De multe ori m-am gandit cum ar fi daca m-as muta intr-o tara mediteraneana. Pasiunea mea pentru sudul Europei s-a aprins in clipa in care am fost in Italia pentru prima data, inainte de clasa a 11-a.

Am fost atat de norocoasa incat am avut sansa sa vad Padova, Venezia si Toscana, toata intr-o luna, si sa calc in locuri pe care nici macar nu mi le imaginam. Am ramas fascinata de fiecare colt de piatra arsa, de fiecare livada de maslini, de fiecare tip de mancare servit, de culori, de gusturi, de liniste. Am revenit apoi in Italia de alte 4 ori si de fiecare data am simtit la fel. E un spatiu in care ma simt in largul meu deindata ce ajung acolo, de care simt ca apartine o parte din mine.

Nu cred ca am fost vreodata mai relaxata ca atunci cand ma plimbam alene prin Padova, savurand fiecare secunda de eleganta fireasca specifica locului. Bucataria mediteraneana ma incanta peste putinta si nu cred vreodata sa gust ceva mai potrivit pentru papilele mele gustative si pentru poftele mele.

Acelasi lucru l-am simtit si fata de Barcelona, cand am poposit pentru cateva ore in acest oras de-a dreptul fantastic. Deloc galagios pentru un oras atat de mare, Barcelona mi-a parut, la scurta ocheada pe care i-am aruncat-o in cele 3 ore in care i-am batut strazile, reteta perfect echilibrata dintre un oras mare, multicultural si plin de viata si ordinea si functionalitatea necesara unui astfel de loc. Din pacate, nu am reusit sa vad partile cele mai spectaculoase ale orasului spaniol, dar mi-am promis ca voi reveni si-l voi cutreiera pe indelete, pana ma vor lasa picioarele.

Aceleasi sentimente de dragi si familiar le-am avut si fata de Ibiza, deindata ce m-am scuturat de somn si de oboseala. Aceeasi atmosfera, aceeasi clima splendida, cu soare fierbinte si vant sarat si racoritor, aceeasi paleta cromatica si aceiasi oameni zambitori, cu pielea ciocolatie. Am avut ocazia sa-mi exersez putin si spaniola sis a-mi delectez auzul cu aceasta limba atat de frumoasa, sasaita si speciala, care ma face sa surad la fiecare cuvant. M-am bucurat de oamenii deschisi, primitori, care sunt gata sa-ti sara in ajutor. Am vorbit engleza cu britanicii si italiana cu, ei bine, italienii cu care am avut sansa sa interactionezi. Ador din tot sufletul sa sar de la o limba la alta si sa explorez tot atatea moduri de a vedea lumea prin spectrul acestor limbi.

Am cutreierat cetatea din orasul vechi, unde poti sa te bucuri de privelisti splendide intr-o liniste perfecta, am tras cu urechea la o “misa” in care preotul le explica celor mici despre prima comuniune si am gasit un restaurant ireal de frumos, El Corsario, cu o panorama senzationala, unde am baut un pahar de sangria aromata.

Mi-ar fi placut sa am mai mult timp sa culeg experiente si sa strabat insula in lung si-n lat, sa descopar plaje si colturi de coasta salbatice si de o frumusete tulburatoare, pe care acum le-am observant doar de departe. Eivissa nu se muta, insa, si sunt sigura ca ma va astepta si data viitoare, cu bratele deschise.

Pentru toate motivele astea si pentru multe altele, m-as muta si maine intr-o tara mediteraneana. Nu o fac fiindca toate astea n-ar avea niciun sens si nu mi-ar aduce nicio bucurie daca n-as avea familia si prietenii aproape. Fara ei, totul e lipsit de gust si culoare.

Va las cu pozele din Barcelona: