ne ajute să evităm derapaje majore în evoluția ca societate umană. Așa cum smartphone-urile și social media au schimbat modul în care comunicăm și ne manifestăm, la fel roboții ne vor transforma viața, chiar mai profund decât anticipăm.
În curând vom discuta despre drepturi de ”autor” într-o dimensiune complet diferită: cine va avea dreptul de proprietate asupra informațiilor din creierele noastre? Când vom ajunge la nivelul la care vom putea să facem download de pachete de informații în creier și vom genera gânduri/proiecte/produse noi folosind aceste informații, cui vor aparține acestea din urmă? Poate sună exagerat, dar nu va dura mult până când ne vom confrunta cu astfel de scenarii și cu asemenea întrebări la care va trebui să găsim răspunsuri.
4. Încrederea în epoca roboților
La un moment dat în film, un tânăr profesionist, cu aer ușor arogant și puțin cu capul în nori se scuză în fața lui Robocop:
I’m just in marketing!
Mă tem, însă, că într-o lume în care vom trăi alături de roboți va trebui să ne asumăm, în calitate de oameni de comunicare (fie din marketing, advertising, PR sau alte ramuri) că depinde și de noi să formăm percepțiile corecte asupra produselor tehnologice. Raporturile pe care le vom stabili cu tot ce va ieși de pe linia de producție a roboticii vor depinde și de marketing, iar factorul de încredere va fi unul esențial pentru ca această revoluție tehnologică să aibă loc și să capete amploare.
Și astea sunt doar idei pe care am reușit să le notez fugitiv în timpul filmului, fiindcă mintea mea a căutat tot timpul potențiale implicații ale ideilor prezentare în Robocop.
Așadar, pentru o incursiune în lumea probabilă a următorilor 50 de ani, vă invit să vedeți filmul începând de mâine, 7 februarie, în cinematografele din rețeaua Cinema City (imagine impecabilă și sunet la calitate maximă).
The Wolf of Wall Street este punerea în scenă a unui joc perfid care a făcut ca diferența între pătura săracă și cea bogată a SUA să se adâncească teribil.
Desigur, povestea din peliculă se repetă în toate țările, în contexte diverse, dar cu aceleași elemente comune: lăcomia pentru bogăție și putere, decăderea morală, decăderea fizică, toate însoțite de exces. Am plecat cu un gust amar de la film, deși DiCaprio a făcut un rol absolut senzațional, pentru care merită Oscarul.
Scenariul filmului este bazat pe o poveste reală, iar subiectul controversat pe care îl aduce în discuție nu face decât să adauge la tentația de a-l vedea.
Nici nu pot spune dacă e bine sau rău să-l vedeți, fiindcă nu-l pot privi strict ca pe un film, ci doar în conexiune cu realitatea pe care o redă. După ce am citit mărturisirea fiicei unui astfel de lup, am privit cu alți ochi filmul. Știam că ”sistemul puternii” de pe Wall Street (ca și din alte zone) e putred cu totul, dar faptul de a-l vedea la cinema îl face chiar mai josnic.
Desigur, luxul și bogăția sunt apetisante din punct de vedere vizual, însă ecourile și consecințele unor astfel de întâmplări se resimt tot mai acut, nu doar la ei, ci și la noi. Și aș fi vrut un pic mai mult de la filmul acesta. Aș fi vrut să fie o trezire la realitate pentru cei care merg să-l vadă și încă nu realizează impactul acestor modele negative. Și dacă ar fi făcut-o, poate tot n-ar fi fost îndeajuns, fiindcă rareori se schimbă oamenii, așa cum arată și rolul lui DiCaprio.
Ieri seară am fost la primul film la cinema din an și mi-era teribil de dor de o peliculă cu adevărat bună, a cărei poveste s-o disec și să o documentez apoi cu multe căutări on sau offline. Și cât noroc pe mine să și găsesc ceea ce-mi doream.
”Saving Mr. Banks: în căutarea poveștii” a fost ca un balsam pentru suflet. Deși e făcut de Disney și prima impresie este că e un film pentru copii (mai ales din trailer), realitatea e că publicul său este cu totul altul.
Povestea filmului este construită în jurul unei întâmplări cât se poate de reale: Walt Disney s-a străduit timp de peste 20 de ani să o convingă pe scriitoarea P. L. Travers, creatoarea lui Mary Poppins, să îi dea drepturile de autor pentru a realiza pelicula omonimă. În timp ce lucrează la scenariu, P. L. Travers trece printr-o perioadă de catharsis care îi dezvăluie adevăratul motiv pentru care nu voia să de despartă simbolic de personajul pe care îl clădise cu atâta migală și sentiment.
Fără să divulg nimic din film, vă pot spune că substratul filmului este unul despre iertare, cel mai mare dar pe care ni-l putem face nouă sau celor dragi care ne-au rănit în clipe când eram vulnerabili și expuși (în copilărie, spre exemplu). Țesătura subtilă a peliculei vorbește despre vindecarea prin scris, prin construirea de povești și prin faptul de a le da acestora un final fericit. E un film emoționant și plin de curiozități legate de Walt Disney care vă vor încânta.
