Movies, tv shows, documentaries Archives - Page 4 of 18

Serial nou: Politisti fara frontiere (si un concurs) (P)

Îmi aduc aminte cu precizie momentul în care am început să fiu mare consumatoare de seriale. Eram în anul 1 de facultate și un prieten mi-a spus, cu mare convingere în voce, că trebuie să văd serialul ăsta. Pentru că aveam încredere în gusturile lui, am zis că merită o șansă. Cinci ore mai târziu, m-am trezit ca dintr-o transă, după 5 sau 6 episoade văzute deodată, fără să pun pauză, fără să beau apă și aproape fără să respir.

Lui ”Prison Break” i-au urmat multe seriale, zeci, unele văzute cap-coadă, altele abandonate din diferite cauze. Am petrecut multe ore alături de personaje bine conturate, alături de povești pline de momente dramatice sau construite pe scenarii SF. Mi-au plăcut multe, așa că, la un moment dat, mă uitam la vreo 15 seriale în paralel, deși aveam 2 joburi. Nu știu nici eu cum aveam timp. 🙂

În ultima vreme am renunțat la multe dintre seriale pentru ieșit prin parc și citit, însă toamna asta îndeamnă la reluarea bunului obicei. 🙂 Așa că am găsit exact ce voiam, pe AXN: Poliștiști fără frontiere (Crossing Lines).

Despre serial

Acest nou serial pe care am pus ochii are o ”rețetă” cel puțin interesantă:

este un serial ce combină limbile engleză, franceză și germană, filmat în Europa și creat de Edward Allen Bernero (care a mai lucrat și la ”Criminal Minds” și este fost polițist pe tura de noapte la Chicago PD) și Rola Bauer
serialul a avut premiera în iunie anul acesta, la Festivalul Televiziunii de la Monte-Carlo, fiindc pentru prima dată când acest festival a început cu un serial TV
povestea serialului este aceea a unei echipe internaționale de investigatori cu sediul în Haga, care se ocupă de rezolvarea cazurilor ce transced granițele statelor lumii.

Serialul ”Polițiști fără frontiere” aduce în atenția telespectatorilor faptul că granițele nu înseamnă nimic pentru infractori și criminali, ceea ce e un fapt cât se poate de real. Îmi place foarte mult realismul scenariului și faptul că te pune să gândești pentru a descoperi următorul pas. Are ceva din gravitatea unui serial britanic și evită cu succes clișeele serialelor americane.

Personajele

Casting-ul este unul cel puțin reușit și în include pe unul dintre actorii mei preferați din ”Prison Break”, de care am amintit mai sus:

William Fichtner este Det. First Grade Carl Hickman, care a făcut parte din NYPD (USA)
Marc Lavoine este Det. Major Louis Daniel, de la ICC/DCPJ (Franța)
Gabriella Pession este Sgt. Eva Vittoria, de la Europol și NOCS (Italia)
Tom Wlaschiha este Sebastian Berger, membru al Berliner Polizei (Germania)
Moon Dailly este Det. Sgt. Anne-Marie San, parte din Police nationale (Franța)
Richard Flood esre Det. Tommy McConnel, parte a Police Service (Irlanda de Nord)
Donald Sutherland este Michel Dorn, membru ICC (USA)

CONCURSUL

De unde știu toate detaliile prezentate mai sus? AXN mi-a trimis primele 2 episoade înainte de premiera care are loc chiar astăzi! Tot alături de ei pun la bătaie 3 cadouri de la AXN legate de tematica serialului ”Polițiști fără frontiere”.

Ce trebuie să faci: lasă un comentariu în care să-mi spui care este programul de difuzare a serialului, iar noi vom extrage, prin tragere la sorți, 3 câștigători. Te poți înscrie până pe 30 septembrie, ora 23:59.

Tu cât ești de pasionat(ă) de seriale?

