Centenarul primului avion cu reacție

”Ce noroc că sunt octogenar și că am avut resurse în timp și spațiu să aștept într-o lume care uneori înțelege și se urnește greu, mult prea greu.” – Henri Coandă, 1967

Puțini dintre noi știu că anul acesta avem de aniversat centenarul primului avion cu reacție, construit în 1910 de către Henri Coandă, în Franța. Pentru a marca această dată importantă pentru istoria țării noastre, Asociația Henri Coandă împreună cu ARCA au creat Jet100, unde puteți găsi de la informații despre avionul lui Coandă și până la programul manifestațiilor aeronautice.
Ce m-a suprins și ce m-a marcat în același timp legat de această aniversare este faptul că Henri Coandă avea doar 24 de ani când a construit primul avion cu reacție. Doar 24 de ani. Nu pot să nu mă gândesc la faptul că poate nu țintesc suficient de sus, că poate nu mi-am setat obiective suficient de înalte. Și tot acest lucru m-a făcut să-mi dau seama că ni se întâmplă să ne împiedicăm de lucruri mărunte, care ne distrag atenția de la peisajul de ansamblu. Exercițiul de a ne elibera de aceste probleme pentru a putea gândi creativ și pentru a ne concentra pe materializarea visurilor noastre trebuie sa fie unul continuu. Sfaturi excelente veți găsi și în articolul lui Dragoș Mănac. Capacitatea de a fi fericit necesită exercițiu. Tu cât de des îl faci?
Și un alt lucru important care m-a pus pe gânduri este și faptul că we take things for granted mult prea des (scuzați romengleza, dar nu m-a satisfăcut niciun termen din lb. română). Uităm să fim recunoscători pentru toate lucrurile pe care le avem. Ar trebui să-i fim recunoscători și lui Henri Coandă, datorită căruia astăzi putem zbura peste mări și țări și putem explora lumea extraordinară în care trăim. Visul lui ne ajută să ni le îndeplinim pe ale noastre. Visurile oamenilor se motivează, se ajută și se construiesc unele pe altele, oferindu-și căi către împlinire. Poți găsi pe alții cu vise ca ale tale? Puteți lucra alături pentru a le transforma în realitate?
When dreams collide, magic happens.

3 Responses

  1. Merlin
    Jun 16, 2010 - 09:57 AM

    Se cheama engleza de balta ! 🙂

    Reply
    • Andra Zaharia
      Jun 20, 2010 - 09:24 AM

      Din pacate stiu ca exprimarea in engleza nu e cea mai rafinata, dar e un singur om care tine in spate tot site-ul, asa ca efortul este considerabil, crede-ma.

      Reply
  2. Merlin
    Jun 21, 2010 - 04:28 PM

    Te cred :)…fie azi ca e luni…si ai circumstante atenuante…poti sa iei o pauza sa te joci cu NFS 🙂 si pe urma sa il dai si la altii 🙂 ca poate unii inca il mai asteapta :)…si mai dureaza pina fac rost de volan 🙂

    Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.