Tom Hanks, care e un văr îndepărtat al lui Walt Disney (sursa), face un rol splendid, iar Emma Thompson este desăvârșită în pielea personajului pe care îl interpretează. Și ce e interesant e că acesta e primul film cu Walt Disney ca personaj după o peliculă realizată în 1941 în care creatorul marelui imperiu mediatic s-a jucat pe sine (sursa).
Într-un fel sau altul, acest film trebuie să ajungă în fața ochilor voștri, căci altfel veți fi pierdut clipe de desfătare și o călătorie inițiatică alături de copilul din voi către liniștea sufletească.
Șansa de a lucra într-un domeniu nou m-a ajutat foarte mult să observ detaliile unui mediu diferit de cele pe care le-am experimentat până acum. Sunt încă în plin proces de învățare și sedimentare a cunoștințelor pentru zona de antreprenoriat, dar am descoperit un element semnificativ, care mă motivează tare mult.
Cultura antreprenorială este una a susținerii reciproce. Poate nu sună suficient de spectaculos și nici nu e demn de vreun titlu care să genereze multe click-uri, însă acest fapt marchează o schimbare importantă de mentalitate în rândul generațiilor care vor defini viitorul sferei de business de la noi și din lume.
Importanța culturii antreprenoriale este dată nu doar de cifrele în creștere, ci și de nevoia unui nou model de organizare și funcționare a afacerilor și companiilor: un model mai dinamic, mai flexibil și mai productiv. Antreprenoriatul evoluează și eliberează oamenii pentru a-și urma calea visată, care nu e deloc ușoară, însă care este un scop autentic.
Tot acest avânt ușor idealist al meu se hrănește din exemplele pe care le văd în fiecare zi la How to Web sau la TechHub Bucharest: oameni care muncesc enorm pentru a construi afaceri durabile, de cele mai multe ori nu pentru bani, ci pentru un ideal, pentru a menține și crește o echipă și pentru a genera ceva ce contează.
Văd antreprenori care se ajută zilnic între ei, indiferent de nivelul la care au ajuns. Văd oameni cu mintea deschisă, care împărtășesc din experiența lor, care dau sfaturi fără să taxeze asta la oră. Văd echipe lucrând împreună pentru a consolida și pentru a crește un ecosistem care va genera în viitor locuri de muncă, oportunități de învățare, produse inovatoare și servicii care ne fac viața mai ușoară.
Competiția există, desigur, însă este una sănătoasă, motivantă. Se învață din eșecurile proprii sau ale altora și nu se arată cu degetul. Și se muncește enorm.
Și dacă nu mă credeți pe cuvânt, vă aștept în fiecare joi la TechHub pentru discuții pe teme legate de antreprenoriat și tehnologie, ca să convingeți de această mentalitate care aduce cu sine o schimbare uriașă.
De multă vreme nu am mai văzut un film care să mă facă să-mi pun niște întrebări serioase legate de percepția mea asupra anumitor aspecte. ”Gravity” a fost filmul care mi-a provocat mintea să disece concepte greu de înțeles, precum viața în spațiu și ce mecanisme mentale te pot susține când te confrunți cu vidul.
”Gravity” e un film mult mai bun decât te-ai aștepta. E un univers care te desprinde de realitate și te transportă într-o situație pe care o percepi ca fiind imposibil de rezolvat, deși speranța continuă să ardă în sufletul tău. Dificultatea de a te imagina în afara planetei este dublată de faptul că ajungi să fii foarte conștient de condițiile în care trăiesc astronauții de pe Stația Spațială Internațională și te întrebi ce forță supraumană îi susține într-un mediu în care legile fundamentale cu care suntem obișnuiți sunt suspendate.
Și dacă vă întrebați dacă situația din film este una realistă, răspunsul este că ”da”, dat chiar de NASA.
Sandra Bullock a avut parte de șase luni de antrenament intens pentru a putea face față condițiilor de filmare și pe bună dreptate, fiindcă realismul cu care transmite emoțiile pe care le trăiește este cutremurător. Iar filmul acesta a fost un proiect care a stat ani de zile în dezvoltare, fiindcă:
[…] the film’s ambition – in terms of the cinematography, visual effects, and realistic “story atmosphere” of outer space – proved to be too challenging and Cuarón had to wait for the technology to be far more advanced and progressed to meet his vision; that was finally realized in 2009 with James Cameron’s Avatar.
Și încă un fapt care mă face să zâmbesc reținut: pe durata filmului, în 90 de minute, Stația Spațială Internațională face înconjurul Pământului. Așa că atâta timp cât am stat în sala de cinema, astronauți reali, cu familii reale și povești ca ale noastre ne priveau din golul imens dintre planete. Gândul acesta mă înfioară…
Finalul filmului e un moment tensionat prelungit, care mi-a readus aminte de aprecierea pentru legile fizicii care ne guvernează viața și ne fac să trăim în siguranță în colțul nostru de lume. E un film ce mi-a lăsat o senzație pe care nu o voi uita prea curând. De văzut la IMAX.