Sursa.
©2013 Tandem Productions GmbH, TF1 Production SAS. All rights reserved.
Photo Credit: Dusan Martincek
Photo Credit: Etienne Chognard

Later edit: Câștigătorii sunt:
1. Dragoş Geornoiu
2. Nitu Irina
3. Cristi

Felicitări!

Elysium – cel mai bun SF de anul acesta

Dintre filmele SF lansate până acum anul acesta, le-am văzut pe următoarele:

Oblivion – destul de bine legat, cu un Tom Cruise care pare că a descoperit fântâna tinereții fără bătrânețe.

Man of Steel
Iron Man 3 – excelent, ca de obicei. Amuzant, plin de acțiune și cu unicul Robert Downey Jr.

Star Trek: Into Darkness – foarte bun! E de văzut măcar pentru prestația lui Benedict Cumberbatch.

The Host – a fost atât de slab, încât nu m-a motivat să scriu despre el

After Earth
Cloud Atlas – frumos, interesant, însă nu m-a impresionat până la capăt. Nu a fost deloc un nou Matrix, dar cu alt specific, așa cum ne așteptam.

Din aceeași categorie, mai am de văzut următoarele:

Pacific Rim
Ender’s Game
Robot & Frank
Gravity
The Wolverine
Thor: The Dark World
The World’s End
Last Days on Mars

Am evitat World War Z și The Purge pe motiv că sunt excesiv de violente, plictisitoare sau dezgustătoare pe alocuri, așa cum pare că va fi și Riddick. Dar m-am bucurat din plin de ceea ce eu cred că e cel mai bun SF din 2013: Elysium.

Unul dintre motivele pentru care Elysium este atât de bine realizat este regizorul și scenaristul său, Neill Blomkamp, care a creat și cutremurătorul District 9. District 9 a avut mai multe nominalizări și a câștigat mai multe premii decât v-ați putea imagina, incluzând o nominalizare la Oscar!

Sursa.

Viziunea lui Blomkamp evită tiparul SF-urilor obișnuite și le aduce o dimensiune nouă, punând probleme etice sau de natură morală care nu-ți dau pace nici în timpul celor mai spectaculoase explozii sau aterizări pe o stație spațială. Elysium este viziunea unei societăți complet scindate între 2 categorii de oameni: pătura săracă, ce a rămas pe Pământul poluat, și locuitorii din Elysium, bogați, privilegiați și cu acces la o tehnologie completă de vindecare prin reorganizarea ADN-ului (de care eu presimt că nu suntem foarte departe). Inegalitățile sunt reliefate atât de pregnant prin personajul jucat de Matt Damon, încât e greu să nu te emoționezi, să nu suferi alături de el. Lupta pentru dreptul la viață este crâncenă, iar anumite elemente din film te vor pune pe gânduri cu privire la evoluția anumitor tehnologii și monopolul acestora de către o categorie sau alta de oameni.

Efectele speciale, povestea și jocul actorilor se leagă foarte bine, deși există mici exagerări fără de care o dramatizare n-ar putea exista. Jodie Foster și Sharlto Copley sunt două personaje negative de-a dreptul înfiorătoare, prima fiind motivată de obiective parțial etice și parțial egoiste, în timp ce al doilea urmează o tipologie a unei dereglări mentale și de comportament.

Tensiunea dramatică străbate tot firul epic și rareori ai timp să respiri ușurat între secvențe. Timp de 109 minunte, eu am trăit în film, urmărind fiecare mișcare din universul Elysium.

Și n-a fost doar părerea mea, căci mai sunt și alții care au fost impresionați. Să nu-l ratați la Cinema City, fiindcă nimic nu poate înlocui senzațiile trăite într-o sală de cinema cu ecran uriaș și un sistem de sunet impecabil.

Și dacă vi se pare că v-ați dat seama de toată acțiunea din trailer, vă pot spune că nu aveți nici măcar idee despre restul poveștii. 😉

Before sunrise/sunset/midnight

De ascultat drept coloană sonoră pentru articol.

Rar se întâmplă în zilele noastre să fim luați prin surprindere de opere cinematografice care aprind în noi scânteia unor idei și care ne fac să ne punem probleme și să discutăm despre ele multă vreme după ce le-am văzut. Așa a fost pentru mine trilogia de filme ”Before sunrise”, ”Before sunset” și ”Before midnight”.

Le-am văzut pe toate în interval de o lună și un pic. Le-am savurat și le-am dezbătut alături de cel cu care împărtășesc aceeași viziune a lumii. M-a fascinat impactul unui film a cărui structura de rezistență este dialogul între doi oameni. M-a făcut să simt că timpul s-a oprit în loc, deși între filme s-au scurs câte 10 ani. Povestea m-a cucerit cu totul, fiindcă vorbește cu realism despre dragoste, despre găsirea ei, despre pierderea ei temporară și despre modul în care evoluează și se transformă.

Am apreciat filmele fiindcă nu idealizează, fiindcă vorbesc despre raporturile dintre oameni fără să fie pretențioase, fără să transforme totul într-un produs intens regizat. Naturalețea care transpare din jocul actorilor, dinamica incredibilă a dialogurilor și firul poveștii se țes în realitatea fiecăruia.

Jesse și Celine își trăiesc momentele de cumpănă din relația lor în timpul acelor momente ale zilei care sunt definite ca puncte ce transformă. Noaptea care se topește în zi, ziua care se sfârșește în noapte, începutul unei noi zile – toate sunt momente în care poți alege să pui capăt unui gând sau unei trăiri sau în care îți poți da frâu unui sentiment pe care să-l trăiești cu intensitate. Filmul este și despre alegeri, despre importanța unei vieți emoționale sănătoase, despre găsirea iubirii și mai ales despre ceea ce urmează după. Mi-a plăcut atât de mult modul în care întreaga echipă din spatele proiectului a decis să încheie această trilogie, încât aș revedea filmul oricând.

Am fost prinsă de farmecul său ca de o vrajă și știu sigur că nu mi s-a întâmplat doar mie. Deși filmul se terminase de câteva minute bune, nimeni din sala de cinema nu se ridicase de pe scaun. În mintea noastră încă roiau întrebări și răspunsuri, conversații pe care le purtam cu noi înșine.

Fără efecte speciale, fără machiaj pretențios, decoruri scumpe sau replici prețioase – această trilogie te va face să-ți dorești să trăiești din nou și din nou acel sentiment unic al apropierii pe care îl ai când te deschizi cuiva cu adevărat, când ai o conversație cu adevărat semnificativă, când cuvintele își găsesc ecou în celălalt.

Vă recomand cu drag să vedeți cele trei filme și să-l prindeți pe ultimul la cinema. Încă mai rulează la Cinema City, de unde puteți pleca și cu o mulțime de premii acasă.

Dacă ați văzut deja filmul, aștept cu mare interes să-mi spuneți cum vi s-a părut.

Man of Steel – despre eroi si povestile lor

Dintotdeauna poveștile cu zei, eroi sau varianta lor modernă, super eroii, au fost folosite de oameni pentru a sintetiza modele de comportament considerate exemplare. Aventurile unui erou erau capabile să simplifice complexitatea gândurilor și situațiilor, oferind un model urmat celor care aveau nevoie de el. Și cu toții avem nevoie de un erou, din când în când. Fictiv sau real, eroul inspiră, motivează, fiind acel factor care întrerupe cursul lucrurilor sau luptă pentru a restabili ordinea.

”Man of Steel” este de departe cel mai bun film cu Superman pe care l-am văzut vreodată. Filmul spune povestea lui Superman pornind de la originile sale și evită cu succes clișeele existente. Henry Cavill este un super erou aflat în căutare de răspunsuri, un personaj izolat social, care a trebuit să învețe să trăiască printre cei care l-ar fi putut respinge. Acest Superman nu este însă doar un salvator al lumii, ci și un războinic. Scenele de luptă abundă în CGI (Computer Generated Imagery) și efecte de sunet sunt extrem de puternice. Întregul scenariu e spectaculos și e important să nu uitați că sunteți la un film cu supereroi, așa că nu puteți pretinde credibilitate din partea poveștii. Trebuie să vă lăsați purtat de firul narativ.

Se observă însă lipsa unei super eroine: în loc să distrugă New York-ul cu luptele lor, sunt sigură că o femeie i-ar fi trimis pe Superman și pe Generalul Zod să se lupte în deșert. 🙂 Desigur, efectul artistic nu ar fi fost nici pe departe același, dar știți cât de mult detestă femeile dezordinea.

Mi-a plăcut foarte mult faptul că au dat, într-un final, o imagine bine realizată Krypton-ului, pe care eu nu mi-l imaginasem decât foarte vag. În ”Man of Steel” avem de-a face cu un supererou serios, bine conturat ca personaj, care nu se schimbă în cabinele telefonice și care nu și-a găsit încă locul într-o lume de care nu aparține, dar pe care o apără. E doar începutul unei povești, care pe mine m-a ținut cu sufletul la gură și m-a emoționat. Desigur, experiența n-ar fi fost completă dacă nu aș fi merg la IMAX Romtelecom (sala mea preferată).

Oricât de distractiv ar fi filmul (și este), de multe ori pe parcursul filmului m-am întrebat cum am reacționa dacă am fi puși în fața unei făpturi înzestrate cu anumite capacități pe care noi nu le-am putea înțelege. Cât de pregătiți am fi oare să acceptăm o alteritate fundamental diferită față de noi?

Până să aflăm răspunsul acestor întrebări, eu vă îndemn să vă faceți rezervare la IMAX și să vedeți ”Man of Steel”. Și până atunci vă puteți juca cu aplicația Toshiba, grație căreia puteți câștiga premii personalizate cu ”Man of Steel”. De asemenea, dacă ați văzut filmul deja, mi-ar plăcea să aflu părerea voastră.

PS: Coloana sonoră realizată de Hans Zimmer este, așa cum v-ați aștepta, absolut spectaculoasă!

Invataturile lui Will Smith catre fiul sau, Jaden

”After Earth” (1.000 post Terra) este probabil printre puținele SF-uri care au loc în totalitate pe Pământ, în ciuda așteptărilor pe care le-am putut avea de la un film din acest gen. Dar detaliile surprinzătoare legate de acest film nu se opresc aici.

După ce a mai jucat alături de fiul său, Jaden, în ”The Pursuit of Happyness”, Will Smith s-a străduit să îi înlesnească intrarea pe marele ecran printr-un film care se concentrează în jurul relației dintre ei. Știu dintotdeauna că Will Smith investește foarte mult din personalitatea sa în rolurile pe care le joacă, motiv pentru care este atât de autentic și de convingător. În ”After Earth” Will Smith a făcut chiar mai mult decât atât: el a fost cel care a co-produs acest film, care este gândit ca o parte dintr-o franciză care să se întindă pe mai multe platforme, pornind de cărți, benzi desenate și jocuri video, care să întregească povestea din film. Deja o carte de 300 de pagini cu privire la evoluția umanității până în punctul descris în film a fost scrisă și lansată. [Sursa.]

Pentru prima dată am avut ocazia să-l văd pe Will Smith jucând un personaj care trebuie să-și păstreze distanța față de emoții, care trebuie să fie detașat și autoritar. Bineînțeles că și-a făcut treaba impecabil și a adus la viață acel tipar de tată distant care nu reușește să relaționeze cu fiul său. În mod inevitabil, transpare legătura specială dintre el și fiul său, iar sentimentele transmise chiar au puterea să te emoționeze.

”After Eart” nu este un SF obișnuit, fiindcă nu are ca punct central evoluția tehnologică, ci un alt subiect, care mi s-a părut extrem de interesant: percepția asupra fricii.

Cypher Raige: Fear is not real. It is a product of thoughts you create. Do not misunderstand me. Danger is very real. But fear is a choice.

Mi-a plăcut foarte mult această abordare și faptul că frica este înrădăcinată în viitor, în teama și reacțiile noastre față de necunoscut. La fel de mult mi-a plăcut ideea că, prin ancorarea puternică în prezent, prin conștientizarea propriei persoane, a propriilor reacții, putem reuși să recâștigăm controlul asupra noastră, astfel eliminând teama. Este un exercițiu pe care ar trebui să-l facem mai des, fiindcă ne-ar ajuta să ne bucurăm de prezent și să ne regăsim mai ușor echilibrul.

Așadar, ”1.000 post Terra” nu e doar un SF presărat cu acțiune, ci mai mult o peliculă de o profunzime neașteptată, care oferă jocul unui actor îndrăgit și a fiului său care are potențialul de a-i călca pe urme.

De mâine, 7 iunie, puteți vedea filmul la Cinema City, iar recomandarea mea este să alegeți să-l vedeți la IMAX, fiindcă nicio altă experiență cinematografică nu se poate compara cu senzația celui mai mare ecran de cinema din lume!

Marele Gatsby – un deliciu cinematografic

Nick Carraway: Gatsby believed in the green light, the orgastic future that year by year recedes before us. It eluded us then, but that’s no matter – tomorrow we will run faster, stretch out our arms farther… And one fine morning – So we beat on, boats against the current, borne back ceaselessly into the past.

Există filme care aduc la viață povești pe care le citim și care prind contur doar în mintea noastră. Cel mai adesea, marile cărți sunt ecranizate stângaci, fără a reuși să evoce profunzimea trăirilor pe care le experimentăm în timp ce parcurgem cu nesaț rândurile unei cărți de excepție. Nu este, însă, cazul fimului ”Marele Gatsby”.

Am recitit cartea de curând, în așteptarea acestui film care îmi stimula imaginația mai mult decât aș fi crezut. N-am fost niciodată o mare fană a literaturii americane, cu care nu prea m-am identificat, cu mici excepții (spre exemplu, am încercat să citesc ”Zgomotul și furia” de 3 ori și nu am reușit niciodată). ”The great Gatsby” are însă un potențial uriaș și a rămas până astăzi un punct de referință în literatura universală grație modului în care lasă loc interpretărilor de tot felul.

Am mers să văd adaptarea lui Baz Luhrmann (Moulin Rouge, Australia) cu o curiozitate nestăvilită și cu așteptări mari. Trailer-ul și coloana sonoră realizată de Jay Z au fost suficiente încât să mă motiveze să ajung cât mai repede la film.

M-am instalat confortabil în cel mai bun fotoliu din sala de cinema preferată, alături de sufletul drag care-mi face zilele frumoase, și am așteptat. Am avut parte de un festin vizual, de personaje decupate cu grijă, de scene și decoruri extravagante și de trăiri pătimașe. Un film 3D veritabil, ”Marele Gatsby” are o tehnică deosebită prin care atrage cititorul în poveste, tehnică provenită, desigur, din modul în care este scrisă cartea.

O adaptare care respectă întrutotul povestea din carte, ”Marele Gatsby” s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele și m-a cucerit. Di Caprio este, din nou, admirabil, dând viață personajului enigmatic în jurul căruia se construiesc toate fericirile și tragediile celorlalți. Carey Mulligan este splendidă în rolul lui Daisy, pe care o interpretează cu grație, cu emfază, dar și cu afectare.

Lumea lui Baz Luhrmann este caracterizată de exces, superficialitate, temporaritate. Este universul în care dramele se succed și se vindecă la fel de repede precum toanele modei trecătoare. E o lume în care puțini sunt cei care au luciditatea de a contempla ce se petrece, care au curajul de privi realitatea în față. E lumea lui F. Scott Fitzgerald și e lumea noastră. Poate de aceea am trăit acest film cu o intensitate deosebită. Și pentru că e bun și emoționant.

De aceea ar trebui să-l vedeți. Eu zic să începeți săptămâna cu o rezervare.